Prin intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 36/2025 pentru stabilirea unor măsuri privind personalul plătit din fonduri publice, a fost modificată, temporar, Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

În concret, Ordonanța de Urgență în discuție aduce modificări cu privire la cuantumul sporului obținut de personalul plătit din fonduri publice pentru condițiile de muncă grele, periculoase ori vătămătoare în care își desfășoară activitatea.

Astfel, dacă anterior modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 36/2025 personalul salarizat putea beneficia de un spor de până la 15% din salariul de bază, dar nu mai mult de 1.500 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, în prezent acest spor a fost limitat la suma de 300 de lei brut lunar, reprezentând 20% din cuantumul anterior al acestui spor.

Această diminuare asporului pentru condiții de muncă grele, periculoase ori vătămătoare afectează totalitatea personalului salarizat plătit din fonduri publice, precum personalul din învățământ; din unitățile sanitare, de asistență socială și de asistențămedico-socială; personalul militar, polițiștii și funcționarii publici custatut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil;funcționarii publici din administrația publică; personalul contractual salarizat din administrația publică centrală de specialitate, servicii deconcentrate ale ministerelor şi ale altor organe centrale de specialitate, prefecturi, consilii județene, municipii, administrația publică locală - consilii, primării şi servicii publice din subordinea acestora; alte unități bugetare de subordonare centrală şi locală, precum şi din compartimentele de contabilitate, financiar, aprovizionare, investiții; alte funcții comune din sectorul bugetar; unități sportive; unități de navigație etc.

Având în vedere dispozițiile art. 76 din Codul fiscal, un astfel de spor reprezintă un venit salarial, fiind un venit obținut de o persoană fizică rezidentă ori nerezidentă ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detaşare sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă.

De asemenea, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 7 pct. 3 din Codul fiscal, care permite organelor fiscale să recalifice o activitate independentă desfășurată de o persoană fizică în scopul obținerii de venituri, în activitate dependentă, în măsura în care nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, cel puțin 4 dintre criteriile prevăzute de art. 7 pct. 3.1.-3.7. În această situație, impozitul pe venit și contribuțiile sociale obligatorii vor fi recalculate și virate de persoana fizică.

Cu alte cuvinte, organele fiscale asimilează un venit obținut din activități independente cu un venit de natură salarială, pentru care regulile de impozitare sunt diferite. Cu toate acestea, în cazul sporului pentru desfășurarea activităților de muncă în condiții grele, periculoase sau vătămătoare, legiuitorul efectuează o operațiune inversă celei descrise anterior.

Astfel, pare că această categorie de sporuri este recalificată într-un venit ce nu are natură salarială, în scopul evitării condițiilor stabilite în Legea Fundamentală pentru restrângerea exercițiului dreptului la muncă, în componenta sa privind dreptul la obținerea unor venituri salariale. Or, în opinia noastră, o astfel de recalificare este inadmisibilă, având aptitudinea de a încălca o serie de drepturi fundamentale ale omului.

În aceste condiții, se impune a se verifica dacă măsurile adoptate de Guvernul României respectă dezideratele impuse de Constituție, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum aceasta a fost interpretată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, precum și de alte prevederi stabilite la nivel european referitoare la protecția muncii și protecția socială a lucrătorilor din Uniune.

Constituția României protejează atât dreptul la ocrotirea sănătății (art. 34 dinConstituție), cât și dreptul la muncă, ce include dreptul la măsuri de protecția socială, la securitatea și sănătatea salariaților, dar și la prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale (art. 41 din Constituție).

La nivel european, deși Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu protejează, în mod direct,dreptul la muncă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în modr epetat faptul că protecția drepturilor de natură salarială ale lucrătorilor intră sub sfera de protecție a dreptului de proprietate, prevăzută de art. 1din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție. De asemenea, dreptul de proprietate este prevăzut și protejat de art. 44 din Constituția României.

