Parakletos

Postat de Gheorghe Piperea in "The Way I Are"

In urma cu aproape 2000 de ani un om a spus ca noi toti, fiinte biologice si spirituale in acelasi timp, purtam in noi imparatia cerurilor.  Individual, intr-adevar, noi toti purtam in genele noastre, imparatia cerurilor, legatura biologica si spirituala care ne face sa fim toti asemenea lui Dumnezeu; la nastere ni se transmite, prin gene, tot ceea ce s-a acumulat in istoria umanitatii, de la data cind lutul-ce-va-fi-devenind-om a „primit” suflarea a lui Dumnezeu (sau, daca vreti, de la data cind omul-maimuta a dobindit constiinta de sine, devenind om); genele sunt mostenirea noastra comuna pe care suntem datori sa o transmitem mai departe, spre nemurire, caci ele inmagazineaza tot ceea ce omul a gindit si simtit vreodata. Colectiv, purtam in noi imparatia cerurilor pentru ca suntem o comunitate; prin limbaj se poate nu numai comunica, ci si transmite amintirile tuturor celor dinaintea noastra, ca experienta sau ca istorie, ori ca arta, religie si cultura; noi suntem parte a biosferei, dar si parte a noosferei (totalitatea gindurilor, ideilor si emotiilor care au apartinut, apartin sau vor apartine vreodata oamenilor); eucharistia sau impartasania este simbolul cel mai inalt si emotional al apartenentei la comunitate.

Genele sunt un soft gigantic compus din ADN si ARN care sunt nimic altceva decit suporti de informatie si memorie care se transmit din generatie in generatie. Genomul uman contine nu numai informatia genetica necesara reproducerii („replicarii”) materiei, adica a corpului omului, ci si tot ce s-a sedimentat, fizic, mental si spiritual, de la generatiile anterioare. Daca s-ar putea accesa informatia, cultura, limbajul, cunostintele, starile mentale sau spirituale stocate in genele noastre prin reproduceri succesive ale generatiilor anterioare, am putea calatori mental in timp si am putea „accesa” tot ceea ce au trait sau vor trai semenii nostri. Timpul ar putea fi, astfel, un prezent continuu.

Omul este ca un coral, atit material, cit si mental si spiritual. Coralii cresc deasupra generatiilor trecute, transformate in calcar si organizate in recife, unele dintre ele luxuriante. Noi toti ne urcam pe umerii inaintasilor, ca sa putem vedea mai departe (nu inseamna ca o si facem, pentru ca multi dintre noi sunt orbi). Fiul Omului este omul desavirsit, cel mai reusit si important coral.  Adam este primul om, un om care nu s-a nascut, ci a fost creat din lutul modelat de Dumnezeu si pe care El si-a pogorit suflarea divina, adica i-a dat spirit. Eva a fost creata din coasta lui Adam, deci noi toti purtam ADN-ul lui Adam. Ce este omul dupa ce il paraseste sufletul? Lut. Pamint. Cenusa. Fara suflet, fara suflarea lui Dumnezeu, redevenim ce am fost dintru inceput. Cu toate acestea, parti din noi se regasesc mereu, la infinit, in urmasii nostri in linie directa sau in linie colaterala, asa cum s-au gasit in stramosii nostri demult transformati in lut. Genele sunt parti de vesnicie pe care le primim prin legatura de singe intre generatii de la inaintasi. Isus nu s-a nascut din barbat si femeie, ci din Fecioara Maria, peste care s-a pogorit Duhul lui Dumnezeu. In lutul din care a fost plasmuit Adam a fost implantat Isus. Pentru ca s-a nascut din om, El e frate cu noi. Pentru ca s-a nascut din suflarea lui Dumnezeu, El este Fiul Omului, Primul Om. Isus nu a fost creat, el a fost nascut. Isus poarta ADN-ul Mariei (deci ADN-ul lui Adam), dar nu si ADN-ul unui barbat, caci fecundarea Mariei a fost virginala, ea s-a facut ca la inceput, cind i s-a dat viata lui Adam-cel-facut-din-lut, prin suflarea lui Dumnezeu. De aceea, primul verset din Evanghelia dupa Ioan trebuie citit cu mare atentie, caci spune un adevar si are o logica : „la inceput a fost cuvintul, iar cuvintul era la Dumnezeu si Dumnezeu era cuvintul”; omul nu a existat cita vreme nu a stiut sa vorbeasca, adica sa spuna cuvinte, sa transmita prin cuvinte experienta si emotiile sale, sa isi aminteasca lucruri, fiinte, sa exprime emotii si concepte prin cuvinte si sa le transmita mai departe; Dumnezeu a creat la propriu omul prin cuvint, transformind lutul in om, lut care putea fi, spre exemplu, omul-maimuta de acum 3 milioane de ani, el insusi o culme a evolutiei de la cea mai mica si insignifianta bacterie, la dinozauri si la celelalte animale precedente omului; iar bacteria a aparut din pamint, din lut. Dar Isus, cel nascut – nu creat – acum 2000 de ani a existat dintotdeauna, fiind Cuvintul. Genele sale nu pot fi reproduse, intrucit fara suflarea lui Dumnezeu ele nu s-ar putea intrupa intr-un descendent al lui Isus. Nu ar putea fi creata o clona a lui Isus din singele sau (care se presupune ca exista pe Giulgiul din Torino).

Prin entanglament cuantic, in contemporaneitate si retroactiv, suntem toti legati sufleteste cu primul om care si-a primit sufletul de la Dumnezeu. Entanglamentul cuantic este legatura continua, neintrerupta, intre spiritele individuale si Spiritul Total, Totul, energia, “caramida” din care este construit Universul insusi; este ceea ce poate explica persistenta timpului, continuitatea lui, eternitatea spiritului.

Un concept cvasi-necunoscut in limba romana (uitat, de altfel, si de cei care vorbesc limbi mai dezvoltate si mai populare decit limba romana, cum ar fi engleza si franceza) ne explica cel mai bine ceea ce ne-a spus Isus in cursul vietii sale pamintene – ca suntem toti frati. Este vorba de Paracletos.

Paracletos (parakleetos, paraclete) inseamna sustinator, consolator, care ajuta sau sustine, care da confort, care reprezinta pe cineva in tribunal (avocat) sau care acuza (procuror). In ebraica termenul considerat echivalent este menahem. In latina, echivalentul este consolator. In limbile moderne nu exista un termen echivalent. Biblia tradusa in romaneste foloseste termenul de mingietor. Wikipedia spune ca termenul privine din greaca veche, fiind utilizat atit in Vechiul, cit si in Noul Testament, si ca este derivat din para/kalein – cineva chemat sa ajute (consolator, avocat al apararii).  Acesta este sensul pasiv al cuvintului. In sens activ, parakalein inseamna intermediar, mediator, vorbitor in public. Prin actiunea lui Paraclete (actiune definita prin verbul paracletosontai) putem fi revigorati, incurajati, consolati, putem trece peste vremea de restriste si (re)gasi in viata un sens.

In traditia catolica, Paraclete este Sfintul Duh, cel care s-a pogorit asupra apostolilor atunci cind Isus s-a inaltat la cer. Totusi, in prima scrisoare a lui Ioan, Isus insusi este numit Paracletos. El este un avocat al nostru in fata lui Dumnezeu. Fiind un avocat, el gaseste motive de iertare si pentru pacatosi, intrucit nimeni nu s-a nascut rau si toti avem dreptul sa murim izbaviti de pacate. Chiar si cei mai rai oameni pot fi absolviti de pacate deca se pocaiesc in macar ceasul al 12-lea al vietii. Aceasta credinta este adinc inradacinata in subconstientul omului, din moment ce Confucius credea ca in orice om exista macar o farima de bunatate (el se intreba : ce om nu ar sari in ajutorul unui copil care se plimba nestiutor pe malul unui riu, fiind in pericol de a cadea si a se ineca?). Totusi, in Evanghelia dupa Ioan, sensul cuvintului Paraclete este partial diferit : uneori Paraclete este avocat al acuzarii, cel chemat sa dovedeasca vinovatia lumii in fata Judecatorului Suprem, alteori este un martor al lui Isus in acest proces.

Asa cum se poate vedea pe Wikipedia (Anchor Bible, vol. 29A, cu comentarii de Akbarally Meherally, www.mostmerciful.com/paraclete.htm), unii comentatori moderni ai Evangheliei dupa Ioan cred ca Paraclete nu este Sfintul Duh, ci o figura a unui salvator independent de Isus si de Sfintul Duh. Acest alt Paraclete va veni de la Tatal, dupa plecarea lui Isus, la cererea lui Isus si va veni in numele lui Isus. Sfintul Duh este un avatar al lui Dumnezeu, a treia persoana din Trinitatea Divina, deci Sfintul Duh nu putea veni in numele lui Isus, caci o astfel de venire ar sugera o relatie de subordonare inexistenta in cadrul Trinitatii. Intrucit Isus este el insusi un Paraclete, aceasta figura independenta de salvator este “un alt Paraclete”, care va fi in mijlocul discipolilor si va ramine cu ei pentru vesnicie, pentru a-i invata si pentru a-i ghida pe calea spre adevar, pentru a marturisi (depune marturie) in favoarea lui Isus, pentru ce a fost, este, ce a facut si ce va face Isus. El va reaminti lumii ce a spus Isus, va vorbi doar despre ce a auzit si a vazut si nimic despre el insusi. Nu vom sti niciodata cine este Paraclete, dar vom sti mereu ce spune sau ce ne determina sa simtim. In Evanghelia dupa Ioan, Isus spune ca, dupa plecarea sa, un alt Paracletos (allon paracleton) le va fi dat apostolilor si, implicit, lumii intregi. Ioan 16 : 7-8 : “Adevar graiesc voua : este spre binele vostru ca Eu sa plec, caci de nu voi pleca Eu, Paraclete (“Mingietorul”) nu va veni la voi; dar daca plec, il voi trimite la voi”. In Evanghelia dupa Ioan, in 5 pasaje, Paracletos nu este Isus, ci o alta persoana, care va veni dupa plecarea lui Isus. Este vorba de : 14 : 15-17, 26; 15 : 26-27; 16 : 7-11, 12-14. Asadar, Paraclete va veni dupa Isus. Cine este Paracletele? Un salvator, altul decit Isus, ulterior confundat cu Sfintul Duh (asa este cazul catolicismului, care considera ca Spiritul Sfint este Paraclete, cel care ne sta alaturi in cursul vietii fie pentru a ne judeca, fie pentru a ne ajuta sau consola)?

Dar Paraclete este prezent si in Vechiul Testament. El este Spiritul lui Dumnezeu trimis profetilor sa le vorbeasca oamenilor cu vocea lui Dumnezeu. Uneori, pare a fi ingerul care ii calauzeste pe cei alesi contra fortelor raului. In Vechiul Testament, ingerii sunt numiti si “spirite”. Spre exemplu, in Cartea lui Iov apare un spirit (inger) cam obscur care ia partea celui just (vorbeste in numele lui; in ebraica, spiritul care ia apararea unui om este numit mal’ak melis). Sa ne amintim ca in Cartea lui Iov se face un socant pariu intre Dumnezeu si Satan – acesta sustine ca Iov, ca orice om, va fi doborit de ispita, iar Dumnezeu sustine ca Iov este un om atit de credincios, incit nicio incercare nu il va face sa isi piarda credinta. Pentru a proba asa ceva, Dumnezeu declanseaza urgia asupra lui Iov, care va suferi toate tragediile imaginabile timp de 40 de ani, dupa care redeveni om instarit si conducator de familie. Dar viata si familia initiale nu i se vor restitui. Au fost confiscate ireversibil in urmarea unui pariu. Un pariu divin. Greu de inteles pentru un om al secolului XXI : Iov isi vede furata viata si decimata familia. Dupa aceste peripetii, in Cartea lui Iov apare inca un spirit din ceruri care, dupa moartea lui Iov, va proba justetea cauzei lui Iov. Acest spirit este denumit in aramaica prqlyt’ si inseamna Spiritul Adevarului[1]. Deci, in Vechiul Testament, Paracletele este Ingerul Dreptatii? Suna foarte hollywoodian. Se pare ca si in Evanghelia dupa Ioan unul din sensurile cuvintului Paraclete este acela de Spirit al Adevarului, adica de Inger al Adevarului/Dreptatii. De altfel, Isus a spus “Eu sunt calea, adevarul si viata”. Cum Paraclete vorbeste in numele lui Isus, adica in numele Adevarului, el poate fi un Spirit al Adevarului. Daca adevarul exista in noi, inseamna ca ideea unui Spirit al Adevarului penetreaza, strabate pe de-aintregul insasi fiinta omului. Dar Isus este Fiul Omului si Fiul lui Dumnezeu. Asa fiind, un inger nu poate fi intregul Spirit al Adevarului.  E ceva sau cineva mult mai inalt si mult mai important. De altfel, nu putea fi niciun inger atit de important incit Isus sa mentioneze venirea lui, in locul Lui.

Mesajul profund si subtil al Evangheliei dupa Ioan este ca Paraclete este prezenta personala a lui Isus in lume, mai précis in crestini sau in crestinatate, cit timp Isus este la Tatal. Paraclete poate fi usor confundat cu Duhul Sfint, pentru ca similaritatile intre aceste persoane sunt prezente chiar in Biblie si sunt prea multe pentru a fi greseli de tipar. Duhul Sfint este o forta, energia care a construit lumea prin Cuvint, a treia persoana divina din Trinitate. In Noul Testament, Sfintul Duh este fluidul cu care este botezat Isus, in loc de apa, de Ioan Botezatorul. In schimb, Paraclete este o prezenta personala, un avatar al lui Isus care nu se vede pentru ca este oglinda in care refuza sa se priveasca lumea. Tatal il da lumii pe Paraclete la cererea lui Isus, in timp de Duhul Sfint este trimis de Tatal pe Pamint celor care l-au cerut (invocat). Dar Paraclete are foarte multe similaritati si cu Isus insusi. In foarte multe feluri, Paracletele este intru Isus, asa cum Isus este intru Tatal (ca si Isus, Paraclete vine de la Tatal; ca si Isus, Paraclete este dat/trimis de Tatal; Isus il glorifica pe Tatal, iar Paraclete il glorifca pe Isus). Isus insusi a fost in timpul vietuirii sale pe Pamint (nu si in ceruri), un Paraclete, de unde concluzia ca Paracletele din Evanghelia dupa Ioan este “un alt Paraclete”. Daca Paraclete este Spiritul Adevarului, Isus este Adevarul. Daca Paraclete este ghidul care ne ajuta sa gasim calea si adevarul, Isus este calea si adevarul[2].

