Live la Money Channel – discutie pe marginea Ordonantei 50

Postat de Gheorghe Piperea in "The Way I Are", Criza economica, Politica

Comisia de Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor a dezbătut, marţi, Ordonanţa 50 privind contractele de credit. Bancherii, clienţii şi grupurile parlamentare au propus peste o sută de modificări ale actului normativ. Pe larg, la 60 de minute. Invitatul emisiunii, avocatul Gheorghe Piperea (sursa: money.ro)

Codul Fiscal nu poate fi aplicat. Daţi statul în judecată!

Postat de Gheorghe Piperea in "The Way I Are", Criza economica, Politica

Am dat un interviu pentru Romania Libera cu privire la aberatia privind contribuţiile pentru veniturile din drepturi de autor. Interviul a fost citat si la Mircea Badea in emisiune.

Un scurt preview al aparitiei din RL mai jos. La finalul acestuia, gasiti si extrasul din emisiune in care este prezentata opinia mea cu privire la aberatia comisa de actualul sistem.

R: Cum vedeţi toată această discuţie privind contribuţiile pentru veniturile din drepturi de autor? Este un întreg circ. Unde este marea problemă?

Gheorghe Piperea: În primul rând, normele contrazic legea. Ordonanţa spune despre drepturile de autor (nu o spune direct, expres, se subînţelege, pentru că ordonanţa a fost făcută special pentru chestiunea asta şi s-a pornit de la cazul Realitatea TV) că, atunci când încasezi cu caracter de continuitate drepturi de autor, eşti în relaţie de dependenţă cu plătitorul drepturilor de autor şi asta înseamnă că trebuie să suporţi toate contribuţiile pe care le suportă un angajat obişnuit. Şi mai spune un lucru, că cel care plăteşte aceste contribuţii prin reţinere la sursă nu este beneficiarul venitului, ci plătitorul acestui venit, aşa cum, de altfel, a fost şi până acum.

Normele şi spun (o aberaţie mai mare decât asta nu am putut să aud): contractele de drepturi de autor, indiferent că sunt cu caracter de continuitate sau ocazionale, indiferent că sunt suprapuse pe un contract de muncă sau sunt, pur şi simplu, cu caracter independent, nu pot fi recalificate ca fiind raporturi de dependenţă. Ori aceste prevederi contrazic direct chiar Ordonanţa 58.

R: Asta, pe de-o parte. Dar ce părere aveţi despre cozile de la ghişee?

Gh.P.: Aceasta este a doua aberaţie. Faptul că legea te obligă să plăteşti tu în fiecare lună. Şi la toate instituţiile, eventual stând la coadă în fiecare lună câte o zi. Să plăteşti tu aceste contribuţii.

R: La nivel european mai există o astfel de situaţie?

Gh.P.: Nu, nu. O să vă spun imediat cum este la nivel european şi ce trebuie făcut. Aberaţia cea mai mare este însă alta. Există o declaraţie (pe care trebuie să o depui, pentru că altfel te sancţionează cu amendă) din care rezultă că trebuie să spui că nu mai realizezi venituri din drepturi de autor. Păi, eu, dacă realizez venituri, înseamnă că plătesc un impozit. Şi te anunţ. Eventual, o dată pe an. Plătesc impozit. Dacă nu am realizat venitul respectiv nu mai apare în declaraţia aceea de impozit. De ce trebuie să fim atât de imbecili, în primul rând statul român, funcţionarii, încât să trâmbiţăm: Dom’ne, nu mai fac venituri din drepturi de autor! Nu se gândeşte nimeni că dreptul de autor chiar asta înseamnă. E o idee. Ideea îţi vine o dată şi îţi mai vine o dată la 7 ani. Nu scrii 15 cărţi într-un an, ca Sandra Brown.

Esenţialul a fost omis în dezbaterile publice, pentru că aceste norme completează şi contrazic legea. Aceasta înseamnă un singur lucru: că ele nu trebuie să fie aplicate. Iar dacă se aplică, dacă un funcţionar zelos aplică aceste norme şi te amendează sau îţi pune penalităţi, atunci aceste amenzi sunt ilegale şi trebuie să fie contestate în justiţie. Trebuie să dai în judecată statul.

Continuarea interviului AICI.

Gheorghe Piperea – citat la Mircea Badea in emisiune
Încărcat de gheorghepiperea. – News videos hot off the press.

Dupa 20 de ani

Postat de Gheorghe Piperea in Politica

La 20 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, România este perceputa ca una dintre cele mai corupte ţări din Europa, incapabilă să acceseze şi să gestioneze fondurile europene, incapabilă să îşi creeze sau sa-si intretina propria infrastructura, incapabilă să îşi educe proprii cetăţeni si incapabilă să asigure sănătatea, accesul la justitie şi securitatea propriilor cetateni.

România este identificată în lume ca fiind ţara violurilor, crimelor, jafurilor, accidentelor, grevelor declansate de sindicalisti milionari, a cazurilor de corupţie, spăgilor, cerşetorilor, taberelor de la marginea oraşelor si a copiilor maltrataţi. Este tara in care se moare in spitale sau in ambulante pentru ca nu sunt medicamente, medici, curatenie si omenie. Este ţara în care promisiunile nu se respecta, iar tupeul înlocuieşte legea sau comportamentul civilizat.

