Programul Piperea: Criza economica

Postat de Gheorghe Piperea în Politica | 5 Comentarii

I. Criza economica

In majoritatea covirsitoare a cazurilor, raporturile sociale sunt legate pentru ca fiecare parte sa aiba de cistigat, cu conditia ca fiecare sa isi faca datoria. Numai atunci cind legea datoriei este incalcata si cel in culpa il tulbura pe cel de linga sine ori tulbura societatea in ansamblul sau, Statul, prin cele trei puteri, este chemat sa gestioneze aceste conflicte si sa restabileasca ordinea sociala. Dar viata nu inseamna numai conflict, caci viata nu e o prada. De aceea, Statul trebuie sa se abtina de la a interveni in toate detaliile vietii indivizilor si mai ales sa se abtina sa intervina prea des si prea brutal in economie.

Principala sursa de conflict si tulburare sociala este criza economica pe care o traverseaza acum si Romania.

Criza economica actuala este, de fapt, o criza politica. Asa cum clasa politica romaneasca a fost incapabila sa perceapa in 2008 apropierea crizei de Romania, tot asa ea este incapabila sa o gestioneze in anul 2009. Un Guvern care, desi beneficiaza de 70% din voturile parlamentarilor si de andosamentul Presedintelui Romaniei, precum si de imprumuturi masive de la institutiile financiare internationale, nu reuseste sa gaseasca si sa puna in lucru solutii anti-criza ci, dimpotriva, contribuie la agravarea recesiunii cu tot felul de masuri infantile, nu poate decit sa confirme ca, si fara criza economica mondiala, Romania politica si-ar fi creat propria criza. Un presedinte conflictual, care isi hraneste popularitatea din crearea si intretinerea crizelor si a tulburarii constiintei sociale, nu e cu nimic mai potrivit decit Guvernul pe care il gireaza sa lupte contra actualei crize economice. Si Presedintele, si actualul Guvern, au venit la putere printr-o minciuna frumos ambalata. Actualul Presedinte, care ne ura in 2004 sa traim bine, in 2008 ne asigura ca criza nu va lovi Romania si, cu toate acestea, a girat formarea actualei coalitii guvernamentale „stinga-dreapta” pe motiv de criza economica. In campania electorala, cele doua partide aflate acum la guvernare negau si ele, la unison, dar de pe pozitii de o adversitate dura, ca Romania va fi atinsa de criza economica. Sa nu uitam ca aceste partide impuneau in Parlament o lege de majorare a salariilor cadrelor didactice despre care, in prezent, nici nu mai vor sa auda. Ceea ce ramas insa este votul masiv al acestor cetateni sedusi de promisiuni electorale mincinoase. Este de neinteles, totusi, cum te poti justifica fata de propria persoana sau fata de votantii tai cind te afli la putere datorita unei (unor) minciuni.

Actuala criza economica vine din lacomie. Mai précis din lacomia si abuzurile creditorilor, care au profitat si profita de starea de nevoie specifica noii specii de om – consumatorul, si din lacomia si prostia clasei politice, care foloseste criza economica drept pretext pentru cele mai smintite masuri economice sau pentru justificarea noii mode a interventionismului statului in economie si in viata individului, a cetateanului-consumator. Consecinţele drastice şi inechitabile ale abuzurilor creditorilor si politicienilor faţă de consumator sunt, din fericire, insotite de un “efect de reflux” : asa cum la reflux, odata cu retragerea apei, se poate vedea lamurit ce este pe fundul marii, tot asa criza economica actuala ne va arata lamurit cine este corect si eficient si cine nu, cine a mintit si cine nu, cine va putea supravietui realitatii si cine nu. Chiar daca cele mai importante democratii si economii din lume se ghideaza dupa asa-zisul principiu politic “too big to let fail”, criza economica actuala ne-a aratat ca marimea nu inseamna sfintenie si nici vesnicie si ca nimic nu rezista efectului de reflux, ca nimic nu rezista adevarului. Afaceri de dimensiunea Lehman Brothers, General Motors si Chrysler sunt acum in faliment, desi in urma cu un an nimeni nu isi imagina asa ceva.

