În interviul acordat ActiveNews cunoscutul avocat a vorbit despre războiul purtat împotriva băncilor și „Autorității Naționale de Protecție a Sistemului Bancar”(adică BNR), masonerie și modul în care „frații” pot influența decizia la nivel înalt, anticorupția omniprezentă și absența marilor corupători din corporații, Tezaurul României și posesorul său de drept și despre felul în care ar trebui să arate și să se comporte un Guvern național în antiteză cu actualul Executiv compus din marionete bruxelleze.
Reporter: Recent, legea dării în plată trezea pasiuni și luări de poziție din cele mai neașteptate zone ale societății. A surprins consistența lobby-ului bancar din zona ambasadelor, Comisiei Europene, BCE, Consiliului Fiscal, am avut și un ONG care se ocupa de altfel cu protecția copilului, etc. Cum România n-a fost o excepție iar reglementări care să pună ordine în sectorul bancar, fie prin impozitarea profiturilor exagerate, fie prin conversii ale împrumuturilor la valori apropiate de cursul din momentul acordării s-au mai văzut și prin vecini, va întreb dacă aveți cunoștință de desfășurări asemănătoare de forțe și prin alte locuri, cum s-a petrecut aici pe legea dării în plată?
Din câte știu, în Ungaria, Croația și Polonia au fost critici vehemente contra unor măsuri de ușurare a poverii creditelor acordate iresponsabil gospodăriilor și contra unor măsuri judiciare sau legislative de penalizare a abuzurilor de putere economică și a exceselor acestor entități care, peste tot în lume, au ajuns în postura de a se numi pe nedrept bănci. În Ungaria și Polonia, de fapt, aceste critici virulente au fost însoțite de amenințări cu retragerea de pe piață, plus un lobby susținut din partea FMI și, respectiv, din partea BCE în favoarea băncilor (ceea ce, desigur, a amplificat furia populației). Nu s-a retras nimeni și nici nu a venit apocalipsa bancară. Afacerile bancare înfloresc în continuare în acele țări. Desigur, pe spatele debitorilor și cu ajutor de la stat, cu sau fără perdea. Nimic diferit, deci, de situația de la noi (notă : interesant este că Polonia pregătește o lege a dării în plată similară cu legea noastră).
Aș vrea să adaug că, dacă va fi apocalipsă bancară, aceasta nu va începe nici în România, nici în Croația, Ungaria sau Polonia (am pus aceste țări în ordinea intensității reglementărilor pro-consumatori), ci din Italia. Testele de stres care vor fi făcute publice săptămâna asta vor arăta cât de „înțelept” au fost conduse aceste bănci în criză, în condițiile în care au ajuns să aibă peste 350 de miliarde euro credite neperformante (=pierderi). Urmează o rezoluție generală a sistemului, în care, în primul rând, se vor confisca banii deponenților, după care se va trece la ajutoare de stat din banii luați din buzunarul privaților și de la gura săracilor, totul pentru a salva de la pieire frumusețile de bănci italiene și nemțești (o alianța foarte drăguță, care amintește de alte alianțe italo-nemțești, mai vechi și mai diabolice).
Nu cred că vă numărați printre prietenii BNR, mai ales de când v-ați legat și de salariul domnului Isărescu. Mai există persoane din Banca Centrală cu care ați păstrat un anumit dialog? Vă întreb asta pentru că există de pildă un subiect delicat legat de Tezaurul României care a ajuns (și rămas) în Rusia. Din ce știu, tezaurul aparținea BNR iar în acea vreme BNR era instituție privată. Dacă tezaurul ar fi restituit de ruși, ar putea ridica pretenții și foștii acționari, nu? Ați discutat vreodată un asemenea subiect cu oficiali sau măcar apropiați ai persoanelor care conduc în acest moment BNR?
Nu aș zice că sunt un ne-prieten al BNR, ci mai degrabă un critic al unor persoane din șefimea BNR și a trendului nesănătos pe care l-au impus în anii post-Lehman Brothers în România-un război al supraviețuirii zombies-ilor bancari cu enorm de multe victime colaterale în rândurile populației și cu sacrificarea șanselor de însănătoșire a economiei pe ani buni de acum încolo. În plus, cred că nu toată lumea la BNR mă urăște. Cred că am păstrat un dialog constructiv cu câțiva membrii în CA al BNR, cel puțin la nivel declarativ. În legătură cu tezaurul României nu pot să spun că aș fi avut vreo discuție serioasă până în acest moment, dar juridic vorbind, tezaurul face parte din patrimoniul cultural mobil al României și, deci, nu poate fi decât în păstrarea statului/BNR și nu a unor persoane particulare. Iar faptul că BNR ar fi avut și acționari privați cândva nu ar putea da acestora o acțiune în revendicare a tezaurului decât în situația în care ar putea proba că tezaurul, în tot sau în parte, ar fi fost în proprietatea lor, și nu a BNR (care e persoană juridică distinctă de acționarii săi).