România in care traim nu a fost capabilă, ca stat, să îşi promoveze propria elită respectată şi urmată în exemplul ei de cetăţenii ţării si să se impună restului lumii prin acţiuni coerente, profesioniste şi argumentate. A reusit sa isi creeze, in schimb, o pletora de politicieni care s-au insurubat bine in economie si administratie, o asa-zisa clasa politică dominată de persoane care provin din fosta securitate, din fostul partid comunist sau din fosta nomenclatură politico-economică de dinainte de 1989 si care, in mare parte, se regaseste direct sau indirect in topul primilor milionari ai tarii.

Aproape toţi seniorii politicii româneşti s-au format în perioada comunistă în decursul căreia erau, într-un fel sau altul, inter-dependenţi cu structurile de control al politicii şi al economiei din acea vreme. Pentru a păstra acest control, ei şi-au perpetuat relaţiile şi mentalitatea de atunci.

Majoritatea absolută a tinerilor politicieni români s-a format pe lângă aceşti seniori şi ei sunt, practic, clone ale acestora.

Cel mai rău este faptul că nici actuala criză politică majoră pe care o traversează lumea şi, o dată cu ea, şi România, nu a determinat aceste persoane să facă necesarul pas înapoi, pentru a da o şansă cetăţenilor României de a alege. De altfel, principalii contracandidaţi ai actualului preşedinte nu sunt altceva decât epigoni ai acestuia, ce îi repetă stilul şi chiar limbajul.

O asemenea clasă politică nu poate fi o soluţie la actuala criză şi nu ne poate reda demnitatea şi libertatea. Ea trebuie înlocuită, fizic, cu o nouă clasă politică, alcătuită din oameni care s-au format şi au performat după Revoluţie.

Estimez ca, in mod realist, maxim 40% la sută din români vor veni la vot în toamnă, restul fiind ori dezinteresati, ori scirbiti de framintarea politica romaneasca. In definitiv, omul are alte prioritati acum, spre exemplu, sa reuseasca sa gestioneze bine criza economica a propriei familii. Dar lipsa de la vot e periculoasa, intii pentru ca dezastrul economic ce se apropie este rodul „muncii” actualei clase politice si, mai apoi, pentru ca cei 40% de care vorbim vor veni să îi voteze cam în proporţii egale pe cei trei reprezentanţi ai partidelor mari din Parlament şi, poate, pe naţionalişti. Adica tot pe ei, politicienii cocotati in fruntea statului de 20 de ani, si culpabili de actuala criza economica. Nu avem nici o speranta de schimbare din aceasta zona de votanti, mai ales că votul lor este orientat prin strategii de manipulare (pomeni electorale, asistenta sociala ne-necesara, ajutoare de stat, promisiuni de majorari ale salariilor) şi de recompensare în bani a exerciţiului votului. Este frustrant ca, totusi, acestia sunt votantii care ne vor decide destinul pentru inca 5 ani.

Solutia este ca Romania „tacuta”, platitoare de taxe, tematoare pentru viitorul ei si pentru destinul Romaniei ca democratie, capabila sa coaguleze si sa ofere o alternativă la actuala clasă politică, sa vina la vot. Sunt convins că din cei 60% din românii cu drept de vot ce refuză sau omit acum să voteze, foarte mulţi sunt interesaţi de spaţiul public şi de siguranţa afacerii sau locului lor de muncă, dar nu vin la vot pentru că nu au o opţiune. Cred cu tarie ca cei ce s-au format şi au performat după 1990, fără a fi parte a sistemului politico-economic românesc, ar putea fi această optiune.

Cei care s-au săturat să aleaga intre comunistul cu fata umana şi comunistul rău si decrepit ori sa aleaga între securişti şi masoni si cei deranjati de faptul că jocurile continuă să fie făcute în cercul închis al celor care, de 20 de ani, au făcut din politică o afacere şi o sursă de bani, fiţe, amante şi sinecuri, au o solutie: votul informal contra tuturor acestor politicieni.

Mergeti la vot si scrieti pe buletin numele persoanei pe care ati dori-o presedinte. Votul va fi, desigur, anulat, iar persoana indicata nu va deveni presedinte, dar candidatii oficiali cu sanse de a fi votati de cei carora le manipuleaza de 20 de ani voturile vor avea, la modul cel mai dur cu putinta, acceptiunea faptului ca timpul lor a trecut. Dintr-un astfel de vot informal este foarte probabil sa se coaguleze aceea miscare civica, similara celei din decembrie 1989, care ii va matura de la putere pe urmasii lui Ceausescu.

Primul principiu al acestei miscari este refuzul ipocriziei. Să nu minţi ca să îi controlezi pe ceilalţi – acesta este adevaratul comandament al bunului simt si nu sloganul de campanie electorala al celor trei “mari”.

Cel de-al doilea principiu este valorizarea meritului. Romania are valorile sale individuale, multe dintre aceste valori contribuind la progresul altor tari, caci in tara lor sunt ignorate. E timpul ca acest stat sa rupa cu „traditia” ocultarii acestor valori, pe care o practica in favoarea acestor indivizi fără scrupule care ne conduc si care s-au “valorizat” după ce au intrat în politică sau pentru că sunt rude cu politicieni importanţi.