Omul modern, inclusiv concetateanul nostru, a fost determinat sau invatat sa consume pentru a putea fi mai usor controlat. In secolul XXI se consuma orice si oricit, indiferent de necesitatile normale si de sursele de finantare a consumului si indiferent de costurile pe care trebuie sa le suporte mediul in care traim. Se consuma marfuri reale, dar si marfuri virtuale. S-a ajuns la a se consuma inclusiv produse financiare care, din necesitatea de a crea bani, s-au desprins de suportul lor material si s-au dematerializat. Ambalate sub forma unor produse financiare derivate, aceste non-marfuri au dus la crearea unei cantitati enorme de pseudo-bani, care nu mai aveau in spate valori, ci sperante sau iluzii. Consumul este, desigur, « benefic » si pentru stat, intrucit majoritatea covirsitoare a veniturilor bugetare provin din impozite indirecte, care taxeaza consumul si, de aceea, cu cit se consuma mai mult, cu atit bugetul este alimentat cu mai multi bani, iar aparatul administrativ statal este exacerbat pentru a putea fi cheltuiti acesti bani in plus. Asa ca nu productivitea, tehnologia sau inovatia au fost stimulate, ci consumul. Pentru a stimula consumul, a fost stimulat creditul. Au fost creditati si cei care fie nu aveau nevoie, fie nu aveau resurse de rambursare, dar aveau speranta unor venituri viitoare. Uneori s-au dat credite pe perioade care depaseau durata vietii unui om, obligind la rambursare si generatiile viitoare pentru pretul ce trebuia platit pentru a consuma. Dar cind pariul pe consum s-a dovedit a fi pierzator, iluziile s-au spulberat iar politicienii, creditorii si cetatenii-consumatori, ca si copiii vesnici din povestea lui Peter Pan, care se obisnuisera sa consume ceea ce credeau ca au pe masa, au ajuns in prezent sa se intrebe de ce nu mai este hrana pe masa. Se vede acum, spre exemplu, cit de firav este un buget de stat construit pe baza taxarii consumului, din moment ce, in lipsa consumului, statul trebuie sa se imprumute zi de zi la banci si la institutii financiare internationale pentru a suporta cheltuielile publice exorbitante generate de aparatul administrativ stufos creat pentru a cheltui si nu pentru a crea. Si, in fine, cea mai mare libertate în acordarea creditului duce la cea mai aspră procedură în execuţie silita. Cind „beneficiarii” de credite ipotecare vor incepe sa fie executati silit in toamna lui 2009, probabil ca vor incepe sa se intrebe de ce nu traiesc bine, asa cum li se promitea in 2004. 

Cetateanul-consumator devine debitor si, in aceasta calitate, el este dependent de creditori si, in ultima instanta, de stat, care este controlat de politicieni. Libertatea de a te imprumuta pentru a consuma este, de fapt, un dar otravit, caci duce la control si la dependenta. Sunt de acord ca statul nu se poate sprijini pe nimic altceva decât pe încredere, care nu poate dăinui dacă datornicii nu-şi plătesc datoriile, dar daca datoria porneste de la o iluzie sau daca ea se fundeaza pe o cauza sau o lege ilegitime, statul trebuie sa isi sprijine cetatenii in a-si recapata libertatea, oferindu-le acestora posibilităţi reale de a se elibera de plata datoriilor contractate pentru iluzii sau pentru preturi ce depasesc valoarea reala a marfii. In caz contrar, conflictul mereu renăscând dintre creditori şi datornicii urmăriţi în bunurile şi persoanele lor poate duce la mari tulburari sociale si la aparitia unei stari de pericol pentru democratie si pentru stat, in sine, motiv pentru care statul, prin reprezentantul sau cel mai inalt, Presedintele Republicii, trebuie sa restabileasca echilibrul şi sa împiedice alcătuirea unei paturi sociale pauperizate, prea numeroasa şi prea deznădăjduita pentru a mai putea fi condusa.

Controlul prin minciuna, prin indatorare si prim masuri statale populiste poate pune in pericol statul, iar slabirea sau disparitia statului sunt lucruri pe are nu ni le putem dori, caci statul este acea putere care, oricite alte puteri individuale sau colective ar coexista, le depaseste ca anvergura si importanta. Statul este, in definitiv, organizatia menita sa-i apere pe cei lipsiti de aparare sau resurse contra abuzurilor de orice fel. Actuala criza, de altfel, pune in pericol si democratia, caci detinatorii de resurse financiare  -care, in majoritatea lor, nu sunt nici democrati, nici merituosi, nici virtuosi  – vor putea cumpara orice, inclusiv voturi si suflete.

Masuri concrete ce trebuie intreprinse pentru a face fata gravei crize economice in care Romania se afla

  1. Declansarea imediata a procedurii de insolventa fata de intreprinderile cu pierderi si cu datorii la bugetele publice, pentru fi salvate prin reorganizare judiciara sau pentru a fi inchise;
  2. Adoptarea de urgenta a legii salvgardarii, pentru a permite intreprnderilor aflate in dificultate sa se salveze prin intelegeri cu creditorii si pentru a se pastra locurile de munca generate de aceste intreprinderi;
  3. Adoptarea de urgenta a legii falimentului persoanelor fizice, pentru a permite particularilor aflati in situatie de supra-indatorare sa-si redreseze afacerile familiale si pentru a le permite acestora sa-si pastreze locuintele;
  4. Stimularea temporara a consumului, pentru a permite bugetelor pubice sa se alimenteze cu impozite si taxe indirecte si pentru a re-porni industria de constructii si industria producatoare de bunuri, prin reducerea tva-ului si a impozitului pe venit la 15% pe urmatorii 5 ani;
  5. Introducerea generalizata, fata de toate IMM-urile, intreprinderile individuale, familial sau profesionale, a mecanismului transparentei fiscale, adica a impunerii directe a veniturilor intreprinderii ca venituri ale titularilor ei sau ale asociatilor, pentru a permite cresterea veniturilor bugetare prin cresterea gradului de conformare voluntara si prin stimularea consumului si a investiiilor.

