Delimitare de Ana Lesko

Postat de în Uncategorized | 0 Comentarii

Modalitatea în care au fost prezentate anumite fapte în cuprinsul raportului comisiei de cenzori pentru execuţia bugetară aferentă perioadei 01.10.2019 – 31.12.2019 din exercițiul bugetar 2019 este una complet neadecvată*. Menționez că raportul comisiei de cenzori ar fi trebuit să vizeze ultimul trimestru al anului 2019, dar acesta s-a extins într-un mod ”inedit” asupra unor pretinse nereguli săvârșite începând cu anul 2017, iar acum mă văd nevoit să mă delimitez de această ”analiză”.

Reamintesc că ultimul trimestru al anului 2019 coincide cu începutul primului meu mandat de consilier (prin această formulare nu încerc să sugerez un optimism debordant referitor la numeroase mandate ulterioare de consilier, ci încerc să subliniez că nu am avut nicio legătură cu organele de conducere ale profesiei anterior acestui moment).

Așadar, nu am cunoștință despre pretinsele nereguli invocate, iar asocierea mea cu astfel de fapte ar fi profund prejudiciabilă.

*Nu aș fi considerat că este necesar acest mesaj dacă nu aș fi primit de la colegi nenumărate întrebări pe această temă.

#ilconsigligliere

Lasati un raspuns