Isus s-a inaltat la cer si astfel el a plecat dintre discipoli si dintre primii crestini. Desi l-au vazut pe Isus, apostolii si martorii oculari nu l-au inteles si nu l-au recunoscut ca Fiu al lui Dumnezeu. Poate ca este important sa aflam de ce nu l-au vazut oamenii pe Isus Fiul lui Dumnezeu, nici macar apostolii sai, atunci cind El a fost printre ei. Daca privesti un elefant de la 1 cm distanta, nu iti vei putea da seama daca este vorba realmente de un elefant. Ca sa vezi elefantul, trebuie sa faci 2-3 pasi in spate, ca sa il poti cuprinde cu privirea. Exact asa s-a intimplat si cu apostolii si primii crestini. Dupa inviere si inaltarea la cer a lui Isus, peste cei contemporani lui s-a pogorit Duhul Sfint si doar atunci Acesta le-a facut posibila intelegerea a ceea ce au vazut in cei 3 ani si 3 luni in care Isus s-a plimbat printre ei. Contemporanii lui Isus sunt martorii oculari ai indumnezeirii. Ei sufereau nu din cauza plecarii la cer a lui Isus, ci din cauza faptului ca nu l-au recunoscut cind Isus era in viata, contemporan cu ei si tinjeau sa il mai vada odata in viata. Apostolii si martorii oculari ai lui Isus incepusera sa moara si, deci, nu mai existau prea multi martori care prin marturiile lor sa poata consola crestinii. In plus, in anul 70 fusese distrus si Templul din Ierusalim, astfel cum profetise Isus, dar a doua venire a lui Isus intirzia. Cei care devenisera crestini credeau ca venirea din nou a lui Isus este iminenta, mai ales dupa distrugerea templului lui David. Sau credeau ca Isus va veni a doua oara pina la finalul vietii apostolilor sai. Unii crestini si-au petrecut intreaga viata asteptind a doua venire. Dar acestia incepusera sa moara si Isus nu re-venea, cel putin in acceptiunea lor. Venirea unui alt Paraclete este raspunsul autorului Evangheliei dupa Ioan. Acest raspuns nu este nici naiv, nici provocator de iluzii. Este un mesaj profund, ezoteric, datator de speranta. In Evanghelia dupa Ioan, scrisa probabil in jurul anului 70, adica la 35-40 de ani dupa inaltarea la cer a lui Isus si in preajma distrugerii Templului, s-a scris ca dupa plecarea lui Isus va veni un alt Paraclete. Numia plecarea lui Isus a facut posibila venirea unui alt Paraclete. Iar acesta a fost trimis de Tatal la cererea Fiului imediat dupa plecarea Fiului la cer. Paraclete este o alta dimensiune a lui Isus, un posibil avatar al acestuia sau, mai précis, este prezenta personala in lume a lui Isus, ca spirit al adevarului si ca spirit al vietii, in mintea si sufletul crestinilor, in tot timpul in care Isus insusi va fi fiind in ceruri, la dreapta Tatului. Paraclete inseamna chiar intoarcerea printre noi a lui Isus. Mesajul profund al Evangheliei dupa Ioan este ca a doua venire s-a intimplat déjà, odata cu trimiterea in lume a lui Paraclete. In Biblia tradusa in romaneste, termenul Paraclete devine “Mingietor”. Termenul este sugestiv : mingietor este cel care il consoleaza sau il incurajeaza pe cel care sufera pentru pierderea unei fiinte dragi. Paracletos este spiritul care vorbeste in incurajarea (paraklesis) apostolica. Cind apostolii spun in toate limbile pamintului „nu va temeti” sau „Christos a inviat” sau „pace voua”, acest spirit este cel care ne vorbeste.

Lumea individualista nu il poate accepta pe Paraclete. Wikipedia contine informatia conform careia in Cartea lui Enoch se mentioneaza rejectarea de catre om a intelepciunii; daca Paraclete este intelepciunea, inseamna ca Paraclete nu poate fi acceptat intrucit intelepciunea a fost demult rejectata de om. Dar lumea nu il vede si nu il recunoaste pe Paraclete si pentru ca el este oglinda in care ne vedem asa cum suntem in realitate. Paraclete este si un consolator, dar si un acuzator al nostru. El pare ca este ostil lumii, pe care o acuza in fata Judecatorului Lumii, probindu-i caracterul gresit. Dar oglinda nu este decit o reflectare a realitatii si nu o acuza la adresa acesteia.

Omul nu trebuie sa stea toata ziua cu ochii la ceruri, asteptind cea de-a doua venire a lui Isus. Caci, ca alt Paraclete, avatarul lui Isus este déjà prezent in mijlocul nostru. De aproape 2000 de ani. Am asteptat degeaba acesti lungi ani, rugindu-ne pentru a doua venire, dar uitind cea mai importanta invatatura a lui Isus : ca toti suntem frati, caci avem in comun genele, mostenirea noastra comuna, biologica, culturala si spirituala si toti suntem legati intr-un antanglament cuantic cu Marele Tot. De la aparitia primului om au aparut si disparut atitea generatii, incit este imposibil sa stii care iti sunt inaintasii. De aceea, ideea de rasa pura este o idiotenie, iar fundamentalismul religios este o aberatie logica. Suntem tot atit de orbi ca si contemporanii lui Christos daca nu observam ca Avraam (Abraham, Ibrahim) este un tata al tuturor celor care se numesc acum crestini, evrei sau musulmani. Este o invatatura a lui Isus pe care au inteles-o mai repede decit noi indienii (aceia care cred intr-un singur Dumnezeu, cu mai multe avataruri – Buda, Allah, Isus), musulmanii si budistii.

Musulmanii cred ca Paraclete este Profetul Mohamed, care a venit dupa Isus, aducind cuvintul lui Dumnezeu (Allah) arabilor. O alta figura de salvator, un alt Paraclete in variant islamica, este Mahdi, echivalentul islamic al lui Mesia. Mahdi (asa in numesc sunitii) sau Muhamed al Mahdi (sau al 12-lea imam, asa cum il numesc la siitii) s-a nascut in anul 869 si a fost “ascuns” in lume la virsta de 5 ani; el inca mai traieste “ascuns”, dar este prezent personal in viata musulmanilor, asteptind vremea stabilita de Dumnezeu pentru revenirea sa. In traditia islamica, Mahdi este izbavitorul, cel care va veni la sfirsitul timpului alaturi de Isus. Isus este, pentru musulmani, Mesia trimis de Dumnezeu fiilor lui Israel cu o noua scriptura – Injil. Este ultimul profet al lui Israel. Isus este mentionat in Coran de 25 de ori. Coranul chiar spune ca Isus a fost nascut de fecioara Maria, in urma unei imaculate (virginale) conceptii.  Coranul spune ca Isus (Isa, Yasu) a fost conceput prin voia lui Dumnezeu, asa cum a fost conceput Adam din lut. Pentru musulmani, Isus nu este fiul lui Dumnezeu, ci un om sfint caruia Dumnezeu i-a dat puterea de a infaptui miracole (pentru musulmani, Isus este, mai degraba, fiul adoptiv al lui Dumnezeu). Coranul spune ca Isus nu a fost crucificat si nici nu a inviat dupa moarte, dar musulmanii cred ca Isus a fost inaltat la cer, in trup. De altfel, si Mohamed a fost inaltat la cer, in trup si calare pe calul sau. In traditia islamica, Isus si Mahdi vor reveni pentru a-l infringe pe falsul mesia (Masih ad-Dajjal – echivalentul Islamic al Anticristului). Ce mica e lumea, nu-i asa?

Copiii nostrii ne intreaba de ce exista competitie. Ei intuiesc ca aceasta este sursa tuturor relelor. Dar noi cum le raspundem? Ca si in natura, resursele sunt limitate, cererea fiind nelimitata; de aceea, trebuie sa ai un avantaj competitiv pentru a ajunge la resurse. Daca sunt 100 de antilope in savana si un singur pradator, sa zicem un leu, nu va exista competitie, intrucit resursa de hrana a pradatorului este suficienta. Daca insa apare un al doilea leu, un tigru si un leopard, atunci cele 100 de antilope devin insuficiente si atunci pradatorii se vor lupta intre ei pentru intiietate, pentru accesul la resurse. La fel, daca in turma exista 10 femele si un mascul, nu exista competitie, caci singurul mascul va avea acces la oricare dintre cele 10 femele. Dar daca mai apar unul sau mai multi masculi, atunci trebuie ca in urma unei lupte sa se determine masculul alfa, adica a aceluia care, pe de o parte, va avea acces prioritar la femele si, in plus, va apara turma de neaveniti. In mare parte, oamenii sunt la fel. Competia exista atit in banalul joc, cit si in viata, in desfasurarea evenimentelor „serioase” (jocul pentru copii este tot atit de serios ca si munca pentru adulti; sportul, mai ales cel profesionist, a devenit mai serios decit ar trebui sa fie). Spre exemplu, in jocul cu scaunele, participantii la joc sunt in numar mai mare cu unul decit scaunele disponibile. Copiii danseaza pe linga scaune si cind arbitrul spune „stop”, trebuie ocupat un scaun, altfel cel care nu reuseste este eliminat din joc. In consecinta, intotdeauna cineva va pierde. Dar oamenii nu sunt, totusi, conditionati sa se lupte pe resurse. Ei creeaza valori ex nihilo, mai ales cind actioneaza in colectiv. Omul-maimuta, probabil, a capatat scinteia constiintei de sine in momentul in care a descoperit ca, in loc sa fuga de mamut, poate sa ii intinda o cursa, impreuna cu alti oameni-maimuta si sa il ucida pentru a-l consuma. Din momentul in care s-a facut aceasta optiune, adica s-a modificat viitorul, omul-maimuta a devenit om.

Ce e trist e faptul ca in acest debut de secol XXI se simte o stagnare a evolutiei omului. Revolutia industriala a insemnat cai ferate, automobile, avioane, arhitetura noua, avint tehnologic benefic pentru multi oameni. Dar, desi intr-o suta de ani ne-am inmultit de peste 5 ori, calatoria pe Luna a avut loc in urma cu mai mult 42 de ani, motorul cu apa (care ar trebui sa inlocuiasca motorul pe combustibil fosil) s-a inventat acum 50 de ani, iar AND-ul a fost descoperit acum 60 de ani. In ultimi 30 de ani nu am mai avut a ne bucura de nicio astfel de mare realizare, chiar daca se dau in fiecare premii Nobel pentru stiinta. Toate aceste descoperiri puteau fi resurse inepuizabile, care ar fi facut inutila competitia si posibila separarea definitiva a omului de animalul de prada. Dar omenirea a stagnat sau chiar a involuat. Intre timp, industria (activitatea producatoare de valori) a fost parazitata de ideologia banului din nimic (money for nothing) si din fetisizarea corpului (prin operatii estetice), uitind de spirit.

Un om al secolului XXI poate accepta ca acel Paraclete despre care vorbeste Evanghelia dupa Ioan si care vine dupa Isus poate fi un om care ajuta un al om, un prieten, un parinte, un doctor, un psiholog, un avocat, un industrias, un ONG. Cineva care incurajeaza sau da confort unui alt om aflat in restriste. Un consolator. Sau un interpret. E foarte probabil ca Paraclete este tot ceea ce noi suntem impreuna, la nivelul cel mai profund, sufletul omenirii, antanglamentul cuantic, genele, memoria genetica, suconstientul/constientul colectiv.

Cind esti disperat, pierdut, resemnat sau lipsit de interesul de a trai, cum poti sa iti revii? Cum iti recapeti viata furata de nimicnicie si de lipsa de sens? Te poate ajuta sau incuraja cineva? Poate un Paraclete? Dar iti poate reinstaura entuziasmul de a trai si o idée pentru care sa lupti. Ideea poate fi adevarul, libertatea, familia, comunitatea din care faci parte. Ceea ce re-aprinde in tine viata poate fi un copil, un om oarecare, o idée, un ideal, un scop in viata. Cineva sau ceva pentru care sa merite sa traiesti si sa lupti. Cineva sau ceva in care sa crezi si pentru care sa speri.

[2] Unii s-au intrebat daca Paracletele este cea de-a patra persoana divina sau daca este fiul lui Isus ori daca este un alt Isus. Iata unde exista sugestia : www.mostmerciful.com/paracelte.htm. Ea seamana prea mult cu ideile din literaturade tip Dan Brown ca sa fie luata in serios.

Rovinieta

Postat de Gheorghe Piperea in "The Way I Are"

Rovinieta este un tarif platit companiei nationale de drumuri pentru finantarea constructiei si reparatiei drumurilor. Daca nu platesti rovinieta, esti amendat cu citeva sute de lei si esti sanctionat, in plus, cu inca o suma ce reprezinta rovinieta pe 12 luni. Sanctiunea se mentine chiar si daca, intre timp, ai platit rovinieta. Mai mult, ori de cite ori treci prin dreptul aparatului care te scaneaza pentru a vedea ca nu ai rovinieta, esti sanctionat inca odata si inca odata. Sunt cazuri in care s-au primit zeci sau chiar sute de sanctiuni pentru una si aceeasi “fapta”, constind in omisiunea de a purta rovinieta pe drumurile patriei. Ca sa nu mai vorbesc de cazuri de-a dreptul hilare sau tragice in care politisti ori soferi pe ambulante au fost sanctionati si ei pentru lipsa rovinietei.
Sanctiunea, aplicata de un departament al companiei de drumuri, iti vine acasa, in plic. Daca nu platesti amenda si suma complementara impusa si nu faci dovada platii, ti se blocheaza contul bancar fara ca macar sa fii anuntat de propriul bancher. Mai mult chiar, contul se blocheaza si eventual banii iti sunt trasi din cont chiar daca ai platit amenda si suma complementara intre timp. Interesant este ca “autoritatea” care constata si aplica amenda este compania de drumuri, care este o societate comerciala, adica un particular ca si tine. Si sanctiunea ti se aplica pentru ca nu ai achitat un tarif (care nu este nici taxa, nici impozit, nici contributie sociala, ci pretul unui serviciu). Ma intreb cind vom fi amendati si cu conturile blocate pentru ca nu platim gazele, apa, energia electrica, semnalul tv, telefonul, calatoriile doamnei Udrea etc.
Dar ma intreb si daca nu cumva plata unui tarif (care presupune prestarea unui serviciu) ne intreptateste pe noi, platitorii, sa pretindem ca serviciul respectiv sa fie prestat corect, complet si la timp. Adica, sa avem drumuri si, daca se poate, drumuri sigure. Caci, daca platim un tarif, inseamna ca avem dreptul la o contraprestatie, in calitate de consumatori ai serviciului respectiv. Iar in cazul in care ne sunt incalcate drepturile de consumatori, putem sa reclamam prestatorul la ANPC, precum si in justitie. Spre exemplu, pentru ca intirziem din cauza drumurilor proaste, pentru ca suferim accidente din cauza gropilor din asfalt sau a lipsei ori necorespunzatoarei marcari si balizari a drumurilor, pentru ca ne reparam masina de 4-5 ori mai des decit normal din cauza starii proaste a drumurilor, pentru ca platim prime de asigurare mai mari din cauza deselor accidente si reparatii, pentru ca cheltuim nervi si energie vazind cum se repara drumuri odata pe luna sau cum se fac drumuri in virf de munte doar pentru ca regii asfaltului sa prospere etc., etc. Putem sa dam in judecata compania de drumuri pentru toate aceste prejudicii materiale sau morale?
Desigur ca putem! Ar fi chiar necesar, pentru ca aceasta companie si autoritatile care o sustin ar putea fi mai scrupuloase cu banii noastrii daca o suta, o mie, zece mii de posesori de masini si platitori de roviniete ar declansa procese (colective sau nu) contra acestei companii pentru despagubiri. Ca, vorba aceea, aici sunt banii dumneavoastra, nu?