Aceste masuri sunt in competenta Presedintelui si pot fi promovate de Presedinte fara a exista tentatia de a incalca Constitutia!

10 Intrebari

Postat de Gheorghe Piperea în "The Way I Are" | 2 Comentarii

Am o lista de 10 intrebari pentru dl.Berlusconi (si, intr-o anumita masura, si pentru dl.Maroni):

1. Cand estimati ca veti trece de la pogromurile contra tiganilor romani la persecutiile contra musulmanilor, avand in vedere ca sunteti conducatorul unei tari europene cu un dragut trecut fascist, precum si faptul ca guvernul pe care il conduceti, presa pe care o controlati si opinia publica pe care o manipulati si-au concentrat atentia asupra unor „imigranti” proveniti dintr-o alta tara cu un oarece trecut fascist? Stiu ca este comod sa te revolti contra tiganilor si romanilor (ei sunt chiar si acum recunoscatori italienilor ca le permit sa respire aerul pretios al Italiei, ba chiar, aici, in Romania, si acolo, in Italia, ei chiar cred, in proportie covarsitoare, ca aveti dreptate sa va revoltati, neobservand ca va folositi de televiziunile dumneavoastra pentru a manipula). A mai facut-o si Marea Britanie. Tiganii, de altfel, sunt motiv de revolta si in Romania. Dar va asigur ca nu va mai fi chiar atat de comod cand veti trece la persecutia musulmanilor, caci acestia sunt mai fundamentalisti de felul lor si s-ar putea revolta.

2. Cand veti trece la militarizarea cetatenilor si transformarea lor in batalioane de asalt, intrucat propuneti deja legi care sa-i implice in lupta contra infractionalitatii? Istoria ne invata ca doua tari europene  care, tot pe motiv de crestere a infractionalitatii si pe valul unei crize economice, au ajuns la „solutia finala” a holocaustului, trecand prin experienta batalioanelor de asalt (SA/SS). Va reamintesc ca, in 1959, la Roma (oras de unde s-a dezvoltat Europa crestina, entitate din care, daca nu ma insel, face parte si Romania), a fost semnat un tratat care sa faca imposibila repetarea ororilor celui de-al doilea razboi mondial.

3.  Care este motivul pentru care acesti infractori pe care ni-i arata televiziunile nu sunt incarcerati si, odata bagati la zdup, de ce raman acolo? Statisticile italiene arata tendinte tot mai crescatoare ale infractionalitatii imigrantilor ce vin din Romania. Dar chiar mass-media italiana a relatat despre un presupus violator ca acesta este in Italia de mai multi ani, ca a fost client constant al justitiei italiene si, cu toate acestea, a fost de fiecare data eliberat din inchisoare pe motiv ca nu prezinta pericol social. In acest fel credeti ca preveniti infractionalitatea, lasand extremisti pe strada care sa ceara suspendarea acordului Schengen? Eliberarile pe acest motiv sunt si in Romania la ordinea zilei, dar inca nu am vazut italieni batuti pe strada pentru ca vorbesc italiana. Ba, dimpotriva, acestia o duc foarte bine in Romania, desi unii dintre ei sunt tot cam din aceeasi tagma cu romanii pe care ii aratati dvs. la televizor sau chiar sunt niste amabili si linistiti membri ai Mafiei italiene.

4. Oare cum mai stati cu operatiunile anti-Mafia? Dar cu cele anti-drog? Mai au timp carabinierii sa se ocupe de aceste probleme transplantate de cetateni italieni si la noi, ca tot nu i-a oprit nimeni, din 1990 incoace, sa vina si sa se stabileasca in Romania? Nu de alta, dar lasati impresia ca toate problemele tarii dvs. se rezuma la cele create de infractorii tigani din Romania. Cred ca mafiotii din tara dvs. si grupurile de criminaliate organizata au o existenta foarte linistita si profitabila in aceste vremuri gestionate profesionist de dvs.

5. Cand si cum va veti rezolva afacerile judiciare de coruptie, avand in vedere ca un fost avocat al dvs., dle Berlusconi, a fost condamnat pentru marturie mincinoasa intr-o cauza in care va apara pe dvs? Pentru ca nu sunt italian, va voi intreba ce cadere morala aveti dvs. sa va implicati in afacerea „infractorului tigan roman? E clar ca mitul infractorului tigan din Romania a fost si este profitabil pentru dvs., atat in perioada in care Romania nu era membra a UE (cand un muncitor ilegal roman era mult mai ieftin si mai supus decat un italian), cat si cum, cand tiganii romani pot fi tapul ispasitor perfect, intrucat nu ar fi politically correct sa dati vina pe alti tapi.

