Spitalele infractoare din România

Postat de Gheorghe Piperea in "The Way I Are"

Răspunderea penală a unui spital – care, în linii mari, este o instituție publică – poate părea o bizarerie, un lucru de neimaginat în urmă cu un an. Dar iată că avem deja două spitale acuzate de infracțiuni. 

Primul caz este cel al Maternității Bucur. Anul trecut, în noiembrie, un bebeluș a suferit arsuri profunde pe 20% din suprafaţa corpului, după ce a fost lăsat nesupravegheat în incubator. Spitalul a fost trimis în judecată pentru vătămare corporală din culpă în variantă agravată. Al doilea caz, din păcate de o amploare mult mai mare și cu consecințe și mai tragice, este cel de la Maternitatea Giulești, din această lună. Procurorii au dispus începerea urmăririi penale împotriva spitalului pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă în variantă agravată.

Persoanele juridice, inclusiv spitalele, pot fi pedepsite în baza legii penale. Pedeapsa maximă ce poate interveni în aceste cazuri este desființarea judiciară. Dacă ținem cont de condițiile oferite de mai toate aceste ”spitale” românești în care se moare cu zile, victimele fiind pacienți care nu se internează acolo de plăcere, ci pentru a se trata și a-și salva viața, atunci desființarea nu mai pare atât de nefirească.

Pentru că legea penală este făcută nu numai să pedepsească, ci și să apare societatea față de pericolul pe care îl reprezintă infractorii și, în plus, să prevină, prin frica de sancțiune, săvârșirea de alte infracțiuni pentru a nu-i nenoroci și pe alții. Dar, cel mai important este ca autoritățile să ia măsurile ce se cuvin în aceste cazuri. Și aici mă refer la investirea rațională a resurselor în infrastructură. Poate că, deși este puțin probabil, ancheta de la cele doua spitale se va extinde și la fabuloasele contracte încheiate cu firmele care renovează clădirile, care întrețin incubatoarele, aparatura medicală, instalațiile electrice etc. pe multe sute de milioane de euro.

De altfel, cele două cazuri de mai sus sunt două picături într-un ocean de fapte penale ale spitalelor românești, construite pe vremea lui Pazvante Chiorul și suprasaturate cu microbi intraspitalicești. Am văzut în primăvară că, după un simplu chiuretaj, se poate muri în urma infectării cu acești microbi.

Președintele Colegiului Medicilor din Romania care declara atunci că “toată lumea știe că în spitale există viruși. În toate spitalele din lume (…) sunt viruși intraspitalicești”. Doar că în spitalele din Occident, unde pacienții – plătitori de asigurări de sănătate – sunt respectați, acești microbi sunt eliminați prin metode sigure și eficiente. Dacă nu se poate darâma tencuiala zidurilor sau nu e posibilă schimbarea podelelor, spitalele infectate cu acești microbi sunt dărâmate și reconstruite, soluție mai sigură și chiar mai rentabilă decât reconsolidarea acestora. În România există spitale a căror ”dată de naștere” este pierdută în negura istoriei, la fel ca și data ultimei renovări.

Banii alocați de la buget (și este vorba de sume enorme) sunt investiți în ”zugrăveli” superficiale de milioane de euro, în aparatură medicală nefolosită sau nefolosibilă cumpărată la suprapreț, în contracte de întreținere supraevaluate ș.a.m.d. Nimeni nu se gândește la construirea de spitale noi căci ar însemna ca marii baroni ai sistemului să rămână fără sinecuri. Deși toți cei din sistem invocă lipsa cronică de finanțare (campion la lamentări fiind Sorin Oprescu), se risipesc sume enorme anual cu aceste cârpeli, sume care se regăsesc de regulă în conturile baronilor sistemului. Cu sumele risipite în Romania numai în ultimii doi ani se puteau construi zeci de spitale noi, renuntându-se la improvizațiile de genul celor care au ucis cei cinci bebelusi la Maternitatea Giulesti.

Cine este de vină pentru starea acestui sistem? Sursa problemelor este la nivel decizional. Managementul spitalelor, ocupat, în proporție covârșitoare de medici – cadre didactice universitare pe la te miri ce universități particulare, este corupt și în strânsă legătură cu activitatea politică, iar dacă nu este așa încă de la început, este obligat să devină, uneori chiar pentru binele spitalului, conform principiului mai bine mai puțin decât deloc.

