Sa ridem cu facebook (II)

Postat de Gheorghe Piperea în Despre avocatura | 1 Comentariu

Reclama pe facebook nu e asa de eficienta cit parea. General Motors a renuntat, chiar inainte de listarea facebook de saptamina asta, la un contract de 10 mil, pentru exact acest motiv : nu (prea) merge. S-a intimplat pocinogu’ chiar in preziua listarii facebook pe Nasdaq (o fi fost intentionat? o fi fost justificat?). Cert e ca, desi gratuita, usor de utilizat si aparent generoasa – sa socializeze, dom’ne’, tot omu, nu? – platforma de socializare, in genere, e mai degraba o platforma de advertising si PR, multe din mesajele care apar instantaneu pe pagina fiind nimic altceva decit spam. Unele dintre ele sunt chiar agresive. Obosesc ochiul. Imbicsesc mintea. Desi distantele sunt mari, si reclama comerciala, si reclama politica, sufera de aceleasi boli. Poate ca sefii de campanii electorale care imi umplu mie pagina de facebook cu reclama electorala nesolicitata (spam) vor avea ceva de invatat de aici.

S-a intimplat ca incidentul cu General Motors sa se situeze in vecinatatea temporala a listarii la bursa electronica Nasdaq a facebook, eveniment astepat, market-izat, ridicat in slavi, umflat cu pompa, timp de vreo luna de zile. Combustibilul necesar umflarii balonului a fost emotia, alimentata masiv si de evaluarile “independente” care duceau valoarea facebook (o platforma de socializare pe internet care nu are nimic palpabil, fiind un loc virtual, i-material) la peste 100 de mld, cu mult peste valoarea de piata a General Motors (o companie care, totusi, produce ceva palpabil). IPO-ul – listarea la bursa – nu a fost un esec in sine, chiar daca in ziua listarii actiunile au cazut cam cu 16% fata de pretul ofertei. Pina la urma, facebook este, totusi, listata, iar diferenta de curs fata de pretul ofertei nu este asa de mare incit sa nu poata fi recuperata de un facebook care isi va fi dovedit valoarea in timp. Esecul si ingrijorarile – cu mult exagerate de presa americana, care au emis ideea ca “esecul” listarii facebook pune in pericol economia americana – vin din asteptarile prea mari, din emotia si irationalul care au insotit pregatirea IPO-ului facebook. Diferenta dintre aceste asteptari nerealiste, irationale, si pretul de bursa cu 16% mai mic decit cel al ofertei a transformat un eveniment global (facebook are peste 500 milioane de utilizatori) intr-o mare dezamagire si chiar in furie. Compania fusese evaluata in vederea listarii la peste 100 mld dolari (valoare despre care se spune acum, post factum, ca e mult umflata), dar cei care s-au bulucit sa cumpere actiuni se asteptau la o explozie a acestor actiuni, de unde si vinzarile mult prea rapide ale actiunilor proaspat achiztionate : pur si simplu, ele “ardeau”, oamenii au vrut sa scape de ele ca de niste taciuni incinsi. “Pierderile” sunt estimate, fata de tranzactii de 16 mld, la peste 2,6 mld, si aceasta in doar citeva zile. Cifrele nu imi apartin : sunt preluate din presa de specialitate.

