O lacuna a legislatiei noastre a fost acoperita : a fost adoptata Legea concordatului preventiv si a mandatului ad-hoc

Postat de Gheorghe Piperea in "Falimentul febletea mea"

De mai bine de 5 ani lucrez la acest proiect de lege care, finalmente, a ajuns pe birourile oficialitatilor. Prin insistenta dlui deputat Grosaru si dupa aprige lupte cu ANAF, in care am fost sustinut cu acribie de dl Arin Stanescu, acest proiect a devenit lege, urmind a fi promulgata curind. Poate ca vom ajunge la normalitate daca, anul viitor, va fi promulgata si legea falimentului persoanelor fizice.

Concordatul este un mecanism de evitare a insolvenţei şi constă într-o înţelegere între debitor şi creditori cu privire la modul în care debitorul aflat în dificultate financiară îşi va plăti datoriile. Debitorul trebuie să-şi anunţe din timp creditorii cu privire la faptul ca are dificultăţi şi să le ceară şansa de a se redresa, propunându-le un plan concret în acest sens. Credi­torii trebuie convinşi să accepte planul, precum şi faptul că şi-ar putea primi banii în condiţii mai avantajoase decât în cazul falimentului. Dacă această procedură eşuează, se va trece la faliment.
Deşi iniţial a fost res­pinsă de Senat, le­gea concordatului preventiv a fost a­dop­tată de Camera Depu­ta­ţi­lor care este şi Cameră deci­zională. De data aceasta, legea a fost privită ca o soluţie pentru perioada de criză, scopul acesteia fiind salvarea întreprinderilor aflate în dificultate, în vederea continuării ac­tivităţii, a păstrării locurilor de muncă şi a acoperirii cre­anţelor asupra debitorului, prin proceduri amiabile de re­negociere a acestora ori prin încheierea unui concordat preventiv.

Restul AICI.

Gh.Piperea, avocat: legea falimentului personal ar putea să fie promulgată în trei luni

Postat de Gheorghe Piperea in "Falimentul febletea mea"

Legea falimentului personal ar putea sa fie promulgata in februarie 2010, spune pentru Realitatea FM initiatorul proiectului, avocatul Gheorghe Piperea.

Click pe butonul PLAY pentru a-l asculta

[podcast]http://fm.realitatea.net/media/audio/200911/200911_3563.mp3[/podcast]

Extras de pe Realitatea: Acesta declara ca in acest moment proiectul lui zace la Parlament, din cauza crizei politice. Potrivit propunerii legislative persoana care se pune sub protectia legii falimentului personal va indica “necesitatile urgente de finantare a sa si a familiei sale pentru asigurarea subzistentei pe o perioada de 3 luni de la data deschiderii procedurii.

Faliment şi pentru cetăţeni

Postat de Gheorghe Piperea in "Falimentul febletea mea"

Ma bucur sa vad ca mass-media “percuteaza” puternic pozitiv la propunerea mea legislativa. Extras din EVZ.ro

Şi cetăţenii, la fel ca firmele, ar putea să intre în insolvenţă şi să-şi declare falimentul personal, pentru a se proteja de creditori.

Un proiect de lege în acest sens se află în dezbatere la Senat, după ce a fost elaborat de avocatul Gheorghe Piperea şi depus de senatorul Iulian Urban. Deşi la prima vedere poate crea oricui un disconfort, aceasta poate fi o soluţie bună pentru românii împovăraţi de credite care şi-au pierdut locul de muncă şi nu îşi mai pot plăti ratele la bancă.

Restul AICI

Falimentul personal – Spaima bancilor

Postat de Gheorghe Piperea in "Falimentul febletea mea"

O lege care functioneaza cu succes in SUA si este prezenta aproape in toate legislatiile statelor din Uniunea Euro­peana este dezavuata in Ro­ma­­nia. Inspirat dupa cele­brul “Chaper 13″ american, pro­iectul de lege initiat de avo­catul Gheorghe Piperea zace in Parlament avand putine sanse de a fi luat in discutie mai devreme de martie 2010. In tot acest timp, multi dintre romani isi pierd slujbele si ajung sa nu mai aiba ce manca dupa nici o luna. Iar banca, in lipsa unei legislatii, ii are la cheremul ei putand ori­cand sa-i azvarle in strada, in plina iarna.

Cititi restul articolului in Ziua.

Romania si Bulgaria, singurele tari membre ale UE care nu au o Lege a falimentului persoanelor fizice

Postat de Gheorghe Piperea in "Falimentul febletea mea"

Romania si Bulgaria sunt singurele state ce fac parte din Uniunea Europeana care nu au reglementat, printr-o lege generala sau speciala, insolventa persoanelor fizice.

O reglementare a insolventei persoanelor fizice este imperios necesara. Desi bancherii nu sunt de acord, persoanele fizice aflate intr-o stare de supraindatotare nu au niciun fel de protectie si cred ca acest lucru va fi bun si pentru banca, iar acest lucru nu se doreste a fi inteles si acceptat de ARB  – Asociatia Romana a Bancilor.
Un articol al Wall-Street AICI.

Un eveniment marca ZF: Cum te poate proteja insolventa de creditori?

Postat de Gheorghe Piperea in "Falimentul febletea mea"

Maine, 24 septembrie, la Hilton ma puteti vedea la acest eveniment. Sunt printre speakeri cu una din cele mai interesante teme: “Falimentul persoanelor fizice”.

Detalii AICI

Milogu SA – iata starea in care putem sa consideram ca a ajuns statul roman!

