Unul dintre cele mai mari scandaluri financiare din Europa ultimelor decenii a pornit de la un indice pe care milioane de oameni îl vedeau lunar în contractele lor de credit: EURIBOR. EURIBOR (European Interbank Offered Rate) este rata medie a dobânzii la care băncile din zona euro se împrumută reciproc pe piața interbancară. Acesta reprezintă un indice de referință esențial, folosit pentru stabilirea dobânzilor la milioane de credite ipotecare, credite de consum și diverse instrumente financiare denominate în euro.

Asemănător cu modul de stabilire a indicelui ROBOR, și EURIBOR era, la acel moment, o rată de referință calculată pe baza cotațiilor transmise de un grup de bănci participante la piața interbancară europeană. Tocmai această dependență a stabilirii indicelui EURIBOR de informațiile furnizate de instituțiile de credit a generat, în perioada 2008–2011, pe fondul crizei financiare globale și al consecințelor acesteia asupra piețelor financiare europene, suspiciuni privind posibilitatea influențării artificiale a nivelului indicelui și a creat unul dintre cele mai ample scandaluri de concurență din istoria sistemului bancar european.

Aceste suspiciuni au fost confirmate de către Comisia Europeană printr-o investigație care a scos la iveală faptul că traderii unor bănci concurente au schimbat informații sensibile privind nivelul viitor al ratelor de referință și pozițiile lor de tranzacționare. Prin cunoașterea pozițiilor și strategiilor comerciale ale altor participanți, băncile implicate puteau anticipa evoluția pieței și își puteau adapta propriile decizii de tranzacționare în avantajul lor.

În deciziile Comisiei Europene privind cartelul EURIBOR (Decizia C(2013) 8512 final și C(2016)8530 final) s-a concluzionat că scopul acestor schimburi de informații era influențarea componentelor de preț ale produselor derivate pe rata dobânzii, în beneficiul băncilor participante. Practic, instituțiile financiare nu concurau exclusiv prin propriile strategii comerciale, ci își transmiteau reciproc informații care, în mod normal, ar fi trebuit să rămână confidențiale. În viziunea autorității europene de concurență, o asemenea coordonare reprezintă prin însăși natura sa o restrângere a concurenței, independent de demonstrarea unor efecte concrete asupra pieței.

Amenzile aplicate au depășit un miliard de euro, Deutsche Bank și Société Générale fiind sancționate cu aproape 466 milioane euro, respectiv 446 milioane euro. Ulterior, în 2016, Comisia a aplicat noi sancțiuni împotriva JPMorgan Chase, Crédit Agricole și HSBC, pentru aceleași practici anti concurențiale legate de piața derivatelor pe dobândă în euro.

În mod similar, Comisia Europeană a sancționat mai multe instituții financiare pentru practici anti concurențiale legate de indicele de referință LIBOR, reținând mecanisme de coordonare și schimb de informații asemănătoare cu cele constatate în cazul EURIBOR.

O referință importantă în acest context este jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, consacrată prin hotărârea pronunțată în cauza C-883/19P. Prin această hotărâre, Curtea a statuat că schimbul de informații între concurenți poate reprezenta o restrângere a concurenței „prin obiect”, fără a fi necesar să se dovedească efectele sale directe asupra prețurilor plătite de consumatorii finali. Potrivit CJUE, este suficient ca schimbul de informații să elimine incertitudinea privind comportamentul viitor al participanților pe piață și să afecteze mecanismul concurențial normal.

De altfel, în mod constant, instanțelor europene au arătat că schimbul de informații între concurenți poate încălca normele de concurență atunci când reduce incertitudinea care trebuie să existe în mod natural pe piață și permite operatorilor economici să își anticipeze și să își coordoneze comportamentul comercial. În viziunea Curții de Justiție a Uniunii Europene, este suficient ca informațiile schimbate să dezvăluie momentul, amploarea sau modalitatea în care participanții intenționează să își adapteze strategiile de piață pentru ca o asemenea conduită să fie calificată drept anti concurențială.

Totodată, instanțele europene au statuat că, atunci când întreprinderile participă la un astfel de schimb de informații și continuă să activeze pe piață, se prezumă că acestea au utilizat informațiile primite îndefinirea propriului comportament comercial. În consecință, o practică concertată poate intra sub incidența dreptului concurenței și poate fi sancționată chiar și în absența unor dovezi privind efectele anti concurențiale asupra pieței respective.

Un aspect deosebit de relevant pentru dezbaterile actuale privind indicii de referință este faptul că scandalurile LIBOR și EURIBOR au condus la reforme substanțiale în mecanismele de calcul ale acestor repere financiare. După dezvăluirea manipulărilor, autoritățile de reglementareau concluzionat că sistemul bazat în principal pe estimările transmise de bănciera vulnerabil la influențe și conflicte de interese. În timp, indicele LIBOR a fost eliminat la nivel global, majoritatea cotațiilor fiind retrase între 2021și 2023 și înlocuite cu rate de referință bazate pe tranzacții efective de pe piață.

În ceea ce privește EURIBOR, autoritățile europene au ales să reformeze mecanismul de stabilire a acestuia, fără a renunța la utilizarea indicelui. Începând cu 2019, metodologia de calcul a fost drastic modificată prin introducerea unei abordări „hibride”, care acordă prioritate tranzacțiilor reale efectuate de bănci pe piața monetară, în detrimentul estimărilor subiective.

În acest context, decizia încă așteptată a Consiliului Concurenței cu privire la manipularea indicelui ROBOR ar putea deschide o discuție mult mai amplă privind viitorul ROBOR. Experiența internațională arată că, atunci când apar suspiciuni serioase cu privire la modul de funcționare a unui indice de referință, autoritățile pot ajunge fie la reformarea radicală a metodologiei de calcul, fie chiar la înlocuirea indicatorului respectiv cu un mecanism considerat mai transparent și mai puțin vulnerabil la influențe externe. Scandalul LIBOR a condus la dispariția treptată a acestui indice, iar cazul EURIBOR a determinat modificarea profundă a modului său de calcul prin orientarea către tranzacțiile reale din piață.

Din această perspectivă, se conturează premisele pentru ca și modul de determinare a ROBOR să intre într-un proces de reevaluare, iar eventualele concluzii ale autorității de concurență să genereze discuții privind reformarea substanțială sau chiar înlocuirea acestui indice. În același timp, persoanele fizice și juridice care au contracte de credit raportate la ROBOR ar trebui să urmărească atent evoluțiile și să analizeze, împreună cu specialiști în domeniu, posibilitatea formulării unor pretenții în despăgubire acolo unde se poate identifica un prejudiciu și o legătură de cauzalitate cu comportamentele anti concurențiale constatate de autoritățile române.