Felix qui nihil debet

Obligatia este o legatura de drept in virtutea careia debitorul este tinut sa procure o prestatie creditorului, iar acesta are dreptul sa obtina prestatia datorata. Definitia, in trecut traditionala si, intrucitva, livresca, este in prezent normativa, fiind continutul art. 1164 din Codul civil roman. Vechii jurisconsulti romani spuneau obligatio est juris vinculum quo necessitate adstringimur alicujus solvende rei secundum nostrae civitatis jura (obligatia este legatura de drept in temeiul careia suntem, in mod necesar, constrinsi sa platim un lucru, dupa dreptul cetatii noastre). La o analiza comparativa sumara a celor doua definitii, ne atrag atentia atit similitudinea lor, cit si – mai ales – repetarea notiunii de „legatura de drept”, care este traducerea fidela a sintagmei juris vinculum. … mai mult

Citesc in ultimele zile stiri despre agitatia consultantilor, a evaluatorilor, a intermediarilor, a bancherilor de investitii, a facatorilor de bine si, mai ales, a avocatilor specializati in energie : se preconizeaza injumatatirea numarului de certificate verzi pe megawat instalat in parcurile de energie eoliana si fotovoltaica. Se vede, deja, ca si acest domeniu de investitie si consultanta este un bubble, probabil la fel de mare cit a fost bubble-ul imobiliar din anii 2006-2008 (creat tot de consultanti, avocati, bancheri de investii, agenti imobiliari si facatori de bine). In primul rind, pentru ca energia produsa prin aceste mijloace ne-conventionale este mai scumpa decit cea conventionala, materia prima, elementele componente, logistica, serviciile, know-how-ul si personalul calificat venind aproape toate (estimarea e la 95% – a se vedea declaratiile de saptamina trecuta a Asociatiei Oamenilor de Afaceri) din strainatate. In al doilea rind, pentru ca banii nu vin in acest domeniu din productia de energie, ci din certificatele verzi care se acorda celui care „investeste” in acest sector. Ideea, principiala si etica, a autoritatilor, este ca, treptat, producatorii de energie sa se orienteze catre mijloace nepoluante de productie (apa, biomasa, solar, eolian), pentru aceasta fiind mobilizate fonduri publice care sa ii recompenseze pentru aceste eforturi. Spre exemplu, pentru un megawat de energie solara se atribuie, in acest moment, 6 certificate verzi, fiecare astfel de certificat valorind undeva in jur de 55 euro. In plus, tot ce se „produce” in acest sistem, se introduce, cu plata, in sistemul energetic national. Nu stiu cit costa producerea unui megawat de energie solara sau eoliana, dar cu siguranta costa mai mult decit un megawat produs din combustibili fosili sau atomici si, cu atit mai mult, costa mai mult decit energia din apa. Energia hidro este singurul tip clasic de energie care beneficiaza de certificate verzi pe megawat, dar mult mai putine decit energia din bio-masa, solar si eolian; celelalte tipuri de energie nu beneficiaza de astfel de certificate, fiind, logic, descurajate. Daca s-ar limita la sumele obtinute din sistemul energetic national, producatorii de energie ne-conventionala ar fi evident pe pierdere, ar intra repede in faliment. Singurul lucru care le da speranta unei cresteri viitoare este certificatul verde. Cei din domeniul energiei ne-conventionale nu fac, de fapt, decit sa speculeze aceste certificate. Este vorba, deci, si aici de speculatie financiara, asa cum a fost vorba de speculatie financiara in domeniul creditelor ipotecare de tip sub-prime de pe piata americana care, incepind cu 2007, au declansat ceea ce ne-am obisnuit sa denumim criza economica mondiala. In al treilea rind, de citiva ani, de cind au fost nevoiti sa vireze dinspre imobiliare catre energie, avocatii si consultantii si-au facut curaj, apoi avint, zugravind acest domeniu in cele mai frumoase culori. Acum, cind autoritatile vor reducerea numarului de certificate verzi per megawat au inceput sa se agite si sa dispere.
Cind, in 2009, a fost clar ca afacerea imobiliara s-a stins pentru eternitate, marile firme de avocatura, campioane ale domeniului, au virat catre insolventa. Nu prea le-a reusit manevra, caci insolventa e un pic mai complicata decit operatiunea de copy-paste pe care obisnuiau sa o faca in imobiliar in 2006-2008. Dar nu e asa ca e cool? Creezi sau contribui virtos la crearea unui bubble care se sparge si te asezi dupa aceea in pozitie lotus, sperind sa culegi foloasele exploziei.
Si acest bubble al energiei ne-conventionale se va sparge in curind (asa cum se va intimpla, catre sfirsitul anului 2013, si cu afacerile din domeniul medical, alta mica vedeta a ultimilor doi ani).
Si vor urma, desigur, alte insolvente.
Eu, unul, nu pot decit sa imi reamintesc, nu cu placere, ci cu tristete, ca si in 2007, toamna, i-am avertizat pe acesti oameni ca urmeaza spargerea bulei imobiliare. Le stricasem festinul … Iar acum ma marginesc sa constat ca nici atunci nu au invatat din greseli, si nici acum nu vor ajunge sa invete din greseli. Caci si aceasta bula „energetica” se va sparge. Si vor urma insolvente. Prostia si lacomia nemasurata se platesc.

