Articole

Având în vedere interesul enorm manifestat față de problema creditelor în franci elvețieni, SCA Piperea și Asociații supune dezbaterii teoreticienilor și practicienilor dreptului argumentele pentru conversia creditelor din franci elvețieni în lei.

Este evident că noi, avocații din cadrul SCA Piperea și Asociații, nu putem asista impasibili la abuzurile săvârșite de câteva bănci împotriva a mii de oameni  și, de aceea, nu am intenționat niciodată să deținem ”monopolul” asupra acestui gen de litigii, ci intenția primară a fost aceea de a oferi un punct de sprijin și o rază de speranță nenumăratelor familii înrobite și îngenuncheate de aprecierea exorbitantă a cursului CHF – LEU.

Mutatis mutandis, constatările laureatului premiului Nobel referitoare la lăcomia ”bancherilor”, Joseph E. Stiglitz, sunt pe deplin valabile și în situația de față:

Ceva s-a întâmplat cu simțul nostru al valorilor, dacă scopul de a face mai mulți bani justifică mijloacele, ceea ce, în cazul creditelor subprime din Statele Unite, a însemnat exploatarea celor mai săraci și mai puțin instruiți dintre noi”.

În speranța sensibilizării autorităților și instituțiilor publice cu putere de decizie în domeniu, publicarea argumentelor reprezintă și o formă de popularizare a problemelor enorme generate de creditele în CHF justițiabililor care nu-și permit nici măcar costurile implicate de colaborarea cu un avocat pentru asistarea/reprezentarea într-o procedură extrajudiciară/judiciară.

Tuturor celor sesizați cu aceste spețe le adresăm rugămintea de a nu se mulțumi cu faptul că se află pe o plută în mijlocul unui ocean de vaiete, ci de a analiza în mod responsabil și diligent aceste situații profund nedrepte.

În definitiv, profesioniștii dreptului nu ar trebui să uite niciun moment cuvintele profesorului Yves Guyon: ”Dreptul este singura contrapunere a insolenței banului corupător și imoral”.

Argumentele prezentate mai jos reprezintă strict opinia SCA Piperea și Asociații și nu pot fi impuse în cazuri concrete.

Decizia inițierii unor procese și a utilizării argumentelor SCA Piperea și Asociații în fața instanțelor de judecată sau în fața unor autorități vă aparține, iar SCA Piperea și Asociații nu vă garantează obținerea rezultatului propus. Neatingerea scopului propus nu creează în sarcina SCA Piperea și Asociații vreo responsabilitate.

Argumentele prezentate mai jos referitoare la conversia creditelor din franci elvețieni sunt o creație a SCA Piperea și Asociații și constituie obiect al dreptului de autor, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 8/1996.

Este interzisă reproducerea integrală sau parțială a materialului prezentat fără indicarea sursei.

 

Citeşte mai departe: Argumente pentru conversia creditelor din franci elvetieni in lei.