În ultimii ani, tot mai multe persoane care au lucrat în străinătate s-au confruntat cu situații financiare dificile generate de pierderea locului de muncă, probleme medicale, imposibilitatea continuării activității profesionale sau acumularea unor datorii care nu mai pot fi achitate.

O întrebare care apare frecvent este dacă o persoană care a acumulat datorii în afara României poate beneficia de procedura insolvenței persoanei fizice reglementată de legislația română și în ce condiții poate obține, în final, eliberarea de datoriile rămase neachitate.

Ce este falimentul personal?

Procedura insolvenței persoanei fizice este reglementată prin Legea nr. 151/2015 și reprezintă mecanismul prin care o persoană aflată într-o situație financiară gravă poate beneficia de o procedură legală de restructurare sau lichidare a datoriilor. Scopul procedurii nu este sancționarea debitorului, ci oferirea unei șanse reale de redresare financiară și reintegrare economică.

Legea prevede trei mecanisme distincte:

·               procedura pe bază de plan de rambursare a datoriilor;

·               procedura judiciară prin lichidare de active;

·               procedura simplificată de insolvență.

În practică, pentru persoanele care nu mai dețin bunuri și nu realizează venituri, cea mai relevantă este de regulă procedura judiciară prin lichidare de active.

Pot fi incluse în procedură și datorii acumulate în străinătate?

În principiu, existența unor creditori străini nu exclude accesul la procedura insolvenței persoanei fizice.

Cu toate acestea, apar o serie de probleme suplimentare generate de caracterul transfrontalier al situației:

·               identificarea creditorilor străini;

·               notificarea acestora;

·               stabilireac entrului principal al intereselor debitorului (COMI);

·               recunoaștereaefectelor procedurii în raport cu creditorii din alte state.

Din acestmotiv, simplul fapt că o persoană s-a întors în România nu înseamnă automat că procedura poate fi deschisă imediat aici.

Care este instanța competentă?

Legea stabilește că procedura se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție debitorul și-a avut domiciliul, reședința sau reședința obișnuită cel puțin șase luni anterior sesizării instanței. Prin urmare, înainte de orice demers trebuie analizat unde se află în mod real centrul vieții persoanei respective și dacă sunt îndeplinite condițiile de competență prevăzute de lege.

‍

Ce se întâmplă dacă debitorul nu are bunuri?

Una dintre cele mai frecvente confuzii este aceea că procedura insolvenței poate fi deschisă doar dacă există bunuri care să fie valorificate.

În realitate, lipsa activelor nu exclude automat accesul la această procedură.

Debitorul trebuie însă să demonstreze existența unei stări reale de insolvență și să furnizeze informații complete privind: creditorii; datoriile existente; veniturile actuale și anterioare; bunurile deținute; executările silite începute; tranzacțiile importante realizate anterior.

Instanța și lichidatorul desemnat vor analiza întreaga situație patrimonială pentru a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Ce beneficii poate aduce procedura?

Un avantaj major este reprezentat de efectele produse după deschiderea procedurii.

În cele mai multe cazuri și cu îndeplinirea anumitor condiții:

·               executările silite se suspendă;

·               se suspendă prescripția dreptului creditorilor de a solicita executarea silită;

·               se suspendă curgerea anumitor accesorii ale creanțelor.

Aceste efecte pot oferi debitorului o perioadă de protecție juridică necesară pentru reorganizarea situației sale financiare.

Datoriile se șterg imediat?

Nu! Un aspect esențial care trebuie avut în vedere este că procedura insolvenței persoanei fizice nu conduce la ștergerea imediată a datoriilor. Eliberarea de datoriile reziduale intervine numai după parcurgerea etapelor procedurii și numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. În funcție de situația concretă, debitorul poate rămâne o perioadă sub supraveghere și trebuie să respecte obligațiile stabilite în cadrul procedurii înainte de a putea beneficia de descărcarea de datorii.

Descărcarea de datorii se poate obține după 1 an dacă s-a acoperit minimum 50% din creanțe, după 3 ani dacă s-a acoperit minimum 40%, iar dacă aceste cote nu pot fi atinse în pofida diligențelor, doar după 5 ani. În această perioadă debitorul trebuie să vireze partea urmăribilă din venituri, să declare veniturile suplimentare și bunurile dobândite, să muncească sau să caute loc de muncă și să respecte interdicțiile privind noi împrumuturi, donații și renunțări la moștenire.

Ce trebuie analizat înainte de inițierea procedurii?

În practică, înainte de formularea unei cereri de insolvență este necesară o analiză juridică detaliată care să stabilească unde poate fi deschisă procedura; dacă sunt îndeplinite condițiile de competență; care este natura datoriilor; dacă există executări silite în curs; ce venituri și bunuri deține persoana; dacă este mai oportună o procedură în România sau într-un alt stat.

Un alt aspect ce trebuie avut în vedere este că procedura insolvenței persoanei fizice este construită în jurul conceptului de „supraîndatorare scuzabilă”, fiind destinată debitorilor de bună-credință care au ajuns în imposibilitate deplată ca urmare a unor împrejurări obiective, iar nu celor care au contribuit în mod culpabil la propria stare de insolvență. Cu alte cuvinte, legea urmărește să ofere o șansă de redresare persoanelor care au ajuns într-o stare de supraîndatorare din motive obiective și scuzabile, nu celor care și-au provocat sau agravat în mod intenționat dificultățile financiare. Din acest motiv, instanța și organele implicate în procedură vor analiza inclusiv conduita debitorului și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență.

Astfel, fiecare situație trebuie evaluată individual, mai ales atunci când există elemente de extraneitate și creditori aflați în alte jurisdicții.

Concluzie

Pentru persoanele care au acumulat datorii în străinătate și se confruntă cu dificultăți financiare severe, procedura insolvenței persoanei fizice poate reprezenta un instrument juridic important de protecție și redresare. Totuși, existența unor datorii transfrontaliere, lipsa veniturilor sau o schimbare recentă a domiciliului pot ridica probleme juridice complexe care necesită o analiză prealabilă atentă. Înainte de inițierea oricărui demers, este recomandabilă evaluarea situației concrete a debitorului, a naturii obligațiilor sale și a jurisdicției în care procedura poate fi deschisă în mod eficient și legal.