Foarte rar și foarte superficial am discutat despre problema istorică (și nu de cea juridică) a tezaurului. Dacă îmi permiteți, însă, chestiunea nu e juridică, ci diplomatică. În plus, aș zice că mai serioasă este problema aurului din rezerva BNR, care nu mai este în totalitate în țară, ci în bănci din Anglia. Cu ceva timp în urmă, CA al BNR a decis să mute aurul la Londra, ca și când nu ar fi existat Brexitul, măcar ca posibilitate. Va fi interesant de văzut ce costuri va genera această decizie-probabil că ele vor fi mai mari din motive de Brexit (s-ar putea să apară și niște taxe în plus, taxe pe care băncile din Londra nu le-ar fi putut impune dacă UK ar fi rămas în UE). În fine, sunt curios ce va spune Curtea de Conturi față de această decizie a BNR. Probabil nimic, ca și până acum.
Recent, lansați în dezbatere o posibilă reglementare care să limiteze rolul de emitent de monedă la nivelul BNR, băncile comerciale urmând să dea credite din depozitele atrase sau din aporturile de capital ale acționarilor. Ar trebui ca BNR să se bucure că primește monopol pe emiterea monedei, nu? Credeți că se vor opune?
Este vorba de a interzice rezerva fracționară, în așa fel încât băncilor să nu le mai fie permis să emită moneda, acest atribut urmând a fi lăsat exclusiv în competența BNR (sau, după caz, a Trezoreriei). În mod normal, BNR ar trebui să se bucure pentru acest proiect și asta nu pentru că va avea exclusivitate, ci pentru că va putea să dimensioneze corect masa monetară aflată în circulație, astfel ca obiectivul său legal, stabilitatea prețurilor, să fie optim realizat. Idea interzicerii rezervei fracționare nu e apărută în România. Despre ea se discută de multă vreme, inclusiv în lucrări ale fostului șef al Băncii Angliei, Mervyn King, dar mai ales în Elveția, țara băncilor, unde va fi un referendum cu această temă în 2017.
Că să nu rămân neînțeles : rezerva fracționară este cea care permite ca, pentru 100 de lei deținuți efectiv de bancă de la actionarii săi sau de la deponenți (la termen sau la vedere), banca să dea cu împrumut, să zicem, alți 500 de lei. Cei 500 de lei există numai pentru că există și numai cât există actul juridic al împrumutului. Ei nu sunt bani în adevăratul sens al cuvântului, ci sunt datorii. Sunt bani-datorie. Dacă acești bani sunt rambursați de debitor, ei intră din nou în neființă, atâta doar că banca va fi încasat dobânzi, comisioane și speze aferente acestor bani-datorie. Dacă debitorul nu rambursează, banca îi va executa casa reală, veniturile viitoare reale și toate valorile reale, după care restul rămas neacoperit va fi vândut colectorilor de creanță.
Toate astea, repet, pentru bănci care nu există decât în măsură în care există o datorie. De aceea, pentru a supraviețui și a prospera, o bancă va fi nevoită să dea cât mai mulți bani cu împrumut, alimentând enorma bulă a datoriilor care, în prezent, depășește de 3 ori totalul activelor și resurselor planetei. Fără revenirea la sistemul rezervelor integrale (pentru 100 de lei deținuți poți da cu împrumut 100 de lei, nu mai mult), această bulă va exploda, mai devreme sau mai târziu. Cu consecințe care se vor răsfrânge, că întotdeauna, asupra particularilor. Dacă BNR este o bancă centrală, națională, și nu o Autoritate Națională de Protecție a Băncilor, atunci va fi de acord cu această nouă reglementare. Eu, însă, am o altă bănuială.
Și o ultima întrebare legată de BNR. Cum credeți că este posibil ca domnul Isărescu, care ne-a dus în ultimii 25 de ani prin falimente bancare, hiperinflație, povestea CEC-FNI și apoi o bulă a creditării cu norme relaxate oportun să rămână atât de mult în fruntea instituției și să aibă încă o imagine destul de bună la nivelul omului de rând? Nu s-au înțeles consecințele deciziilor BNR din ultima vreme ori s-au acceptat justificările instituției?