În fine, un al treilea principiu este cel al statului – paznic de noapte. Statul roman trebuie să ne asigure accesul la învăţământ, la sistemul de sănătate şi protecţie socială, funcţionarea justiţiei, ordinea publică şi apărarea ţării. În rest, statul trebuie să se abţină de la a interveni în economie şi să nu pătrundă pe terenul drepturilor individuale. Dacă este lăsat în pace, românul se descurcă singur.

Asadar, sa mergem la vot si sa punem punct celor 20 de ani profetiti de Brucan!

Candidatul Oprescu: Cavalerul fals si pisicher, calare pe o martoaga

Postat de Gheorghe Piperea in Politica

Domnul Oprescu imi este cunoscut, sub o anume fateta, din decembrie 2006-ianuarie 2007.

Intr-un anume proces, domnia sa a reusit suspendarea unui ordin de ministru care il demitea din functia de director al unui numar de 4 (patru!) spitale. A fost vorba de o sentinta a Curtii de apel Bucuresti, sectia contencios administrativ. Presa l-a considerat atunci un fel de erou care se luptase cu sistemul si cistigase. E drept ca, pe fond, procesul respectiv a fost irevocabil pierdut de dl Oprescu, atit la Curtea de apel, precum si la Curtea constitutionala si la Curtea de Casatie, dar presa a retinut doar victoria temporara din ianuarie 2007, nu si esecul definitiv si irevocabil din toamna lui 2007. In 2008, inainte de a deveni primar al Bucurestiului, dl Oprescu pierduse deja functia de director la toate cele 4 spitale pe care le pastorea prin 2006. Deci lupta de atunci a domniei sale cu sistemul se cam festelise. A ramas, insa, sporul evident de imagine dobindit la prima victorie.

Dupa ce a cistigat primaria, cu proiecte idioate de genul autostrazii suspendate, dl Oprescu nu a pierdut nici un prilej de a spune ca a venit la primarie pentru a ramine mult timp, pentru ca el vrea sa lucreze pentru bucurestenii “lui”. Asta pina cind un anume domn Cozminca (supranumit pe vremea lui Iliescu Zero Cozminca) l-a convins ca poporul il vrea presedinte al Romaniei. Nu a contat ca dl Oprescu este “miticul” perfect, bucuresteanul neserios care scuipa pe jos si asculta manele cu difuzoarele la maxim si care nu va fi votat in veci de ardeleni, banateni si nord-moldoveni (sau poate ca da; cine stie, s-o fi manelizat toata tara asta si n-am observant eu). Nu, a contat doar ca pentru dl Iliescu si pentru dl Nastase (doi insi care trebuie sa se razbune cumva pe prosta…, pardon, pe dl Geoana, care le-a furat jucaria), dl Oprescu este cavalerul care vine pe calul alb ca sa-l dea jos pe Basescu. Dar cavalerul e cam fals si cam pisichier, iar calul alb e de fapt o mirtoaga.

Cind dl Oprescu a candidat la primaria Bucurestiului, intr-o prima faza, BEM si Tribunalul Bucuresti i-au refuzat candidatura, pe motiv de lipsa a numarului minim de candidaturi. In plus, au fost suspiciuni de falsificare a unui mare numar de semnaturi si de folosire ilegala a bazelor de date ale unor spitale pentru a obtine identitati care sa umple pe lista spatiul de pina la semnatura. Sa nu uitam ca dl Oprescu a fost director la 4 (patru) astfel de spitale si ca a reusit sa adune „circa 40.000 de semnaturi”, cum singur declara, in anul 2008, in doar 4 zile. Cum o fi facut asta, Dumnezeu stie, dar Cotidianul chiar a publicat in facsimil o foaie cu 16 semnaturi, dintre care doar 2 persoane recunosteau ca au semnat (ce vremuri, ce ziar era Cotidianul si ce foaie mizera e acum, cind ni-l prezinta pe Oprescu drept solutia salvatoare de natie!). Ciudat este ca toti cei de pe lista erau fie angajati la spitalele respective, fie (fosti) pacienti.
M-am intrebat si atunci si ma intreb si acum daca nu cumva apar si eu pe vreo astfel de lista, pentru ca am fost si eu pacient al Spitalului Universitar Bucuresti in anul 2007!

Nici un procuror nu s-a sesizat din oficiu pentru vreo ancheta penala, dar oare nu era suspect amanuntul celor 5.000 de semnaturi false, mai ales ca, in anul 2007, candidatul Oprescu fusese acuzat in unele ziare ca isi cam lucrase dosarul de conferentiar universitar, adaugind pe lista de lucrari care trebuiau sa faca sustenabila candidatura sa, unele lucrari care nu ii apartineau? Eu, in locul celor de la BEC si in locul procurorului general, as fi foarte atent la acest amanunt, mai ales ca presa a vazut in sala in care s-a re-lansat dl Oprescu o sumedenie de generali de armata si de securisti. Ma rog, important este ca, in 2008, intr-un recurs formulat contra deciziei BEM si a Tribunalui Bucuresti, dl Oprescu  si-a re-cistigat calitatea de candidat, printr-o decizie un pic bizara a justitiei. Vreau sa fac observat efectul pozitiv imens antrenat de aceasta „victorie in contra sistemului” a dlui Oprescu. Ca element de PR, patania i-a venit manusa dlui Oprescu, facindu-l sa emita celebra – dar plagiata – fraza “fratilor, a venit si Oprescu”. Sunt 100% convins ca, in mod direct sau camuflat, strategia se va repeta si acum.

