Alecsandra Dogaru, colega noastră, își spune povestea într-un interviu despre parcursul ei în avocatură. I-am adresat câteva întrebări despre începuturile acestui drum, cele mai grele lecții din perioada de stagiu, motivația care a ținut-o în mișcare, pregătirea pentru examenul de definitivare și felul în care privește etapa următoare în carieră. Răspunsurile ei vorbesc despre disciplină, reziliență și despre acea maturizare profesională care se construiește pas cu pas, în practică, în echipă și în felul în care îți găsești propria voce.

‍

Cum a început pentru tine drumul către avocatură?

Drumul meu către avocatură a început dintr-o nevoie profundă de sens și echilibru între rațiune și dreptate. Am știut relativ devreme că îmi doresc o profesie în care să pot construi, argumenta, proteja și corecta acolo unde lucrurile nu merg în direcția potrivită. A fost o alegere conștientă, asumată, dar pe care abia stagiatura avea să o transforme într-un adevăr interior.

Ce a fost cel mai greu în perioada de stagiu?

Perioada de stagiu a reprezentat o succesiune de provocări: adaptarea la ritmul practicii, gestionarea simultană a multiplelor dosare, dar mai ales exercițiul permanent al luării unor decizii argumentate. Dintre toate provocările, cea mai dificilă a fost aceea de a înțelege că stagiatura nu este doar o perioadă de învățare tehnică, ci un examen constant de adaptare, disciplină și reziliență. Ritmul intens, volumul mare de informații noi și responsabilitatea reală pe care o implică fiecare dosar au creat uneori presiune. Pentru mine, cel mai greu a fost momentul înc are a trebuit să învăț să am încredere în propria analiză juridică, să nu mă blochez în teama de a greși și să găsesc vocea mea profesională — aceea care trece prin filtrul propriei rațiuni înainte de a fi exprimată.

‍

Ce te-a motivat să mergi mai departe?

Motivația mea a venit din două direcții: echipa și valorile mele personale. Faptul că am avut lângă mine oameni de la care să învăț — cu răbdare, cu exigență, cu deschidere — a făcut ca drumul să devină nu doar gestionabil, ci formator. Iar pe plan personal, m-a ținut în mișcare convingerea că lucrurile importante nu se construiesc repede, nici ușor. Că profesia aceasta îți cere să vii cu tot ce ai: minte, asumare, consecvență și caracter.

‍

Cum ai trăit pregătirea pentru examenul de definitivare?

Pregătirea pentru examenul de definitivat a fost, într-un fel, o a doua stagiatură. A însemnat ordine într-o cantitate imensă de informație, disciplină zilnică și multe ore de studiu. Dar a fost și un proces de clarificare: mi-am reafirmat motivele pentru care sunt aici și mi-am redescoperit încrederea în capacitatea mea de a evolua. Fiecare zi de învățat, fiecare schemă și fiecare exercițiu de sinteză au făcut parte dintr-un demers mai amplu de consolidare profesională, dincolo de obiectivul imediat al examenului.

Care a fost reacția ta când ai aflat că ai promovat?

În momentul în care am aflat rezultatul examenului a fost un amestec de liniște și bucurie, un moment de confirmare încare am simțit că tot ce am investit în acești ani — timpul, efortul, emoțiile— a contat și că drumul meu se așează, pas cu pas, pe direcția potrivită. A fost o eliberare, dar și o reafirmare: sunt acolo unde trebuie și pot să merg mai departe cu încredere.

‍

Ce îți dorești pentru etapa următoare în carieră?

În continuare, îmi doresc să transform experiența acumulată în maturitate profesională. Să fiu mai eficientă, mai sigură, mai creativă în soluții și mai echilibrată în ritmul de lucru. Îmi doresc să contribui real la proiectele echipei și să continui să cresc, fără să pierd din vedere valorile care m-au adus aici și să îmi construiesc profesia cu seriozitate, răbdare și consecvență.