Omul are o singur calitate : este predictibil. Iar imaginea „bună” este, de fapt, coafată. Are mulți aplaudaci, are presă aservită, i se fac cadou sondaje de opinie, este academician, zilele astea a fost decorat de Mitropolia Olteniei. Are toate ingredientele de a fi credibil. Doar că treaba asta care vine dinspre public este foarte evanescentă. Poate dispare într-o clipită. S-a văzut cât de pregătită este echipa sa să facă față unor șocuri-o lege care nu a implicat mai mult de 5000 de cazuri a fost calificată ca risc sistemic sever și pusă la baza tuturor argumentelor și teoriilor că țara o duce prost. Și s-a văzut că, atunci când omul înțelege banchereza, nu se mai lasă așa de ușor îmbrobodit. Eu și acum sunt surprins că legea supravegherii macro-prudențiale a fost refuzată la promulgare. Cred că s-a înțeles că omul care conduce o instituție mai mult de 25 de ani poate să ajungă să aibă atitudini autoritariste, anti-democratice și anti-constituționale.
Spuneați zilele trecute pe pagina personală de Facebook că v-ați săturat să fiți judecat de „frați masoni” ai adversarilor în procesele deschise împotriva băncilor sau BNR…Cât de mult poate fi controlată în România decizia la nivel de vârf pe criterii de aderența la o lojă sau alta? Apropo, pe dvs. nu v-au ofertat la un moment dat?
Îmi place să cred că decizia magistraților este independentă, deși am avut mari deziluzii în anul 2015, anul în care onorabila instituție re-denumită de noi Autoritatea Națională de Protecție a Băncilor contra Clienților a ținut două seminarii de îndoctrinare a magistraților în banking, la Sinaia, în vila care ar trebui să fie a BNR. Bine că cei mai mulți dintre ei le-au dat cu flit acestor aroganți care se cred și pricepuți (pretinzând că judecătorii nu se pricep la afaceri bancare și, deci, nu ar trebui să judece asemenea procese; poate că aceste procese ar fi mai bine judecate de conducătorii planetelor cu care dialoghează dl Junker, cine știe?). În plus, am avut în câteva rânduri sentimentul neplăcut că mă judecă „fratele” sau colegul de lojă al adversarului meu. Și, ce să vedeți, am și pierdut acele procese-bine că există cai de atac.
Dincolo de aceste aspecte-care nu sunt singulare, ci simptomatice-este evident că toți avem interesul ca judecătorii să fie independenți. Ei sunt ultimul resort în lupta noastră pentru drepturi. Vedeți, de altfel, ce se poate întâmpla în lipsa unor judecători independenți-lumea, cu toptanul, e băgată la zdup, pe motiv de suspiciune de pactizare cu puciștii. Poate că e o oportunitate ce se întâmplă : sunt alegeri pentru CSM. Reprezentanții judecătorilor în noul CSM vor avea de luptat pentru păstrarea independenței judecătorilor, așa de greu obținută și atât de greu pusă acum la încercare. Fără independența judecătorilor nu există democrație. Iar judecătorii trebuie să fie vizibili, nu să se ascundă în spatele unor membership-uri ale unor societăți oculte. Altfel, știați că în codul civil este interzisă constituirea unor societăți sau asociații oculte? Masoneria care nu este legal înregistrată nu ar trebui să existe!
Ați refuzat recent oferta PNL (pentru șefia organizației București). Vorbeați atunci că n-ați refuza un proiect național. O astfel de tentativă a reprezentat-o lansarea programului România Competitivă, cu Guvern de uniune națională în jurul premierului Cioloș din 2017…Variantă respinsă însă de PSD. Ați accepta să faceți parte dintr-o nouă echipa a premierului Cioloș sau așteptați pe cineva mai credibil, mai puțin legat de birocrația bruxelleză? Cine ar putea fi acesta? Ce credeți de pildă despre Călin Georgescu?
Eu sper într-un guvern cu puternică susținere în Parlament, cu un angajament național pe termen lung, cu o poziție fermă, demnă în UE și în NATO. În mod esențial, ar trebui să fie un guvern care să refuze poziția de vasalitate față de overlorzii sistemului-corporațiile multinaționale și globale care au făcut ca lumea să se întoarcă în sclavagism, unde 99% din lume muncește pentru 1% din populație. De asemenea, ar trebui să fie un guvern care să se orienteze către omul de rând, mirean, mic proprietar, liber să își construiască viitorul pe baza garanției că nu va fi transformat în carne de tun sau cobai. Pe dl Georgescu Călin nu îl cunosc decât din presă, unde se spune că ar fi membru activ al Clubului de la Roma.
România insistă mult pe flota Marii Negre, ne-am programat de asemenea investiții masive în dotările armatei, cu un 2% din PIB atins încă de anul viitor, în condițiile în care veniturile statului abia ating o treime din PIB. Cum vedeți ultimele mutări în sfera geopoliticii-Turcia, refuzul Bulgariei de a participa la proiectul românesc, reconcilierea turco-rusă? Ar putea juca România cartea neutralității?