Începutul de soluție la problema spitalelor infractoare este construcția unor noi spitale și demolarea celor vechi, care consumă  inutil sute de milioane de euro anual de la buget. Poate că n-ar fi rau ca spitalele să se privatizeze în masă, în varianta MEBO (Management Employee Buy Outs), adică medicii și asistentele din spital să devina acționari ai spitalelor și să nu mai fie tentați să plece la muncă în străinătate.

Între timp, trebuie să aibă loc o schimbare în ceea ce privește conducerea acestor spitale. Managerii de spital sunt doctori (atât la clinici private, cât și la clinici de stat), uneori cadre didactice universitare, uneori oameni politici, dar in orice caz nu manageri propriu-ziși. Conceptul românesc de Homo Universalis s-a dovedit aplicabil doar în fanteziile lui Sorin Oprescu, realitatea cruntă obligându-ne să ne întoarcem la principiul specializării. Managementul spitalelor este încredințat, în SUA, unor manageri de profesie, doctorii fiind chemați să își facă treba lor de medici.

Actul medical nu trebuie să fie suprapus peste ingrata postură de manager (căci altfel, un medic care este director de spital de 27 de ani poate greși și, poate, indirect, cauza tragedii de genul celei de la Maternitatea Giulești) și trebuie separat de calitatea de om politic. Când este vorba de sănătatea și viața omului e deranjantă și această ”bipolaritate” a medicului care lucrează atât la spitalul ”de stat” cât și medic de clinică particulară. Orice alte încercări de reformă ar însemna să reparăm o Dacie din 1970 care și reparată nu va mai funcționa căci nu mai există tipul de benzină cu care sa funcționeze motorul.

Codul Fiscal nu poate fi aplicat. Daţi statul în judecată!

Postat de Gheorghe Piperea in "The Way I Are", Criza economica, Politica

Am dat un interviu pentru Romania Libera cu privire la aberatia privind contribuţiile pentru veniturile din drepturi de autor. Interviul a fost citat si la Mircea Badea in emisiune.

Un scurt preview al aparitiei din RL mai jos. La finalul acestuia, gasiti si extrasul din emisiune in care este prezentata opinia mea cu privire la aberatia comisa de actualul sistem.

R: Cum vedeţi toată această discuţie privind contribuţiile pentru veniturile din drepturi de autor? Este un întreg circ. Unde este marea problemă?

Gheorghe Piperea: În primul rând, normele contrazic legea. Ordonanţa spune despre drepturile de autor (nu o spune direct, expres, se subînţelege, pentru că ordonanţa a fost făcută special pentru chestiunea asta şi s-a pornit de la cazul Realitatea TV) că, atunci când încasezi cu caracter de continuitate drepturi de autor, eşti în relaţie de dependenţă cu plătitorul drepturilor de autor şi asta înseamnă că trebuie să suporţi toate contribuţiile pe care le suportă un angajat obişnuit. Şi mai spune un lucru, că cel care plăteşte aceste contribuţii prin reţinere la sursă nu este beneficiarul venitului, ci plătitorul acestui venit, aşa cum, de altfel, a fost şi până acum.

Normele şi spun (o aberaţie mai mare decât asta nu am putut să aud): contractele de drepturi de autor, indiferent că sunt cu caracter de continuitate sau ocazionale, indiferent că sunt suprapuse pe un contract de muncă sau sunt, pur şi simplu, cu caracter independent, nu pot fi recalificate ca fiind raporturi de dependenţă. Ori aceste prevederi contrazic direct chiar Ordonanţa 58.

R: Asta, pe de-o parte. Dar ce părere aveţi despre cozile de la ghişee?

Gh.P.: Aceasta este a doua aberaţie. Faptul că legea te obligă să plăteşti tu în fiecare lună. Şi la toate instituţiile, eventual stând la coadă în fiecare lună câte o zi. Să plăteşti tu aceste contribuţii.

R: La nivel european mai există o astfel de situaţie?