6. Cand veti face cerere de auto-suspendare din UE a Italiei, intrucat masurile pe care le luati, inclusiv cea relativa la amprentarea copiilor de tigan de anul trecut, sunt din ce in ce mai „europene” (motiv pentru care Parlamentul European a emis rezolutii de semicondamnare a Italiei: un pic cam fatarnic, dar totusi…)?

7. Cum veti rezolva problema pierderii locurilor de munca de catre italieni, in acelasi timp cu pastrarea unei atitudini normale fata de muncitorii din alte tari ale UE? Criza economica a afectat si Italia, poate chiar mai devreme decat a afectat alte tari din Europa (exemple bune fiind falimentul Parmalat si falimentul Alitalia). Este adevarat ca, atata timp cat economia italiana mergea, in virtutea inertiei, si nu pentru ca ati fi implementat dvs. cine stie ce idei marete economico-sociale, nu era o problema sa angajezi imigranti din Romania. Economia Italiei, timp de cativa ani, pana in 2007 inclusiv, crestea si prin aportul umil al imigrantilor romani. Ba chiar unele ziare italiene, pana in anul 2007, laudau imigrantul roman, care cica pusese pe roate economia inchistata a Italiei. Fiind criza acum, va este mult mai profitabil sa dati vina pe „imigrantii” romani pentru pierderea locurilor de munca de catre italieni pentru ca, in spatele acestei neguri de cerneala de sepie, dvs. insistati sa preluati Alitalia prin prieteni de afaceri ai dvs. sau, dupa caz, sa inlocuiti manageri de banci prea independenti cu prieteni ai dvs. banuiti de apartenenta la Mafia. Dar va asigur ca „Solutia” dvs este de scurta durata. Italienii rezonabili, cei mai multi italieni, va vor cere curand socoteala pentru ceea ce le vindeti acum.

8. Ce ati spune daca, intr-un viitor previzibil, un guvern populist al Romaniei (sa stiti ca nu ducem lipsa) ar decide ca, pentru a proteja locurile de munca in Romania, toti muncitorii care nu sunt romani sa fie trimisi acasa, iar afacerile detinute de italieni, de exemplu, in Romania, sa fie nationalizate, eventual pregatind populatia printr-o manipulare de genul celei pe care o practicati dvs., cu „argumentul” ca cetatenii italieni din Romania, in proportie de 50% sunt violatori, criminali si escroci?

9. In fine, daca ati avea nevoie de o transfuzie de sange urgenta si ati afla, dupa efectuarea acesteia, ca sangele respectiv apartinea unui tigan din Romania, v-ati simti mai putin italian? Caci, asa cum spunea un negutator evreu din Venetia, daca tai la deget un tigan roman, nu va iesi sange? Si, daca ii vei face rau, nu se va razbuna?

10. A, si sa nu uit, sunt un avocat si profesor universitar roman care, pentru a lua parte la consiliul de conducere al unei asociatii profesionale paneuropene, este nevoit sa calatoreasca in Italia, la Roma, la finalul lunii martie 2009, la o sedinta semestriala. Veti pune pe cineva sa ma bata, dle. Berlusconi? Ma veti expulza, dle. Maroni, asa cum ati facut cu consulul roman la Milano, pentru ca a indraznit sa devoaleze ipocrizia dvs. si a colegilor dvs. de guvern? Sau ma veti opri la aeroport, pe motiv ca sunt barbat roman, asa cum va sugereaza nepoata lui Mussollini?

Sterling

Postat de Gheorghe Piperea în "The Way I Are" | 0 Comentarii

Agitatie mare in legatura cu afacerea „Sterling Resources”. Am vazut si eu actul aditional la contractul dintre Statul Roman (ANRE) si Sterling, aprobat printr-o HG din 12.11.2008. Lucrurile noi aduse de recenta „desecretizare” a acestui contract sunt cam doua:

(i) denumirea contractului s-a schimbat (din „contract de explorare si impartire a productiei” care, dupa toate aparentele, nu este deloc echivalentul din 1992 al „acordului petrolier”, la care se refera actuala Lege a petrolului 238/2004, numele acestuia a devenit „contract de concesiune pentru explorare, dezvoltare si exploatare petroliera”); obiectul contractului pare a se fi schimbat, pentru ca, in baza contractului din 1992, Sterling avea dreptul sa exploreze si sa imparta productia eventual cu Statul Roman, in timp ce acum are dreptul sa exploreze, adica sa extraga petrolul si gazul si sa il vanda, inclusiv la export, platind statului o redeventa (intre 3,5 si 13,5%); este ciudat si faptul ca s-a construit in intregime un nou contract, ca o anexa la un contract aditional (?!!!); daca, de fapt, contractul inital era limitat la explorare, iar prin actualul contract s-ar fi acordat si dreptul de explorare si dezvoltare, asa cum sugereaza titlul, atunci suntem in prezenta unei fraude la lege, intrucat s-a ocolit, in acest fel, dispozitia din Legea petrolului nr.238/2004 care dispune ca un acord petrolier se incheie cu castigatorul unui apel public de oferta (art.30 alin.2), deci actul aditional si „contractul” din anexa la actul aditional ar putea fi considerate nule absolut, pentru cauza ilicita;

(ii) actul aditional este incheiat in august 2007, si nu in noiembrie 2008; in 12.11.2008 s-a dat doar o hotarare de guvern de aprobare a contractului, hotarare de care era conditionata intrarea in vigoare a contractului.