Ceea ce este, intr-adevar, frustrant pentru un investitor, inclusiv pentru acei romani (mult prea multi) care au cumparat actiuni facebook, este faptul ca “pierderea” nu are doar explicatii de acest gen. Intr-adevar, riscul este risc : in afaceri, mai ales in cele cu actiuni, exista intotdeauna probabilitatea de a pierde; intr-adevar, investitia emotionala, irationala, exuberanta, este deseori sanctionata dur de piata, de realitate; in fine, este clar ca omul, roman, american, chinez, nu a invatat nimic din crizele anterioare, care au survenit ca efect al spargerii unor “bule speculative” si, de aceea, mai merita cite o astfel de smetie; numai ca, atunci cind pierderea nu e generata de riscul firesc si nici nu e o sanctiune naturala a “exuberantei irationale” (termen folosit inca din 2002 de fostul sef al FED, Alan Greenspan), ci de alte chestii, cum ar fi informatia incompleta, inexacta, selectiva, marketingul agresiv si orientat catre speculatia emotiei, erorile tehnice ale sistemului de tranzactionare etc., atunci nu mai vorbim de riscul in afaceri, ci de raspundere, de bani care trebuie recuperati de la cei vinovati : emitentul, persoanele intiate ale emitentului (fondatorii, managerii), intermediarii (au fost peste 30, organizati intr-un pool de traderi, condus de Morgan Stanley; pool-ul a avut membri de vaza, cum sunt JPMorgan, Goldman Sachs, Bank of America etc.), piata reglementata pe care se tranzactioneaza titlurile (in acest caz, piata electronica Nasdaq) etc.

Am citit in presa de specialitate de azi, 25 mai, ca pentru furnizarea de informatii selective s-a declansat in Los Angeles un mare proces de tip class action, in care investitorii furiosi au cerut daune masive de la intermediari, dar si de la fondatorii facebook (inclusiv de la celebrul Mark Zuckerberg, despre care s-a facut si un film, nominalizat la Oscar; visul american, nu? poate ca omul a facut bine ca s-a casatorit repede : in acest fel va putea sa doseasca mare parte din avere, pentru a o apara de furia investitorilor, transferind-o sotiei, asa cum a facut si dl Fuld, fostul sef al Lehman Brothers, aflat acum in puscarie). Se pare ca unele informatii despre starea si profitabilitatea nu prea bune ale facebook au fost tinute secrete pentru publicul investitor, in timp ce unii investitori, mai ales cei “priceputi”, au stiut aceste detalii si secrete. Adica, nu toata lumea a pierdut, ci numai vulgul, investitorul naiv. Foarte interesant de urmarit acest proces, nu? Chiar mai interesant decit cele declansate in cazul unor falimente celebre cum ar fi Lehman Brothers, General Motors, Enron etc. caci, daca acestea din urma au fost declansate dupa faliment, procesul de la Los Angeles s-a declansat imediat dupa listare. Nu stiu daca este facebook in preziua faliment, dar in mod sigur acest proces este benzina care va transforma focul mocnit in incendiu.

Tot din presa imi rezulta ca vinzarile de actiuni facebook au fost atit de multe, incit Nasdaq s-a blocat! Cea mai mare si eficienta bursa electronica din lume (modelul dupa care s-a organizat si fosta bursa romaneasca over-the-counter, rasdaq) s-a blocat dupa un IPO de 100 mld si tranzactii de 16 mld in 2 zile! Oficialii de la Bursa din New York (NYSE) cred ca exulta in acest moment, de vreme ce au propus deja listarea facebook la pe NYSE. Culmea este ca si Nasdaq este acum pirit intr-un proces de tip class action : pentru blocarea sistemului, investitorii au dat judecata Nasdaq, intermediarii, fondatori, autoritatile (SEC), practic, tot ce putea fi dat in judecata! Procesul de tip class action este declansat, de data asta, in New York. Si acesta este un litigiu foarte, foarte cool. De urmarit.