Gh.P.: Nu, nu. O să vă spun imediat cum este la nivel european şi ce trebuie făcut. Aberaţia cea mai mare este însă alta. Există o declaraţie (pe care trebuie să o depui, pentru că altfel te sancţionează cu amendă) din care rezultă că trebuie să spui că nu mai realizezi venituri din drepturi de autor. Păi, eu, dacă realizez venituri, înseamnă că plătesc un impozit. Şi te anunţ. Eventual, o dată pe an. Plătesc impozit. Dacă nu am realizat venitul respectiv nu mai apare în declaraţia aceea de impozit. De ce trebuie să fim atât de imbecili, în primul rând statul român, funcţionarii, încât să trâmbiţăm: Dom’ne, nu mai fac venituri din drepturi de autor! Nu se gândeşte nimeni că dreptul de autor chiar asta înseamnă. E o idee. Ideea îţi vine o dată şi îţi mai vine o dată la 7 ani. Nu scrii 15 cărţi într-un an, ca Sandra Brown.

Esenţialul a fost omis în dezbaterile publice, pentru că aceste norme completează şi contrazic legea. Aceasta înseamnă un singur lucru: că ele nu trebuie să fie aplicate. Iar dacă se aplică, dacă un funcţionar zelos aplică aceste norme şi te amendează sau îţi pune penalităţi, atunci aceste amenzi sunt ilegale şi trebuie să fie contestate în justiţie. Trebuie să dai în judecată statul.

Continuarea interviului AICI.

Gheorghe Piperea – citat la Mircea Badea in emisiune
Încărcat de gheorghepiperea. – News videos hot off the press.

Alarma: Foarte putine din firmele aflate in insoventa vor trece criza cu bine

Postat de Gheorghe Piperea in Despre avocatura

Live pe The Money Channel pe tema insolventei.

UE: Exista deficiente majore de finantare a Justitiei

Postat de Gheorghe Piperea in "The Way I Are", Despre avocatura

Live la TVR2, impreuna cu Ana-Maria Puiu, judecator la Judecatoria Sectorului 1. Raportul Comisiei Europene referitor la Justiţia românească a avut numeroase referiri la problemele structurale ale sistemului judiciar.

Legea Concordatului Preventiv, realizata de Gheorghe Piperea, recenzata si promovata in Jurnalul INSOL EUROPE

Postat de Gheorghe Piperea in "Falimentul febletea mea", "The Way I Are", Criza economica

Pe fondul perioadei economice dificile pe care o traverseaza Romania si majoritatea tarilor lumii, intreaga comunitate juridica se indreapta catre specialistii care pot ajuta economia sa iasa din impas.

Recenta lucrare a profesorului Gheorghe Piperea, “Legea Concordatului Preventiv” este apreciata de INSOL Europe drept una din cele mai aplicate lucrari din domeniul insolventei, “avand o abordare pragmatica, tehnica si organizata impresionanta”.

Recenzia cartii, care apare in jurnalul INSOL Europe, Eurofenix, Summer 2010, este realizata de Prof. Diana Deleanu. Aceasta scrie: “cartea prezinta o viziune autocritica asupra propriei creatii, o lege asa cum este ea, cu beneficiile sale extraordinare, precum si cu slabiciunile sale inerente. [...] Legea Concordatului este, in primul rand, un manual absolut necesar mediului romanesc de insolventa, un punct de vedere transant, coerent [...] potrivit pentru aceste vremuri de criza.”, mai scrie Diana Deleanu.

Aparitia in jurnalul INSOL intareste pozitia autorului drept una din figurile cele mai importante din Romania in ceea ce priveste insolventa. Mai mult decat atat, abordarea sa constructiva in scrierea lucrarii, reitereaza dorinta autorului de a oferi solutii juridice clare mediului economic romanesc, atat de incercat de criza economica inceputa in 2008.

22 de milioane de vinovati? Nici vorba, domnule Președinte!

Postat de Gheorghe Piperea in Criza economica

Aseara am fost invitat in direct la Antena 3 in emisiunea Sinteza Zilei. Ca si observatii:

• nu poti lupta impotriva lui Basescu intr-un stil kung-fu de bodegă, ci intr-o modalitate calmă, cu argumente simple si directe
• raportati afirmatiile mele la pozitia sindicatelor bugetarilor si trageti singuri concluziile
• nu 22 de milioane de romani sunt responsabili pentru situatia dramatica in care se afla Romania. Domnule Presedinte, cumva cei 6 milioane de copii sunt responsabili de contractia economica majora pe care o sufera PIB-ul Romaniei in acest an?
• finalmente, este oare cumva responsabil restul de populatie adulta a Romaniei pentru gestiunea afacerilor clientelei politice si pentru deciziile iresponsabile luate in ultimii 6 ani la nivel guvernamental?

