Imi face placere sa va anunt ca SCA Piperea & Asociatii a obtinut in instanta, in premiera, obligarea Politiei Rutiere la despagubiri pentru emiterea in mod ilegal a unei dispozitii de ridicare a unui autoturism parcat in sectorul 6 din Bucuresti.

Prin plangerea contraventionala formulata s-a solicitat atat anularea procesului-verbal de contraventie si a notei de constatare intocmite de intimata DGPMB – Brigada de Politie Rutiera in mod nelegal, cat si obligarea intimatei la plata despagubirilor materiale pentru ridicarea masinii fara temei legal.

Prin hotararea pronuntata la data de 19.02.2010, instanta de judecata a dispus anularea procesului verbal de contraventie intocmit de intimata ca nelegal, cu consecinta exonerarii petentului de plata amenzii in cuantum de 240 lei si inlaturarea celor 3 puncte de penalizare, precum si anularea notei de constatare intocmita de intimata in vederea luarii masurii ridicarii masinii. In plus, intimata Brigada de Politie Rutiera a fost obligata si la repararea prejudiciului creat contestatorului prin intocmirea unui proces-verbal si a unei note de constatare ilegale care au dus la ridicarea masinii contestatorului.

Prejudiciul cauzat a fost reprezentat de „taxa” de 500 lei pe care contestatorul a fost obligat sa o achite S.C. Ilcor Auto S.R.L. pentru recuperarea autovehiculului ridicat in baza unei dispozitii ilegale a politiei.

Temeiul juridic in baza caruia Brigada de Politie Rutiera a fost obligata la despagubirea contestatorului pentru prejudiciul cauzat este reprezentat de art. 998 C.Civ., conform caruia „Orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara”.

Descarca plangerea contraventionala AICI.

Later UPDATE: interviul de la Realitatea FM [podcast]http://www.piperea.ro/blog/gheorghepiperea/wp-content/uploads/2010/realitateafm.mp3[/podcast]

Pe data de 4 martie 2010 s-a admis contestatia in anulare formulata de SC Metalexportimport SA impotriva colosilor din grupul de societati Thyssen Krupp si Otto Wolff. Astfel, saga celui mai vechi dosar din Romania, aflat pe rolul instantelor din 1983, continua.

Obiectul litigiului il constituie plata de daune de peste 30 milioane de dolari, reprezentand contravaloarea a 68.246 tona de tabla groasa, neachitata, plus dobanda aferenta.

Chiar daca in 2008, casele de avocatura NNDKP si Musat & Asociatii si-au anuntat victoria irevocabila, SC Metalexportimport SA, prin echipa sa de avocati, a reusit sa schimbe in favoarea sa decizia.

Motivul contestatiei in anulare a fost incalcarea normelor de competenta functionala de catre instanta de recurs. SC Metalexportimport SA a fost reprezentata in acest dosar de mine.

Pe data de 13 ianuarie intra in vigoare legea la care am lucrat in ultimii 5 ani: Legea concordatului preventiv si mandatul ad-hoc. Este un semn clar de normalizare a mediului legislativ, un test modern al insolventei pentru mediul romanesc de afaceri.

Mandatul ad-hoc şi concordatul preventiv dau o şansă întreprinzătorilor de a nu ajunge la insolvenţă, oferindu-le posibilitatea de a convinge statul, creditorii şi salariaţii să muncească alături de manager pentru salvarea întreprinderii.

La sfârşitul anului 2009, surprinzător, în afluxul de ordonanţe de guvern şi-a făcut locul şi o lege în adevăratul sens al cuvântului: legea concordatului preventiv şi a mandatului ad-hoc.

Acest act normativ, elaborat pe un proiect de lege realizat de prof. univ. dr. Gheorghe Piperea, poate fi considerat testul civilizării oamenilor de afaceri autohtoni. Dacă legea are succes, înseamnă că s-a făcut pasul spre profesionalizarea afacerilor şi s-a realizat iniţierea unei culturi a anticipării. Întreprinzătorii trebuie să fie în permanenţă în alertă pentru a înlătura sau a atenua efectele crizei economice şi ale riscurilor inerente afacerii, în genere.

Concordatul preventiv este un contract încheiat între un întreprinzător şi creditorii săi, prin care întreprinzătorul propune un plan de redresare a afacerii sale, iar creditorii acceptă să sprijine eforturile debitorului de a depăşi dificultăţile în care se află întreprinderea. Nu este necesar un consens al creditorilor; ar fi o utopie să pretinzi aşa ceva; o majoritate de 2/3 este suficientă pentru încheierea contractului.