Inainte de concluzie, voi spune ca cred sincer ca facebook a fost si este umflata artificial. Nu poate valora mai mult decit General Motors, totusi. Este un bubble despre care persoanele avizate si care nu sufera de amnezie si-ar fi putut da seama imediat. Ca de fiecare data in ultimii anii, si in aces caz au fost evaluari mult prea optimiste, intentia de investitie nefiind ghidata de calcule rezonabile, ci de emotie, de entuziasm irational si de expectatii nerealiste. Oare cum poate valora o companie peste 100 mld dolari, cind profitul sau este in jur de 1 mld dolari (adica 1%)? Eu as atrage atentia, in primul rind, asupra evaluatorului si a altor emitenti de opinie sau bagatori de seama (auditori, consultanti, market maker-i, avocati, agentii de rating). Toti sunt emitenti ai unor opinii care impacheteaza frumos fumul sau intunericul, ingrediente transformate ulterior in aur; este, totusi, un aur al alchimistilor, care nu exista decit atita timp cit lumea este sub efectul magiei; cind magia dispare, doar fumul si intunericul ramin, iar imparatul ramine gol. Celor care nu isi mai amintesc, le indic sa re-citeasca istoria recenta a Lehman Brothers, care era foarte puternica si foarte valoroasa vineri, cind inca purta stampila AAA a agentiilor de rating, dar care, peste week-end, luni, s-a vazut in faliment, caci ratingul AAA se transformase, intre timp, in junk. In cazul Lehman Brothers lumea a pierdut, a fost zguduita din temelii si nimeni nu a fost tras la raspundere, in niciun caz nu a fost tras la raspundere evaluatorul, agentia de rating, borkerul, auditorul etc. Va fi la fel si acum?

Lumea – americanii si europenii si chnezii si romanii deopotriva – nu a invatat nimic din experienta 1999-2001 (crahul “dotcom” –urilor din Sillicon Valey), 2002 (enron, worldcom) si 2008 (lehman bro). Nu va invata nimic nici din experienta – sa speram, de scurta durata – nefericita a facebook. Nu va invata nimic nici din falimentele Greciei, Spaniei, Portugaliei, Irlandei si, poate, al Italiei (piigs). Va pierde bani, va face razboie ca sa ii recistige si o va lua de la capat.

Deci, sa ridem cu facebook?

Sa ridem cu facebook

Postat de Gheorghe Piperea în Despre avocatura | 5 Comentarii

E tare acest facebook! Vad ca deja a inceput campania electorala, inainte de a incepe legal. Campania, zic. In dreapta imaginii, jos, imi apar trei chestii „sponsorizate” care suna cam asa : daca iti place ce fac … Prigoana, Piedone, Negoita, da un like. Dar daca vreau sa dau unlike, caci mie nu imi place ce fac domnii respectivi? Nu imi place nici ce face Oparescu. Si nu imi place nici ce face facebook. De ce imi paraziteaza pagina? Si ce inseamna „sponsorizat”? Adica, pozitia respectiva, care probabil sare in ochi oricaruia dintre cei 3 mil de utilizatori romani de facebook, e platita sau sponzorizata de cineva? Pai, nu e legal si nu e etic, oameni buni!

“Mai binecuvintat este cel ce daruieste decit cel ce primeste”

Postat de Gheorghe Piperea în Despre avocatura | 4 Comentarii


Incerc sa aflu cine sau, mai bine zis, ce a fost Iisus.