CEDO impotriva taierii salariilor bugetarilor

Postat de Gheorghe Piperea in Criza economica

Live la Realitatea TV, azi dimineata.

Gheorghe Piperea live la Realitatea TV from Gheorghe Piperea on Vimeo.

No comment

Postat de Gheorghe Piperea in "The Way I Are", Despre avocatura

Da, fara comentarii…

Apel public: Luati atitudine: 100 de avocati pro-bono pentru Romania!

Postat de Gheorghe Piperea in "The Way I Are", Criza economica

Drepturile unui numar foarte mare de cetateni romani sunt, in prezent, in pericol. Statul roman, sub pretextul crizei economice, si-a uitat sau si-a renegat principalele doua atribute : stat social si stat democratic.

Statul roman a devenit oligarhic, practicand un fel de haiducie pe invers – ia de la saraci si oculteaza veniturile si sursele de inavutire ale unei clici de persoane foarte bogate care au facut si continua sa faca bani din politica. Astfel securizate, aceste avutii pot trece fara griji de criza economica.

Traim vremuri urate. Criza economica e mult mai aspra decit ne lasau sa credem in anii 2008-2009 autoritatile si politicienii aflati in campanile electorala perpetua.

Reducerea salariilor sau pierderea locului de munca fac ca drepturile esentiale ale persoanelor sa nu mai poata fi realizate, date fiind costurile judiciare ridicate. Acelasi motiv face imposibila sau foarte anevoioasa implicarea societatii civile in transparentizarea guvernarii si a relatiei fisc – contribuabil – consumator de resurse bugetare.

Si totusi, cetatenii romani au dreptul la un sistem de sanatate sigur, dreptul la educatie, la siguranta si la un mediu sanatos si dreptul de a cere socoteala celor care gestioneaza taxele, impozitele si contributiile pe care cei mai multi dintre noi le platesc.

Si totusi, avem cu totii nevoie sa stim cum se cheltuiesc banii nostri si de ce, spre exemplu, nu sunt bani pentru finantarea sistemului sanitar, a invatamintului, a ordinii publice si a justitiei, in timp ce se cheltuiesc miliarde de euro pentru constructia cvasi-inexistentelor autostrazi romanesti sau pentru sedii de zeci de milioane de euro pentru SRI, SPP si alte servicii secretoase, ori sute de milioane de euro pentru informatizarea unei tari a carei populatie rurala inca mai foloseste toaleta din curte.

Avocatii nu sunt simpli prestatori de servicii. Ei sunt principalele instrumente de realizare a dreptului. Sunt, de altfel, si un puternic segment al societatii civile. Caci, cunoscind dreptul, avocatii pot mai lesne sa transforme drepturile si facultatile cetatenesti in fapte.

Cred ca este momentul sa ne manifestam ca atare, ca indivizi ce apartin cetatii.

De aceea, eu lansez un mesaj, care poate fi si o provocare pentru avocati : sa cream o retea de avocati ai societatii civile care sa preia, pro bono, diverse cauze ale particularilor sau ale ONG-urilor in care se pot realiza drepturile si, pe un plan mai inalt, se poate realiza dreptul. Nu e vorba de o asociatie profesionala in cadrul profesiei de avocat, nu e vorba de un ONG, e vorba de o simpla retea care sa includa avocati voluntari ai societatii civile. Fiecare dintre noi putem prelua un caz, doua, pe an, fara plata. Statutul profesiei de avocat ne permite implicarea in astfel de pricini, chiar si fara onorarii.

Fiecare dinte noi putem – fara a fi obligati – sa ne angajam, fara plata, in dosare sau chestiuni judiciare foarte complexe, atit din punct de vedere juridic, social si economic, cit si in plan personal. Fiecare dintre noi poate sprijini ca avocat demersuri ale unor ONG-uri de protejare sau realizare a drepturilor persoanelor fara resurse financiare. E vorba de pensionari, someri, mame carora li se reduce indemnizatia de crestere a copilului, familii care sunt pe cale de a fi evacuate pe motiv de neplata a ratelor la credite etc. Dar poate fi vorba si de ridicarea ilegala de masini, in profitul unor societati de rude ale primarilor, de taxa auto, de drepturile romanilor din UE, de drepturi de securitate sociala etc.