Cam asa eu “este”

Postat de Gheorghe Piperea in "The Way I Are"

Radio România Cultural
,,Întâlniri memorabile”
Daniela REVIŞAN în dialog cu Gheorghe PIPEREA
D.R: Doamnelor şi domnilor, bun găsit. Cu această melodie cântată de Cargo, în urmă cu mulţi ani, ,,Buletin de ştiri”, prefaţăm întâlnirea de astăzi cu domnul profesor doctor Gheorghe Piperea, profesor deci, la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti. În următoarele 55 de minute vă propun câteva teme extrem de grave. Este vorba despre sutele, miile de procese intentate împotriva statului, a băncilor sau a dezvoltatorilor imobiliari. De asemenea, vom încerca să analizăm care este relaţia dintre sistemul juridic european şi cel din România. Vom vedea care sunt consecinţele propunerii şi aprobării unui număr atât de mare de Ordonanţe de Urgenţă şi vom vedea de asemeni care este preţul pe care fiecare dintre noi trebuie să îl plătească. Invitat deci va fi, Gheorghe PIPEREA, profesor de la Facultatea de Drept din Bucureşti.
Gh. PIPEREA: În cazul proceselor contra băncilor sunt în momentul acesta peste 3000 de persoane, dar există şi 2 grupuri de pensionari care au dat în judecată statul (sistemul public de pensii), pentru că se opun ideii de recalculare a pensiilor ocupaţionale. Recalcularea pensiilor a fost una din măsurile de austeritate luate în iunie 2010, prin Legea 119, de Guvernul Boc. În aceste din urmă 2 grupuri sunt în jur de 1200 de persoane, pensionari militari (cam 750 de persoane) şi, respectiv, pensionari aviatori, insotitori de bord, controlori de trafic si personal aeronautic de la sol (în jur de 450 de persoane), care au dat în judecată statul pentru că se opun acestei recalculări a pensiilor. Există, într-adevăr, o mişcare civica si sociala care nu a fost inventată de mine, dimpotrivă, eu am fost căutat de aceste grupuri care, deja, se constituiseră pe internet şi care aveau o ţintă precisă, un scop precis şi care au acum si propriile structuri informale de conducere, de organizare; eu – vă imaginaţi – nu pot să vorbesc cu 5000 de persoane, ci cu un fel de interfaţă prin care transmit mesajele în legătură cu procesele, cu strategia şi informatiile nedesare si invers primesc de la respectivele persoane întrebări, probleme juridice şi aşa mai departe. Aşadar, este vorba, mai degrabă, de o mişcare civică. Probabil că în cursul acestei discuţii vom mai reveni asupra acestei idei.(R.C.: Aş dori.) Este o adevărată mişcare civică pe care, iată, au creat-o oamenii fără să existe în spate vreo idee sau vreun promotor, pentru că, în criză, puterea politică şi cea economică au început să fie folosite abuziv şi oamenii se simt abuzaţi în drepturile lor, drepturi pe care au tot interesul din lume să le solicite în justiţie.
D.R: Aş avea o întrebare, domnule PIPEREA. Subiectele acestea au fost dezbătute mai pe larg la mai multe posturi de televiziune, nu ştiu dacă toată lumea a înţeles suficient. Mai există ţări din Europa sau din lume în care s-au aplicat asemenea măsuri de austeritate, deci reducerea pensiilor, reducerea salariilor, ţări din Uniunea Europeană că la ei ne raportăm?
Gh. PIPEREA: Bineînţeles, sunt tot felul de măsuri de austeritate de acest gen. Cel puţin după ce s-a schimbat puterea politică în Marea Britanie, spre exemplu, Partidul Conservator care a venit la putere după atâţia ani de putere laburista, a impus nişte măsuri de austeritate destul de severe, destul de serioase, inclusiv reduceri de personal bugetar sau reduceri de salarii ale personalului bugetar, numai că acolo lucrurile s-au făcut în mod logic si predictibil, au fost anunţate măsurile şi toată lumea şi-a putut face nişte planuri.
D.R: Şi, probabil, că şi măsurile de asigurări sociale; nu, şomajul; ajutorul de şomaj şi, aşa mai departe, pot acoperi un trai decent, nu ca aici unde te aruncă de-a dreptul în sărăcie…..
Gh. PIPEREA: Ceea ce este diferit în cazul acestor ţări, care şi ele luptă contra crizei cu astfel de măsuri de austeritate, este faptul că acolo lucrurile sunt predictibile şi transparente. La noi, vedeţi, măsurile se iau, practic, de pe o zi pe alta. Mai vine o dată în România misiunea FMI şi ne spune tăiaţi de aici, de aici si de aici şi în 2 zile ne trezim cu câte o O.U.G. sau, după caz, cu o lege care e supusă Parlamentului în procedura asumării răspunderii guvernului, ceea ce înseamnă lipsa totală a dezbaterii şi după 3 zile de la adoptarea ordonanţei sau, după caz, a legii, ne trezim că sunt aplicabile măsurile de austeritate. În Marea Britanie acest lucru nu s-a întâmplat şi nu se va întampla niciodată, pentru că acolo, lucrurile sunt bine stabilite de foarte multă vreme, pe principiul bunei guvernări. Primul principiu al bunei guvernări este să arăţi oamenilor de ce iei măsurile respective de austeritate şi, în plus, în Marea Britanie, cel puţin după câte am putut eu înţelege din mass-media, această lege de austeritate este prevăzută pentru o perioadă anume. Din păcate, în cazul României nu avem un orizont. Măsuri care sunt anunţate ca fiind temporare se definitivează, se eternizează. Gândiţi-vă la acea reducere de 25% a salariilor bugetarilor, care ar fi trebuit să fie, conform cu decizia Curţii Constituţionale, valabilă până în data de 31 decembrie. Ea, însă, după câte se observă, se va definitiva, pentru că, iată, încă o dată se vorbeşte despre o nouă asumare a răspunderii pe legea salarizării unitare. Asta este ceea ce ne diferentiază de Marea Britanie. Si ar mai fi un lucru: Guvernul Marii Britanii a spus aşa: ordonatorul principal de credite, în domeniul acesta, are la dispoziţie 10 lire sterline, în loc de 20, trebuie să se descurce în aşa fel, încât, să folosească acei bani mult mai puţini (R.C: Cât mai eficient.), cât mai eficient. Rămâne ordonatorului principal de credite respectiv să se ocupe de acestă chestiune. Ei bine, la noi, legea a fost construită cu totul şi cu totul greşit, în contra oricăror principii ale CEDO. Guvernantii nostri au spus aşa: prin lege, tăiem 25% din salarii sau 15% din pensii sau recalculăm pensiile speciale.
D.R: Dar, nu reducem achiziţiile de la nivelul diverselor ministere, nu construim (Gh P: Nu ne interesează!) intrări noi la Parlament cu marmură foarte scumpă şi exemplele pot continua.(Gh.P: Nu numai asta)
Gh. Piperea : Guvernul nu pare sa se intereseze si sa site foarte exact cum se cheltuiesc banii pe achiziţii publice, unde se duc aceşti bani pe care noi îi plătim, contibuabilii români. Nu il interesează cum de continuă să existe nişte fabrici falimentare din anii 95 şi care tot produc datorii către sistemele de asigurări sociale şi către buget şi pe care o dată la 5-6 ani de zile Guvernul le şterge. Iată, e un lucru care nu se întâmplă nici în Marea Britanie, nici în Spania, nici în Gecia şi aşa mai departe.
D.R: Domnule PIPEREA, spuneţi-ne, mai există vreun stat din UE în care nr. de OUG să-l egaleze pe cel al României? Şi ce anume indică acest lucru, această, cum să zic, avalanşă de OUG? E ceva în neregulă în funcţionarea instituţiilor statului? Există o subordonare a Parlamentului faţă de executiv? Putem vorbi, deci, despre o criză a instituţiilor statului în adevăratul sens al cuvântului?
Gh. PIPEREA: Da, aţi pus 2 întrebări foarte serioase şi severe în acelaşi timp. Mai întâi, sistemul emiterii de OUG in locul legilor este un sistem care ne este propriu. La cunoştinţa mea, nu există o astfel de metodă de a ocoli Parlamentul în alte sisteme de drept. Probabil la francezi mai există ceva de genul guvernarii prin decrete (D.R: Unde este un sistem semiprezidenţial?), numai că acolo lucrurile sunt clare, clarificate de zeci de ani de zile şi nu se abuzează de aceste decrete, asa cum se abuzeaza la noi de OUG. Mai mult decât atât, noi am dus la absurd acest adevarat sistem de asumare a răspunderii pe o lege sau un pachet de legi, masura care ar trebui să fie excepţionala, care ar trebui să se întâmple, spre exemplu, o dată într-o legislatură, deci nu o dată pe sesiune, sau de 15 ori pe sesiune.
D.R: Deci o dată într-o legislatură.
Gh. PIPEREA: O dată într-o legislatură (4 ani). La noi, aceasta asumare a raspunderii a ajuns să se transforme într-o obişnuinţă. Cum îi mai vine o idee unui Guvern, şi nu spun neapărat că este vorba de actualul Guvern ,,Boc”, ci despre oricare dintre ele, cum îi mai vine o idee, cum trânteşte o Lege pe care îşi asumă răspunderea, ceea ce înseamnă (acum ajung la a doua întrebare a dumneavoastră, foarte importantă şi severă aşa cum am spus), nu e vorba despre o subordonare a Parlamentului faţă de Guvern, ci este vorba despre o eliminare a Parlamentului din postura sa de legiuitor, pentru că atât OUG, cât şi aceste Legi pe care se asumă răspunderea, nu presupun aproape deloc dezbateri în Parlament. Se întâmplă situaţii absolut rizibile, când Guvernul emite o OUG şi se ajunge în Parlament pentru adoptarea acestei OUG sau, după caz, pentru abrogarea ei şi Guvernul, în loc să-şi susţină propriul act normativ aşa cum este, ajunge să îl nege, fie prin diverse amendamente pe care le propune, fie prin eliminarea lui. Cel mai bun exemplu, cel mai la îndemână este OUG 50/2010, cea cu creditele acordate populatiei, despre care Guvernul României ne spune în scrisoarea suplimentară de intenţie, ultima, cu FMI, că ar trebui să fie modificată în aşa fel încât să nu se mai aplice creditelor în derulare aflate pe stoc, lucru pe care îl putem pune probabil în Cartea Recordurilor pentru că în iunie 2010, acelaşi Guvern emite această OUG în care spune: se aplică şi creditelor în derulare această ordonanţă, în decembrie însă, vine şi spune: nu se mai aplică, pentru că ne-am răzgandit între timp, nu ne mai lasă FMI.
D.R: Haideţi să le reamintim ascultătorilor noştri, deci, în ce constă această OUG, ce prevede ea. S-ar putea ca nu toţi ascultătorii să ştie.
Gh. PIPEREA: Da! OUG 50 este un act complex, este şi destul de greu de înţeles pentru că este o traducere relativ deficitară din limba engleză a unei Directive din anul 2008, dar, mă rog, are aproximativ 100 de articole, dar are 2 lucruri care sunt certe. Mai intii, faptul ca obligă băncile să fie oneste, transparente cu debitorii săi.
D.R: Asta înseamnă că trebuie să spună foarte clar care sunt comisioanele ascunse, nu?
Gh. PIPEREA: Asta însemană că dacă îţi spune banca, la momentul la care ai încheiat contractul că te costă acest credit 1 leu, atât trebuie să rămână pe toată perioada de rambursare a creditului.
D.R: Chiar dacă sunt 20 de ani, chiar dacă sunt 30 de ani?
Gh. Piperea: Exact. Este interzis prin această ordonanţă să îi spui omului la momentul la care încheie contractul că îl costă acest contract un leu, ca după aceea, după 6 luni de zile, adica după ce a expirat, e regula, perioada de promoţie, să îi spui : nu te mai costă un leu, ci te costă 5 lei. Ăsta este lucrul pe care îl interzice băncilor această ordonanţă şi majoritatea absolută a băncilor au acceptat acest principiu. Vă rog să observaţi, in ultimele declaraţii ale guvernatorului Băncii Naţionale, că şi el spune că într-adevăr băncile, în trecut, au fost neatente la acest principiu şi este cazul să înceapă să fie atente la acest principiu al transparenţei.
Al doilea lucru pe care îl spune această ordonanţă este acela că, în relaţia dintre bancă şi client trebuie să existe o egalitate de tratament. Asta înseamnă că deşi eu, ca şi client, chiar asa de insignifiant cum sunt faţă de milioanele de clienţi pe care-i ai tu ca bancă si faţă de puterea ta financiară, trebuie totuşi să mă tratezi, totuşi, ca fiind un partener egal. Asta înseamnă că toate acele contracte pe care le semnăm de fiecare dată când mergem la bancă şi le semnăm exact în forma preconcepută pe care o avem pe masă (in caz contrar fiind, evident, excluşi de la creditul respectiv), deci acele contracte trebuie să fie într-adevăr, de acum încolo, negociate, să fie nişte contracte reale. Contract înseamnă până la urmă acord de voinţă. Nu există acord de voinţă atunci când ţi se pune pe masă un contract, preconceput, preformulat.
DR: Semnează-l, eventual pe moment, fără să-l citeşti.
Gh. PIPEREA: Exact, semnează-l. Gândiţi-vă la următoarea situaţie…
DR: Asta voiam să vă întreb. Câţi anume înţeleg ceea ce semnează?
Gh. PIPEREA: Păi din 4,5 mil de persoane, eu cred că un maxim de 5000 de persoane au înţeles ceea ce au semnat şi aia sunt şi cei care au negociat, au discutat contractele respective pentru că, gândiţi-vă la următoarea ipoteză: se ducea omul în magazinul de electrocasnice să ia „credit doar cu buletinul” şi i se punea în faţă un teanc de hârtii pe care trebuia să le semneze ca să ia creditul respectiv, iar dacă nu semna acele hârtii în forma impusa, nu cumpara bunul. Sau, şi mai grav, omul încheia un precontract cu proprietarul apartamentului în care se spunea aşa: trebuie să plăteşti un avans de 25% din preţ, iar în 30 de zile trebuie să plăteşti restul; nu mă interesează cum faci rost de acest rest: printr-un credit de la banca sau în alt fel, iar dacă nu plăteşti în 30 de zile, pierzi avansul şi se desfiinţează acest preconract pentru că eu, proprietar, mai am alţi 2-3 potentiali clienti care aştepată după tine să cumpere acest apartament.
DR: Este doar ilegal? Sau este o formă…? Ilegal poate că este cam mult spus.
Gh. PIPEREA: Nu neapărat ilegal, dar gândiţi-vă, totuşi, că te duci la bancă cu documnetaţia respectivă, banca te ţine cu documentaţia respectivă 2-3 săptămâni, nu-ţi spune dacă este în regulă sau nu..
DR: Dacă este acceptat sau nu şi te trezeşti că..
Gh. PIPEREA: Şi te trezeşti cu un telefon cu 5-6 zile înainte de expirarea acelui termen şi banca îţi spune: vino la bancă pentru că mai sunt nişte chestiuni de discutat, dar, în principiu, ţi s-a aprobat creditul. Mai pierzi ceva timp cu acele „detalii” (care sunt, de fapt, chestiuni majore, ce necesita acte legalizate, procuri, polite de asigurare etc) si, in final, su presiunea timpului, semnezi contractul respectiv. Dacă nu-l semnezi, mai ai la dispoziţie 5 zile să găseşti un alt credit sau o altă finanţare ca sa nu pierzi avansul şi, eu mă întreb daca o astfel de „vointa” nu este alterata…
DR: A fost o practică curentă?
Gh. PIPEREA: La toate cele 4,5 mil de contracte s-a întâmplat fix la fel. Sunt foarte, foarte puţine situaţii în care s-au putut efectua negocieri şi în general s-au făcut negocieri cu VIP-uri, cu persoane care erau cunoscute şi cu care banca nu se putea juca aşa, pur şi simplu, ca şi cu un client obişnuit..
DR: Obişnuit.
Gh.PIPEREA: Şi ăsta este un lucru neplăcut, adică, iată, atunci când este…
DR: O tratare diferită a persoanelor.
Gh. PIPEREA: Sa stiti ca discriminarea aceasta este utila pentru banca respectivă. Tratezi diferit pentru unii, caci poti obtine niste avantaje (spre exemplu, lobby in Parlament …) în timp ce pentru ceilalţi, turma, nu aplici aceeaşi măsură. Aşadar, eu nu spun că este nelegal să semnezi contractele în felul acesta. Spun doar că este evident că voinţa clientului respectiv este alterată la momentul în care s-a încheiat contractul şi nu poţi să spui exact că ai un acord de voinţă, un contract în sensul real al cuvântului.
DR: Deci în momentul în care, cineva, să spunem, doreşte să facă un credit, sau doreşte să cumpere un imobil, mai ales, se semnează acest precontract. Care sunt drepturile celui care doreşte să semneze un astfel de contract? Am senzaţia că e aşa, cumva, foarte, foarte îngrădit, adică tu semnezi şi dacă nu faci asta, mă rog, nu pot să spun chiar sclavie, dar se merge pe un culoar foarte, foarte îngust în care eşti legat de mâini şi de picioare.
Gh. PIPEREA: Da, ca să obţii acel credit…
DR: Aproape şantaj mi se pare. Mult spus, mult spus.