Un prim lucru imi este evident : a fost cel mai important phoenomenon din istorie (impartita, de altfel, in doua : inainte de Chr si dupa Chr; istoria de dinainte se termina cu Iisus; cea de dupa incepe cu Iisus). In liceu am fost ateu, sau cel putin asa am crezut. Acum citesc lucruri care ar trebui sa ma convinga sa redevin ateu. Spre exemplu, in The Holly Grail and the Holly Blood, 1982, cei trei autori (pe care desteptul miliardar Dan Brown i-a plagiat) spun ca Isus nu a murit pe cruce, ca s-a casatorit cu Maria Magdalena, ca a avut copii – acestia fiind regii merovingieni ai Frantei de dinainte de Carol cel Mare (Charlemagne, cel care a cladit primul Reich). Tema aceasta este recurenta, ea apare prin multe alte carti, precum si in legendele despre Cavalerii Templieri si in istoriile relative la cruciade. De fapt, atit de multe carti in acest trend s-au scris, incit poti crede ca suntem intr-o noua criza a crestinismului, mai rea decit cea din preajma Conciliului de la Niceea din 325 (cind, de altfel, a fost statuat Crezul canonic). De peste tot ne vin multe erezii, multe reconsiderari, dar si incercari cinstite de a intelege ce s-a intimplat cu noi in ultimii 2000 de ani. Personal, am doua motive sa cred ca aceasta “criza” este buna. Daca finele secolului XIX insemna un amurg al zeilor (acel Goterdammerung, profetit de Nietzche), finele sec XX –inceptul sec. XXI inseamna o incredibila revigorare a interesului pentru crestinism (nu neaparat si a sentimentului religios crestin). Punerea la indoiala a istoriei oficiale sau canonice crestine inseamna focalizarea interesului asupra acestei istorii. Corecta sau falsa, ea este acum obiect al discutiei, analizei, comentariilor acerbe, reactiilor oficiale ale Bisericii etc. Pe de alta parte, la nivel personal, pe masura ce citesc mai multe analize critice, istorii sau romane mai mult sau mai putin fictionale, ma conving in aceeasi masura ca Isus a existat si ca a fost intr-adevar Fiul lui Dumnezeu. Inca nu cred – recunosc, sunt un “pacatos”, am sentimentul ca a crede este mult mai mult decit a te inchina in biserica, eventual in fata tv-urilor – dar ma straduiesc sa cred. Caut lumina (pe care o luam simbolic simbata seara), pentru ca in lumea noastra a patruns din ce in ce mai mult intunericul. Eu vad intunericul in controlul pe care il exercita asupra noastra corporatiile care ne subjuga prin foamete si datorii. Eu vad intunericul in cultul mortii de la tv, in pop-starurile-preoti care stau in fruntea unor multimi de „credinciosi”. Eu vad intunericul in politicieni care se grabesc sa ne aduca sfirsitul lumii prin lipsirea de apa si de aer a lumii, dar care se inchina oficial la tv (unii, mai caraghiosi din fire, merg in genunchi in jurul bisericii, pentru a fi vazuti la tv in “evlavia” lor). Il vad, intunericul, peste tot si ma ingrozesc cu privire la viitor. Si caut aceasta lumina. De aceea citesc. Si observ. Nu cred ca sunt ortodox (orthodoxia = dreapta credinta); doar incerc sa inteleg, ca sa pot fi.

Am citit mai demult o carte a dlui Andrei Plesu (Despre ingeri). Mi-a ramas adinc intiparita in minte, printre altele, pentru ca il citeaza pe Toma D’Aquino (eu nu l-am putut citi pe acesta, e prea greu, nu am timp, sunt comod, sunt om al sec.XXI), iar Toma D’Aquino demonstreaza cu logica de tip Aristotel ca Dumnezeu exista. Si ca, daca exista Dumnezeu si daca exista omul, trebuie ca exista si o fiinta intermediara, ingerul, caci, avind la baza regnul mineral, regnul vegetal, regnul animal, omul (in aceasta ordine) si in virf pe Dumnezeu, piramida ar fi, in lipsa ingerului, incompleta. De aceea, trebuie ca exista ingeri, care sunt fiintele intermediare intre Dumnezeu si om.