V-as ruga acum sa va reamintiti cine a pronuntat decizia irevocabila care i-a dat un atit de prielnic vint in pinze dlui Oprescu : aceeasi Curte de apel Bucuresti, sectia contencios administrativ care i-a dat cistig de cauza si in ianuarie 2007!

Coincidenta ma face sa imi reamintesc circumstantele bizare ale celeilalte “victorii” a dlui Oprescu impotriva sistemului, din 5 ianuarie 2007. Presa vremii spunea, mai mult inabusit decit pe fata, ca autorul actului jurisdictional “de mare curaj” de atunci nu era altul decit un fost colonel de securitate, fost subordonat al unui fost general de securitate, omonim reclamantului. Rapiditatea deosebita si eficienta in planul PR-ului a solutiei de admitere a candidaturii la primaria Bucurestiului ma fac si acum sa ma intreb daca nu cumva a fost si aici vorba de un mic ajutor dinspre indelung acuzata, dar niciodata dovedita parte sub acoperire a magistraturii romanesti.

In plus, multe lucruri au ramas nelamurite atunci, in 2008. Ni s-a spus, spre exemplu, ca pentru valabilitatea semnaturilor, era suficient CNP-ul, ca element de identificare, desi din legea alegerilor locale rezulta cu totul altceva. Dar cum de figurau persoanele respective pe lista doar cu CNP-ul, ca la…spital? Ni s-a mai spus ca cele aproape 5 mii de semnaturi eliminate de BEM ca fiind ilegale sau false nu aveau de ce sa fie analizate si in cadrul recursului, intrucit celelalte 30.000 de semnaturi erau legale si suficiente pentru a sustine semnatura. Deci, Curtea de Apel nu a spus ca acele 5.000 de semnaturi sunt adevarate sau false, ci doar ca nu au a fi analizate. Dar oare semnaturile de sustinere false sau ilegale nu delegitimeaza semnaturile legale? 

Oare consilierii condidatului Oprescu au pus in practica un plan win-win? Adica (i) se respinge candidatura si, pe valul unei mari simpatii populare, PSD-ul il va rechema pe dl Oprescu pentru a-l inlocui pe dl Geoana sau (ii) se admite candidatura si dl Oprescu capata pozitia unui candidat cu sanse reale, capabil nu numai sa il devanseze pe candidatul scriptic al PSD, dar si sa intre in turul II?

Aviz BEC-ului, societatii civile si votantilor PSD : si in 2008 dl Oprescu a candidat tot contra dlui Geoana.

Poate stie dl Iliescu de ce.

Protestatar de meserie: Mascaradă în ţara lui Papură-Vodă

Postat de Gheorghe Piperea in Politica

Iata ce imi relateaza Iustin Armasu, unul dintre colaboratorii mei, care ma ajuta in stringerea de semnaturi pentru candidatura la prezidentiale :  

“Anunţat cu mare tam-tam, protestul de miercuri, 30 septembrie 2009, avea, cel puţin teoretic, un scop nobil: exprimarea dezamăgirii în legătură cu degradarea urbanistică a Bucureştilor. După cum s-a susţinut în presă, membrii mai multor ONG-uri, plus un grup de PRM-isti, s-au adunat în faţa Primăriei Capitalei pentru un amplu protest. Dar, oare acele persoane s-au adunat din convingere?

Unul dintre participanţi, un tânăr dornic de a-şi spori banii de buzunar, mi-a relatat o mica intâmplare hazlie. Astfel, într-o dimineaţă, omul nostru a fost sunat de un prieten şi a fost întrebat dacă nu vrea să obţină 200 de lei pentru câteva ore de muncă; propuitorul nu ştia mai multe detalii despre job, fiind una dintre ultimele verigi ale lanţului slăbiciunilor. Acordul fiind dat, cei doi s-au dus în punctul de întâlnire – Primăria Capitalei  - şi au aflat care este contraprestaţia pentru cei 200 de lei sau, mai bine spus, job-ul lor temporar : PROTESTATAR. Asadar, sufletistele ONG-uri, plus PRM-ul care a parazitat manifestarea, sub pretextul grijei pentru soarta Bucureştiului, plătesc persoane care, în mare parte, nu au nici cea mai mică preocupare în legătură cu degradarea urbanistică a Bucureştiului, ci doar sa faca ceva banuti de cheltuiala. E ca in asa-zisele spectacole cu public de la tv – spectatorii sunt platiti ca sa particpe si sa rida sau sa aplaude la comanda. Sau ca in Caragiale.

Desigur, ne doare si pe noi degradarea urbanismului Capitalei, dar ce autoritate morală si ce credibilitate au acesti protestatari de capatuiala?  De altfel, s-a vazut ca a ieşit o mare mascaradă, iar participanţii, ca orice actori respectabili, au protestat, s-au batut, au baut si pentru asta si-au capatat remuneraţia, pe măsura evenimentului.

Asa, ca fapt dievers : studentul despre care vorbim era în prima lui săptămână în Bucureşti, acesta neştiind nici măcar unde îşi are sediul – cel puţin momentan – Primăria Capitalei şi, din păcate, nu era singurul în această postură”.

Iata starea jalnica si patetica a unei parti din electoratul roman! E momentul sa decidem NOI si nu incompetentii pentru viitorul nostru!

