Articole

În data de 01.07.2021-02.07.2021 a avut loc conferința „Valul IV va fi un val al insolvenței” organizată de către Institutul Român de Drept Comercial în parteneriat cu Piperea & Asociații, RomInsolv și Universitatea Transilvania din Brașov.

 

Prezentul articol și cele ce vor urma intenționează să prezinte într-o manieră sintetică, dar cuprinzătoare, elementele esențiale ale discuțiilor și opiniilor invitaților conferinței.

Conferințele pot fi vizualizate accesând link-urile următoare:

ziua 1 – Joi 1 iulie 2021

ziua 2 – Vineri 2 iulie 2021

 

Pe parcursul zilei 1 (în intervalul 1:15:38-1:50:33) s-a pus în discuție de către dl. prof. univ. Radu Bufan, din cadrul Facultății de Drept a Universității de Vest Timișoara, tema „Ajutoarele de stat în procedura insolvenței și în procedurile de restructurare preventivă”.

Prezentarea poate fi vizionată accesând următorul link.

 

 

Prezentarea dlui prof. univ. Radu Bufan a tratat următoarele subiecte:

1. Necesitatea revenirii la reguli speciale pentru comercianți: necesitatea ca ajutorul de stat să provină din resursele statului și interzicerea ajutorului de stat selectiv;

2. Selectivitatea care decurge din practici administrative discreționare: măsurile generale, care prima facie se aplică tuturor întreprinderilor, sunt limitate de puterea discreționară a administrației publice selective;

3. Evaluarea selectivității materiale pentru măsurile de reducere a obligațiilor normale ale întreprinderilor: Hotărârea din 14 iulie 1983, Italia împotriva Comisiei, C-203/82, EU:C:1983:218, care privește reducerea contribuțiilor pentru asigurările obligatorii de sănătate în favoarea angajaților de gen feminin;

4. Justificarea prin natura sau economia generală a sistemului de referință: o măsură care constituie o derogare de la sistemul de referință (selectivitate prima facie) este neselectivă dacă aceasta se justifică prin natura sau economia generală a sistemului respectiv;

5. Testul de selectivitate: pentru a califica o măsură fiscală națională ca fiind „selectivă” presupune o abordare sistematică;

6. Amnistii fiscale: condițiile necesare pentru ca o amnistie fiscală care se aplică întreprinderilor să fie considerată o măsură generală;

7. Deciziile fiscale administrative:

7.1 Care este scopul unei decizii fiscale;

7.2 Normele privind ajutoarele de stat ce trebuie respectate în ipoteza acordării unei decizii fiscale;

7.3 În ce condiții deciziile fiscale conferă un avantaj selectiv destinatarilor lor;

7.4 În ce context au loc tranzacțiile fiscale.

 

1. Cu titlu introductiv, dl prof. univ. Radu Bufan, a ținut să sublinieze că este important să revenim la reguli speciale pentru comercianți, punctând astfel 2 aspecte importante:

  • Necesitatea ca ajutorul de stat să provină din resursele statului

Dl prof. Bufan a arătat că nu este vorba despre un fapt pozitiv, respectiv despre o sumă care pleacă de la stat și intră în patrimoniul unei societăți comerciale, ci despre o abținere a statului în prevalarea unui impozit, cu alte cuvinte despre diminuarea unei sume care îi este datorată statului. În acest sens, jurisprudența Curții și doctrina s-au pronunțat în sensul că această caracteristică este îndeplinită.

  • Interzicerea ajutorului de stat selectiv

Ajutorul de stat este interzis atunci când acesta este selectiv, când denaturează concurența oferind un sprijin sau o gură de aer unui agent economic competitor, însă nu și când acesta este acordat agenților economici aflați în situații de fapt și de drept similare.

Trebuie analizată condiția selectivității și prin raportare la concurența la nivelul UE. Astfel, chiar dacă un agent economic nu este actor la nivel european, însă acest are virtutea de a deveni, trebuie analizat în ce măsură ajutorul de stat poate denatura concurența la nivelul UE.