Cred, in mod onest, ca trebuie sa re-gasim lumina profetita de Iisus. Aceasta pentru ca Iisus, prin faptul mortii pe cruce, ne da exacta explicatie a ceea ce este omul – o fiinta inzestrata cu puterea de a opta. Iisus – Dumnezeu, stia ce urmeaza sa se intimple. Stia ca va muri. Si nu avea nicio optiune. Dar Iisus-Omul, cel rastignit pe cruce, nu stia ce urma sa se intimple. Iisus, Fiul Omului, a optat sa moara pe cruce, si-a schimbat viitorul propriu, dar a schimbat si viitorul intregii umanitati, aratind in acest fel ca prin optiune omul se construieste si re-construieste permanent, ajungind sa traiasca perpetuu in alegerile sale. E un lucru pe care nici animalele, nici ingerii nu il pot face, acestea din urma fiind fiinte determinate, cu un viitor cert, care nu poate fi schimbat decit prin accidente genetice sau divine. Personal cred ca omul este “cel mai om” atunci cind incheie contracte. Da, contracte (cuvintul nu are doar sensul juridic propriu juristilor, ci sensul de invoiala, de legamint, de asumare a unei optiuni sau datorii; biblia este un legamint al omului cu Dumnezeu; societatea umana organizata in stat este un legamint al cetatenilor intre ei insisi si intre ei si cei carora le incredinteaza puterea). Tot ceea ce face omul cind opteaza este un comert practicat in relatiile cu alti oameni si cu viitorul sau. Prin contracte, omul isi schimba viitorul ori si-l (re)construieste, mai mult sau mai putin organizat. Cred, la modul cel mai onest, ca simbolul cel mai profund al mortii pe cruce este optiunea.  Cei ce au citit Ultima ispita a lui Isus de Nikos Kazantzakis vor intelege ce vreau sa spun. Cartea se termina cu aceste cuvinte pe care le-a spus pe cruce Iisus inainte de a-si da duhul : S-a savirsit. S-a intimplat intr-o zi de vineri, la amurg.

Dupa ce trece si aceasta zi, putem sa mergem sa luam lumina. Si sa nu uitam : Mai binecuvintat este cel ce daruieste decit cel ce primeste (Faptele Apostolilor, 20;35).

 

Ezoteric si exoteric in Noul Cod Civil roman

Postat de Gheorghe Piperea în Despre avocatura | 1 Comentariu

A aparut „Noul Cod civil. Comentariu pe articole” : http://www.beckshop.ro/noul_cod_civil_comentariu_pe_articole-p5829.html

Daca exista ceva care sa caracterizeze la modul cel mai profund Noul Cod civil, atunci aceasta este idea de echilibru: al prestatiilor contractuale, al intereselor in fiinta, al aparentei fata de realitate etc. Codul este presarat cu referiri la echilibrul raporturilor juridice (sau la inversul acestuia : spre exemplu, leziunea si impreviziunea sunt forme de dez-echilibru contractual), menit a preveni sau evita conflictele. Poate cel mai important aspect nou al teoriei generale a obligatiilor este indatorirea partilor de a-si executa drepturile si obligatiile cu buna credinta, in scopul mentinerii si continuarii raporturilor juridice in care sunt angrenate. Asa cum am mai spus, la un nivel formal si vizibil, Noul Cod civil invita partile la contencios, incitindu-le, de fiecare data cind apar potentiale conflicte, sa apeleze la concursul instantelor de judecata pentru a rezolva diferendele aparute. Este un fenomen de juridicizare a raporturilor juridice care pare sa contrazica idea ezoterica de echilibru (care este menita a evita sau preveni conflictul). “Provocarea” ce reiese din aceasta aparenta contradictie va fi ca interpretul si partile raporturilor juridice sa mentina acest echilibru fara a apela la concursul instantei de judecata. „Noul Cod civil. Comentariu pe articole” va propune o analiza care are drept scop temperarea juridicizarii si rezolvarea divergentelor in afara instantelor de judecata, in mod amiabil, aplicind idea fundamentala de echilibru.