Una din bizareriile contractului este, insa anul semnarii sale, care coincide cu anul modificarii Legii nr.238/2004 printr-o Ordonanta de guvern ceea, ce, de asemenea, ar putea ascunde o cauza ilicita. Ordonanta, ulterior semnarii actului aditional, prevede ca toate contractele petroliere care nu au intrat in vigoare pana in momentul aparitiei Ordonantei se renegociaza.

O alta ciudatenie este ca acest contract a fost „secretizat”, in conditiile in care Legea petrolului nr.238/2004 impune partilor (ANRE si, respectiv, titularului acordului petrolier) doar obligatia de pastrare a confidentialitatii, uzuala in orice contract comercial. De altfel, cu secretizarea asta, inca de la inceput s-a mers din absurd in absurd, pentru ca, in 1990, cand a aparut ideea concesionarii acestei parti din platoul continental al Romaniei din Marea Neagra s-au dat tot felul de hotarari de guvern, unele dintre ele de-a dreptul hazlii. De exemplu, exista o hotarare cu nr.919/06.08.1990, despre care se spune ca a fost publicata mult mai devreme, intr-o „Brosura” din 01.01.1990 (adica, de revelion, cand la tv ne vorbea in locul lui Ceausescu „dl” Ion Ilici Iliescu – auziti ce facea Ilici de revelion, semna HG-uri!). Hotararea nu are articole, ci doar o nota in care ni se spune ca are caracter militar si, deci, nu se publica. Urmeaza o frumoasa pagina goala… In baza acestei hotarari secretoase se da o alta (HG nr.508/1991), care autoriza Rompetrol, pe atunci societate a statului, sa negocieze acorduri petroliere pentru perimetrul in discutie cu parteneri straini (semnatar, Petre Roman). Ulterior, ne descurcam cam la fel – dl.Stolojan semneaza o HG nr.570/1992, pe care nu o da la publicat, nici la secretizat, dar o comunica partilor contractante. Prin HG nr.1043/1995, rolul Rompetrol in ecuatie este preluat de o agentie de stat (ANRM), iar cele doua hotarari din 1990 si, respectiv, 1991 (care vorbreau, direct sau indirect, de secretizare), sunt abrogate. Asadar, nimic despre secretizare dupa acest an. De ce a ramas secretizat acest contract, totusi, din moment ce nu mai era obligatorie clasificarea sa ca secret de stat, este, cum am spus, o ciudatenie. Sau obisnuinta militara, securista, militieneasca etc. Ceea ce este interesant este ca,   intr-adevar, o parte din perimetrul concesionat se suprapune pe teritoriul care s-a aflat in disputa cu Ucraina. Cealalta suprafata este si ea „concesionata” unor firme mai cunoscute, cum ar fi OMV Petrom. Intrebarea care se poate ridica este daca nu cumva, pe perioada procesului, resursele respective erau bunuri litigioase. Putea Statul Roman sa „vanda” bunuri/drepturi litigioase? Este adevarat ca, in litigiile obisnuite, drepturile litigioase se pot concesiona, cel care cumpara speculand asupra sansei de a castiga procesul, dar cesionarul ii ia locul in proces cedentului, caci asta este figura juridica a cesiunii de drepturi litigioase. Daca „cesionarul” ar fi fost orice firma privata, este oare de imaginat ca aceasta ar fi putut lua locul Statului Roman in procesul de la Haga? Evident ca nu, intrucat imediat s-ar fi dezinvestit curtea, nemaifiind vorba de litigii intre state. Ca sa nu mai vorbim ca Statul Roman s-ar fi pus in compania selecta a speculantilor in litigiile imobiliare pe care le „cunoastem” atat de bine. Pe de alta parte, este o cutuma a litigiilor care se deruleaza in fata Curtii de la Haga ca, pe perioada litigiului, suprafata in litigiu sa nu fie exploatata economic. De altfel, dupa cate se vehiculeaza in presa, fiecare parte litiganta declara, in scris, la inceputul procesului, ca nu va efectua nici o operatiune de explorare/exploatare asupra suprafetei in litigiu. In fine, in contractul din anexa actului aditional cu Sterling se spune ca,                  intr-adevar contractul se suspenda pe perioada litigiului de la Haga (care a inceput in 2003). Dar, de fapt, Sterling pare ca ne spune pe site-ul propriu ca a efectuat in continuare operatiuni de explorare in perimetru, chiar pe perioada litigiului. Oare este diplomatic OK din partea Romaniei sa lase sa se intample asa ceva? Oare a facut acelasi lucru si Ucraina? Din presa rezulta ca si Ucraina a „comis-o”. In orice caz, sunt motive serioase de nulitate a actului aditional/contractului pentru alta cauza ilicita – specularea unei sanse de castig de catre Statul Roman (care nu este un simplu comerciant).