Gh. PIPEREA: Da, este mult spus, dar e un anumit grad de dependenţă pe care ţi-l asumi în momentul în care ai semnat acel contract pentru 25 de ani sau 30 de ani. Este evident că eşti dependent de bancă, mai ales că sunt nişte clauze în contract care îi permit băncii să işi facă dreptate singură, lucru care nu-i este permis, din păcate, şi clientului, deşi legislaţia protecţiei consumatorului spune acest lucru. Dacă, de exemplu, descoperi că în contract nişte clauze abuzive, ai dreptul să consideri că aceste clauze abuzive sunt fără efect. Nu se aplica in pratica niciodata acest principiu legal; nici instanţele nu prea dau efect acestui principiu, desi este o obligatie a Romaniei ca stat sa il aplice. În schimb banca are în contract clauze care spun aşa: n-ai plătit la termen o rată sau n-ai plătit-o în totalitate…
DR: Îţi aplic majorări.
Gh. PIPEREA: Îţi calculez majorări. În acelaşi timp dacă ai bani în contul pe care l-ai deschis la noi..
DR: Ţi-i iau..
Gh.PIPEREA: Iti debitez contul automat, sau dacă nu faci plata în 30 de zile te trimit automat pe lista neagră a Biroului de Credit. Evident că din momentul ăla eşti mort din punct de vedere civil, nu mai poţi să mai faci niciun fel de contract de credit şi încep să te execut silit. Şi în general te execut silit chiar dacă ai o datorie de 4000 de lei, să zicem; iti execut silit casa în care locuieşti, pentru că este singurul tău bun de valoare, şi fac acest lucru, atenţie, fără să te dau în judecată. Fac acest lucru pur şi simplu în baza contractului de credit, care este considerat de legea română ca fiind titlu executoriu. Asta înseamnă că nu mai am nevoie să stau în justiţie un an, 2, 3, cât trebuie să stea clientul ca să îşi obţină drepturile, ci învestesc, de urgenţă, în 7 zile acest contract, care e titlu executoriu, cu formulă executorie şi te-am executat.
DR. Câte astfel de situaţii cunoaşteţi?
Gh. PIPEREA: Gândiţi-vă că în momentul acesta, conform statisticilor oficiale ale Biroului de Credit sunt 800.000 de debitori care nu isi mai pot plati creditul. Biroul de Credit e o societate comercială constituită de bănci, care se ocupă cu incidentele de plată. N-ai plătit un cent într-o lună, eşti trecut practic automat în această listă negră şi, evident că după aceea nimeni nu îţi mai dă credit. Deci, acest Birou de Credit, care este o societate comercială, nu este o instituţie publică, nu e o instituţie a statului român, declară la sfârşitul lunii octombrie că sunt aproximativ 800 de mii de persoane care sunt în această situaţie de a fi executaţi silit, şi asta dintr-un total de 4 mil şi jumătate.
DR: Păi asta înseamnă nu chiar o cincime, dar…
Gh. PIPEREA: Cam 20%. Ăsta este doar începutul pentru că, criza economică, din nefericire, nu se termină astăzi în România şi nu se termină nici în 2011 şi această cifră de 800 mii este, cu siguranţă, o mică parte din ceea ce va urma.
DR: Un vârf de icesberg.
Gh. PIPEREA: Un vârf al iceberg-ului pentru că, uitaţi, vine iarna, şi bineînţeles că iarna sunt orientate sursele de finanţare ale famililiei mai mult către cheltuielile de gen întreţinere, mâncare şi aşa mai departe şi o să înceapă foarte multe persoane, mai ales cele care au fost date afară de la serviciu, sau au suferit o reducere de salariu, bugetari, în general, o să înceapă să aibă incidente de plată din ce în ce mai multe pentru că nu-şi vor mai putea plăti aceste rate, plus că, vedeţi, există foare multe contracte care au fost emise într-o monedă exotică, cum este, spre exemplu, francul elveţian.
DR: Deşi pare stabil, pare stabil. Dobânzi atrăgătoare, nu?…
Gh. PIPEREA: Da, este o monedă care a avut în anii 2008, către sfârşit, 2009, o devalorizare foarte mare în raport de euro, şi deşi creditul este acordat în franci elveţieni, totuşi de plătit îl plăteşti fie în lei, fie în euro şi în consecinţă nu contează faptul că francul elveţian este stabil, totuşi, ci contează că..
DR: Care e raportul cu celelalte valute
Gh.PIPEREA: Exact, trebuie să-l plăteşti în funcţie de celelelate valute şi faţă de aceste valute francul elveţian a avut devalorizări şi de 30-40%, ceea ce înseamnă că dacă ai avut, spre exemplu, o rată de 1000 de franci elveţieni în anul 2008, nu mai plăteşti doar 1000 franci elveţieni, cât era atunci vis a vis de dolar sau de euro…
DR: Ci 1300.
Gh.PIPEREA: Ci plăteşti 1300. Astfel, dacă tu ai avut 2000 lei salariul şi acum nu mai ai 2000 de lei ci ai 1500 pentru că ţi l-a redus statul, gândiţi-vă cam ce efecte ar putea să aibă faţă de puterea de finanţare, de plată a persoanei în cauză. Aşadar, 800 mii s-ar putea să fie un milion şase sute de mii…
DR: În următoarele luni…
Gh.PPIPEREA: Către sfîrşitul iernii care urmează.
DR: Domnul Piperea, spuneţi-mi, cât de corecte sunt modificările de comision. Mă refer acum la tot felul de credite: ipotecare, credite de consum, fără a-l anunţa pe client? Îmi aduc aminte o situaţie. Acum vreo 2 sau 3 ani, unei persoane i s-a modificat rata fără să fie măcar anunţată. Deci persoana mergea, plătea rata pe care ştia că o are, s-a modificat cu, nu ştiu, 10 euro, sau ceva de genul asta şi s-au adunat nişte penalizări foarte, foarte mari.
Gh. PIPEREA: Şi probabil că a fost trimisă în Biroul de Credit.
DR: Nu mai ştiu ce s-a întâmplat.
Gh.PIPEREA: Este posibil, este posibil. Da, deci este cu siguranţă o clauză abuzivă şi e o clauză abuzivă conform cu o reglementare veche, europeană, o Directivă europeană din 1993, o directivă 13 din 1993, care a fost implementată în România printr-o lege din 2000, înainte ca România să fie membru al UE. Este evident o clauză abuzivă care conform unui text, art 6 din această lege 193 pe 2000 e considerată fără efect faţă de client. Numai că, atunci când tu te duci la bancă si spui: iată, această clauză este abuzivă şi în consecinţă este fără efect, mai ales că a venit şi ANPC şi te-a sancţionat de atâtea ori pentru această clauză abuzivă, banca îţi spune: nu mă interesează aceste argumente ale tale. Dacă nu plăteşti aceşti 10 euro în plus, pe care eu ţi-i pretind in baza unei clauze pe care am modificat-o în mod unilateral, fără să te anunţ, fără să îţi spun, te execut silit.
DR: Şi ce se poate face?
Gh.PIPEREA: Din păcate, deşi s-ar putea să spuneţi că sunt subiectiv şi fac pledoarie pro domo, din păcate nu există altă soluţie decât acţionarea în justiţie pentru că şi reclamaţiile care se fac la ANPC, şi sunt mii, zeci de mii de reclamaţii care se fac la ANPC, sunt complet lipsite de efect. Dintre cei 3000 de clienţi pe care îi am, nu există practic niciunul care să nu fi făcut una, 2 sau 3 reclamaţii la ANPC.
DR: Deci ANPC pentru ascultătorii care nu ştiu ce înseamnă…
Gh. PIPEREA: Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, ANPC prescurtat. ANPC care, în ultimii ani, 2008, 2009, 2010, a sancţionat, la început mai moderat, după aceea mult mai dur , băncile cu amenzi, ba chiar mergând cu ameninţări de suspendare a activităţii de creditare a unor bănci, şi cu toate acestea, repet, cu toate acestea, băncile respective, sanţionate de autorităţi, n-au schimbat nimic, nici măcar o cifră, nici măcar o literă în contractele respective, şi au mers în continuare pe acelaşi gen de comportament, evident, pentru că legea le permite şi aici nu pot să spun că este ceva greşit. Asta este legea. Legea le permite să atace în justiţie acele sancţiuni pe care le aplică ANPC, iar simplul fapt de a acţiona în justiţie, suspendă efectul măsurii pe care a luat-o ANPC. Dacă, de exemplu, a fost sancţionată o bancă cu amenzi de aproape 10 mil lei până anul acesta, până la momentul respectiv, nu dau numele băncii, dar cred că toată lumea ştie despre cine este vorba, niciun leu, niciun cent nu a fost plătit de către bancă, pentru că de fiecare dată banca a formulat plângere contravenţională şi a suspendat efectul acesteia. Şi în acelaşi timp, clauzele respective, care sunt abuzive, continuă să se aplice de către bancă, cu toate sancţiunile, cu toate efectele pe care această sancţiune le are faţă de un astfel de client, care ştie că trebuie să plătească un leu, dar e obligat prin această operaţiune unilaterală a băncii să plătească 5 lei.
DR: Invitatul nostru de astăzi este domnul profesor doctor Gheorghe PIPEREA de la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti.
Există vreo iniţiativă legislativă din partea vreunui partid care să formuleze o lege care ar putea să echilibreze efectele legii despre care vorbiţi?
Gh. PIPEREA: Nu ştiu dacă este neapărat o soluţie, mai ales că în momentul acesta este o dispută absolut enormă în Parlament pe această ordonanţă 50/2010, care, în mare parte, rezolvă nişte chestiuni în relaţia dintre client şi bancă, dar nu este o lege nemaipomenită, nu este o reglementare nemaipomenită. Ea mai mult introduce confuzia decât să soluţioneze nişte aspecte. Gândiţi-vă, spre exemplu, la acele texte care ne spun că dacă refuzi să semnezi un act adiţional la contractul pe care l-ai încheiat iniţial, şi refuzul acesta poate să fie un refuz implicit, taci, nu spui nimic, sau poate să fie un refuz expres, aşa cum s-a întâmplat în cazul clienţilor mei care toţi au trimis refuz expres de acceptare a actului adiţional repectiv, ordonanţa spune: nu importă acest refuz, implicit sau expres, pentru că se consideră că actul acela adiţiomal este o acceptare tacită, adică, pur şi simplu, intervine în contract actul acela adiţional, fără să fie utilă o intervenţie a clientului, un acord din partea clientului, ceea ce este absolut aberant din punct de vedere al principiior legale si al regulilor juridice, şi în plus lasă o portiţă foarte, foarte larg deschisă pentru bănci să interpreteze în mod abuziv contractul şi această ordonanţă. Ce s-a întâmplat cu foarte multe bănci? Pe baza acestui text care ar fi trebuit să … (DR: Formulat mai clar, poate?). Formulat mai clar : dacă este vorba despre dispoziţii din legislaţia protecţiei consumatorilor (ca de exemplu acel articol 6 dn Legea 193/2000 despre care v-am povestit), nu este nevoie de niciun fel de act de voinţă din partea clientului sau a băncii pentru că legea sa se aplice direct acelui contract. Deci, în consecinţă, legea modifică prin ea însăşi contractul. Da? Ei, care este portiţa larg deschisă? Textul spune aşa: dacă se implementează dispoziţii ale legislaţiei protecţiei consumatorului, atunci nu este nevoie de o acceptare expresă, ci se consideră că este acceptare tacită, ceea ce înseamnă că noi trebuie să fim încrezători în continuare, aş spune mai degrabă naivi, în banca respectivă care în urmă cu câţiva ani de zile făcea publicitate înşelătoare şi spunea: vino să iei de la mine un credit cu costul de 1 leu şi după 5 luni de zile îţi spunea: în realitate este 5 lei, deci trebuie să avem încredere în continuare în această instituţie bancară că va implementa corect şi cinstit această legislaţie. Şi n-a făcut-o! Spre exemplu, tot vorbeaţi despre acest comision de risc. Ce au făcut băncile care au în contract acest comision de risc şi care a fost cel mai sancţionat dintre toate, mă rog, în contractele acestea.
DR: Se mai aplică?
Gh. PIPEREA: Nu, nu mai există conform ordonanţei, dar l-au redenumit, l-au rebotezat mai degrabă: comision de administrare şi dacă te uiţi cu atenţie pe definiţia comisionului de administrare şi contract, din actul acela adiţional, scuzaţi-mă, vei observa că, în realitate, este fix acelaşi lucru ca şi comisionul de risc, care, aici trebuie spus, care comision de risc nu este altceva decât o dobândă mascată. Şi în mod public declar că acest comision este considerat chiar de băncile respective care-l practică şi acum, ca fiind o dobândă, pentru că în declaraţile lor financiare anuale, care sunt publice (sunt publice şi la Ministerul Finanţelor şi la Banca Naţională) aceste banci spun aşa: acest comision este încadrat ca venituri din dobânzi. Aţi înţeles bine. Deci comisionul este înregistrat ca venituri din dobânzi, ceea ce însemnă că însăşi documentele financiare ale acestor bănci, adică însăşi declaraţiile lor exprese spun: acest comision este în realitate o dobîndă mascată, adică este exact acea diferenţă de care vă vorbeam. Ştii că trebuie să plăteşti un leu pe acest credit şi în realitate trebuie să plăteşti 5 lei pentru că acest comision e o dobândă mascată.
DR: Am să vă relatez o situaţie concretă: cineva a vrut să mergă la o bancă, i s-a modificat rata fără să fie anunţat, a cerut un desfăşurător şi nu i s-a dat pe moment. E legal? E corect?
Gh. PIPEREA: Nu, nu. Vedeţi, în general când sunt situaţii de acest gen, complicate, la sucursale, la agenţii, că s-au deschis sucursale şi agenţii, cine ştie, la Cucuieţii din Deal şi s-au deschis explicit pentru a se majora volumul de creditare, chair şi la sate. (DR: Oraşe mici…), adică nu s-au dus ţăranii să ceară ei credite, ci a venit banca la ei şi le-a spus: n-ai vrea să-ţi iei o plasmă sau o cameră de luat vederi, sau n-ai vrea să-ţi iei un nou frigider, deşi ai unul de acum 2-3 ani de zile.
DR: Te ajutăm noi, tu semnează!
Gh. PIPEREA: Exact, la acele agenţii nu au fost decât agenţi de vânzări pentru aceste credite. Ne-o spune chiar domnul Isărescu zilele trecute. Ne spune că nu există o adevărată educaţie bancară în rândurile lucrătorilor băncilor. Acolo, la sucursale, sunt doar aceia care ştiau doar un singur lucru: să vândă credite de consum. Ei bine, nu se mai dau credite de consum în momnentul acesta. E aproape 0 crediterea în acest domeniu şi cu toate acestea oamenii aceia lucrează în continuare acolo şi când te duci cu acest gen de probleme, ştiţi ce fac? Iti spun cam asa :aşteaptă tu o săptămână sau 2 să afle care este poziţia pe care trebuie să o luam; noi nu trebuie să spunem nimic în momentul acesta pentru că nu ştim ce se întâmplă de la centrală; iar centrala emite nişte formulare de răspuns care sunt tipice.
DR: Birocratice?
Gh. Piperea: Birocratice şi în care spun pe 2 pagini: am înţeles problema dumneavoastră, suntem în continuare amicali cu dumneavoastră, dar nu se rezolvă, răspunsul este negativ. Da? Deci este complet ilegal să dai un astfel de răspuns şi să spui nu, nu-ţi dau desfăşurătorul acum pentru că nu mi-a dat un formular de răspuns cei de la centrala. Să revenim puţin la întrebarea dumneavoastră cu politicienii, cu partidele politice. Eu am participat…
D.R.: Avem nevoie de bani de la bănci de…
Gh. PIPEREA: Da, am participat la câteva discuţii în Parlament relative la această ordonanţă. Sunt nu mai puţin de 100 de amendamente. Sunt întinse aceste amendamente pe 200 de pagini. Dacă nu te uiţi cu atenţie la aceste amendamente, toate sunt nemaipomenite, sunt în favoarea clienţilor. Toţi politicienii, indiferent de partid spun: noi suntem alături de voi pentru că sunteţi mulţi, sunteţi 4 mil şi jumătate. În realitate, când se emit textele respective, nu mai sunt atât de prietenoase cu clienţii. Şi când îi întrebi: ce s-a întâmplat si cum de aceste texte nu mai sunt aşa de clar în favoarea clienţilor. Păi vedeţi, avem nişte resptricţii dinspre FMI şi nu putem să punem în pericol continuarea contractului cu FMI. Aceeaşi scuză patetică de fiecare dată cu condiţionalităţile puse de FMI. Totuşi, până la urmă FMI este o bancă, este un creditor. Am spus de foarte multe ori acest lucru şi le-am spus şi domnilor politicieni cu care am discutat:: ,,stimabililor, FMI-ul nu este altceva decât un creditor, unul din cei 22 mil de creditori. Noi, contribuabilii români care plătim aceste dobânzi, care plătim aceste rate, noi suntem creditori ai statului ca şi acest FMI. Noi vrem de la statul român ca banii pe care îi plătim cu titlu de taxe, contribuţii şi aşa mai departe, să se întoarcă sub formă de prestaţii sociale, sub formă de bani pentru sistemul de educaţie, pentru sistemul de sănătate. Vrem să nu mai murim în spitalele din România, vrem să nu mai determine statul român medicii să plece din România, vrem ca Preşedintele României să nu le mai spună medicilor şi profesorilor: dacă nu vă convin aceste măsuri de austeriate, plecaţi în străinătate. Nu, noi vrem ca aceşti oameni să rămână să ne educe copiii, să ne protejeze sănătatea şi aşa mai departe. Deci şi noi suntem crditori ca şi FMI si meritatm aceeasi atentie”.