Mandatul ad-hoc, a doua instituţie reglementată de lege, este acea procedură confidenţială prin care un mandatar ad-hoc, desemnat de instanţă, negociază cu creditorii în vederea realizării unei înţelegeri cu unul sau mai mulţi creditori pentru a depăşi starea de dificultate financiară în care se află întreprinderea.

Aceste două noi instrumente juridice consacră tendinţa insolvenţei moderne de a avea ca scop primordial continuarea afacerii prin restructurarea şi repunerea acesteia pe piaţă.

Concordatul preventiv/mandatul ad-hoc prezintă următoarele avantaje faţă de procedura insolvenţei:

– nu presupune insolvenţa şi, deci, nici stigmatul aferent acesteia

– se declanşează numai la cererea debitorului, fiind exprimarea voinţei acestuia, nu a creditorilor,

– sunt proceduri confidenţiale sau cu un grad redus de publicitate

– debitorul nu pierde controlul afacerii sale, care se continuă pe perioada celor două proceduri

– întreprinzătorul este ajutat de un practician în insolvenţă să negocieze şi să-şi restructureze afacerea

– rolul judecătorului-sindic este minim

Legea este foarte actuală având în vedere că mulţi şefi de întreprindere se luptă cu şi încearcă să evite insolvenţa. Să încerci să calmezi spiritele printre creditori, să îi convingi pe furnizori să furnizeze, pe salariaţi să lucreze etc. este o provocare a managerului anului 2010. Prin mecanismele acestei legi, directorul general se va putea în sfârşit concentra asupra ceea ce ar trebui să-l intereseze – afacerile operaţionale şi nu asupra protejării afacerii împotriva creditorilor.

Legea falimentului persoanelor fizice, care ar scoate din dificultate mii de romani aflati in incapacitate de plata, independent de vointa lor, este criticata aprig de Asociatia Romana a Bancilor.

Este un semn clar al dezinteresului masiv vis-a-vis de consumatorul roman, haituit in prezent de bancherii romani daca nu isi mai poate plati, efectiv, ratele la banca, din pricina problemelor financiare. Potrivit ARB „în Europa sunt foarte puţine ţări ce au reglementat falimentul persoanelor fizice, acestea făcând parte din rândul «statelor dezvoltate»”.

Cu alte cuvinte Romania este un stat inapoiat, unde bancherii pot face legea dupa bunul lor plac!
Va invit sa cititi pozitia mea oficiala in acest articol din Curierul National.

Observ ca, in ultimele zile, DNA si, in special, seful vremelnic al acestei institutii, sunt din nou in centrul atentiei opiniei publice.
Personal, n-am vazut nici un caz de mare coruptie care sa fi fost rezolvat de catre DNA. De aceea, nu vad utilitatea DNA si, cu atit mai putin, nu vad necesitatea pastrarii in fruntea acestei institutii a aceleasi persoane. Si nu ma refer la cazurile nerezolvate cu parlamentari sau ministri (aici sa zicem ca exista scuza imunitatii parlamentare si a interventiei vinovate a Curtii Constitutionale), ci ma refer la celelalte cazuri, unde vedem la televizor arestari spectaculoase si ne trezim peste citeva luni cu achitari tot atit de spectaculoase. Pentru exemplu, a se vedea cazurile celor doua judecatoare din Mures si, respectiv, Oradea, al procurorului din Prahova etc. Vedem la televizor cazuri de arestati care, dupa 2-3 luni de stat in arest, sunt bine mersi, la vechile locuri de munca, eliberati fiind pentru greseli de procedura. Pentru exemplu, a se vedea cazul functionarilor de la pasapoarte, de anul trecut. Ba mai mult, vedem imens de multe cazuri in care intreaga cercetare penala este anulata, pe motiv de lipsa de procedura (cazul Copos este edificator). Cel arestat sau doar acuzat pe nedrept are dreptul la despagubiri, inclusiv la despagubiri morale, pe care nu va ezita sa le ceara, inclusiv la CEDO. Doi fosti presedinti de banci au si facut-o deja si au obtinut cistig de cauza la CEDO, statul roman  – si nu procurorul instrumentator al cazului – urmind sa plateasca daunele. Acestea, stimati tovarasi, sunt esecuri profesionale ale procurorilor DNA si, mai ales, esecuri manageriale ale conducerii DNA, cu nimic justificate. Sistemul judiciar penal romanesc presupune ca procurorul acuza si judecatorul judeca. Daca judecatorul nu este convins de justetea acuzatiei, atunci inseamna ca a gresit procurorul. Simplu. Nu sistemul este de vina, ci procurorul si, datorita ierarhiei, seful acestuia.