Pentru cei care nu s-au convins inca de faptul ca unele drepturi ori sunt simple sloganuri, ori sunt aneantizate de lipsa de bani pentru cheltuielile judiciare, am sa dau un exemplu. Am auzit un caz la Europa FM, despre o femeie de vreo 50 de ani care fusese operata prin extirparea unei tumori pe creier, cu lacuna fizica (ati citit bine – femeia respectiva nu mai are o parte din creier). In urma unui control al unor functionari complet idioti, femeia si-a pierdut pensia de invaliditate permanenta, pentru ca s-a considerat ca, dupa 10 ani de la operatie, si-ar fi recapatat puterea de munca. Atentie, e vorba de o femeie cu o parte din creier lipsa, care are 50 de ani, adica sanse de reangajare foarte, foarte mari,  si despre care medicul chirurg spunea la radio ca nu poate sa stea mai mult de 5 minute in picioare. Aceasta in timp ce sunt localitati in care citeva procente bune din populatie sunt pensionare pe caz de boala (tot la radio s-a vorbit saptamina trecuta de un sat de 7000 de persoane din care cam 3000 erau diagnosticate cu diverse afectiuni la ochi; asta nu i-a impidicat pe vreo 20 dintre ei sa isi ia carnet de conducere …). De unde apare diferenta? Simplu, de la sfinta spaga. Oare nu merita efortul un astfel de caz, chiar si fara plata unui onorariu?

Oricum, in urma masurilor de “austeritate” promise de autoritatile romane, vor aparea mii de cazuri si situatii in care pensionarii, somerii, parintii aflati in ingrijirea copilului sau asistentii maternali isi vor vedea veniturile cu 15% reduse. Acesti oameni vor face foamea. Multi dintre ei vor fi in pericol de moarte, la propriu, din moment ce nu isi vor mai putea achita medicamentele. Acesti oameni nu vor apela la justitie pentru a-si recapata drepturile, pentru ca nu vor avea bani de avocat. Oare nu este aceasta o serie de cazuri aparte, care pot fi tratate de avocati pro bono?

Un singur avocat nu poate face prea mult pentru acesti oameni, caci sunt prea multi.

Dar daca se implica in acest demers 100 de avocati care sa lucreze pro bono in aceste pricini, atunci se poate face ceva. Sau sa selectam cauze care se manifesta cu repetivitate si sa punem la dispozitia oamenilor modele de cereri si hotarari judecatoresti. Eficient, sigur si durabil.

Nu e suficient sistemul de ajutor public judiciar, (ne)finantat de stat. Nu e cazul sa ne prefacem ca simpatizam cu acesti oameni, luandu-ne ca reper un Che Guevara sau un Fidel Castro (din pacate, un coleg de breasla cu noi, presedinte de partid mare, crede ca solutia este o revolutie permanenta). Mai degraba, o retea de minim 100 de avocati ar putea sa obtina efecte imediate mult mai bune daca, pur si simplu, ar formula in numar mare, pentru simplii particulari sau pentru ONG-uri, cereri de informatii de ordin public cu privire la modul in care se cheltuiesc banii publici pe proiecte de gen “Sali de sport in comuna natala a dlui Boc” (caruia i se mai spune si Foame, in limba Romani).

Asadar, stimati colegi de breasla, ce mai asteptati?

Sa ne mintiti bine!

Postat de Gheorghe Piperea in Criza economica

In urma cu 7-8 luni estimam ca statul roman ar putea intra in faliment daca nu se vor fi luat masuri economice sanatoase de iesire din criza. Autoritatile romane insa tocmai obtinusera un imprumut masiv de la FMI si de la Comisia Europeana si nu aveau timp de astfel de “glume”, iar politicienii nostri erau in campanie electorala, fiind ocupati sa cheltuie bani pentru coafarea realitatii si imbrobodirea populatiei. In timp ce infrastructura de transport nu putea fi construita sau reparata, statul roman oferea cu larghete ajutoare sociale posesorilor de Mercedes, cu singurul scop de a le cumpara voturile. In timp ce erau inchise spitale si scoli, statul roman se lansa in bufoneria promovarii turistice a Romaniei, uitand ca 60% din populatia Romaniei inca are toaleta in curte.