Gh.PIPEREA: Gândiţi-vă că FMI a putut să fie pus la respect de o ţară ca Ungaria spre exemplu.
D.R.: Sau Polonia.
Gh.PIPEREA: Sau Polonia, care a spus: stimabile, eşti unul dintre creditorii mei, dintre cei 15 mil de creditori ai Ungariei şi în consecinţă nu ai niciun motiv să fii tratat altfel.
DR: Deci politica de stat nu este influenţată de o bancă în Ungaria şi în Polonia. În România…?
Gh.PIPEREA: Aşa şi trebuie să fie, pentru că sunt raţiuni şi principii mult mai înalte decât scrisorile de intenţie, suplimentare sau nu, cu FMI.
DR: Spuneţi-mi, acest gen de a opera, să-i spunem, de tip ,,yes man”. Vine FMI şi spune, noi ne adaptăm. Poate merg puţin prea departe, dar îndrăznesc. Ar putea fi considerate la un moment dat ca un fel de încălcare a suveranităţii economice a ţării?
Gh. PIPEREA: O, da, bineînţeles, dar nu e vorba numai de suveranitatea economică a ţării. Mă întreb ce suveranitate economică mai avem noi atunci când FMI ne spune: luaţi aceşti 20 de miliarde, mă rog, nu toţi de la FMI, o parte sunt şi de la Comisia Europeană, şi îi folosiţi pentru rezervele valutare ale BNR, care rezerve valutare au permis BNR să reducă dobânda de referinţă, dobânda cheie, la cel mai redus nivel din istorie şi la fel şi rezervele minime obligatorii, lucruri care au permis băncilor din România, care, de fapt, nu sunt bănci româneşti, ci sunt nişte subsidiare ale unor bănci străine, să scoată nişte bani în exterior, să externalizeze aceşti bani tocmai pentru că li s-au imbunatatit, li s-au înmuiat, mai degrabă, condiţiile activităţii. Nu e vorba numai de suveranitate economică aici. Sunt foarte multe lucruri care ar ţine de suveranitatea clasică a unui stat şi care în momentul acesta nu mai sunt aşa cum le ştiam în urmă cu 20 de ani. Spre exemplu, gândiţi-vă la faptul că în fiecare an România trebuie să plătească undeva în jur de 3 mld de euro ca şi contrubuţie la bugetul UE. Pentru aceşti 3 mld de euro ar trebui ca noi să primim ceva echivalent. Nu primim pentru că proiectele pe care le facem pentru finanţări europene sunt doar pe hârtie, sunt tot felul de fantasmagorii acolo. Chiar şi autorităţile în domeniu spun: domne, cum să putem să accesăm aceste fonduri când proiectele sunt făcute în felul acesta.
DR: Din ce cauză sunt făcute aşa? Totuşi la Bruxelles au fost oameni care s-au instruit şi ştiu să completeze un formular.
Gh.PIPEREA: Ei ştiu, da! Tocmai pentru că ştiu să completeze un formular, le fac atât de „frumoase” încât nimeni nu mai crede în ele, motiv pentru care, evident că se refuză finanţarea. În plus, sunt situaţii absolul aberante în care ar trebui ca în 3 luni de zile de cînd ai constituit acel depozit pentru partea minimă de finanţare pe care trebuie să o asiguri tu, ca agricultor să zicem, de 25%, în 3 luni ar trebui să primeşti cei 75% finanţare. Nu se întâmplă acest lucru. Se întâmplă după 1 an de zile. Între timp, pentru că nu ai avut banii respectivi, tu personal, ci i-ai luat de la o bancă…
DR: La timpul potrivit. În agricultură e esenţial lucrul asta.
Gh.PIPEREA: Da! Între timp, banca vine şi te execută silit şi chiar dacă mai ai după aceea banii, după un am de zile, nu mai sunt utili. Contractul, imediat, finanţarea aceea nerambursabilă, se reziliază pentru că între timp intri în faliment. Sunt complicaţii, n-aş vrea să intru în aceste discuţii pentru că e o altă temă.
DR: Altă dată.
Gh.PIPEREA: Voiam doar să vă mai spun doar 2 exemple. Sunt hotărâri ale Comisiei Europene, sunt reglementări ale Comisiei Europene cum sunt, spre exemplu, regulamentele, care sunt aplicabile direct în dreptul intern. Nu sunt legi făcute de Guvernul României sau de Parlamentul României, ci sunt legi făcute altundeva şi cu toate acestea se aplică în România. Sau, sunt decizii ale Curţii Europene de Justiţie sau, şi mai bine, ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, care sunt aplicabile direct în dreptul intern, fără să mai fie nevoie de o verificare, dacă există sau nu există reglementare. Chiar asta se întâmplă, spre exemplu, în ultima vreme în justiţia română. Sunt legi interne care sunt înlăturate de la aplicare de către judecători pe motivul că există reglementări europene în materia dreprurilor omului care sunt contrare cu aceste legi interne şi pentru că în Constituţie ni se spune că atunci când există acest gen de contrarietate, prioritate la aplicare o au reglementările europene din materia drepturilor omului.
DR: Aş avea o întrebare. Cine ar fi trebuit să se ocupe de ajustarea sistemului legislativ din România după integrarea în UE în funcţie de legile Unuiunii Europene?
Gh,PIPEREA: Păi primul „vinovat” este Guvernul, bineînţeles şi parlamentul, dar Guvernul, spre exemplu, de fiecare dată când merge în faţa CEDO şi este înfrânt de cetăţeni în faţa acestei Curţi, spune: nu avem ce face, ăsta este sistemul legislativ în România, e greoi, e complicat şi între timp am intrat şi în criză. Nu ştiu dacă se ştie acest lucru foarte precis. Curtea a obligat în ultima vreme România la nişte despăgubiri destul de ridicate. Sunt undeva în jur de 15 mil de euro, despăgubiri şi amenzi impuse de CEDO.
DR: Au fost aplicate sau nu?
Gh.PIPEREA: Da, da, da. Au fost aplicate numai că aceste sume sunt plătite când sunt plătite şi într-o proporţie uneori jenantă. Nu ştiu unde se va ajunge în această situaţie pentru că nu ştiu cât vom mai putea să rămânem, spre exemplu, în sistemul acesta al CEDO, pentru că dacă nu execuţi obligaţia pe care ţi-o impune CEDO, ai „şansa” să fii suspendat ca stat, sau eventual exclus din Consiliul Europei.
D.R.: Deci ar fi implicaţii politice mai mari
Gh.PIPEREA: Ar fi o catastrofă pentru era democraţiei din România. Şi chiar dacă unii au spus: ei şi, până la urmă, ce dacă este o excludere din Consiliul Europei, pentru că oricum Consiliul Europei nu mai este o instituţie aşa de prestigioasă aşa cum era acum 20 de ani. Nu! Eu spun că este extraordinar de rău dacă se întâmplă acest lucru şi faptul ca suntem, ca stat, campioni la condamnări la CEDO.
Ar trebui ca autorităţile noastre să înceapă să se gândească la acest principiu. Legea nu este făcută ca scop în sine, legea nu este făcută pentru a oprima oamenii, legea nu este făcută ca modalitate de punere în practică a unor scopuri mai mult sau mai puţin legitime ale Guvernului. Nu! Legea este făcută pentru a pune în practică ideea de dreptate, de echitate. Asta ne spun aceşti judecători.
DR: Două lucruri vreau să vă zic. Cunosc situaţii în care bugetari care au avut de suferit în urma aplicării acestor lucruri, au fost întrebaţi: bine, dar voi de ce nu faceţi ceva, fiindcă li s-au redus salariile mai mult decât 25%. Au spus: păi suntem şantajaţi, suntem şantajaţi că vom fi daţi afară sau că nu ni se vor mai da nici măcar cei, eu ştiu, cei 70%. Aceasta este o problemă. A doua problemă, aş vrea să vă întreb de ce în România nu există, sau nu funcţionează acel principiu al practicii unitare despre care am mai auzit vorbindu-se.
Gh.PIPEREA: Da, 2 chestiuni foarte interesante şi importante. Mai întâi, din câte înţeleg, la ora actuală, având în vedere aceste precedente judiciare de la Vâlcea şi respectiv Călăraşi, există zeci de mii de persoane care au dat în judecată statul. Se vorbeşte chiar de ceva în jur de 50 de mii de procese care au fost declanşate în toată ţara de către bugetari. Aşadar, teama aceea despre care vorbiţi, s-ar putea să fie un impediment individual de a da în judecată statul, dar atunci când aceste persoane se asociază, informal bineînşeles, pentru că nu se creează nu ştiu ce partid politic sau asociaţie sau ONG… Lucurile se schimba, devin oamenii mai puternici si mai putin tematori…
DR: Aceasta se poate face pe net, sau cum anume?
Gh.PIPEREA: Da, da, da. E o asociaţie informala, un news group.
DR: Sunt site-uri care pot fi accesate?
Gh.PIPEREA: Sunt forumuri, sunt newsgroup-uri, sunt, cum să spun, sunt asociaţii care se fac eventual pe site-urile de socializare, nici nu importă. Repet, este vorba de asocieri informale prin care oamenii îşi stabilesc ca ţintă: să dăm în judecată toţi statul. De ce se creeza astfel de grupuri? Din 2 motive. În primul rând pentru ca teama aceasta individuală de sancţiuni să dispară, să se disipeze; dacă eşti parte a unui grup de 2000 de persoane, cred că şeful acela al celor 2000 de persoane o să aibă un pic de teamă să te dea afară numai pentru că eşti parte într-un grup de 2000 de persoane. Doi…
D.R.: Apar raţiuni discriminatorii?
Gh.PIPEREA: Da. Dacă un proces este declanşat de o persoană, te poate costa, să zicem, 500 de euro, 1000 de euro, onorariu, taxe de timbru şi aşa mai departe. În schimb dacă procesul este declanşat de 2000 de persoane, acei 500 de euro nu mai însemnă nimic pentru că se împart la 2000 de persoane. Deci forţa grupului respectiv etse mult mai mare. Ca să nu mai vorbim de faptul că judecătorul, în momentul în care primeşte un dosar cu 2000 de reclamanţi, o să fie practic obligat din cauza faptelor, din cauza situaţiei de fapt obiective, să-şi fixeze în agendă procesul repectiv într-o singură zi, un singur proces şi să se ocupe efectiv doar de acel proces până când îl termină, ceea ce înseamnă că procesul respectiv nu mai este un proces din 100 de pe lista judecătorului din ziua respectivă.
D.R.: Deci şi termenele sunt ceva mai scurte? Asta e o problemă ştiu, nu?
Gh.PIPEREA: Şi asta este o problemă şi este o problemă mai ales în instanţele din Bucureşti unde termenele sunt, din păcate, uneori şi de 1 an de zile. Termenele sunt lungi nu neapărat datorită numărului foarte mare de dosare, cu asta ne-am obişnuit, ci datorită unei măsuri administrative, pe care eu nu o să o înţeleg, a CSM, care aspus aşa: un judecător nu poate să primescă la o repartizare aleatorie decât maxim 10 dosare. Şi s-a introdus această măsură în sistemul automat, computerizat de repartizare a dosarelor şi chiar dacă ai vrea să obţii termene mai scurte, nu ai voie, pentru că nu îţi permite sistemul computerizat.
DR: Se consideră că nu ai timp suficient să studiezi dosarele, probabil.
Gh.PIPEREA: Da, lucru care este cât se poate de corect pentru că, într-adevăr, nu poţi să ai toată atenţia trează oricând şi în orice moment când ai pe rol şi 100 de dosare şi dacă mai intri şi de 2 ori într-o săptămână nu mai ai 100 de dosare, ci 200. Deci, dintr-o anumită perspectivă poate să fie înţeleasă acestă măsură, dar existau alte soluţii. Nu vreau să intru acum în amănunte. Se putea să nu se ajungă, totuşi, la situaţia aceasta, ca într-un litigiu de acest gen, de dreptul muncii, gândiţi-vă că este, totuşi, un litigiu de dreptul muncii care este pe viaţă şi pe moarte, să ai termene de 1 an de zile. Asta se întâmplă la Bucureşti. Din fericire alte instanţe din ţară nu sunt atât de aglomerate şi termenele sunt mai omeneşti. Acolo sunt de 3-4 luni.
DR: Ne apropien de finalul dialogului nostru. Aş mai fi avut o întrebare pentru dumneavoastră. Am auzit-o frecvent încercând să mă informez pentru această emisiune, să mă documentez. Situaţii, spre exemplu, de firme care au promis clădiri, imobile, date în folosinţă şi care au primit o parte din bani şi le-au dat mult mai târziu. Nu le-au dat la termen, cu alte nivele de finisaje şi aşa mai departe. E legal, nu e legal, ce pot face cei care sunt nemulţumiţi? Unde se pot adresa? Mergem tot aşa, facem proces? Există procese colective pentru asta? Ce se poate face?
Gh.PIPEREA: Da, aţi atins un subiect greu şi foarte extins care nu ştiu dacă se poate expedia într-o frază.
DR: Nu, în câteva minute, nu într-o frază.
Gh.PIPEREA: Cel mai grav este că persoanele respective au cumpărat acele apartamente…
DR: Îninte de a fi construite.
Gh.PIPEREA: Înainte de a fi construite, încă din faza de proiect pe hârtie. Şi au cumpărat acele apartamente care, atenţie, nu existau. Le-au cumpărat cu credite de la bănci pe ani de zile, zeci de ani de zile, iar acei dezvoltatori imobiliari sunt în faliment, sau sunt în insolvenţă, adică s-au pus sub protecţia tribunalului. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că nu mai pot fi daţi în judecată nici măcar de cei care au cumpărat acele apartamente pe hârtie.
DR: Deci oamenii au rămas cu banii pierduţi.
Gh.PIPEREA: Da, da, da. Asta este cel mai grav şi probabil ar trebui să fie foarte atent legiuitorul şi să creeze un mijloc juridic care să le creeze şi acestor persoane o protecţie oarecare.
DR: Mi se pare foarte grav. Poţi să îţi ruinezi viaţa.
Gh.PIPEREA: Este extrem de grav. Este o problemă socială dură, foarte dură. Vedeţi, comerciantul, în momentul în care are o problemă, poate să încerce să o rezolve cu mijloace oneste sau neoneste, sau ruinătoare pentru el, sau, dimpotrivă, poate să spună nu mai pot să mă descurc singur, mă pun sub protecţia tribunalului. Asta înseamnă că nu mai poate să fie dat în judecată, nu mai cresc dobânzile şi penalităţile. Îşi păstrează în continuare controlul asupra afacerii şi încearcă să îşi reorganizeze afacerea timp de 3-4 ani de zile. În timp ce, cel care a cumpărat de la el, i-a plătit, n-a primit ceea ce trebuia să primescă în schimb, trebuie să aştepte ca acest comerciant să îşi revină din punct de vedere financiar, să construiască ceea ce era de construit sau să aştepte ca după 3-4 ani de zile comerciantul respectiv să vină şi să spună: nu mai pot să construiesc pentru că falimentez, cu consecinţa că aceste persoane care au cumpărat acele apartamente şi nu şi le mai pot recupera, sunt în continuare datori la bănci, nu există nicio protecţie legală.
DR: Deci, lor nu li se şterge datoria, în schimb firmelor, mă rog, dezvoltatorilor li se şterge datoria.
Gh.PIPEREA. Exact. Absolul aberant, este o situaţie pe care am expus-o autorităţilor româneşşti de foarte multă vreme, am un proiect de lege care zace în Parlament, dospeşte acolo, probabil că va face mucegai, pentru că FMI, şi cu privire la această lege, a spus: nu e bună pentru moment pentru sistemul bancar românesc şi în consecinţă daţi-o la o parte de la aplicare. Dospeşte această lege de protecţie a acelor persoane de care v-am vorbit pentru că s-a opus lobby-ul bancar care a propus FMI să forţeze Guvernul României să pună pe scrisoarea suplimentară de intenţie din mai, abţinerea de la susţinerea în Parlament a acestei legi. Este o problemă foarte gravă, foarte dură.
DR: Păi pot fi vieţi ruinate, adică,… credite la bănci făcute absolut gratuit.
Gh.PIPEREA: Da, cu apartamente sau case ale părinţilor, rudelor, prietenilor, puse ipotecă. Deci nu numai ei sunt ruinaţi, sunt ruinaţi şi terţii care au fost de acord să le acorde acele garanţii pentru a lua creditul, credit pe care l-au luat în urmă cu 4-5 ani de zile, pe care îl plătesc în momentul acesta cu eforturi absolut uriaşe pentru că probabil nu mai au job sau nu mai au aceleaşi venituri şi aşa mai departe şi pe care îl vor plăti şi de acum încolo 30 de ani şi nimeni nu-i protejează. Vă mai spun un lucru şi am terminat cu această chestiune care, v-am spus, este foarte gravă, dar necesita o discutie separata. Dacă în locul acelor persoane despre care vorbim, ar fi fost nişte francezi, olandezi sau nişte spanioli, repet, dacă ar fi fost francezi, germani, olandezi, spanioli, ar fi putut să se pună sub protecţia tribunalului, inclusiv cerând să li se şteargă o parte din datorii.
DR: În virtutea proiectului comunitar.
Gh.PIPEREA: Numai că românul nu poate să facă acest lucru pentru că, desi în Franţa, Spania, Germania, Olanda şi aproape toate ţările europene, există o astfel de lege de protecţie, in România nu există. Nu există pentru că noi suntem nişte yesmen-i şi tot ceea ce spune FMI-ul este literă de lege, este mai important decât Constituţia, Constituţie care spune despre statul român că este un stat democratic şi social.
DR: Încă o întrebare. Cine câştigă din toate acceste lucruri? Cine pierde, cine câştigă? Pierd cetăţenii în mod evident, dar de câştigat cine câştigă?
Gh.PIPEREA: Câştigă câteva personaje care au câştigat întotdeauna şi acum câştigă mult mai mult. Mă refer la deţinătorii puterii politice şi economice, şi care bineînţeles că în perioada de criză au o scuză perfectă: nu putem să facem asta sau asta pentru că suntem în criză şi trebuie să luptăm contra crizei, dar în acelaşi timp, în perioada de criză au cele mai bune, cele mai eficiente, posibilităţi de a abuza de această putere şi să câştige mult mai mult. Nu vă dau nume pentru că îi ştiţi, îi vedeţi pe la televizor.
DR: Ar mai fi ceva important de spus pentru prima noastră întâlnire? Sper să mai veniţi şi în primăvară.
Gh. PIPEREA: Cred că cel mai important lucru este că ceea ce observăm în ultimele luni de zile cu aceste procese colective, care sunt făcute împotriva deţinătorilor puterii politice şi economice, deţinători care au abuzat de această putere şi abuzează în continuare, reprezintă o adevărată mişcare civică de care autorităţile ar trebui să fie foarte, foarte interesate, pentru că reprezintă o schimbare masivă în atitudinea cetăţeanului faţă de sistemul democratic, faţă de sistemul constituţional român. Reprezintă, după părerea mea, o dovadă clară că atunci când aceşti deţinători ai puterii economice sau politice abuzează de ea şi nu te poţi aştepta ca şi cetăţean să ţi se rezolve direct prin lege eventualele doleanţe sau să ţi se respecte drepturile direct prin lege, atunci nu ai decât, ca ultim resort, apelul la justiţie. Şi, iată, că deşi se spune de fiecare dată că justiţia este coruptă în România şi din cauza asta lumea nu are încredere în ea, totuşi, în ultimele luni de zile, oamenii au apelat în mod masiv la justiţie, ca la un ultim resort, adică speră să li se facă dreptate în sistemul judiciar românesc care, iată, a început să dea rezultate, adică a început să dea răspunsuri concrete si corecte acestor aşteptări ale oamenilor. E adevărat că mai sunt în continuare tot felul de situaţii neplăcute în care judecătorii ori sunt timoraţi, ori pronunţă hotărâri sub presiunea deţinătorilor puterii politice sau economice, dar sunt din ce în ce mai mulţi judecători curajoşi care sunt conştienţi de faptul că oamenii apelează la ei ca la un ultim resort şi din cauza aceasta se fac instrumentul realizării drepturilor cetăţenilor.
DR: Deci până la urmă oamenii trebuie să aibă curaj, în primul rînd trebuie să se informeze mai bine, nu? Chiar dacă nu au bani pentru un proces personal se pot interesa, hai să începem cu reţelele de socializare de pe net, nu? Dar există vreun birou în care pot primi aceste informaţii gratuit? Sunt foarte mulţi oameni care, cu un salariu de 8 milioane, mă rog, nici măcar nu pot visa să intenteze un proces. Ce şanse sunt?
Gh.PIPEREA: Dacă este vorba despre dreturile consumatorilor, sunt o gramadă de birouri, sunt autorităţile astea judeţene ale protecţiei consumatorilor, sunt asociaţii de protecţia consumatorilor şi aşa mai departe.
D.R.: Deci pot merge la aceste birouri.
Gh.PIPEREA: Da. Dacă este vorba despre drepturi salariale au diverse sindicate, dar, mă rog, eu nu am deloc încredere în sindicatele din România.
D.R.: Un alt subiect extrem de sensibil.
Gh.PIPEREA: Da, extrem de sensibil. Din păcate au pactizat întotdeauna cu puterea şi, în plus, sunt acolo de 20 de ani şi i-aţi văzut că n-au reuşit, anul acesta, n-au reuşit să scoată…Se lăudau cu 20 mii de oameni în stradă şi..
D.R: N-au ieşit nici măcar 20.
Gh.PIPEREA: N-au ieşit nici măcar 20. Nu prea am încredere în ei. Altă soluţie trebuie sa caute oamenii, până la urmă suntem într-o eră a Internetului
D.R.: Deci de aici pot fi obţinute primele informaţii care pot duce mai departe.
Gh.PIPEREA: Sunt o grămadă de site-uri juridice care îţi dau astfel de informaţii.
D.R.: Puteţi numi câteva site-uri?
Gh.PIPEREA: Păi este InfoLegal.ro, este BizLawyer, este Juridice.ro, Avocatnet.ro. Sunt multe, sunt foarte multe.
D.R.: E în regulă, deci asta ar fi o primă şansă.
Gh.PIPEREA: Plus că sunt o grămadă de firme de avocatură care au news-uri pe paginile lor de internet. Aici nu vă dau nume ca să nu le fac reclamă.
D.R.: Mulţumesc tare mult.