Aseara am vazut pe dvd Inside Job. Am vazut cum au fost salvate averi personale de miliarde de euro, la propriu, sub cuvint ca se salveaza banci sau firme de asigurari care erau „prea mari ca sa esueze” (si acum sunt si mai mari). Si am mai vazut cum au fost blocate legi reglementatoare si trintite procese de despagubiri pentru a-i scoate basma curata pe profitori. Totul e o copie la indigo a ceea ce am trait noi in 2010, la doi ani dupa falimentul Lehman Bro. As putea sa ma felicit ca mi s-au blocat legi chiar de catre FMI (care, in SUA, pareau ca se opun salvarii prin bail-out) sau sa ma auto-compatimesc ca mi-au fost si mie trintite unele procese cu bancile, dar nu o voi face, pt ca de fapt respingerea ordonantei creditelor sau blocarea legii insolventei particularilor ori respingerea cererilor de suspendare a platii ratelor bancare nu sunt niste fericiri.

Este interesant ca apare in film chiar pretinsul violator DSK si recenta sa inlocuitoare (Cristine Lagarde), ambii sefi succesivi ai FMI. Culmea este ca ei critica America pentru ca nu a reglementat mai strict aventurile si pariurile frumos ambalate ale bancilor, dar la noi au impus din pozitia de imprumutator retragerea legii insolventei particularilor si emascularea ordonantei creditelor.    

De vazut filmul, neaparat. Eu il pastrez pt a-l arata studentilor in toamna. De vazut pe dvd, pt a se putea revedea sau repeta imagini si dialoguri, pt ca acestea sunt foarte profunde si in acelasi timp alerte. A se insista pe privirile timpe si pe bilbielile celor care sunt intrebati despre conflictele de interese in care se aflau cind incasau onorarii sau bonusuri de multe milioane, precum si explicatiile agentiilor de rating (cele care dadeau AAA azi, ca miine sa dea junk sau chiar C la rating), principalii vinovati de impachetarea in tipla colorata a jocului de poker denumit instrument financiar derivat, credit default swap, hedging etc. si care erau platiti pt ratingul AAA chiar de cei gratificati cu ratingul respectiv (nefiind platiti deloc pt un rating scazut). Cind erau intrebati cum de erau platiti chiar de cei care beneficiau de rating ridicat, stimabilii raspundeau ca ei emiteau simple opinii si nu judecati de valoare. La fel zic si toti consultantii, auditorii si evaluatorii din Romania.   