Ei bine, acum, cand se vad cu ochiul liber efectele crizei (indelung si obstinat negate de autoritatile romane) si cand FMI cere Guvernului dovezi ale eforturilor anticriza, Presedintele Romaniei, din proprie initiativa, anunta, foarte constitutional, decizia sa de a impune Guvernului taierea nediferentiata a 25% din salariile tuturor bugetarilor, a 15% din bugetul pensiilor si a 15% din bugetul asigurarilor sociale. Nu stiu cum va face acest lucru Guvernul – efortul legislativ necesar fiind imposibil de finalizat in asa fel incat masurile respective sa intre in vigoare din 1 iunie – dar, din perspectiva cetateanului platitor de taxe si impozite, gestul Presedintelui si atitudinea Guvernului reclama demisia amandurora.

Statul roman este ca un comerciant care a luat un credit de la o banca, credit pe care nu il mai poate rambursa. Bancile, in astfel de cazuri, au doua optiuni : falimentul sau restructurarea creditului. A doua optiune se aplica doar in cazul in care comerciantul sau actionarii lui se obliga la unele sacrificii in plus, spre exemplu, aduc bani de acasa sau aduc garantii in plus. Asa si cu statul roman, reprezentat de Guvern. Vorbim de un comerciant cu un buget cam de 40 miliarde de euro. Atat e bugetul Romaniei acum. La acesti bani, care se aduna din taxele si impozitele platite de noi, se adauga alte 10 miliarde de euro din contributiile anuale de asigurari sociale. Contributiile sunt banii nostri: noi ii platim ca, la nevoie, de exemplu, la batranete, boala sau somaj, statul sa ni-i dea inapoi. Cu toate acestea, administratorii acestor bani, Guvernul si supra-guvernul, adica Presedintele, ne spun ca vor taia 15% din bugetul pensiilor si ajutoarelor sociale. Aceasta, in conditiile in care acesti administratori ne cheltuie banii cu investitii inutile in sedii de institutii publice, in masini de lux si in autostrazi pe Luna. Daca vrea sa evite falimentul, comerciantul in cauza trebuie sa isi schimbe managemenul, de urgenta. Asa si statul roman.

Dupa demisie, banii ar trebui sa fie orientati exclusiv catre cheltuielile absolut esentiale – educatie, sanatate, ordine publica, aparare si justitie. Investitiile paguboase ar trebui abandonate sau vandute particularilor care, ulterior, ar urma sa plateasca taxe, impozite, redevente din utilizarea acestor investitii.

Trecand la nivelul concret, nimeni nu ar fi de acord – si cu atat mai putin eu – cu majorarea impozitului unic sau a tva-ului, dar nimic nu impiedica Guvernul, mai ales fiscul, sa impoziteze veniturile si averile ascunse ale bogatilor Romaniei. Dl Patriciu spunea ca numai in bancile elvetiene sunt ascunse aprox.18 miliarde euro. In plus, vedeti si dumneavoastra pe strada sute de Mercedes S Klasse, pentru care in Franta se platesc cam 5.000 euro pe an, in timp ce la noi se plateste cam de cinci ori mai putin. De asemenea, vedeti sute si mii de case noi, construite de persoane fizice, care sunt impozitate cu 2,15 lei… De aici, din averile ascunse fiscului, dar afisate cu ostentatie vecinilor si fraierilor care se chinuie cu 1000 lei pe luna, se pot scoate bani seriosi. In plus, sunt cel putin 10 ministere care nu au nici un motiv sa existe. La ce ne trebuie un Minister al Turismului, decit ca sa o facem ministru pe prima doamna din umbra a tarii? De ce ne trebuie un Minister al Comunicatiilor, decit ca sa platim o sinecura politica? In fine, sunt 400 de companii mari, care au datorii la buget si la fondurile de asigurari sociale (pensii, somaj si sanatate) de 2,5 miliarde euro. Nimeni nu intreaba aceste companii cand isi vor plati aceste datorii. Si se intampla asta de 20 de ani.

Asadar, cand dl.presedinte va spune ca nu sunt bani pentru invatamant, sanatate, pensii si somaj, nu-l credeti, caci va (ne) minte.

Populatia rurala a Romaniei, care este majoritara, este lipsita de sansa unei educatii scolare sistematice si de calitate, intrucat scolile sunt improprii invatamantului, iar cadrele didactice profesioniste sunt o raritate. Sunt sute de localitati rurale in care scolile au in corpul didactic mai mult de jumatate din personal suplinitori, foarte multi dintre profesori fiind pensionari rechemati la catedra, din lipsa de solutii. Sunt scoli in care copiii de la ciclul primar “invata” cu un singur invatator, si acela suplinitor, in aceeasi perioada a zilei, in aceeasi clasa. Dar nu numai in zonele rurale situatia este atat de grava. In toata tara, cadrele didactice renunta la vocatia lor, plecand la munca in strainatate, din ratiuni economice si sociale.