Postat de Gheorghe Piperea in Politica

Va prezint, integral, observatiile unuia din oamenii mei de campanie, cu privire la culegerea de semnaturi pentru candidatura mea la presedintia Romaniei.

Concluziile despre halul in care a ajuns politica in Romania le puteti trage singuri.

Colectarea a 200 000 de semnături pare a fi cu atât mai dificilă cu cât nivelul de educaţie a celui căruia ii ceri semnatura este mai scăzută. În cursul acestor zile de colectat semnături în vederea candidaturii domnului profesor Gheorghe Piperea la alegerile prezidenţiale, am reuşit să aflăm informaţii preţioase despre “principiile” politice şi morale, mai mult sau mai puţin solide, ale cetăţenilor români cu drept de vot şi despre cum arată, de fapt, o campanie de colectare a semnăturilor  încununată de „succesuri” în rândul maselor.

În primul rând, am aflat că, pentru foarte multe persoane, convingerile politice trec prin stomac. Astfel, prima întrebare a multor cetăţeni (excludem intelectualii sau intelectualii în devenire) înainte de a semna este: „Mie ce îmi iese la afacerea asta?”. În urma răspunsului nostru, total neavantajos pentru cel in cauză – „posibilitatea schimbării actualei clase politice cu una mai bună, care să scoată România din actualul impas economic şi politic” – observăm dezamăgire, dezavuare şi brusc cetăţeanul îşi aminteşte de solidele sale “principii” politice (fie simpatia pentru un partid, fie simpatia pentru un personaj de pe actuala scenă politică – EBA, Băsescu, Geoană, Oprescu – fie simpatia faţă de un personaj istoric sau personaj de pe fosta scenă politică – Ţepeş, Ion Antonescu, Ceauşescu – fie trage concluzia – „Toţi sunt hoţi. Nu mă interesează politica”). Apoi, cetăţeanul conchide : „Totuşi dacă m-aţi motiva şi voi cu ceva…”. Continuarea a fost diferită de la o persoană la alta. Astfel, ni s-au cerut bani (între 20 lei şi 100 lei), produse alimentare (orez, zahăr, făină, carne), telefoane mobile, cartele reîncărcabile etc. La refuzul nostru vehement, unii cetăţeni au insistat, oferindu-ne exemple (nu le cunoaştem veridicitatea, dar le enumerăm). Astfel, am fost informaţi că în cunoscutul sector 5, cetăţenii care au semnat pentru un anumit candidat (nu am fost informaţi şi la ce alegeri) au fost „motivaţi” cu o sumă de până la 100 lei sau un telefon mobil. Acelaşi exemplu l-am primit şi de la susţinătorii domnişoarei EBA, susţinătorii fiind recompensaţi in acest caz cu 50 lei pentru o semnătură.

Mai mult, am mai aflat şi că anumiţi cetăţeni binevoitori ne pot ajuta şi cu mai mult de o singură semnătură dacă sunt suficient de motivaţi. Ni s-au propus baze de date de la persoane din staff-ul unor partide sau al unor „independenţi” (PSD, PDL, EBA etc.). Astfel, conform acestor surse (repet, nu le cunoaştem momentan veridicitatea), niciun candidat nu strânge 200 000 de semnături reale, ci se transpune pe listele susţinătorilor unui pardid/candidat conţinutul unor baze de date preluate din spitale, de la companii de asigurări şi de la alte instituţii de stat sau din domeniul privat. Spre dezamăgirea şi mirarea acestora, am refuzat să oferim câteva sute de lei în schimbul unor astfel de liste care, probabil, ne-ar fi apropiat de rezultat. Îmi amintesc o astfel de propunere, propunere pe care o pot reda aproape cu exactitate: „Toţi evazionează semnăturile. Ei ies în stradă mai mult pentru campanie, dar nu si pentru semnaturi. Eu am nişte liste de când am strâns pentru un candidat independent la Europarlamentare. Ţi le dau ieftin”. Refuzul nostru (“omule, noi nu facem falsuri, colectăm semnături oferite din convingere etc.”) l-a făcut pe acest cetăţean binevoitor să nu ne mai ureze o campanie plină de realizări ca până atunci, ci să susţină că tot pe el îl vom contacta atunci când vom avea nevoie (?!!!).

Apoi, multă lume se teme să îşi treacă toate datele din C.I. din diverse motive: să nu li se “fure” casa (de parcă ar fi un bun mobil), să nu li se spargă apartamentul, să nu fie înscrisi fără voie într-un partid politic sau la vreun medic de familie. Interesant este ca toţi cei care ofereau aceste explicaţii susţineau vehement că au avut astfel de experienţe în trecut. Totuşi, dacă ar fi fost motivaţi, cu siguranţă frica le-ar fi dispărut prompt şi ar fi oferit toate datele necesare. Şi nu este o simplă supoziţie, ci aşa ni s-a dat de înţeles chiar de către aceşti cetăţeni prejudiciaţi în trecut de generozitatea lor („Faci un bine şi ei îţi ia casa”, iar exemplele pot continua). De aici evidenta concluzie ca nimeni nu poate stringe realmente 200.000 de semnaturi reale intr-o saptamina si ca, de fapt, “semnaturile” depuse de majoritatea candidatilor sunt falsificate in genul explicat mai sus, prin folosirea unor baze de date, obtinute din diverse surse.   