PS Vineri 15 iulie este organizata la BNR o dezbatere publica sub denumirea „Mugur Isarescu si prietenii”. Sa vedem daca se va dezbate tema falimentelor statelor care au ajuns aici pt ca au salvat bancile prea mari ca sa poata fi lasate sa esueze. Si, atentie, particip si eu, „prietenul” bancilor si, implicit, al dlui Isarescu (ca sa vedeti ce prieten sunt cu dl Isarescu, va rog sa observati ca am platit o taxa de participare, de 500 lei).

Pensiile speciale ale militarilor au fost supuse recalcularii, revizuirii si integrarii in sistemul unic de pensii. Ca masuri de austeritate, acestea ar fi trebuit sa determine o reducere a cheltuielilor bugetare. Dar Ministrul Apararii a declarat anul trecut ca nicio pensie militara mai mica de 3000 de lei nu se va reduce. Mai mult, o buna parte din pensiile mai mici de 3000 de lei si chiar unele pensii mai mari decit aceasta suma obsedanta au crescut, ca urmare a masurilor de “austeritate”. In fapt, din 160 mii de pensii militare, doar 30% au scazut (unele dintre ele cu procente care depasesc doua treimi din pensia initiala, ceea ce, practic, afecteaza insasi substanta dreptului la pensie). Daca marea majoritate a acestor pensii nu au scazut, unele dintre ele, dimpotriva, fiind chiar majorate, oare despre ce austeritate vorbim? De fapt, dupa unele calcule din „sistem”, costul suplimentar al acestor masuri de „austeritate” este in jur de 13% din totalul fondului de pensii speciale platite pina in 31 decembrie 2010 (estimat la 1,5 mld euro). Asadar, austeritatea aceasta se traduce intr-un cost suplimentar de 200 mil euro.
Dar nu aceasta fateta a austeritatii este cea care ne-ar putea da frisoane. In definitiv, un ofiter de intendenta, ca si Pristanda, ar putea sa justifice ca 5 minus 3 izmene militare fac opt, si nu doi, ca 6 steaguri de lupta minus 3 fac noua etc. Si nici nu ar asuda spunind asta cu convingere la televizor („asea sa ne ajute Dumnezeu”). O temperatura siberiana emana dinspre cealalta fateta a masurilor de austeritate : incluzind pensiile speciale militare in sistemul unitar de pensii, militarilor actualmente activi li s-a impus o sarcina fiscala pe care nu o aveau pina acum, respectiv, o contributie totala de 47% la asigurarile sociale (42% de la angajator, adica Ministerul Apararii, Ministerul de Interne, SRI etc.; 5% de la angajat, suma care provine dintr-o majorare de salariu „acordata” militarilor activi). Se presupune ca militarii activi, in plata in acest moment, sunt cam 200 de mii. La un salariu anual mediu de 50 mii lei, rezulta un fond total de salarii de 10 mld lei (cam un 2,5 mld euro). Un cost suplimentar de 47% aplicat acestui fond de salarii inseamna aproape 5 mld lei (cam 1,2 mld euro). De data aceasta nu mai pot fi acuzati de sclipitoare inteligenta intendentii de la Minister, ci fostii ministrii cu nume diabolice de la Munca si Protectie sociala.
Si acum, va rog sa faceti un calcul : 200 mil + 1,2 mld = 1,4 mld euro anual. Acesta este costul suplimentar anual al masurilor de austeritate. Nu stiu cite rectificari bugetare va mai face guvernul pina la finele lui 2011, pentru ca e clar ca recenta rectificare nu este suficienta pentru acoperirea acestui cost. Si, atentie, este vorba de costul suplimentar financiar al eroicelor masuri de austeritate, nu si de costul social si judiciar al acestora. Multi pensionari militari au iesit si vor iesi in strada pentru a protesta. Zeci de mii dintre ei au dat in judecata, intr-unul sau mai multe procese, statul, casele de pensii, ministrii actuali si trecuti, conducatorii organismelor implicate, presedintele tarii etc., blocind, practic, accesul la justitie, prin numarul enorm de dosare inregistrate la tribunale. Aceste costuri ne-financiare sunt incomensurabile si re-actiunile cauzate de masurile de austeritate au consecinte pur si simplu imprevizibile.
PS : nu sunt un om al cifrelor (de aceea, cifrele vehiculate sunt doar ipotetice, iar calculele ar putea avea erori), dar sunt un cetatean care, ca platitor de taxe, ar putea accepta masuri de austeritate care sa poata corecta mecanismele gresite care au permis instalarea atit de severei crize economice in Romania. In schimb, stau si ma minunez cit de multa cantitate de gindire eficienta si inteligenta se concentreaza sub autoritatea guvernului nostru. Ceilalti oameni din CSAT si din DIICOT nu ar putea sa cerceteze daca nu cumva acesti incredibil de destepti, inteligenti, isteti etc. decidenti au cam subminat si submineaza economia nationala? Ca in acest ritm ne indreptam voios catre faliment. Unul mai grav decit in Grecia, Irlanda, Islanda sau Portugalia.