In rest, actul aditional „desecretizat” nu sustine ideea ca acest contract s-ar fi extins asupra intregii suprafete atribuite de Curtea de la Haga, ci numai asupra unei parti din acest teritoriu. Asadar, sa nu ne ingrijoram prea tare, caci ceea ce s-a castigat la Haga nu este, in totalitate, atribuit acestei firme Sterling, majoritatea suprafetei obtinute (peste 7000 km patrati) fiind inca la dispozitia Statului Roman, care il va putea licita.

Sa turnam un pic de gaz pe foc

Postat de Gheorghe Piperea în "Falimentul febletea mea" | 3 Comentarii

Se vorbeste in ultimul timp in termeni inflamabili despre crize de tot felul, dar cu moderatie, asa ca am sa folosesc cu zgarcenie din gazul de care dispun, stropind doar putin taciunii aprinsi ai sistemului bancar romanesc. Nu de alta, dar un anume domn de pe varful asociatiei breslasilor bancari se lauda nu demult cum a pus el la cale incriminarea infractiunii de lansare de zvonuri nasoale la dresa bancilor si cum nazbatia sa ar fi fost in asentimentul ministerului justitiei (eu n-am auzit o confirmare de la cesta; stiindu-l specialist in banking, zic ca domnul breslas in cauza ne vinde, de fapt, gogosi) iar un alta domn bancher, cu staif de expat, ne relata cam in aceeasi perioada cum colaboreaza el cu procurorul general al Romaniei pentru descoperirea si pedepsirea zvonerilor care ar fi lansat acuzatii ca o banca din Romania ar fi in situatie cam urata. Domnul in cauza era sigur nu numai ca banca in cauza nu ar avea probleme dar ca, de fapt, banca e pe un trend ascendent spectaculos in conditiile in care toate bancile europene si americane sunt cam pe faras. Pacat ca nu s-a incriminat inca prostia solemna.

Iubind frumosul cu masura, filosofam fara moleseala, zicea un filosof grec. Asa ca, e mai bine sa aruncam cu flori in sistemul bancar roman, caci fabricarea de vesti bune despre banci nu este infractiune, iar jumatatile de adevar  spuse cu subinteles nu dauneaza nimanui, ci dimpotriva, noi putem dormi linistiti: cat nu stim cealalta jumatate de adevar, nimeni nu ne va strica linistea electorala.

Dar, daca tot se poate „colabora” cu procurorul general al Romaniei, poate nu ar fi rau daca institutia respectiva ar declansa o investigatie criminala pentru urmatoarele fapte.

Un numar de banci comerciale romanesti detinute de banci comerciale europene, in concurs cu o agentie de rating au pariat pe devalorizarea monedei nationale pana la 4,2 RON/EUR. Prin interventia BNR, cursul a fost mentiunut in marje normale, motiv pentru care speculatorii au pierdut pariul, fiind nevoiti sa se imprumute in lei, penru a-si acoperi contrapartidele, la dobanzi uriase. Pentru a-si putea acoperi pierderile din speculatiile respective, esuate, trezorierii bancilor implicate au incercat o operatiune concertata de ridicare a dobanzilor la creditele in lei acordate clientilor. Intre timp, dobanzile la creditele interbancare, rezultand cresteri exponentiale ale costurilor acestor credite. Unele banci au renuntat la creditele de retail, multe dintre ele inghetand, pur si simplu, creditarea. Aceste speculatii si consecintele lor au adus prejudicii consistente economiei Romaniei, o economie care parea in septembrie ca va fi ferita de consecintele crizei financiare mondiale, dar care s-a trezit acum cu o criza proprie, creata de sistemul bancar autohton, extinsa de la banci la intreprinderi. Aceasta este, stimati vectori ai zvonului, subminare a economiei nationale, infractiune veche din Codul penal, in vigoare de cand lumea si nu doar virtuala. Incercarea de ridicare a dobanzii prin concertarea pozitiilor mai multor banci este o frumoasa operatiune anticoncurentiala care poate fi sanctionata de Consiliul Concurentei cu amenzi de pana la 10% din cifra de afaceri a bancilor in cauza (ceea ce inseamna faliment automat pentru banca in cauza, caci nici o banca romaneasca nu poate suporta un astfel de cost in prezent). Toate acestea sunt cunoscute de BNR, dar oficialii BNR nu ne spun care sunt bancile si, in special, cine sunt persoanele responsabile din aceste banci care se fac vinovate de aceste speculatii si de consecintele lor, ceea ce inseamna favorizarea infractorilor. Poate aflam, totusi, de la Consiliul Concurentei, cine sunt cei vinovati; nu de alta, dar coordonatele faptei de care vorbesc cu atata ardoare greenspan-i nostri sunt informatii de interes public, care ar trebui sa fie degraba dezvaluite, ca sa stim si noi de cine sa ne temem; sloganul din 1999 („dormiti linistiti”) nu prea mai merge in prezent, caci suntem logg-ati la internet, nu?

