Libertatea este un vis cu care masele sunt manipulate. Totul, inclusiv revolutiile, se intimpla pentru a permite financiarilor si speculatorilor lumii sa ruleze cit mai multe volume de bani si, din postura de creditori, sa ne poata controla mai bine. Statele dictatoriale sau nedemocratice care se imprumuta nu pentru a rezolva probleme nationale, ci pentru a rezolva probleme ale guvernului si/sau ale sefului statului, sunt creatii ale fenomenului de creditare iresponsabila (iresponsable lending). Cita vreme vor exista creditori dispusi sa sustina dictatori si razboaie, vor exista dictatori si razboiae. Imprumuturile cu care se cumpara arme pentru a finanta represiunea, razboaiele civile, bunastarea regilor si tetrarhilor (tetrarh = un sfert de rege) deghizati in presedinti de state nedemocratice sunt creante odioase care, pentru ca sunt ilegale, nu ar trebui platite (sau, cel putin, nu ar trebui platite de tara/popor, ci de cei care si-au cumparat continuitatea ca guvern sau ca sef de stat). … mai mult

Chiar daca nu duc lipsa de avocati propriu zisi, bine platiti si influenti, corporatiile, mai ales cele financiare au mari si nebanuite rezerve de lobby, ajutor, asistenta, sprijin si sustinere, toate aceste „bunatati” fiind inaccesibile sau chiar interzise oamenilor obisnuiti sau chiar companiilor obisnuite. Nassim N. Taleb (Lebada Neagra, Ed. Curtea Veche, 2010, p. 349) suntine ca „problema guvernelor este aceea ca au tendinta sa sprijine aceste organisme fragile pentru ca sunt „angajatori mari” si pentru ca au agenti de lobby (contributii false, dar sutinute publicitar in mod vizibil). Companiile mari obtin ajutor guvernamental si devin tot mai mari si mai fragile, ajungind sa conduca guvernul, ca si cind ar confirma viziunea „profetica” a lui Karl Marx si Frederich Engels. Pe de alta parte, frizeriile si afacerile mici esueaza fara sa-i pese cuiva; ele trebuie sa fie eficiente si sa asculte de legile naturii”. … mai mult

Asa cum era de asteptat, cele doua texte din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive care ar fi permis solutionarea cu efecte erga omnes (opozabile tuturor) a proceselor privind clauzele abuzive a fost aminata pentru luna octombrie. Determinanta in aceasta decizie a fost interventia BNR si a dlui Isarescu personal care au aratat public ca, daca aceste reglementari s-ar aplica, bancile ar pierde 1,3 mld euro, aceste pierderi urmind a se regasi in patrimoniul deponentilor… Desi noi „stiam” ca depozitele de pina la 100 mii de euro sunt garantate de stat, aflam acum, in mod oficial, ca s-ar putea ca, in cazul acelor banci care ar „pierde” 1,3 mld euro, aceasta garantie sa nu prea existe. Cam asta stim acum, chiar din gura dlui Isarescu. … mai mult

Credeati ca bail-in-ul din Cipru de acum 2 luni este unic si irepetabil? Si eu. Cum s-ar fi putut altfel : establishment-ul politico-bancar european – si, la unison cu acesta, sefimea bancaro-politica romaneasca – ne-au asigurat ca nu va mai fi un bail-in niciunde in Europa, nicicind.

Ei bine, nu. Cea de-a patra banca spaniola dupa active, Bankia, a procedat la un al doilea bail-in, mai grav si mai surprinzator decit cel din Cipru, unde macar s-a tinut cont de pragul de 100 de mii de euro. Economiile de o viata ale pensionarilor spanioli, cifrate la 6,3 mld de euro, au fost transformate din depozite in actiuni emise de Bankia. Fara sa fie intrebati, fara sa se stie de ce se ia aceasta masura, fara sa existe un ordin sau o hotarire judecatoareasca. Din bani certi (depozite) aceste economii s-au transformat in simple bilete de loterie (actiuni). Actiunile sunt titluri de valoare ce contin intrinsec un grad ridicat de hazard, putind aduce cistiguri, dar si mari pierderi, mai ales atunci cind emitentul este o societate in dificultate financiara, asa cum este Bankia; ca sa fie lucrurile clare, … mai mult

Am in fata un document statistic intocmit de secretariatul UNPIR. Totalul sumelor inscrise in dosarele de insolventa cu titlu de creanta („masa credala”) a fost de 20 mld lei in 2009, de 49,2 mld lei in 2010, de 109 mld lei in 2011 si de 131,6 mld lei in 2012.

