Florin Ilisie

Avocat Senior

ACASĂECHIPA
Florin Ilisie
DATE DE CONTACT

+40 213 157 930

florin.ilisie@piperea.ro

ARII DE EXPERTIZĂ
  • Drept civil
  • Contencios administrativ și fiscal
  • Achiziții publice
  • Dreptul muncii
  • Drept penal al afacerilor
CUnoștințe lingvistice
  • Română
  • Engleză
  • Spaniolă
Florin Ilisie
Avocat Senior

Animat de entuziasm pentru științele juridice, m-am înscris la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București.


În anul 2018, după absolvirea facultății, am ales să îmi fructific mai departe cunoștințele dobândite în dreptul civil prin înscrierea la programul de master „Drept Privat” al Facultății de Drept din cadrul Universității din București.


În anul 2019, ca urmare a unei pregătiri teoretice îndelungate și temeinice, am intrat în Baroul București.


În anul 2021, drept consecință firească a evoluției profesionale și a nevoii de dezvoltare continuă, m-am alăturat echipei Piperea și Asociații.


În cadrul Piperea și Asociații am reușit să mă fac remarcat prin atenția sporită pe care am oferit-o tuturor dosarelor, prin studiul amănunțit a doctrinei și a jurisprudenței, prin creativitatea și răbdarea cu care am abordat problemele juridice întâmpinate, și nu în ultimul rând, prin activitatea desfășurată cu succes în fața instanțelor de judecată și a organelor de urmărire penală.


Pe parcursul traseului profesional am avut oportunitatea de a-mi dezvolta și consolida ariile de interes și expertiză în domenii precum: dreptul civil, achizițiile publice, dreptul penal, dreptul comercial, dreptul insolvenței, contenciosul administrativ și fiscal, dreptul muncii și dreptul imobiliar.


Încă din faza incipientă a făgașului profesional, am avut ocazia de a mă implica într-o paletă largă de proiecte complexe și de o importanță crescută.


Bunăoară, pe latură civilă/administrativă, am oferit consultanță, asistență juridică și reprezentare pentru clienți în dosare privind:

–  contestarea aplicării de corecții financiare beneficiarului unor contracte finanțate de către Uniunea Europeană prin fonduri nerambursabile în cadrul POR;

–  pronunțarea unor hotărâri care să țină loc de act de autentic;

–  uzucapiunea diferitelor imobile;

–  valorificarea diferitelor sume de către creditori în cadrul procedurii insolvenței;

–  garantarea pentru vicii ascunse a unor blocuri de locuințe;

–  divorțuri, partaje judiciare, dezbateri de succesiuni.

Pe latură penală am asistat și reprezentat atât persoane vătămate, cât și suspecți/inculpați, pe tot parcursul desfășurării procesului penal, atât în faza de urmărire penală, prin asistarea acestora la audieri, prin depunerea de cereri de probe, obiecțiuni la rapoarte de expertiză etc., cât și în fața instanțelor de judecată, respectiv în faza camerei preliminare, în faza de judecată etc.


Printre dosarele penale în care m-am implicat se numără și: dosare privind despăgubiri derivate din accidente auto sau malpraxis medical, infracțiuni silvice etc.


Drumul către profesia de avocat și către ceea ce pot numi astăzi arii de interes și expertiză, a început încă de pe băncile școlii, când mi s-a înrădăcinat dorința de a fi pe scenă, de a interpreta diferite roluri și de a surprinde până și cele mai subtile emoții.


Mânat de pasiunea pentru teatru și film, am urmat diferite cursuri și am fost distribuit, de-a lungul timpului, în mai multe proiecte de teatru și film.


Astfel, avocatura s-a cristalizat drept o consecință firească a pasiunii pentru teatru și film, sala de judecată înfățișându-se ca o scenă de teatru a cărui deznodământ este esențialmente datorat actorilor acesteia.


Este axiomatică ideea că „suntem suma deciziilor noastre”, motiv pentru care decizia pe care am luat-o, respectiv de a depăși orice obstacol și de nu cădea vreodată pradă deznădăjduirii, izvorăște din compasul moral fără de care suntem toți pierduți.


Este fără putință de tăgadă că fără dificultățile întâmpinate, fără presiunile inerente profesiei de avocat, fără pasiunea pentru științele juridice și fără a oferi compasiune, nu aș fi putut fi omul de azi.


Conceptual, apreciez ca fiind definitorii pentru activitatea mea 3 elemente a căror importanță rezidă tocmai prin prisma calităților esențiale oricărui avocat, respectiv rigurozitatea, compasiunea și gândirea outside the box.


Postat de
Florin Ilisie
mai multe detalii
Protecția consumatorului

Începând cu 28 mai 2022, consumatorii sunt exceptați de la plata unei cauțiuni atunci când solicită suspendarea executării silite, dacă veniturile lor nu depășesc valoarea cumulată a două salarii minime pe economie

mai multe detalii
Protecția consumatorului

Începând cu 28 mai 2022, formularea unei acțiuni în constatarea existenței clauzelor abuzive este imprescriptibilă

mai multe detalii
Protecția consumatorului

Începând cu 28 mai 2022, formularea unei contestații la executare, prin care se analizează caracterul abuziv al clauzelor contractuale este imprescriptibilă și admisibilă...

Need Free Legal Consultation?

We are open Monday to Friday from 9 am to 5 pm.

Acest site web utilizează cookie-uri

Această pagină web utilizează cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acceptarea cookie-urilor noastre, sunteți de acord cu stocarea și accesarea acestor cookie-uri pe dispozitivul dvs. în conformitate cu Politica de cookies.