În încercarea noastră de a găsi oameni care să îşi treacă datele în lista susţinătorilor domnului prof. Piperea la alegerile prezidenţiale, o echipă de colectare a semnăturilor a fost prezentă în imediata apropiere a câtorva evenimente din Capitală. Tinerii erau dispuşi să semneze, majoritatea fără să solicite o contraprestaţie din partea noastră, dar aceştia aveau o principală doleanţă de la candidatul independent Gheorghe Piperea: legalizarea drogurilor uşoare şi a prostituţiei. Totuşi semnau, chiar şi fără această promisiune. Observăm totuşi o bizară coincidenţă: Comisia prezidenţială a propus aceste schimbări (irealizabile în opinia mea pe termen scurt si de nerecomandat in Romania) chiar în prag de campanie electorală, cunoscându-se că acestea sunt doleanţele unui segment larg dintre alegători (care se şi prezintă la vot). Pe cale de consecinţă, conform studiului nostru (este drept, nu foarte documentat din punct de vedere sociologic, dar cu un eşantion larg), actualul preşedinte a mai câştigat câteva procente prin acest anunt.

O altă încercare am avut-o într-un mare centru comercial – Dragonul Roşu. Aici am fost jigniţi, cel mai adesea primind celebra etichetă pusă oricărei persoane care ar putea să aibă şi cea mai mică tangenţă cu o noţiune asimilată politicii – hoţ. În ciuda încercărilor noastre de a convinge aceste persoane, care se hazardau să ne facă cel puţin un profil psihologic, că se află în eroare, “politologii” din fostul complex Europa nu renunţau aşa uşor la “principiile” şi “valorile” ce îi călăuzesc. Tot în acest complex comercial, anumiţi vânzători refuzau să semneze deoarece credeau că stringerea de semnaturi este un mijloc de control din partea organelor statului a formei mai mult sau mai puţin legale în care lucrează. În acest scop, se pare că aceşti angajaţi aveau răspunsuri pregătite a priori(„Sunt în probe, încă nu am carte de muncă” sau „Eu doar o ajut pe vânzătoarea X, nu lucrez aici”). Unii dintre ei se lăsau convinşi într-un final că nu acesta este scopul „vizitei” noastre şi semnau.

Un motiv de bucurie pentru noi a fost respectul păstrat încă de populaţia României pentru oamenii cu studii superioare, nimeni neavând nicio obiecţie asupra studiilor profesorului şi avocatului Gheorghe Piperea. Desigur, au existat mici confuzii, dar nu au constituit decât un motiv de amuzament, oamenii semnând totuşi cu plăcere. De exemplu, după succinta prezentare a candidatului (am inclus şi faptul că este doctor al Universităţii Sorbona din Paris), am fost întrebaţi prompt: „La ce spital ziceai că e doctor?”. Mai mult, după ce au aflat că este vorba de un avocat de succes, mai mulţi comercianţi ne-au solicitat cartea de vizită a domnului profesor deoarece aveau diverse dosare penale, dar au semnat şi fără aceasta, echipa motivând că nu are cărţi de vizită ale domnului avocat. Dar, trebuie să le şi mulţumim multor angajaţi ai acestui complex comercial, angajaţi care au semnat pentru candidat, împărtăşind convingerile acestuia, sperând într-o schimbare benefică pentru cetăţean.

Este remarcabilă şi solidaritatea cetăţenilor străini, fie că sunt mici afacerişti, angajaţi sau studenţi în România – şi ei nemulţumiţi de clasa politică actuală – care întrebau cu speranţă dacă le este permis să semneze pentru o schimbare de care să beneficieze şi ei.

În concluzie, exceptând micile incidente – propuneri de falsificare („evazionare”) a semnăturilor, solicitarea unei contraprestaţii sau includerea noastră (totalmente fără fundament) în actuala clasă politică de “hoti”– constatăm o dezavuare din partea românilor în ceea ce priveşte actuala clasă politică şi o dorinţă/speranţă de schimbare în bine. Acestui segment de populaţie ne-am adresat, iar aceşti cetăţeni, printre care ne aflăm şi noi, nu sunt naivi (cum susţin anumiţi neîncrezători), ci cred că se poate produce o schimbare în actuala clasă politică doar luptând cu abnegaţie pentru valorile noastre, iar nu prin pasivitate.

Criza din justitie se datoreaza exclusiv actualei clase politice, care il are la virf pe Traian Basescu

Postat de Gheorghe Piperea in Politica

Eu sustin ferm ca nu avem nevoie de o noua revolutie, nici de lovituri de stat – Doamne fereste – ci de judecatori care, in birourile electorale, sa bareze incercarile de frauda si candidaturile unor “independenti” falsi bazate pe semnaturi false, precum si de votul masiv contra actualei clase politice. Colegii nostrii judecatori trebuie sa accepte ca, daca planul razboinic al dnei Pivniceru de a determina judecatorii sa opreasca total lucrul in 6 octombrie 2009 se va pune in practica, aceasta ar insemna anarhie si anarhia s-ar intoarce si impotriva judecatorilor, nu numai impotriva tarii.