Respect 89

Postat de Gheorghe Piperea în Despre avocatura | 1 Comentariu

Ieri s-au implinit 22 de ani de la Revolutia din Timisoara. La tv am vazut oameni cu pancarte pe care scria “Respect 89”. E important ca unii dintre noi isi mai aduc aminte de spiritul acelor zile. Atunci  speram la libertate (pe zidurile Universitatii din Bucuresti a stat scris mai mult de 10 ani “De Craciun ne-am luat ratia de libertate”). Si mai speram la democratie, asimiland capitalismul cu democratia. Unii dintre noi inca mai cred in capitalismul industrial, cel care te face liber si responsabil. Cei mai multi dintre noi au ajuns, insa, sa accepte ca economia e straina democratiei si ca, in numele bunastarii consumeriste, este acceptabil un “mic” deficit de democratie. Alegerea libera si democratica a devenit indezirabila (sau a fost inlocuita cu controlul politicilor publice prin tehnocrati), iar consultarea populara prin referendum a devenit nomina odiosa. Bunastarea este insa o iluzie, cita vreme ea nu este decit un mijloc pentru pastrarea controlului in miinile oligarhiei financiare. Cu putin timp inainte de a muri, Vaclav Havel a spus ca întreaga Europă tinde să cadă pradă iluziei unor soluţii tehnocratice rapide si ca, cu toate acestea, criza băncilor şi cea a datoriilor nu sunt altceva decât criza omului care şi-a abandonat idealurile şi a capitulat în faţa iluziei că omul poate avea totul fără sacrificiu şi fără întârziere.

Corporatiile multinationale (care reprezinta osatura acestei oligarhii financiare) nu sunt cu nimic mai bune decit oligarhia comunista alungata in 1989 de la putere din tarile Europei de Est. Ca si puterea politica, si puterea economica are tendinta de a aluneca in abuz sau dictatura. Ambele tipuri de putere se bazeaza pe control. Or, in 89, noi am vrut sa ne eliberam de sub control. Dupa 22 de ani, puterea politica, la presiunea celei economice, a ajuns sa ne impuna prioritati care nu sunt ale noastre; mie imi pasa mai putin (sau, in unele cazuri, imi repugna ideea) ca cele 20 de banci de importanta sistemica sau alte citeva corporatii multinationale ar trebui sa fie mentinute artificial in viata, pe banii nostri si ignorind legea gravitatiei; imi pasa infinit mai mult daca eu, familia mea si comunitatea mea ne putem realiza drepturile si interesele legitime intr-o tara pe care acum 22 de ani mi-am dorit-o libera si intr-o Europa pe care inca o cred un tarim al libertatii si al democratiei. Chiar daca democratia costa, este preferabila “deficitului de democratie” sau dictaturii.

Romania este tara in care, in ultima vreme, se vorbeste la nivel inalt despre acest “deficit de democratie” ca fiind o solutie pentru rezolvarea crizei. Numai anul acesta au vorbit despre acest lucru europarlamentarul roman Theodor Stolojan, fostul consilier prezidential (si foarte vremelnicul fost ministru al muncii) Sebastian Lazaroiu, precum si dl Presedinte Basescu. Iar Guvernul si-a asumat raspunderea pe o lege care comaseaza alegerile locale cu cele generale (nu m-ar mira daca in acelasi original scrutin s-ar “comasa” si un referendum de modificare a Constitutiei), cu principalul argument ca se economisesc 20 de milioane de euro. Comparind  aceasta cifra doar cu suma pe care ar urma sa o plateasca Romania pentru sustinerea eforturilor de finantare a planului Merkel-Sarkozy de salvare a bancilor sistemice si a statelor europene falimentare, o suma estimata la 2 pina la 5 mld euro, ne dam imediat seama ca argumentul e ridicol.  Dar, in acelasi timp, argumentul este periculos. Democratia nu poate fi sacrificata, nici macar partial sau temporar, pentru niciun motiv. Nimeni nu ne poate garanta ca temporarul deficit de democratie nu se va eterniza. Si, in nici un caz, deficitul de democratie nu poate fi acceptat pentru satisfacerea agendei politice sau economice a oligarhiei (europene sau romanesti).

Aceasta ciudata tendinta europeana si ridicola sa copie romaneasca imi aminteste de o experienta personala, dramatica si comica, in acelasi timp, din timpul Revolutiei din 1989.