 

2. Selectivitatea care decurge din practici administrative discreționare

Astfel arătând că măsurile generale, care prima facie se aplică tuturor întreprinderilor, sunt limitate de puterea discreționară a administrației publice selective. Acest lucru se întâmplă atunci când îndeplinirea criteriilor respective nu conduce automat la dreptul de a beneficia de măsură în cauza, situându-ne astfel sub incidența Directivei 1023/2019.

Administrațiile publice au putere discreționară în aplicarea unei măsuri, în special, în cazul în care criteriile de acordare a ajutorului sunt formulate într-o manieră foarte generală sau vagă, care presupune în mod necesar o marjă discreționară în evaluare. Un exemplu ar fi posibilitatea administrației fiscale de a modifica condițiile pentru acordarea unui avantaj fiscal în funcție de caracteristicile proiectului de învestiții care ii este înaintat spre evaluare.

În mod similar, în cazul în care administrația fiscală are o largă putere discreționară pentru a determina beneficiarii sau condițiile în care este acordat un avantaj fiscal pe baza unor criterii care sunt legate de regimul fiscal, cum ar fi nivelul ocupării forței de muncă, exercitarea puterii discreționare trebuie considerată că favorizând „anumite întreprinderi sau producția anumitor bunuri”.

 

3. Evaluarea selectivității materiale pentru măsurile de reducere a obligațiilor normale ale întreprinderilor

Un exemplu este reprezentat de Hotărârea din 14 iulie 1983, Italia împotriva Comisiei, C-203/82, EU:C:1983:218, care privește reducerea contribuțiilor pentru asigurările obligatorii de sănătate în favoarea angajaților de gen feminin.

Această măsură fiscală se aplică, în principiu, tuturor întreprinderilor, indiferent de activitățile sau sectoarele de activitate.

Cu toate acestea, măsura fiscală a fost mai favorabilă întreprinderilor cu un procent mai mare de angajați femei (cum ar fi întreprinderile din sectoarele textile, îmbrăcăminte sau încălțăminte), în comparație cu întreprinderile cu un număr egal de angajați de gen feminin și masculin sau cu un procent mai mare de angajați bărbați (cum ar fi întreprinderile din sectorul transportului rutier).

 

4. Justificarea prin natura sau economia generală a sistemului de referință

O măsură care constituie o derogare de la sistemul de referință (selectivitate prima facie) este neselectivă dacă aceasta se justifică prin natura sau economia generală a sistemului respectiv. Acest lucru este valabil în cazul în care o măsură decurge în mod direct din principiile de bază sau directoare intrinseci ale sistemului de referință sau rezultă din mecanismele inerente necesare pentru funcționarea și eficiența sistemului. În schimb, nu este posibil să se recurgă la obiective de politică externă care nu sunt inerente sistemului.

Un stat membru care introduce o diferențiere între întreprinderi trebuie să fie în măsură să demonstreze că diferența este justificată prin natura și economia generală a sistemului în cauză.

 

5. Testul de selectivitate

Calificarea unei măsuri fiscale naționale ca fiind „selectivă” presupune, într-o primă etapă, identificarea și examinarea prealabilă a regimului fiscal comun sau „normal” aplicabil în statul membru în cauză. În raport cu acest regim fiscal comun sau „normal” trebuie, într-o a doua etapă, să se aprecieze și să se stabilească eventualul caracter selectiv al avantajului conferit prin măsura fiscală în cauză, demonstrând că aceasta derogă de la sistemul comun respectiv, în măsura în care introduce diferențieri între operatorii care se găsesc, în privința obiectivului atribuit sistemului fiscal al statului membru respectiv, într-o situație de drept și de fapt comparabilă (Hotărârea din 8 septembrie 2011, Paint Graphos, C‑78/08-C‑80/08, EU:C:2011:550, punctul 49.

 

6. Amnistii fiscale

De regulă, amnistiile fiscale implică imunitatea sancțiunilor penale, amenzi și plăți în contul dobânzilor (parțial sau total). În timp ce unele amnistii presupun plata integrală a impozitelor datorate, altele implică renunțarea parțială la valoarea impozitului datorat.