Cateva banci europene, care au si in Romania filiale, in afara de faptul ca au fost salvate de la faliment cu bani publici, inclusiv cu bani ai Uniunii Europene, la bugetul careia contribuim si noi (chiar, cati dintre romani stiu ca Romania vireaza cam 3 mld. EURO/an la bugetul Uniunii?), s-au lansat in operatiuni speculative pe monede ale unor tari ca Romania, membrii ai Uniunii, dar mai de colea, din est; nu au facut aceste operatiuni in nume propriu, ci prin intermediul filialelor lor din Romania sau al mandatarilor lor; in afara de infractiunea de mai sus, aici putem vorbi si de o deturnare de fonduri. O investigatie criminala ar fi mult mai de efect decat o interventie moale si ipocrita in Parlamentul European.

Oficialii guvernamentali sau bancari ne asigura ca sistemul bancar romanesc nu este in criza. Dar nimeni nu ne explica de ce, daca nu suntem in criza, aceeasi oficiali lanseaza informatia ca o banca poate fi sanctionata de BNR cu amenzi de 1% din cifra de afaceri si, in extremis, cu ridicarea licentei bancare daca nu isi constituie la timp rezervele minime obligatorii. Cum adica, sunt banci romanesti in aceeasi situatie, de a nu-si constitui aceste rezerve? S-a inchis deja robinetul finantarilor ieftine in Euro de la bancile-mama? Nimeni nu ne explica de ce bancile contiua sa tina dobanzile la lei foarte sus, desi BNR declara ca sunt lei pe piata, deci bancile ar trebui sa se finanteze cu lei mai ieftin. De ce a fost nevoie ca Ministerul Finantelor sa ameninte bancile, ca daca nu reduc dobanzile la lei, statul va vinde populatiei obligatiuni de stat cu dobanzi mai mari decat cele ale bancilor? De ce continua, totusi, agentiile de rating sa ne reduca ratingul de tara si ratingul unor banci de talia BCR?

Aceeasi oficiali ne asigura ca, in cazul falimentului unor banci, depozitele populatiei sunt asigurate de stat in proportie de 100%. Dar nimeni nu ne spune ca, de fapt, depozitele populatiei nu sunt asigurate de stat, ci de o societate comerciala constituita de banci si finantata prin contributia bancilor, adica Fondul de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar. O societate comerciala, asa cum este Fondul, poate fi si ea, la o adica, in faliment, daca nu mai are bani sa isi achite datoriile, ceea ce nu se poate spune despre stat, care este intotdeauna solvabil. Pentru nelinistea dvs., aflati ca seful Fondului declara ca acest fond dispune, la o adica, de aproape 500 mil. EURO (dintre acestia, cam o treime nu sunt bani ai Fondului, ci un credit stand-by acordat de un numar de banci romanesti). Daca vom observa ca depozitele la o singura banca mare din sistemul romanesc se ridica de 7 mld. EURO, va veti da seama usor cat de solvabil este Fondul in cazul unui faliment bancar si cat de sigure sunt economiile noastre la banci.

Iar in final, stimati vectori de zvonuri, va rog sa decideti: cine este mai vinovat, cel care ascunde aceste informatii sau cel care le „furnizeaza”, chiar cu riscul de a fi acuzat de conspirationism? Cel ce lasa drobul de sare sa cada in capul copilului sau cel care se plange de acel pericol? Sau cel care pleaca in lume sa vada daca nu cumva exista oameni mai prosti decat primii? Nu ar trebui sa vina cineva sa ia dreacu’ drobul de pe soba?

O (Lehman) Brothers, where art thou?