Deja protestul este atit de radical in Bucuresti incit usile salilor de judecata sunt inchise : daca pina acum judecatorii intrau in sala si ne anuntau, cei mai multi cu regret, ca nu se judeca nimic, “in baza hotaririi adunarii generale a judecatorilor”, acum nici macar nu mai suntem primiti in sala, probabil pentru a nu ni se permite sa protestam. Si cind ma gindesc ca unii comentatori la textul meu de simbata spuneau ca inca nu au auzit un justitiabil sa protesteze in sala contra protestului… Si trebuie spus ca sunt unele instante care au decis vineri sa suspende protestul (e cazul Tribunalului Constanta), dar azi, luni, l-au continuat, probabil dupa ce asociatiile profesionale ale magistratilor sau CSM (celalalt sindicat al magistratilor) le vor fi chemat la ordine…

Fara a mai lungi vorba, reamintesc ceea ce am spus acum trei saptamini : criza din justitie se datoreaza exclusiv actualei clase politice care il are la virf si, deci, ca principal vinovat, pe actualul presedinte al Romaniei. Pentru ca nu a perceput la timp anvergura si potentialul catastrofic al acestei crize in sistemul judiciar, ba mai mult, pentru ca a pus gaz pe foc, alocind sumele din taxele de timbru judiciar primariilor, actualul guvern este vinovat de subminarea economiei nationale si a democratiei si trebuie sa plece, primul si cel mai urgent gest trebuind sa fie demiterea Ministrul Finantelor.

Opiniile mele complete le gasiti pe Juridice.ro aici

E timpul sa punem PUNCT!

Exista o solutie. In sfarsit poti actiona. Gheorghe Piperea. Nu are sustinere politica de la nici un partid, nu este un simplu bugetar si nu este nici pensionar. Este un avocat, profesor universitar, doctor al universitatilor Bucuresti si Sorbona, specialist in drept comercial si insolventa.

Chiar santajeaza magistratii Guvernul?

Postat de Gheorghe Piperea in Politica

Se pare ca da.

Nimeni nu-i poate opri pe magistrati sa-si continue greva, desi acestia pun in pericol functionarea statului de drept, dupa cum explica specialistii. Unsprezece curti de apel, 35 de tribunale si 97 de judecatorii au decis sa continue protestele. Exista insa destui judecatori care sustin si varianta unei greve totale, in care sa nu mai aiba cine semna mandatele de arestare si sa nu mai fie judecate nici un fel de cauze. Nu exista un mecanism de oprire a grevei si este evident ca magistratii santajeaza Guvernul, pentru ca, de exemplu, in cadrul adunarilor generale s-a decis “prelungirea protestului pana pe 5 octombrie, iar pe 6 octombrie, daca nu se vor rezolva toate problemele ridicate de ei, vor intrerupe total lucrul”, adica nu vor mai rezolva nici urgentele penale.

Cititi restul acestui material in acest articol din Romania Libera de azi.

Romania incotro? Cum ramane cu separatia puterilor in stat?

Postat de Gheorghe Piperea in Politica

La indemnul UNJR si al AMR si in contrapozitie cu recomandarea de aseara a CSM de a se suspenda protestul, majoritatea curtilor de apel din tara, inclusiv Curtea de apel Bucuresti, au decis sa continue “protestul”, oferindu-ne tuturor celor care lucram in sau cu sistemul judiciar un neasteptat si ne-binevenit surplus de vacanta judiciara. Daca protestul, asa cum propun UNJR si AMR, va dura pina la 5 octombrie, multi dintre colegii de breasla vor trage obloanele. Economia, blocata deja de cele trei saptamini de protest (nu mai iau in calcul celalalt “protest”, de peste vara, ca macar atunci stiam ca activitatea este redusa la jumatate si nu era prea mare agitatie, toti fiind in vacanta), va intra in colaps daca “protestul” va mai dura inca trei saptamini. Daca economia, singura furnizoare de venituri la bugetul de stat, nu va mai functiona, ci se va transforma in troc, ramine de vazut de unde vor mai putea fi platiti protestatarii nostrii colegi.

Despre justitiabil – caruia nici un magistrat protestar nu-i cere public scuze, asa cum fac grevistii din serviciile publice atunci cind protesteaza si ei – nu mai e cazul sa reamintesc, caci acesta deja s-a intors impotriva magistratilor ca profesie si sistem.

Cel mai grav lucru insa nu este prelungirea peste limitele logicii a “protestului”. AMR si UNJR, prin vocea de tunet a dnei Pivniceru, ne informeaza sec, cu o sentinta fara drept de apel, ca in data de 6 octombrie 2009, toata activitatea judecatorilor va inceta. Nu se vor mai judeca, deci, nici arestari, nici incredintari de copii. Ei bine, asa ceva depaseste orice limita si derapeaza in lovitura de stat. Stimati colegi, ceea ce ne impuneti noua, profesiilor care depind de sistemul judiciar si justitiabilului, nu mai este deloc acceptabil, nu numai din punctul de vedere al legii, ci si din punctul de vedere al moralei si al logicii.

Caci, daca mai stim sa citim legi –asa incilcite cum sunt ele facute de vajnicii nostrii politicieni – atunci nu putem sa nu observam ca prin art. 4 din proiectul Legii salarizarii in sistemul bugetar, magistratilor li se creeaza singura pozitie privilegiata in categoria salariatilor bugetari : desi sunt pusi in grila in partea de sus a acesteia (cu salarii stabilite cu un coeficient de minim 4,5 pina la 12), totusi acestor salarii li se adauga, in termen de trei zile de la intrarea in vigoare a Legii, doua sporuri de 25%, si respectiv, 5%, pentru suprasolicitare si confidentialitate, precum si, de la 1 ianuarie 2010, inca un “adaos” de 25% si unul de 10%, pentru acelesi cauze.