Am sesizat Comisia Europeana si Institutia Avocatului Poporului pentru nerespectarea de către statul român a obligaţiei de reglementare a falimentului persoanelor fizice.

România şi Bulgaria sunt singurele state din Uniunea Europeană a căror legislaţie nu consacră insolvenţa persoanelor fizice necomercianţi, aşa cum stabileşte imperativ Regulamentul European nr. 1346/2000.

Având în vedere că dispoziţiile acestuia sunt imediat aplicabile în ordinea juridică românească încă de la aderarea României la Uniunea Europeană în anul 2007, extinderea sferei de aplicare a procedurii insolvenţei ar fi trebuit să opereze fără întârziere. Cu toate acestea, legiuitorul român nu a întreprins demersurile necesare în acest sens.

Proiectul de lege privind insolvenţa persoanelor fizice a fost redactat si supus dezbaterii parlamentare, însă drumul acestuia a fost stopat de Guvernul României care şi-a exprimat punctul de vedere în sensul nesusţinerii adoptării acestuia.

În urma sesizării facute de mine, Comisia europeană va trebui să aprecieze dacă este necesară demararea procedurii de infringement împotriva României pentru neîndeplinirea acestei obligaţii.

Documentul trimis catre Avocatul Poporului, aici.

Plangerea catre Comisie, aici.

Nota explicativa a plangerii, aici.

Pe fondul perioadei economice dificile pe care o traverseaza Romania si majoritatea tarilor lumii, intreaga comunitate juridica se indreapta catre specialistii care pot ajuta economia sa iasa din impas.

Recenta lucrare a profesorului Gheorghe Piperea, “Legea Concordatului Preventiv” este apreciata de INSOL Europe drept una din cele mai aplicate lucrari din domeniul insolventei, “avand o abordare pragmatica, tehnica si organizata impresionanta”.

Recenzia cartii, care apare in jurnalul INSOL Europe, Eurofenix, Summer 2010, este realizata de Prof. Diana Deleanu. Aceasta scrie: “cartea prezinta o viziune autocritica asupra propriei creatii, o lege asa cum este ea, cu beneficiile sale extraordinare, precum si cu slabiciunile sale inerente. […] Legea Concordatului este, in primul rand, un manual absolut necesar mediului romanesc de insolventa, un punct de vedere transant, coerent […] potrivit pentru aceste vremuri de criza.”, mai scrie Diana Deleanu.

Aparitia in jurnalul INSOL intareste pozitia autorului drept una din figurile cele mai importante din Romania in ceea ce priveste insolventa. Mai mult decat atat, abordarea sa constructiva in scrierea lucrarii, reitereaza dorinta autorului de a oferi solutii juridice clare mediului economic romanesc, atat de incercat de criza economica inceputa in 2008.