Postat de Gheorghe Piperea în "Falimentul febletea mea" | 4 Comentarii

a) Încrederea în produsele pieţei de capital este la un nivel alarmant după falimentul Lehman Brothers. Este un moment foarte prost pentru bursa noastră, pentru ca mult aşteptata revenire pe un trend crescător a indicelui Bet şi, în special, a indicelui Bet – Fi (SIF – urile) va ma întârzia. Foarte mulţi investitori au plecat şi şi-au lichidat poziţiile. Dacă săptămâna trecută mai erau doar 6.000 de conturi de investitori activi, după acest faliment numărul lor va scădea dramatic din  cauza panicii. Dar esecul/teama/prostia unora poate fi o oportunitate pentru alţii. Insiderii societăţilor listate la BVB, pentru că ştiu foarte bine care este realitatea (societăţile respective au o situaţie economică mult mai bună decât o arată evoluţia cursului acţiunilor emise de acele societăţi) vor cumpăra masiv acţiuni, consolidându-şi poziţiile, pentru că acţionarii mici şi panicaţi vor vinde la orice preţ, numai să îşi limiteze pagubele. Gândiţi-va ce mână cerească este acest faliment pentru acţionarii semnificativi ai SIF-urile, adică cele 3-4 persoane fizice care, prin interpuşi, deţin fiecare câte 5-12 % din SIF-uri.

b) Încrederea în bănci, în societăţile de asigurare şi, în general, în societăţile din domeniul financiar este sever zdruncinată. Falimentul Lehman Bros vine după un lung sir de falimente sau preluări pe preţuri de nimic a unor bănci aflate în dificultate şi după preluarea de către statul american a celor doi giganţi ai creditelor ipotecare (Fannie Mae şi Freddy Mac). Şi acesta nu este decât începutul, întrucât Lehman Bros era dependent de sau făcuse dependente mai toate băncile mari din lume, în special cele din Europa. Panica va duce la alte mari falimente, de data aceasta în Europa. Vom vedea acest lucru în câteva săptămâni, dacă nu în zile. Unele mari bănci europene au filiale şi în România, eventualul lor faliment ducând în mod implacabil şi la falimentul filialei româneşti. Pe de altă parte, sunt bănci în România care au expuneri mari pe Lehman Bros. S-a văzut la bursă că aceste bănci româneşti au avut severe căderi de curs imediat după anunţarea falimentului Lehman Bros. Reacţia pieţei atât de rapidă la această veste induce ideea că nu este vorba doar de o panică, ci de lucruri mult mai grave, care ar putea să ducă la faliment.

c) Lehman Bros era un campion al investiţiilor cu grad mare de risc, în instrumente financiare derivate şi în produse de hedging; aceste produse financiare foarte sofisticate şi frumos ambalate conţin o mare iluzie, ca să nu spun păcăleala: ele sunt, practic, un pariu între două contrapartide, adică spre exemplu eu pariez cu dvs. ca imobilele din Bucureşti vor creşte în următorii 5 ani cu 1000% şi dvs. pariaţi că nu vor creşte atât de mult sau nu vor creşte deloc; împreună emitem un instrument financiar derivat şi îl punem pe piaţă, în sistemul bancar sau în sistemul pieţei de capital; ceilalţi îl cumpără, fără a mai şti ce este în spatele lui; după ce intră în circulaţie, instrumentele respective capătă o valoare adăugată proprie mult mai mare decât cea pe care i-am conferit-o noi, atunci când am făcut un pariu, deci pe lângă scamatoria frumos ambalată de noi, se adaugă şi speculaţia pe curs, care provoacă pe principiul bulgărelui de zăpadă, pseudo-valoare, adică pseudo-bani. FED şi unii comentatori americani spuneau în vară că în sistemul financiar mondial sunt peste 2.000 miliarde de pseudo-dolari, adică bani care nu îşi mai au acoperire în realitate, masa monetară scriptică, monedă în plus faţă de echivalentul în aur sau în mărfuri al banilor reali; aceste instrumente financiare erau plasate peste tot în lume, inclusiv în Europa şi în România; în mod evident, când balonul de săpun se va spage (aşa s-a întâmplat şi în 2001 – 2002) va apărea o foame de lichidităţi uriaşa, de unde consecinţa punerii în vânzare a oricărui activ care poate avea un preţ cât de mic. Ca şi în cazul de mai sus, eşecul unora înseamnă oportunităţi pentru alţii. Cei ce vor avea cash, vor putea cumpăra acum la preţurile din 2004 şi vor cumpăra practic orice. La nivel mondial, cei care au bani în prezent sunt chinezii, arabii şi rusii. Toţi stau foarte bine la capitolul democraţie. La nivel naţional tot cei din Top 300 au bani. Toţi stau foarte bine la capitolul merit.

d) Intervenţia statului american (care mai este şi selectivă) pentru salvarea unor bănci sau instituţii financiare, în afară de faptul că este tardivă, pune în discuţie foarte serios chiar sistemul economiei capitaliste, care funcţionează pentru că cei eficienţi supravieţuiesc sau se îmbogăţesc, în timp ce cei care eşuează sunt eliminaţi din joc. Intervenţia este periculoasă, şi pentru că poate induce ideea că orice debitor poate să îşi neglijeze obligaţiile, omiţând să le onoreze, din moment ce marii debitori sunt salvaţi de stat. Şi, în fine,  cine ne spunea nouă să nu încercăm să salvăm întreprinderile noastre falite? Americanii? Banca Mondială, FMI? Comisia europeană? O, brother, where art thou?