Scrisoare de final de an 2010

Postat de Gheorghe Piperea in "The Way I Are", Despre avocatura

“Doamnelor si domnilor,

Sunt onorat si mandru sa va am drept clienti. Multumesc pentru ca ati avut incredere in mine si echipa mea si rabdarea necesara pentru a trece peste amaraciunea pierderii cererii de ordonanta presedintiala pentru suspendarea platii ratelor. Desi anul 2010 nu s-a terminat foarte fericit pentru dumneavoastra iar Mosul a fost mai degraba un fel de Grinch de prin Muntii Alpi austrieci, putem spera intr-un an 2011 mai bun, mai ales ca justitia a fost de acord sa ne judecam pe fond mai repede decat ne asteptam. Dezamagirea pierderii cererii de suspendare a platii ratelor poate fi repede uitata, pentru ca pe fond legea si echitatea sunt de partea noastra. Sunt convins ca avem dreptate si ca oricat de mare, influent si puternic ar fi adversarul nostru, justitia ne va face dreptate. Chiar daca nu se vede de la distanta, in demersul dumneavoastra, la care mi-ati facut onoarea sa ma asociati, ati repurtat deja o mare victorie. Nu numai ca v-ati facut auziti, dar ati determinat o spaima teribila adversarilor nostri, care si-au pus in aplicare tot arsenalul de metode, mai mult sau mai putin legitime, pentru a va oculta in continuare practicile lor abuzive. Pe termen imediat sau scurt, adversarii nostri au castigat si in tribunal si in parlament, pentru ca au avut puterea necesara, dar pe termen mediu si lung au pierdut. Din momentul in care ati aparut ca grupare pe internet si, mai aplicat, din momentul in care ati decis sa declansati procese contra bancii, lumea noastra s-a schimbat fundamental. Nimic din ceea ce se obisnuisera sa stie sau sa faca adversarii dumneavoastra nu va mai fi la fel.  Modelul de business pe baza caruia ei au facut atat de mari profituri in trecutul apropiat este, practic, desfiintat, si aceasta datorita dumneavoastra si, in mica masura, mie si echipei mele. Nimeni in Romania nu va mai incheia acest gen de contracte care contine clauzele abuzive incriminate de dumneavoastra. Nimeni in Romania nu va mai incheia contracte cu bancile fara sa le citeasca de 3 ori inainte. Nu exagerez cand spun ca, datorita dumneavoastra, consumatorul de produse bancare este mai luminat acum (si, implicit, mai protejat) si mai putin dispus sa se lasa prada reclamelor si mesajelor de amicitie false ori inselatoare ale bancilor. Si aceasta in conditiile in care o autoritate publica, ANPC, nu a reusit acest lucru in 2 ani de zile de interventii si sanctiuni la adresa bancilor, iar nenumaratele asociatii de protectie a consumatorilor au fost alaturi de consumatori doar cu numele.

