Gheorghe Piperea: Dreptul pozitiv este glisant, schimbător, va trebui să revenim la vechiul spirit de echitate al dreptului, întrucât suntem tulburați, nu mai avem ancore

Postat de Gheorghe Piperea în "The Way I Are", Insolvenţă, Interviu | 0 Comentarii

 Alina Matei: Multumesc, domnule Profesor, pentru ca ati acceptat sa acordati un interviu utilizatorilor JURIDICE.ro. Au trecut 10 ani de la infiintarea societatii de avocatura PIPEREA & ASOCIATII. Daca va uitati in urma, cum au fost acesti ani, cu onestitate?

Gheorghe Piperea: Daca vreti un raspuns in limbajul de lemn, corporatist, v-as raspunde ca bilantul este pozitiv. Dar nu vreti un astfel de raspuns. Asa ca am sa va spun ca am avut si deceptii si deziluzii, am avut si ani in care ne-am apropiat periculos de linia rosie, am imbatrinit (cel putin eu) cit in 20 de ani, dar sa fim PIPEREA & ASOCIATII, in ansamblu, a fost si este interesant. Ba chiar spectaculos. Nu am lincezit nici eu, nici colegii. Lucrind intens pe insolventa, protectia consumatorilor si litigii colective, niste domenii de practica profesionala considerate, la momentul aparitiei lor, domenii de nisa, dar care acum sunt foarte „la moda”, am invatat multe, am construit enorm, am inovat emotional inteligent si am cistigat increderea nestirbita a oamenilor. Iar asta nu costa bani, asta este ceva nepretuit. Am cunoscut si invatat de la mii de persoane din toate categoriile sociale, am incercat sa le punem la dispozitie instrumente si strategii de realizare a drepturilor lor, sa ii informam si sa ii educam in spiritul dreptului (care nu moare si nu se schimba de la o vreme la alta, de la un drept pozitiv la altul), am fost oameni ai cetatii si acestea sunt cele mai importante lucruri pe care le-am facut in acesti ani. … mai mult