Asadar, toate sporurile pe care magistratii le-au obtinut, cam la limita legii, prin hotariri judecatoresti, sunt acum incluse in salariu si trecute pe cartea de munca, cu titlu de salariu nominal, care nu va mai putea fi modificat sau retras dupa cum le va trece prin cap politicienilor, din ratiuni conjuncturale. Pe de alta parte, o serie de revendicari justificate ale magistratilor (trecerea bugetului sistemului judiciar la ICCJ; un minim de 1% din PIB alocat acestui sistem in fiecare an) nu pot fi puse in practica pina la 5 octombrie. Pina cind se constituie la ICCJ un department financiar, cu extensii in teritoriu, care sa administreze banii sistemului judiciar, pot trece si 6 luni. Iar alocatia bugetara de 1%, chiar daca s-ar modifica prin OUG legea statutului magistratilor si legea finantelor publice, tot nu se poate aplica mai devreme de 1 ianuarie 2010, intrucit trebuie trecuta in legea bugetului pe 2010.

Ca avocat si profesor universitar am luat si eu atitudine relativ la acest “protest” in repetate rinduri. Cu toate ca principial revendicarile magistratilor sunt corecte, faptul ca “protestul” a durat deja 3 saptamini si acum s-a prelungit cu alte 3 saptamini, face ca acest protest – bazat, repet, pe revendicari legitime – sa nu mai justifice deloc refuzul acestora de a judeca. Din persectiva omului obisnuit, pe care nu l-a parasit inca bunul simt, problemele magistratilor sunt reduse acum la o disputa pe salarii. Iar omul de pe strada, caruia din 6 oct 2009 i se va putea sparge capul pe strada fara ca cineva sa-l mai poata aresta pe agresor, se intreaba deja : oare cum veti mai putea pretinde sa vi se aplice legea si Constitutia, cind chiar dvs o incalcati legea? Oare cum va puteti pretinde drepturile dvs legitime, in timp ce le incalcati drepturile celorlalti?

Dar problemele justitiei sunt nu numai de conjunctura, ci si de esenta. Spre exemplu, desi magistratii sunt o putere in stat, in magistratura sunt prea multe asociatii profesionale ale magistratilor (AMR, UNJR, SoJust). Ba chiar, la CSM se accepta deja idea constituirii  unui sindicat al magistratilor, cu obladuirea CSM. O putere in stat nu se poate constitui in sindicat fara a-si nega caracterul esential de putere in stat. Sa ne imaginam ca si parlamentarii si-ar constitui sindicate sau, si ma caraghios, ca si ministrii si-a face sindicate.

Eu stau si ma intreb uneori oare cind mai au judecatorii timp sa isi faca jobul, daca sunt atitea adunari generale, sedinte ale AMR, ale UNJR, ale “sindicatului” CSM? Si, daca tot am ajuns sa vedem la tv judecatori – suporteri, oare cum vor mai asigura judecatorii obisnuiti politia sedintelor de judecata atunci cind un Gigi Becali va veni in sala cu suporterii sai care vor huidui ca pe stadion, cind am vazut cu toii cum huiduiesc judecatorii in CSM, in vazul tuturor si la ore de maxima audienta? In loc sa fei o autoritate de supraveghere si control al puterii judecatoresti, CSM este mai mult un sindicat. Unii lideri ai asociatiilor magistratilor fac mai mult politica decit justitie, iar independenta si inamovibilitatea i-a cam transformat pe judecatori in niste mici zeitati. In fine, este evident ca selectia magistratilor aproape exclusiv prin Institutul National de Magistratura este gresita pe fond si nu asigura acoperirea tuturor posturilor necesare la timp si in conditii transparente.

Pentru ca aceste probleme depasesc cu mult sfera judiciara, este evident ca este necesara o dezbatere publica asupra problemelor pe care le-au exhibat cu atita brutalitate protestele judecatorilor (o rebotezare a banalei greve). Sunt chestiuni fundamentale ce frizeaza chiar Constitutia si care necesita nu un simplu seminar, ci o larga dezbatere publica. In consecinta, invit societatea civila sa se implice si sa incerce sa asculte cit mai multe voci care se exprima cu privire la acest protest continuat.

Desi o tentativa de acest gen a fost facuta zilele trecute, iar “dezbaterea” a cam esuat in discutii sterile cu specialistii in orice din Parlament si a fost politizata, cred ca e timpul pentru o serioasa analiza asupra separatiei si controlului puterilor in stat.

Avem o Constitutie: Cum procedam?

Postat de Gheorghe Piperea in Politica

DA, sustin schimbarea Constitutiei Romane, si, una din primele mele preocupari ca presedinte ar fi revizuirea acesteia. Citeam acum cateva minute un articol exceptional pe Ziare.com in care autorul aducea aminte despre discursul lui Basescu in Parlament.
Legat de intrebarea autorului “Ce fel de presedinte vrem?” cred ca raspunsul ar fi “un presedinte cat mai putin implicat in treburile puterilor in stat”.
Asa cum am spus si in Programul Piperea, statul trebuie lasat sa functioneze asa cum a fost gandit, sa intervina in interesul cetateanului atunci cand este vorba despre protectie sociala, aparare, educatie si sanatate, infrastructura etc.