Pe cale deconsecință, în ceea ce privește reducerea unui venit de natură salarială de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, apreciem că sunt incidente dispozițiile art. 44 din Constituția României, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și interpretările Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie.

Astfel, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că drepturile de natură salarială intră sub umbrela de protecție a Convenției, respectiv a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care protejează dreptul persoanelor fizice sau juridice la respectarea bunurilor sale.  

În ceea ce privește noțiunea de „bun”, în înțelesul Protocolului nr. 1, Curtea utilizează o interpretare extensivă, stabilind că dreptul de proprietate poate fi invocat inclusiv cu privire la drepturile de natură salarială. Mai mult, în cauza Pine Valley Developments Ltd împotriva Irlandei ^[1], Curtea a dezvoltat noțiunea de „așteptare legitimă”, stabilind că atunci când o persoană poate considera, în mod rezonabil și în temeiul unui drept existent, că un beneficiu economic se va materializa, această „așteptare legitimă” intră sub protecția dreptului de proprietate prevăzut de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De altfel, inclusiv Curtea Constituțională a României a statuat existența protecției așteptărilor legitime, care „transpare însă din jurisprudență Curții Europene a Drepturilor Omului ca un element în aprecierea respectării drepturilor fundamentale. Acest principiu impune existența unei legislații predictibile, unitare și coerente”. ^[2]

Așadar, personalul plătit din fonduri publice avea, în temeiul dispozițiilor Legii-cadru nr.153/2017, așteptarea legitimă că sporul de 15% din salariul de bază, dar nu mai mult de 1.500 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat în condiții de muncă grele, periculoase ori vătămătoare, va fi obținut lunar, pe durata desfășurării raporturilor de muncă respective. Această idee este întărită de faptul că procentul de 15 puncte din salariul de bază a fost în vigoare timp de 15 ani, încă de la intrarea în vigoare a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Deși Protocolul adițional nr. 1 la Convenție stabilește inclusiv posibilitatea statutul de a lipsi o persoană de proprietatea sa, pentru cauză de utilitate publică și încondițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptuluiinternațional, considerăm că dispozițiile Ordonanței de Urgență nr. 36/2025 nu îndeplinesc exigențele cerute de Convenție, în acest scop.

Astfel, deși măsura este prevăzută de lege, există o disproporție vădită între scopul urmărit delegiuitor și ingerința în așteptarea legitimă a personalului plătit din fonduri publice care își desfășoară activitatea în condiții grele, vătămătoare sau periculoase.

De asemenea, este necesară îndeplinirea condiției compensării în integralitate a prejudiciului. Or, O.U.G. nr. 36/2025 nu prevede nicio măsură în acest sens.

Trebuie avută,apoi, în vedere natura salarială a sporului pentru condițiile grele, vătămătoare sau periculoase în care personalul plătit din fonduri publice își poate desfășura activitatea. Astfel, deși Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu prevede o protecție a dreptul la muncă, acesta este protejat prin Constituția României.

Mai mult, prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 872/2010 ^[3], aceasta a statuat că dreptul la salariu este corolarul dreptului la muncă, fiind protejat prin dispozițiile art. 41 din Constituția României. Pe cale deconsecință, restrângerea exercițiului dreptului la muncă, prin diminuarea unui venit de natură salarială, se poate realiza numai în condițiile prevăzute de art. 53 din Constituție.

Or, în ceea ceprivește măsura adoptată prin O.U.G. nr. 36/2025, constituționalitatea restrângerii acestor drepturi este cel puțin discutabilă.

‍

------

[1] Cauza Pine Valley Developments Ltd și alții împotriva Irlandei, Cererea nr. 12742/87, Hotărârea din data de29.11.1991.

[2] Decizia nr. 765 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru aprobarea  Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară  pentru creşterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 476 din 06.07.2011.

[3] Decizia nr. 872/2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 433 din 28.06.2010.

‍