Totalul sumelor recuperate in dosarele de insolventa este de 3,6 mld lei (in jur de 800 milioane euro), pe toata perioada, adica in tot intervalul 2009-2012; in jur de 45% din aceste sume au fost distribuite creditorilor garantati (in principal, banci) si in jur de 17% din aceste sume au fost distribuite creditorilor bugetari (in principal, fisc); ma intreb cite procente din sumele acumulate in portofoliile de „neperformante” ale bancilor si cite procente din arieratele bugetare s-au incasat in aceeasi perioada pe caile specifice, altele decit insolventa (executari silite, vinzare catre firmele de debt collection); nu pot decit sa banuiesc ca e vorba, in cazul bancilor, de 7-8%, caci acesta este pretul la care se vind firmelor de debt collection creditele neperformante.

Trebuie spus ca, desi numarul total al dosarelor de insolventa a ramas relativ constant in acesti ani (in jur de 35 mii de dosare), in fiecare an au „intrat” in jur de 25 de mii de dosare noi, de unde concluzia ca cifra de 25 de mii este cea care reflecta si „iesirile”, adica dosarele de insolventa care se inchid, cu consecinta radierii debitorilor, a marcarii pierderilor si a recuperarii tva-ului aferent facturilor neincasate de la debitorii oficial „decedati” prin faliment. Daca una din principalele sarcini ale practicianului in insolventa este asanarea mediului economic de „agentii” sai neviabil, nu as spune ca facem o treaba chiar rea.

In fine, daca in 2009, ponderea dosarelor de insolventa era data de cele deschise la cererea creditorilor (55%), in anii crizei, ponderea s-a deplasat catre dosarele deschise la cererea debitorului (52%). Cele mai multe dosare au esuat in faliment (94%), ceea ce inseamna ca, desi pare un beneficiu pentru debitorii care „se pun sub protectia trinbunalului”, insolventa este, de fapt, inceputul sfirsitului. Asadar, nu cred ca ingrijorarea fiscului si a guvernului fata de un „fenomen” al insolventei are baze reale, caci nimeni nu isi doreste sa iasa voluntar din afaceri. In orice caz, sistemul nostru legal il obliga pe debitor sa isi declare insolventa, in 30 de zile de la momentul la care intra in aceasta stare, sub amenintarea unor sanctiuni patrimoniale si penale grave. Numarul mare de falimente voluntare este o consecinta a lipsei de masuri de politica economica de relansare, ceea ce face criza economica o stare „obisnuita”, in care se poate trai, eventual din expediente sau, mai degraba, din rostogolirea unor probleme ce tin de sistem.

De dragul exercitiului analitic, va invit sa faceti niste comparatii si constatari :
-daca in 2009 masa credala totala era de 20 mld lei (in jur de 5 mld euro), in 2012 aceasta masa credala a ajuns la 131,6 mld lei (cam 31 de mld euro, adica de 6,5 ori mai mult); cum recuperarea creantelor s-a limitat la aprox. 400 milioane de euro, se poate spune ca o parte din „factura” crizei este de cel putin 25 de mld euro;
-in 2009 erau pe rol citeva dosare de faliment al unor banci, ceea ce inseamna ca mare parte din suma de 5 mld euro acumulata ca masa credala pina atunci provenea din aceste falimente de banci; dupa 2009 nu s-a mai deschis niciun faliment de banci, dar s-au deschis insolvente/falimente in restul economiei care au generat datorii de peste 26 mld euro; cam toti stim ca aceste datorii s-au concentrat in firme de real estate si in mall-uri, unde bancile au mari expuneri; in momentul in care aceste 26 mld euro vor fi marcate ca pierdere in urmarea inchiderii falimentului debitorilor, ele vor aparea in bilanturile consolidate ale bancilor;
-in 2012 a intrat in insolventa Hidroelectrica, iar in 2013 a intrat in insolventa Oltchim; dincolo de faptul ca aceste doua dosare au marit, ele insele, „factura” crizei cu 2 mld euro, consecintele acestor insolvente se vor vedea curind, pentru ca ele reverbereaza in alte sute de insolvente, care, probabil, vor mai adauga si ele acestei facturi citeva mld euro;
-in 2013 sunt asteptate alte citeva insolvente de mari companii, inclusiv companii publice, plus companiile din domeniul energiei „verzi” (noua „bula” speculativa care se va sparge, cam in aceleasi coordonate in care s-a spart in 2008-2009 „bula” speculativa din imobiliare) ceea ce va adauga alte mld euro acestei „facturi”.
Desi cifra de 35 mii de dosare la nivel national in Romania pare o nimica toata fata de 2,3 milioane de dosare la nivelul economiei SUA, totusi, „permanentizarea” crizei si cvasi-generalizarea insolventei sunt extrem de periculoase. Nu va mai circula banul, oamenii, comerciantii, vor re-generaliza trocul (ca pe vremea lui mos Vacaroiu, 1992-1996). E ca si cind organismul nu mai este irigat de singe. Ar putea urma colapsul… De aceea, cit mai este din anul 2013, an ne-electoral, e nevoie de punerea cit mai rapida la lucru a insolventei ca metoda de privatizare. Ar putea fi acel fresh, new start, de care vorbesc americanii…