Calitatea proasta a educatiei scolare rezulta din salarizarea inadmisibil de redusa a cadrelor didactice si a personalului auxiliar. Cadrele didactice care nu pleaca la munca in strainatate sau nu sunt nevoite sa se recalifice pentru un salariu mai decent, sunt determinate sa faca munca didactica suplimentara (denumita, impropriu, “meditatie”), in sacrificiul profesiei principale. In ultimii 20 de ani s-a creat un sistem paralel celui oficial in care elevii nu mai invata la scoala, ci la “meditatii”. Tot din lipsa unor salarii decente si a unei politici coerente si responsabile pentru viitorul Romaniei a aparut si a proliferat partea rea a invatamantului universitar privat.
Intr-adevar, afaceristi verosi si fara vocatie didactica au creat universitati particulare ca o afacere, dar aceasta afacere a devenit un debuseu obligatoriu si o sursa suplimentara de venit pentru majoritatea profesorilor de la universitatile de stat, care nu puteau subzista cu salariile din sistemul public. De aici scaderea dramatica a nivelului academic nu numai in universitatile particulare, ci si in universitatile de stat, si de aici inflatia uriasa de absolventi de invatamant obligatoriu care ingroasa an de an randurile somerilor sau ale imigrantilor romani.

Daca statul roman va asigura pe termen lung un salariu rezonabil si investitii sustinute in scoli, profesorii romani nu vor mai pleca la munca in strainatate, ci vor ramane in tara, pentru a-si valorifica vocatia. Daca acelasi stat va asigura o rezonabila plata a cadrelor didactice universitare, acestia nu vor mai fi tentati sa se angajeze in alte doua – trei job-uri de profesor in invatamantul privat, concentrandu-se pe calitatea actului de invatamant. Numarul potentialilor studenti se va reduce, astfel incat universitatile, publice sau private, sa redevina etaloane ale academismului.

In sistemul de sanatate trebuie sa se asigure de catre stat salarii rezonabile pentru medici si personal medical auxiliar. Un salariu rezonabil este singurul argument care i-ar putea retine pe medici si asistenti de la a pleca la munca in strainatate. Statul roman trebuie sa isi asume un plan pe termen mediu si lung de facilitare a asigurarilor private de sanatate si a spitalelor private. De asemenea, sunt urgent si imperativ necesare inchiderea si demolarea spitalelor vechi, cele mai multe infestate cu microbi intraspitalicesti. Statul roman trebuie sa isi asume constructia de spitale noi, dotate la standarde moderne. In afara de beneficiile evidente pentru populatia consumatoare de servicii medicale, constructia de spitale noi ar putea crea mii de locuri de munca si ar antrena si dezvoltarea unor sectoare economice grav afectate de criza, cum sunt constructiile si materialele de constructii.

O lacuna grava a sistemului romanesc de aparare este lipsa personalului calificat si a dotarilor necesare pentru apararea contra dezastrelor (inundatii, incendii de mare amploare, cutremure, atac terorist). O tara in care sa te simti in siguranta este o tara care cheltuieste eficient bani publici pentru asigurarea cetatenilor sai contra dezastrelor.

Din ratiuni electorale, Romania a ajuns o tara de asistati sociali, in conditiile in care un numar din ce in ce mai mic de persoane salariale reusesc sa mai alimenteze bugetele asigurarilor sociale. In timp ce Romania plateste ajutoare sociale posesorilor de Mercedes si amnistiaza fiscal marile intreprinderi de stat care nu platesc cu decadele contributiile la asigurarile sociale, copii si batranii institutionalizati mor cu zile in orfelineate si aziluri, pensionarii si saracii Romaniei nu-si pot cumpara medicamentele necesre, care sunt din ce in ce mai scumpe, iar diabeticii, persoanle afectate de cancer sau HIV traiesc cu spaima ca maine statul roamn nu va mai avea bani ca sa le asigure medicamentele gratuite sau compensate. Trebuie sa spunem nu unei Romanii de asistati sociali. Trebuie ca statul roman sa cheltuiasca banii de asigurari sociale numai pentru pensionari, someri si pentru persoanele aflate in nevoie si sa pretinda prin orice mijloace ca intreprinderile sa isi achite datoriile catre bugetele de asigurari sociale.