Insolvența este o procedură de sacrificiu, din care pierd atât debitorul și acționarii sau managerii săi, cât și creditorii si toți cei care ar putea fi afectați, prin iradiere, de insolvență, motiv pentru care aceasta trebuie gestionată cu maximă prudență, pentru a nu fi făcute în van, ilogic sau în mod irațional.

La rândul său, starea de supra-îndatorare în care poate ajunge o persoană fizică afectează nu numai debitorul – iar acest efect nu se limitează la aspectele economice, juridice și sociale, ci îmbracă și caracteristici psihologice și de sănătate publică. Nu doar noi suferim din supra-îndatorare (cu sau fără conștiința cauzei acestei suferințe) ci suferă și stakeholderii noștri, adică cei care sunt alături de noi sau depind, într-un fel sau altul, de noi – familia, persoanele apropiate, colectivul, creditorii.

O persoană fizică aflată într-o situație de supra-îndatorare poate să determine consecințe incalculabile în dauna „acționarilor” săi indirecți. În plan psihologic și sanitar, de exemplu, o persoană supra – îndatorată este o persoană blazată, are sentimentul greu al ratării, se distanțează de familie și societate, are comorbidități consecutive și agravante ale stării de blazare, pică în vicii și dependențe de tot felul, devine șomer ori inapt de muncă, iar societatea trebuie să cheltuie fonduri publice consistente pentru a-l reintegra și recupera din punct de vedere familial și social. De aceea, societatea noastră ar face o afacere foarte bună dacă, spre exemplu, ar sprijini persoana supra-îndatorată să se salveze de la ruină prin ușurarea judiciară sau legislativă a poverii datoriei și prin „iluminarea” sa asupra consecințelor viitoarelor datorii exagerate și neachitate la timp.

‍