Cred ca un element profund caracterizeaza gestul coalizarii dumneavoastra impotriva abuzului de putere economica si politica. In fata unei clase politico-economice care, cu scuza penibila a luptei contra crizei economice, pune pe primul loc in ordinea de prioritati salvarea sistemului bancar, adica exact a celui vinovat de aparitia si instalarea crizei, si lasa pe locuri secunde sau neimportante necesitatile sociale, familiale sau individuale ale cetatenilor, dumneavoastra ati spus ferm si argumentat: “nu, nu mai acceptam sa fim lasati la urma sau sa suportam masurile de austeritate la infinit. Avem familii, avem obligatii sociale si,  de aceea, prioritatile noastre sunt altele. Suntem nu numai platitori de taxe sau de rate, ci si cetateni ai acestui stat. Avem drepturi, intrucat platim. Fara noi, cei care platim, nu ar exista nici puterea politica, nici cea economica. Asa ca ar fi bine sa ne ascultati si sa ne respectati drepturile”. De altfel, am fost impresionat, sa vad la petrecerea de Craciun de duminica, de la Liceul Sincai, ca toti cei prezenti au venit cu copii si cu familia. Cred ca acestea sunt lucrurile importante si durabile, pentru care merita sa luptam. In alta ordine de idei, cred ca raporturile noastre profesionale au fost atat de cordiale incat clientii Volksbank m-au invitat la petrecerea de Craciun (organizata chiar sub numele PNC1!) iar clientii BCR mi-au facut onoarea de a ma invita ca membru fondator in viitoarea Asociatie de Protectie a Consumatorilor bancari. Pentru ambele gesturi, pe care le consider gesturi de prietenie sincera, va multumesc.

Va urez sarbatori fericite si sper sa aveti un an mai bun, in care sa vi se faca dreptate.

La multi ani!

Al dvs.

Gheorghe Piperea”

Radarul fix, demontat de instanta de judecata

Postat de Gheorghe Piperea in "The Way I Are"

Detalii, AICI.

Statul roman nu respecta obligaţia de reglementare a falimentului persoanelor fizice.

Postat de Gheorghe Piperea in "Falimentul febletea mea", "The Way I Are"

Am sesizat Comisia Europeana si Institutia Avocatului Poporului pentru nerespectarea de către statul român a obligaţiei de reglementare a falimentului persoanelor fizice.

România şi Bulgaria sunt singurele state din Uniunea Europeană a căror legislaţie nu consacră insolvenţa persoanelor fizice necomercianţi, aşa cum stabileşte imperativ Regulamentul European nr. 1346/2000.

Având în vedere că dispoziţiile acestuia sunt imediat aplicabile în ordinea juridică românească încă de la aderarea României la Uniunea Europeană în anul 2007, extinderea sferei de aplicare a procedurii insolvenţei ar fi trebuit să opereze fără întârziere. Cu toate acestea, legiuitorul român nu a întreprins demersurile necesare în acest sens.

Proiectul de lege privind insolvenţa persoanelor fizice a fost redactat si supus dezbaterii parlamentare, însă drumul acestuia a fost stopat de Guvernul României care şi-a exprimat punctul de vedere în sensul nesusţinerii adoptării acestuia.

În urma sesizării facute de mine, Comisia europeană va trebui să aprecieze dacă este necesară demararea procedurii de infringement împotriva României pentru neîndeplinirea acestei obligaţii.

Documentul trimis catre Avocatul Poporului, aici.

Plangerea catre Comisie, aici.

Nota explicativa a plangerii, aici.

Live la Money Channel – discutie pe marginea Ordonantei 50

Postat de Gheorghe Piperea in "The Way I Are", Criza economica, Politica

Comisia de Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor a dezbătut, marţi, Ordonanţa 50 privind contractele de credit. Bancherii, clienţii şi grupurile parlamentare au propus peste o sută de modificări ale actului normativ. Pe larg, la 60 de minute. Invitatul emisiunii, avocatul Gheorghe Piperea (sursa: money.ro)

A fost odata in Romania

Postat de Gheorghe Piperea in "The Way I Are"

In anul 1990, un baietel de un an si jumatate a avut nesansa de a se imbolnavi de gripa si de a se interna pentru tratament in Spitalul Judetean Giurgiu. A fost injectat cu seringi de multipla folosinta. Gripa s-a transformat intr-o afectiune ciudata, care timp de saptamini intregi nu se mai vindeca. A fost transferat in Bucuresti, la Spitalul Grigore Alexandrescu, pentru investigatii. Dupa lungi si chinuitoare analize de singe a fost diagnosticat ca fiind infectat cu virusul HIV, care cauzeaza SIDA. La jumatatea deceniului trecut, s-a descoperit ca, in acea perioada, la acel spital din Giurgiu, au fost infectati cu HIV peste 250 de copii. Responsabilitatea spitalului si a asistentelor sau medicilor care au infectat acei copii cu seringi nesterilizate s-a pierdut in negura vremurilor. Nu se stie citi din acesti copii mai traiesc azi.

Nu va puteti imagina groaza si disperarea familiei baietelului la auzul acelui diagnostic. La momentul acela, in Romania se stia ca de SIDA se moare aproape imediat. Un copil de un an si jumatate era, astfel, condamnat la pieire aproape sigura. In Romania anului 1990 se mai stia ca SIDA este boala homosexualilor si a persoanelor care traiesc in promiscuitate sexuala. Familia baietelului este de la tara, unde oamenii nu stiu mai mult de 3000 de cuvinte in limba romana. E usor sa va imaginati cum s-a instalat un alt sentiment, de rusine. Pentru ca nu se putea presupune ca in spitalele romanesti te duci viu si te intorci aproape mort, oamenii s-au gindit ca, poate, cineva din familie a luat aceasta boala “lumeasca” si i-a transmis-o copilului. Ori s-au gindit ca cei din sat vor face imediat aceasta judecata “logica” si ii vor transforma instant in proscrisi. Asa ca, adulti si copii, cei din familia baietelului si-au facut toti analizele. Si au vazut ca niciunul dintre ei nu este infectat.

O ruda apropiata a baietelului (caruia ii vom spune, in cele ce urmeaza, Priceputul) si care stia, totusi, mai mult de 3000 de cuvinte in limba romana, s-a apucat sa citeasca mai tot ce se scria despre HIV/SIDA la acea data. Si a aflat ca boala se poate opri in stadiul de infectie HIV, fara sa treaca obligatoriu la faza ireversibila de SIDA, ca aceasta boala nu se poate transmite foarte usor, ci doar prin contact fizic sau doar prin singe (nu si prin alte lichide corporale, cum ar fi saliva), ca virusul moare in 2 minute din momentul in care singele infectat paraseste corpul si multe alte informatii din care a putut trage concluzia ca se poate trai cu acest virus. Si atunci le-a spus : nu va temeti! Baietelul poate trai mult si bine, doar ca trebuie sa mearga periodic la control, sa ia niste medicamente speciale si, cel mai important, sa fie tratat ca un copil absolut normal, pentru a nu fi doborit psihic de sentimentul ca e foarte grav bolnav, ca poate muri oricind si ca poate infecta pe oricine prin simpla atingere. Pentru evitarea excluziunii sociale, nimeni in afara de medicul specialist si membrii familiei nu trebuie sa stie de boala sa. Nici macar cele doua surori ale baietelului de 2 ani jumatate si, respectiv, 6 luni.

Cu exceptia unor neplaceri datorate de agravarea efectelor unor boli specifice copilariei, agravare de care s-a facut vinovat virusul, care slabeste imunitatea organismului, copilul s-a dezvoltat normal. A fost la scoala si s-a jucat cu copii de virsta sa fara sa ii puna in pericol in vreun moment. A avut o viata aproape normala. Pina cind, la virsta de 18 ani, a venit momentul ca Priceputul (singurul din familie care a avut curajul sa isi asume acest risc) sa ii spuna de boala sa si sa il avertizeze fata de riscurile, pentru sine si pentru ceilalti, ale vietii de adult. Din modul in care a primit vestea, este clar ca baietelul, devenit déjà adult, stia de boala sa, doar ca nu avea “inima” sa o spuna.

Intre timp, Statul roman a constientizat fenomenul infectarii cu HIV (pe care, in buna sa traditie, l-a negat vehement in anii 1990-91) si a inceput sa informeze populatia, precum si sa finanteze preventia si medicatia acestei boli. S-au infiintat centre sau chiar sectii de spitale specializate in preventia si tratamentul HIV/SIDA, cel mai important fiind Spitalul Victor Babes din Bucuresti. S-au implicat in lupta multe ONG-uri. Ironia sortii este ca, in satul natal al baietelului nostru, s-a infiintat cindva in 1995-96, o astfel de sectie la spitalul de boli infectioase din sat, prin implicarea unei fundatii italiene finantata de Andrea d’Amato (un italian caruia, dupa cite se pare, i-a murit de SIDA un copil pe care il adoptase din Romania). Gestul italianului a fost atit de bine primit de politicienii romani incit fostul presedinte Emil Constantinescu a fost in 1997-1998 in vizita de doua ori la acest centru, odata fiind insotit chiar de fostul presedinte al Italiei, Oscar Luigi Scalfaro. Oare cine in Italia sau Romania isi mai aduce aminte de aceste fapte? Sau de copilul lui Andrea D’Amato?

Cred ca merita amintit un episod al copilariei acestui baietel. La deschiderea anului scolar, cind incepea clasa a cincea, baietelul a fost silit sa asiste la un eveniment caruia probabil ca de-abia astazi ii poate intelege semnificatia reala. Spitalul din localitate, incercind sa le confere copiilor bolnavi de HIV/SIDA internati acolo (multi dintre ei orfani sau abadonati de parinti, aproape toti analfabeti) o viata cit de cit normala, i-au inscris la scoala si i-au adus la deschiderea anului scolar, imbracati in uniforme si fericiti ca li se acorda atentie si ca merg si ei la scoala, in sfirsit. Au venit insotiti de calugaritele care ii ingrijeau. Parintii copiilor din sat s-au opus cu mare scandal la inscrierea lor la scoala si pur si simplu i-au fortat pe profesori sa-i alunge din scoala, dupa ce ore intregi au amenintat ca, in caz contrar, isi retrag toti copii din scoala si dau foc scolii. Dupa indelungi negocieri, profesorii i-au poftit pe copii, cu tot cu maicile care ii insoteau, sa paraseasca scoala. Nimeni nu mai stie ce s-a intimplat cu acei copii, daca s-au mai inscris vreodata la vreo scoala sau nu, daca mai traiesc sau nu, dar Priceptul stie trei lucruri. Stie ca privirile acelor copii, nedumeriti, speriati dupa atita scandal in care au fost aproape linsati, amariti ca sunt din nou copiii nimanui, pe care nu-i iubeste nimeni, nici macar Dumnezeu, ne acuza pe toti, pentru eternitate, pentru indiferenta, dar mai ales ii acuza pe acei oameni care credeau ca isi protejeaza proprii copii alungindu-i pe semenii lor din scoala. Acele priviri sunt ca o oglinda care ne arata chipul adevarat, nefardat si ne-mascat de ipocrizie. Mai stie Priceputul ca baietelul din povestea noastra, care nu stia inca de boala sa, a zis : Aoleu, neica, ce rai sunt oamenii mari! Poate ca cei mai multi dintre copiii din sat prezenti la “eveniment” au gindit la fel ca el. In inocenta lor, copiii sunt buni, daca nu sunt manipulati. Dar parintii lor n-au nicio scuza. Iar eu, unul, m-as fi intrebat unde sunt mila, smerenia si bunatatea crestina pe care si-o proclama tot romanul dupa 1990 cu atita osirdie in fata televizoarelor, cind se tiraste pe genunchi pentru a “da bine” in fata lui Dumnezeu si, daca se poate, pentru a-si arata evlavia mincinoasa la televizor si unde sunt sentimentele si preceptele crestine cind romanul nostru da bani pentru constructia de biserici pe banda rulanta, dar nu-l intereseaza suferintele semenilor sai. Ba chiar m-as fi intrebat unde erau Dumnezeu si dreptatea Lui atunci cind, la final de secol XX, sapte copilasi au fost alungati din scoala ca niste leprosi si trimisi la izolare pe viata. O viata scurta, retezata de SIDA, vazuta cindva, in Ocident, ca o pedeapsa a lui Dumnezeu (aplicata inocentilor) pentru pacatele oamenilor. Si mai stie Priceputul ca baietelul nostru realizeaza acum ce ar fi insemnat dezvaluirea prematura a bolii sale.

Suntem in anul 2010, iar fostul baietel infectat in anul 1990 cu HIV intr-un spital criminal al Romaniei este acum un om matur, care incearca sa isi construieasca o viata si o familie. Traieste si este sanatos, desi au trecut 20 de ani de la infectare. Imunitatea scazuta, cauzata de persistenta virusului, ii creeaza neplaceri mai mari decit cele normale pentru unii ca noi. Dar rezista aproape la fel de bine ca si noi unei gripe sau unei raceli. Ca om este mult mai bun si mai smerit decit noi, in marea noastra majoritate. Este un prieten pentru oricine are nevoie de ajutor. Nu deranjeaza pe nimeni, ba chiar este o companie placuta si dorita de multi colegi de generatie. Chiar daca privirea sa trista si aproape galbena de la medicamente arata cit de frustrat si chinuit este de obligatia de a se tine departe, pentru a nu-i pune in pericol pe altii.