In noaptea de 23 decembrie 1989, soldat fiind, eram incartiruit pe granitele unitatii militare, fiind dispusi in front, ca la razboi, pentru apararea depozitului de munitie de artilerie gestionat de unitatea militara. Era la Simleul Silvaniei, la vreo 20 de km de Zalau. Eram déjà in corturi de citeva zile, in urmarea revolutiei de la Timisoara, fiind pe picior de razboi si inarmati pina in dinti. Unii soldati, saracii, nu aveau nici 3 luni de armata si, deci, nici nu stiau prea bine sa traga cu akm-urile din dotare. Nu zic ca eu eram un mare priceput, dar macar fusesem de citeva ori in poligon. Nu ne-am intors in cazarma decit in 26 decembrie, a doua zi dupa Craciun. Dupa ce armata a trecut de partea Revolutiei (22 decembrie), ordinul nostru de lupta nu mai era sa aparam statul de “huliganii” de la Timisoara, ci sa aparam “cuceririle” revolutiei. Sefii unitatii militare si, in buna masura, ofiterii care ne erau comandanti directi, au mai adaugat un scop al mentinerii noatre pe picior de razboi : sa aparam unitatea militara si, la nevoie, populatia orasului, de o posibila invazie a ungurilor. Eram, de altfel, intr-o zona “minata” din acest punct de vedere : linga localitatile Ip si Trasnea unde, in cel de-al doilea razboi mondial, un mare numar de civili au fost ucisi de armata horthista. Sefii nostrii nu au incetat sa ne insufle teama fata de “un macel mai rau decit cel de la Ip si Trasnea” (desi aveam colegi unguri si nimic din ce ne spuneau nu lasa sa se creada ca ungurii chiar planifica asta si desi ungurii din Simleu si din imprejurimi erau tot atit de fericiti ca si romanii ca scapa de comunism, imbratisindu-ne, la propriu, cind ieseam sa patrulam in oras!). Ca sa vedeti desteptaciune strategica, am sa va spun cum eram dispusi in front : pe marginea unitatii care “inchidea” terenul de sport, soldatii erau unul linga altul; pe marginea depozitului de munitie, soldatii erau dispusi din metru in metru; pe linia perpendiculara – si care dadea si spre drumul national fiind mai periculoasa la un atac decit linia pe care stateam noi – nu erau decit santinelele (la 75 de metri distanta intre ele); fiind sergent de serviciu pe baterie, subsemnatul era unul dintre vajnicii aparatori ai depozitului de munitie, avind in dreapta mea, la un metru, un soldat cu “vechime” de trei luni in armata.

Pina la caderea noptii, tensiunea era maxima. Ni se daduse ordin sa tinem akm-urile incarcate, cu piedica trasa (asta inseamna ca orice atingere, chiar din greseala, a tragaciului, putea declansa iadul). La un moment dat, s-a auzit un fisiit, un zgomot suspect. Hiperbolizat, a devenit semnul clar al invaziei ungurilor. Fara niciun ordin, cineva a tras. Desi ofiterii ne ordonau tipat sa nu tragem, toata lumea a tras. Si am tras, la foc automat, circa 15 minute, fara intrerupere. Eu am schimbat vreo 4 incarcatoare (cred ca intr-un incarcator erau 75 de cartuse, dar s-ar putea sa ma insel). Am tras chiar si cu akm-ul soldatului din dreapta mea caruia, atunci cind a apasat tragaciul, i-a sarit arma din mina, la propriu.

Dupa foc, nu s-a intimplat nimic. Absolut nimic. Nimeni nu s-a dus sa verifice ce s-a intimplat cu eventualii inamici in care am tras cu atita furie. Am aflat de-abia a doua zi, pe lumina, ce s-a intimplat : era un biet ciine ratacit prin balariile de dincolo de gardul unitatii militare. Si-am stat si m-am gindit : iata ce am facut noi in seara-dimineata de 23-24 decembrie 1989 (cind copiii de la mine din sat se duceau la colindat). Ne-am luptat cu un ciine. Da’ macar a fost o lupta apriga. Ma intreb si acum ce ar fi fost daca, realmente, ne ataca cineva. Era simplu chiar si pentru un singur om sa ne neutralizeze. Eram si inspaimintati, si fara munitie.