În general, o măsură de amnistie fiscală care se aplica întreprinderilor poate fi considerată o măsură generală dacă sunt îndeplinite condițiile de mai jos:

  • În primul rând, măsura este deschisă efectiv oricărei întreprinderi din orice sector sau de orice dimensiune care are obligații fiscale restante datorate la data stabilită de măsură, fără a privilegia un grup prestabilit de întreprinderi;
  • În al doilea rând, măsura nu conduce la o selectivitate de facto în favoarea anumitor întreprinderi sau sectoare de activitate;
  • În al treilea rând, acțiunea administrației fiscale este limitată la punerea în aplicare a amnistiei fiscale, fără nicio putere discreționară de a interveni în acordarea sau intensitatea măsurii. În cele din urmă, măsura nu presupune o derogare de la verificare.

 

7. Deciziile fiscale administrative

7.1 Scopul unei decizii fiscale este de a stabili, în prealabil, aplicarea regimului fiscal de drept comun într-un caz particular, având în vedere faptele și circumstanțele sale specifice. Din motive de securitate juridică, multe autorități fiscale naționale furnizează decizii administrative anticipate privind modul în care vor fi tratate anumite tranzacții din punct de vedere fiscal.

Acest lucru se poate realiza pentru a preciza, în prealabil, modul în care dispozițiile unei convenții fiscale bilaterale sau dispozițiile fiscale naționale vor fi aplicate într-un anumit caz sau modul în care „profiturile realizate în condiții de deplină concurență” vor fi stabilite pentru tranzacțiile cu părți afiliate în care incertitudinea justifică o decizie anticipată pentru a se asigura că prețul pentru toate tranzacțiile intra-grup este stabilit în condiții de deplină concurență.

Statele membre pot oferi propriilor contribuabili securitatea juridică și previzibilitate privind aplicarea normelor fiscale generale, care sunt cel mai bine asigurate în cazul în care practica lor în materie de decizii administrative este transparentă și deciziile sunt publicate.

7.2 Acordarea unei decizii fiscale trebuie însă să respecte normele privind ajutoarele de stat. În cazul în care o decizie fiscală aprobă un rezultat care nu reflectă în mod fiabil rezultatul care s-ar obține prin aplicarea normală a regimului fiscal de drept comun, respectiva decizie poate conferi un avantaj selectiv destinatarului, în măsura în care acest tratament selectiv duce la o diminuare a obligațiilor fiscale ale destinatarului în statul membru în comparație cu societățile aflate într-o situație de fapt și de drept similară.

7.3 Deciziile fiscale conferă un avantaj selectiv destinatarilor lor, în special în cazul în care:

  • decizia aplică în mod eronat legislația fiscală națională și aceasta duce la o scădere a cuantumului impozitului;
  • decizia nu este disponibilă pentru întreprinderile într-o situație de drept și de fapt similară;
  • administrația aplică un tratament fiscal mai „favorabil” în comparație cu alți contribuabili într-o situație similară de fapt și de drept. Acesta ar putea fi cazul, de exemplu, atunci când autoritatea fiscală acceptă un acord privind prețurile de transfer care nu este stabilit în condiții de concurență deplină deoarece cu metodologia aprobată prin această decizie se obține un rezultat care se îndepărtează de o aproximare fiabilă a rezultatului de pe piață. Același principiu se aplică în cazul în care decizia permite destinatarului său să utilizeze metode alternative, mai indirecte, de calcul al profiturilor impozabile, de exemplu, prin utilizarea de marje fixe în cazul metodei cost-plus sau a metodei prețului de revânzare pentru determinarea prețurilor de transfer corespunzătoare, deși sunt disponibile metode mai directe.

7.4 Tranzacțiile fiscale, în general, au loc în contextul litigiilor dintre un contribuabil și autoritățile fiscale cu privire la cuantumul impozitului datorat. Acestea constituie o practică comună în câteva state membre. Încheierea unei astfel de tranzacții fiscale permite autorităților fiscale să evite litigiile de lungă durată în fața instanțelor naționale și să asigure recuperarea rapidă a impozitului datorat. În timp ce competența statelor membre în acest domeniu este indiscutabilă, ajutorul de stat poate fi implicat prin încheierea unei tranzacții fiscale, în special, în cazul în care se constată că valoarea impozitului datorat a fost redusă, fără o justificare clară (cum ar fi optimizarea recuperării datoriilor) sau în mod disproporționat în beneficiul contribuabilului.