Cum se explica aceste esecuri? Separind cazurile politice de cazurile, nu exista alti vinovati decit institutia in sine, conducatorii acestia si insisi procurorii care lucreaza in cadrul institutiei.

DNA este burta moale a sistemului judiciar penal romanesc. In anul 2002, ideea PNA-ului (institutia de unde a „evoluat”actualul DNA, conceputa de PSD-ului dnului Nastase, a fost unanim criticata ca fiind neconstitutionala, intrucit inventa un corp de procurori paralel celui care se integreaza, conform Constitutiei, Ministerului Public, si inducea ideea prosteasca si periculoasa pentru actul de justitie penala ca procurorii obisnuiti nu sunt capabili sa solutioneze in conditii eficiente cazurile de coruptie. Asa-zisul reper al acestei institutii, Parchetul National Anti-Mafia din Italia, nu a fost, de fapt, un model de eficienta si nici de respect deosebit al drepturilor omului, Italia fiind in deceniul noua un fel de campioana a condamnarilor la CEDO in urma celebrei operatiuni mani pullite din anii 80′. Sub pretextul luptei contra mafiei italiene (vedem acum ce eficienta a fost aceasta lupta, cind mafia napoletana a ingropat Napoli sub tone de gunoaie), procurorii anti-mafia au comis multe incalcari ale drepturilor omului si Italia a platit, ulterior, pentru aceste abuzuri. Istoria se va repeta, probabil, cu Romania. Institutia, rebotezata DNA, a fost ulterior integrata Parchetului General, primind acelasi rang de competenta, si a fost transformata treptat intr-o vedeta media, care obisnuieste sa isi rezolve  – fals si partial – cazurile la televizor. Fiind cea mai vizibila institutie judiciara, DNA a reusit cumva sa creeze impresia ca este nu numai un corp profesional eficient, ci si unicul organism statal care mai lupta cu coruptia. Din aceasta perspectiva, de luptator special si unic contra coruptiei, PNA/DNA este o insulta la adresa celorlalti procurori, a judecatorilor si a sistemului judiciar, in genere.

Ultimul raport al Comisiei Europene asupra justitiei contine aprecieri pozitive la adresa DNA. Intrucit nu sunt decident politic si cu riscul de a comite o impietate (caci, nu-i asa, ceea ne spune Comisia este sfint), voi sustine ca aceasta apreciere pozitiva este cit se poate de superficiala si de gresita.
Oriunde in lume, anularea unui mare dosar de coruptie pentru lipsa de procedura, ca sa iau doar un exemplu, ar fi dus imediat la demisia/demiterea conducerii. Dar la noi, nu. Locul sfinteste omul in Romania. Am ajuns sa fim convinsi ca o institutie statala nu poate functiona eficient decit daca are la conducere una si aceeasi persoana, pentru singurul motiv ca a fost laudat de Comisia Europeana. Pe plan intern si din perspectiva profesionala, eu nu vad decit un sef al DNA care nu a reusit, in 3 ani, sa duca la bun sfirsit nici un dosar de mare coruptie, ci doar sa se gudure pe linga presedinte si dea bine la societatea civila. In fine, in structura acestei institutii, egala in ierarhia competentei cu Parchetul General, lucreaza in jur de 200 de procurori, cei mai multi dintre ei fiind adusi de la parchetele din teritoriu, fara ca treptele obligatorii de promovare catre Parchetul General sa fi fost parcurse in mod firesc. Este aproape natural ca cel care a ajuns pe aceasta inalta treapta a magistraturii arzind mai multe etape sa vrea sa epateze cu arestari televizate, ignorind procedurile si tinta reala a dosarului de coruptie, respectiv, condamnarea sau achitarea acuzatului. Poate ca aceasta constatare ar trebui sa dea de gindit decidentilor nostri.
Poate ca DNA ar trebui desfiintata sau procedura de selectie a procurorilor modificata. Oricum am da-o, dl Morar trebuie schimbat.