Totul este relativ bine, pina cind in sat se afla ca are o prietena, cu care planuieste sa isi intemeieze o familie. Fata, avertizata de la inceput de omul nostru, stie de boala sa, nu se teme. Vor sa se casatoreasca. Fac cunoscuta aceasta dorinta parintilor fetei. Mama fetei lucreaza ca infirmiera la spitalul din localitate, unde omul nostru este inregistrat ca persoana infectata cu HIV, pentru a primi medicamentele speciale (retrovirale si altele) si pentru a-si face analizele sanguine regulat. Pe scurt, pentru a ramine in viata. O “doamna” doctor de la spital ii dezvaluie mamei fetei secretul profesional si o avertizeaza ca potentialul sau ginere are SIDA (in realitate, e vorba de HIV, infectie care precede, dar nu degenereaza automat in SIDA) si ca un astfel de om o poate infecta si pe fata.

Si din acest moment incepe infernul.

Fata este luata acasa de parinti si snopita in bataie. Pleaca la Bucuresti, unde se intilneste cu omul nostru. Dupa insistentele omului nostru, cei doi se hotarasc sa mearga in sat, la parintii fetei, pentru a le spune ca ei vor sa se casatoreasca, iar daca nu este posibil, sa ramina macar prieteni. Cei doi ajung in sat, unde este déjà mare scandal. Tot satul stie ca omul nostru este un bolnav de SIDA criminal care a infectat-o si pe fata. Nu numai ca nu se pune problema unei discutii, dar omul nostru este déjà reclamat la politie de parintii fetei pentru contaminare venerica.

Fata decide ca nu mai vrea sa auda de parintii sai si insista sa se mute la omul nostru. Cei doi inopteaza la rude. Dupa ce afla aceasta veste, parintii fetei se pun in fruntea unei osti de sateni inruditi cu ei, pregatiti sa-l linseze pe baiat, precum si pe oricine le va sta in cale. Totul pentru a opri uniunea celor doi. Politistii din sat, vexati in orgoliul lor de romani sanatosi, se pun imediat in slujba protestatarilor, sfatuindu-i pe parintii fetei sa il acuze pe omul nostru si de lipsire de libertate in mod nelegal (sechestrare de persoane, in limbajul celor de la tara). Cei doi tineri sunt luati cu forta la postul de politie din sat, incuiati fiecare in cite o camera cu zabrele si siliti sa dea declaratii care sa il incrimineze pe omul nostru. Declaratiile nu sunt libere, ci dictate de politisti (sa asa-i in tenis). Pe masura ce se avanseaza in “declaratie”, omul nostru isi da seama ca i se pun pe seama – evident, cu cuvinte de militian – doua infractiuni foarte grave, pe care stie ca nu le-a savirsit. Rupe “declaratia” si intreaba daca este acuzat de ceva penal, declarind ca, in caz afirmativ, cere sa fie asistat de un avocat. Evident ca nu i se permite sa se apere. Acelasi lucru se intimpla in camera alaturata : nici fata nu semneaza o astfel de “declaratie”.

Intre timp, apar si rude ale omului nostru la sediul politiei, pentru a vedea ce se intimpla. Parinti si rudele fetei sunt déjà in fata postului de politie, asteptind arestarea de urgenta a infractorului. Discutiile sunt rastite, sau chiar urlate. Se isca un scandal. In harmalaia creata, omul nostru se strecoara afara din postul de politie. Vazind acest lucru, precum si scandalul de afara, politistii cheama jandarmii de la Giurgiu, sperind ca mascatii vor aresta citiva dintre scandalagii, inclusiv “infractorul” infectat cu HIV si ca, astfel, fata va fi despartita de el pentru totdeauna.

“Mascatii” ajung in sat cam intr-o ora. Cu tot cu trupele speciale de interventie. Sunt jandarmi special antrenati pentru cazuri de evenimente violente sau cu potential de violenta. Li se spune “mascatii”, in limbaj comun, pentru ca isi acopera fata, pentru a nu fi identificati in timpul interventiilor. Intre timp, scandalul visat de politisti si dorit de parintii fetei nu le mai este livrat. Fata pleaca de buna voie cu parintii sai, pentru un control medical si psihologic. Ridicolul in care se pun politistii este perfect. “Mascatii” sunt pusi, fara voia lor, sa participe la ridicol. Evident ca se intorc de unde au plecat. Ne putem intreba doar cine va plati costul deplasarii (nu stiti cine? noi, fraierii de contribuabili), precum si ce s-ar fi intimplat daca ar fi fost, in alta parte, un eveniment violent real, care ar fi reclamat prezenta “mascatilor”. Nimic. Victimele puteau sa moara sanatoase. “Mascatii” erau ocupati sa rezolve o problema domestica.

Rezultatul controlului medical este : fata este virgina. Nu putea fi contaminata veneric din moment ce nu isi incepuse viata sexuala. Rezultatul controlului psihologic : fata este sincera in sentimentul de afectiune fata de omul nostru. Chiar vrea sa fie impreuna cu el. Daca au innoptat impreuna la niste rude, fata a participat de buna voie, si nu silita sau siluita. Asadar, acuzatiile de contaminare venerica si lipsire de libertate in mod nelegal sunt nu numai neintemeiate, dar si ridicole.

Credeti ca parintii fetei sunt acum rusinati de scandalul pe care l-au creat si credeti ca ar putea accepta ca cei doi sa fie macar prieteni? Sa nu o faceti. Pentru parintii fetei lucrurile sunt mai mult decit clare : omul nostru nu poate fi nici macar in preajma fetei, pentru ca nu este doar contaminat cu HIV, ci si tigan, pe deasupra. Intr-adevar, ce poate fi mai rau si dezgustator deci sa fii tigan si contaminat cu HIV? Poate sa fii tiganca si contaminata cu HIV.

Spitalele infractoare din România

Postat de Gheorghe Piperea in "The Way I Are"

Răspunderea penală a unui spital – care, în linii mari, este o instituție publică – poate părea o bizarerie, un lucru de neimaginat în urmă cu un an. Dar iată că avem deja două spitale acuzate de infracțiuni. 

Primul caz este cel al Maternității Bucur. Anul trecut, în noiembrie, un bebeluș a suferit arsuri profunde pe 20% din suprafaţa corpului, după ce a fost lăsat nesupravegheat în incubator. Spitalul a fost trimis în judecată pentru vătămare corporală din culpă în variantă agravată. Al doilea caz, din păcate de o amploare mult mai mare și cu consecințe și mai tragice, este cel de la Maternitatea Giulești, din această lună. Procurorii au dispus începerea urmăririi penale împotriva spitalului pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă în variantă agravată.

Persoanele juridice, inclusiv spitalele, pot fi pedepsite în baza legii penale. Pedeapsa maximă ce poate interveni în aceste cazuri este desființarea judiciară. Dacă ținem cont de condițiile oferite de mai toate aceste ”spitale” românești în care se moare cu zile, victimele fiind pacienți care nu se internează acolo de plăcere, ci pentru a se trata și a-și salva viața, atunci desființarea nu mai pare atât de nefirească.

Pentru că legea penală este făcută nu numai să pedepsească, ci și să apare societatea față de pericolul pe care îl reprezintă infractorii și, în plus, să prevină, prin frica de sancțiune, săvârșirea de alte infracțiuni pentru a nu-i nenoroci și pe alții. Dar, cel mai important este ca autoritățile să ia măsurile ce se cuvin în aceste cazuri. Și aici mă refer la investirea rațională a resurselor în infrastructură. Poate că, deși este puțin probabil, ancheta de la cele doua spitale se va extinde și la fabuloasele contracte încheiate cu firmele care renovează clădirile, care întrețin incubatoarele, aparatura medicală, instalațiile electrice etc. pe multe sute de milioane de euro.

De altfel, cele două cazuri de mai sus sunt două picături într-un ocean de fapte penale ale spitalelor românești, construite pe vremea lui Pazvante Chiorul și suprasaturate cu microbi intraspitalicești. Am văzut în primăvară că, după un simplu chiuretaj, se poate muri în urma infectării cu acești microbi.

Președintele Colegiului Medicilor din Romania care declara atunci că “toată lumea știe că în spitale există viruși. În toate spitalele din lume (…) sunt viruși intraspitalicești”. Doar că în spitalele din Occident, unde pacienții – plătitori de asigurări de sănătate – sunt respectați, acești microbi sunt eliminați prin metode sigure și eficiente. Dacă nu se poate darâma tencuiala zidurilor sau nu e posibilă schimbarea podelelor, spitalele infectate cu acești microbi sunt dărâmate și reconstruite, soluție mai sigură și chiar mai rentabilă decât reconsolidarea acestora. În România există spitale a căror ”dată de naștere” este pierdută în negura istoriei, la fel ca și data ultimei renovări.

Banii alocați de la buget (și este vorba de sume enorme) sunt investiți în ”zugrăveli” superficiale de milioane de euro, în aparatură medicală nefolosită sau nefolosibilă cumpărată la suprapreț, în contracte de întreținere supraevaluate ș.a.m.d. Nimeni nu se gândește la construirea de spitale noi căci ar însemna ca marii baroni ai sistemului să rămână fără sinecuri. Deși toți cei din sistem invocă lipsa cronică de finanțare (campion la lamentări fiind Sorin Oprescu), se risipesc sume enorme anual cu aceste cârpeli, sume care se regăsesc de regulă în conturile baronilor sistemului. Cu sumele risipite în Romania numai în ultimii doi ani se puteau construi zeci de spitale noi, renuntându-se la improvizațiile de genul celor care au ucis cei cinci bebelusi la Maternitatea Giulesti.

Cine este de vină pentru starea acestui sistem? Sursa problemelor este la nivel decizional. Managementul spitalelor, ocupat, în proporție covârșitoare de medici – cadre didactice universitare pe la te miri ce universități particulare, este corupt și în strânsă legătură cu activitatea politică, iar dacă nu este așa încă de la început, este obligat să devină, uneori chiar pentru binele spitalului, conform principiului mai bine mai puțin decât deloc.

Începutul de soluție la problema spitalelor infractoare este construcția unor noi spitale și demolarea celor vechi, care consumă  inutil sute de milioane de euro anual de la buget. Poate că n-ar fi rau ca spitalele să se privatizeze în masă, în varianta MEBO (Management Employee Buy Outs), adică medicii și asistentele din spital să devina acționari ai spitalelor și să nu mai fie tentați să plece la muncă în străinătate.

Între timp, trebuie să aibă loc o schimbare în ceea ce privește conducerea acestor spitale. Managerii de spital sunt doctori (atât la clinici private, cât și la clinici de stat), uneori cadre didactice universitare, uneori oameni politici, dar in orice caz nu manageri propriu-ziși. Conceptul românesc de Homo Universalis s-a dovedit aplicabil doar în fanteziile lui Sorin Oprescu, realitatea cruntă obligându-ne să ne întoarcem la principiul specializării. Managementul spitalelor este încredințat, în SUA, unor manageri de profesie, doctorii fiind chemați să își facă treba lor de medici.

Actul medical nu trebuie să fie suprapus peste ingrata postură de manager (căci altfel, un medic care este director de spital de 27 de ani poate greși și, poate, indirect, cauza tragedii de genul celei de la Maternitatea Giulești) și trebuie separat de calitatea de om politic. Când este vorba de sănătatea și viața omului e deranjantă și această ”bipolaritate” a medicului care lucrează atât la spitalul ”de stat” cât și medic de clinică particulară. Orice alte încercări de reformă ar însemna să reparăm o Dacie din 1970 care și reparată nu va mai funcționa căci nu mai există tipul de benzină cu care sa funcționeze motorul.

Codul Fiscal nu poate fi aplicat. Daţi statul în judecată!

Postat de Gheorghe Piperea in "The Way I Are", Criza economica, Politica

Am dat un interviu pentru Romania Libera cu privire la aberatia privind contribuţiile pentru veniturile din drepturi de autor. Interviul a fost citat si la Mircea Badea in emisiune.

Un scurt preview al aparitiei din RL mai jos. La finalul acestuia, gasiti si extrasul din emisiune in care este prezentata opinia mea cu privire la aberatia comisa de actualul sistem.

R: Cum vedeţi toată această discuţie privind contribuţiile pentru veniturile din drepturi de autor? Este un întreg circ. Unde este marea problemă?

Gheorghe Piperea: În primul rând, normele contrazic legea. Ordonanţa spune despre drepturile de autor (nu o spune direct, expres, se subînţelege, pentru că ordonanţa a fost făcută special pentru chestiunea asta şi s-a pornit de la cazul Realitatea TV) că, atunci când încasezi cu caracter de continuitate drepturi de autor, eşti în relaţie de dependenţă cu plătitorul drepturilor de autor şi asta înseamnă că trebuie să suporţi toate contribuţiile pe care le suportă un angajat obişnuit. Şi mai spune un lucru, că cel care plăteşte aceste contribuţii prin reţinere la sursă nu este beneficiarul venitului, ci plătitorul acestui venit, aşa cum, de altfel, a fost şi până acum.

Normele şi spun (o aberaţie mai mare decât asta nu am putut să aud): contractele de drepturi de autor, indiferent că sunt cu caracter de continuitate sau ocazionale, indiferent că sunt suprapuse pe un contract de muncă sau sunt, pur şi simplu, cu caracter independent, nu pot fi recalificate ca fiind raporturi de dependenţă. Ori aceste prevederi contrazic direct chiar Ordonanţa 58.

R: Asta, pe de-o parte. Dar ce părere aveţi despre cozile de la ghişee?

Gh.P.: Aceasta este a doua aberaţie. Faptul că legea te obligă să plăteşti tu în fiecare lună. Şi la toate instituţiile, eventual stând la coadă în fiecare lună câte o zi. Să plăteşti tu aceste contribuţii.

R: La nivel european mai există o astfel de situaţie?

Gh.P.: Nu, nu. O să vă spun imediat cum este la nivel european şi ce trebuie făcut. Aberaţia cea mai mare este însă alta. Există o declaraţie (pe care trebuie să o depui, pentru că altfel te sancţionează cu amendă) din care rezultă că trebuie să spui că nu mai realizezi venituri din drepturi de autor. Păi, eu, dacă realizez venituri, înseamnă că plătesc un impozit. Şi te anunţ. Eventual, o dată pe an. Plătesc impozit. Dacă nu am realizat venitul respectiv nu mai apare în declaraţia aceea de impozit. De ce trebuie să fim atât de imbecili, în primul rând statul român, funcţionarii, încât să trâmbiţăm: Dom’ne, nu mai fac venituri din drepturi de autor! Nu se gândeşte nimeni că dreptul de autor chiar asta înseamnă. E o idee. Ideea îţi vine o dată şi îţi mai vine o dată la 7 ani. Nu scrii 15 cărţi într-un an, ca Sandra Brown.

Esenţialul a fost omis în dezbaterile publice, pentru că aceste norme completează şi contrazic legea. Aceasta înseamnă un singur lucru: că ele nu trebuie să fie aplicate. Iar dacă se aplică, dacă un funcţionar zelos aplică aceste norme şi te amendează sau îţi pune penalităţi, atunci aceste amenzi sunt ilegale şi trebuie să fie contestate în justiţie. Trebuie să dai în judecată statul.

Continuarea interviului AICI.

Gheorghe Piperea – citat la Mircea Badea in emisiune
Încărcat de gheorghepiperea. – News videos hot off the press.