Mi-e greu să mă pronunț în zona asta. Probabil că, în prezent, dată fiind situația delicată în care a fost pusă Europa, majorarea cheltuielilor militare este o necesitate, dar mă întreb dacă se cumpără în continuare fregate recondiționate de la britanici și avioane F16 de mâna a treia de la portughezi și turci sau înzestrări și logistică modernă. Pe termen mediu și lung, eu cred că bani mai mulți ar trebui trimiși în educație și în sănătate, în re-industrializare și agricultură (ceea ce ar determina, desigur, creșterea PIB), în așa fel încât, în câțiva ani, românii să își dorească din nou să devină români și să țină la această țară suficient pentru a fi de acord cu creșterea bugetelor militare și cu înrolarea (Doamne ferește de așa ceva!, dar mi-e greu să cred că tineretul de azi ar vrea să lupte pentru corporațiile care i-au dat afară de la serviciu pe părinții lor sau i-au aruncat în stradă pentru datorii de 5000 de lei).
În legătură cu Turcia, eu zic că autoritățile ar trebui să vorbească mai tare. Este un aliat important al nostru, este un partener comercial primordial, dar Turcia glisează periculos către o dictatură și în asta suntem implicați cu toții. Sunt mulți turci pe teritoriul României, au afaceri, școli, familii mixte, sunt mulți turiști care merg în Turcia, iar o înăsprire a regimului poate face mai mult rău decât își imaginează hipsterii din ONG-urile noastre globaliste. Există și oportunități care ar putea să apară de aici-s-ar putea să par cinic, dar cred că ar fi bine să încercăm să atragem o parte din investițiile care vor migra din Turcia din motive politice. În fine, nu cred că lucrurile vor rămâne așa de bine așezate pentru actualul regim din Turcia. Să așteptăm un pic. Vara încă e lungă.
Anticorupția a devenit refrenul la modă într-o anumită parte a societății românești, în tot cazul în zona leadershipului…Existau însă politicieni din vechea gardă, cu averi construite mai mult sau mai puțin onest, dar care ar fi putut juca un rol mai convingător în zona unei politici de stat independente decât noua generație de politicieni, mai obedientă, cu înclinații ong-istice și discurs aprobat de la Bruxelles. Până la urmă, anticorupția nu are și efecte perverse, și mă refer aici la paralela cu operațiunea Mani Pulite din Italia?
Politica penală nu se face doar cu instrumente reactive, așa cum este aparatul anti-corupție. Nici medicația care se concentrează pe efecte, ignorând cauzele, nu este eficientă. Politică penală înseamnă, în primul rând, prevenție. Ați văzut astfel de măsuri până acum? Dacă s-a umbla un pic la situația socială, spre exemplu, dacă s-ar încerca reducerea gradului de sărăcie prin ridicarea salariilor profesorilor, medicilor, polițiștilor, pompierilor etc, în mod evident corupția ar fi mai puțin tentantă. De fapt, eu cred că peste 70% din corupție s-ar elimina dacă funcționarii din administrație ar avea salarii de o mie-două de euro. Se poate asta?
Da, cu siguranță. Luați administrațiile publice locale-sunt arhipline organigramele cu polițiști de la locală, lucrători la ajutorul social, lucrători la piețe, drumuri, autorizații de comerț, mulți inutili și lucrând în gașcă sau în familie. Acești oameni au 900-1.200 de lei pe lună. Te și întrebi din ce trăiesc. Răspunsul este implicit-dar sunt și exemple fruste, cum a fost exemplul acelui șef de poliție locală de la sectorul I care se ocupa cu colectarea informațiilor necesare hingherilor de mașini, desigur, contra cost.
În loc de a avea un jurist la primărie, care să piardă procese din neștiință și lipsă de experiență, mai bine dai afară 80% din acești funcționari prost plătiți și îi plătești suficient de bine pe cei rămași pentru a fi eficienți și responsabili. Pe de altă parte, în corupție este ca și în prostituție. Câtă vreme există cerere de prostituate, va existaă ofertă de prostituate. Dacă va există cerere de „servicii”, adică oferta de mită, va există și acceptare, adică luare de mită.
Întotdeauna va există un mituit și un mituitor. Iar mituitorul este cel cu banii, cel care vrea să intre în față, să stea pe liste scurte, să câștige contracte în dauna concurenților săi. Cine deține banii în România? Vă dau un indiciu : 82% din PIB e realizat de un număr de 25 de corporații. Ați văzut vreo anchetă penală pentru dare de mită? Nu prea. Ați văzut denunțători și anchete pentru mituiți. Politicienii rapace și idioți sunt nu numai infractori, sunt și instrumentele unor infractori mai deștepți decât ei. Mai pricepuți și mai eficienți. Care rămân în libertate și țin, după aceea, seminarii anti-corupție. Ca să previi corupția, e cazul să te uiți mai ales în această zonă. Aici sunt cauzele corupției.