Iar acum stau si ma gindesc : iata cum luptam noi contra crizei si cum ne consumam voios munitia. Daca dupa aceasta lupta apriga va veni un nou Hiltler sau un nou Stalin, vom mai avea cum si cu ce sa ne aparam?

Proiect simplu de reforma a sistemului judiciar

Postat de Gheorghe Piperea în Despre avocatura | 2 Comentarii


Pentru impunerea precedentului judiciar ca norma legala, trebuie promovate procesele colective. Pina in prezent, instantele din Bucuresti s-au aratat foarte ostile ideii de proces colectiv, pentru ca le da mult de munca si, in plus, se tem de precedentul judiciar. Clasa politica, autoritatile si bancile au facut tot ce le-a stat in putinta pentru a evita sau tergiversa aceste procese. Este binecunoscuta odiseea ordonantei creditelor care, la interventia FMI, a fost practic desfiintata. Este, de asemenea, binecunoscuta practica guvernului roman de a relua prin ordonante de urgenta dispozitii normative desfiintate de justitie si de a amina executarea hotaririlor justitiei prin ordonante, pe motiv de criza. Toata lumea “buna” se teme de aceste procese, pentru ca ele arata nu doar cautarea dreptatii de catre mase mari de oameni, ci si implicarea cetatenilor in facerea dreptatii. Trebuie sa fim promotorii acestui tip de actiune, inclusiv prin promovarea unui proiect de lege care sa permita expres astfel de actiuni in Romania. Luptati. Este un „ceva” pentru care merita sa luptam. La judecarea acestor procese, principalii actori vor fi juratii. Judecatorul va fi doar un arbitru, asa cum acest acest rol ii este rezervat in procesele din America. Mai mult, acesti judecatori nu vor mai fi numiti de CSM si de presedintele Romaniei, ci vor fi alesi de populatie. Aceasta este solutia pentru eliminarea coruptiei sistemului judiciar si pentru recapatarea increderii populatiei in acest sistem, caci oamenii vor participa in trei moduri la facerea dreptatii : (i) prin alianta procesuala, dind in judecata detinatorii puterii care abuzeaza de ea, (ii) prin participarea la emiterea sentintei de catre juriu, in calitate de jurati, si (iii) prin alegerea unor judecatori. In acest fel, procesele nu vor mai fi un joc de pocher intre avocati si nici un spatiu destinat initiatilor.

Solutiile date in procesele colective de tip class action vor avea efecte erga omnes, fiind obligatorii ca si legea; vor fi judecate de curti cu juri, judecatorul fiind doar arbitru. Precedentul judiciar este mai stabil decit legea si este mai flexibil, intrucit se bazeaza pe bunul simt comun si pe constiinta morala si legala a publicului justitiabil, contemporan solutiei. Legea (dreptul pozitiv), in schimb, este diferita in succesiune temporala si in raspindire teritoriala; legea este glisanta si impredictibila, depinzind in totalitate de o clasa politica ce tine captive un stat si un sistem judiciar in care cetatenii nu mai au incredere.

Judecatorii din procesele colective, precum si judecatorii de la Curtile de apel si de la ICCJ vor fi alesi de cetateni; prin cumularea primelor doua actiuni de reforma judiciara, cetatenii vor fi partasi la facerea legilor si a justitiei, vor introduce bunul simt in lege si in jurisprudenta, vor de predictibilitate justitiei si vor capata incredere in justitie, ca intr-un sistem al lor, facut pentru ei si ca idee morala pentru care merita sa se lupte.

Procurorul va redeveni avocat al statului (al acuzarii), va fi independent profesional si va culege doar probe in acuzare, fiind pe pozitii de egalitate de arme cu inculpatii si avocatii lor. In acest fel, CEDO va putea considera inchis capitolul procurorului roman lipsit de independenta si de impartialitate, iar principiul subordonarii ierarhice a procurorilor va intra in istorie, permitind neutralizarea dubiilor societatii civile relative la procuror si recapatarea increderii justitiabililor in aceasta institutie a statului de drept.