Postat de Gheorghe Piperea in "Falimentul febletea mea"

Mai actuala ca niciodata, sceneta de mai jos, in care Dem Radulescu joaca rolul SA-ului Milogu’ poate fi considerata, de departe, cea mai potrivita paralela la starea de faliment in care se afla statul Roman.

Smerite sugestii catre maria sa, Guvernul

Postat de Gheorghe Piperea in "Falimentul febletea mea"

In caz de inundatie, barajele de acumulare sunt deversate controlat, localitatile din vecinatatea barajului fiind sacrificate (nu si oamenii), pentru a opri distrugerea intregii regiuni. In caz de incendiu pe suprafete mari, vegetatia de la marginea focarului este incendiata, pentru a tine sub control incendiul si a-l opri sa se extinda intr-o asemenea masura incat sa puna in pericol casele oamenilor sau localitatilor. Daca un intreg sistem economic sau financiar este in pericol de colaps, una sau mai multe companii ori banci sunt lasate sa falimenteze, pentru a putea salva sistemul.

Principiul inundatiei controlate a fost aplicat in Statele Unite (si, intr-o maniera tipic europeana, prin intermediul ajutoarelor de stat de salvgardare, si in marile state ale Uniunii Europene, incepand cu Franta, Germania si Marea Britanie), fiind deja publicate date statistice din care rezulta ca deriva economica si financiara se apropie de sfarsit. Banci ca Washington Mutual, banci de investitii ca Lehman Brothers sau Bear Sterns, mari corporatii care detineau suprematia in domeniul lor de activitate, ca General Motors si Chrysler, au fost fie falimentate, fie puse sub protectia tribunalului ori preluate pentru a fi salvate. Primul si cel mai important efect al aplicarii principiului inundatiei controlate a fost acela al stoparii pierderilor. Daca un robinet e vechi si, desi nu mai functioneaza, totusi ai nevoie de el, atunci il inlocuiesti cu unul nou, care sa nu mai provoace pierderi. Daca robinetul este si vechi, si inutil, atunci il extragi din perete si obturezi teava, ca sa nu mai provoace pierderi. Un al doilea efect esential al acestor falimente este cel vizibil acum in planul competitiei – bancile falite sau unele divizii ale acestora au fost preluate de concurenti, care acum produc profit (si, deci, si venituri la bugetul de stat) si locuri de munca (si, deci, reluarea consumului si usurarea sarcinii statale de suport al somerilor). Bancile care au rezistat crizei sunt acum intarite si activeaza, practic, pe un teren fara concurenti. In locul celor doi mari constructori americani de masini (numarul 1 si numarul 3 mondiali in anul 2007) au aparut alti jucatori, concurenti ai acestora, fie cei japonezi, fie cei europeni, care produceau masini mai eficiente din punct de vedere energetic, mai ecologice si mai economicoase. Un al treilea efect esential al aplicarii acestui principiu este salvarea prin faliment. Desi alaturarea celor doi termeni ar putea parea un oximoron, in fapt salvarea prin faliment este o realitate cat se poate de palpabila. Intr-adevar, chiar daca sunt bankruptcy, GM si Chrysler sunt sub protectia tribunalului, ceea ce inseamna ca nici un creditor nu ii mai poate executa silit, nici o creanta nu mai poate fi majorata cu dobanzi, penalitati si alte costuri. In plus, feriti de presiunile creditorilor, managerii de criza ai celor doi constructori de automobile pot pune la punct si, ulterior, implementa, un plan de reorganizare care sa salveze companiile respective. Impreuna cu aceste, vor fi salvate in mare masura si locurile de munca generate de cele doua companii, fondurile de pensii si de asigurari de sanatate care depind de ele, industria orizontala creata pentru a sustine productia, comercializarea in intretinerea automobilelor produse de cele doua companii, veniturile la bugetele centrale si locale generate de aceste companii si tranzactiile le bursa cu actiunile celor doua companii. Constructorii de automobile care vor rezulta din GM si Chrysler vor putea redeveni jucatori importanti pe piata relevanta, mai ales ca starea de bankruptcy a fortat atat GM cat si Chrysler sa renunte la vechile proiecte fantasmagorice si la masinile ultra-consumatoare de energie, in favoarea unor masini economice si mai putin poluante. Or, aceasta decizie, unita cu cresterea volumului de vanzari de masini ecologice determinata de noii lideri in domeniu, va influenta masiv nu numai consumul, ci si starea mediului, precum si geopolitica, actualii detinatori de resurse energetice urmand a pierde din importanta strategia pe care le-o confera “sansa” de a detine petrol si gaze.

Intr-o economie de piata, cele sumarizate mai sus sunt cele mai eficace masuri anti-criza, atat la nivel macro-economic, cat si la nivelul IMM-urilor. Guvernul Boc nu trebuie sa re-inventeze roata. In loc sa incerce sa salveze Oltchim cu garantii de stat de peste 500 milioane de euro, Guvernul, in calitatea sa de actionar foarte majoritar la aceasta companie ar trebui sa ceara de urgenta insolventa, pentru a determina toate cele trei efecte esentiale ale principiului inundatiei controlate explicate mai sus. Oltchim nu este singura companie cu probleme si cu pierderi din Romania si, daca Guvernul insista in a acorda companiei Oltchim acest ajutor de stat (ilegal sau, in orice caz, greu de admis de catre Comisia Europeana), s-ar putea ca si alte zeci de companii mari sa ceara sa li se aplice acelasi tratament, ceea ce ar ridica nu numai probleme de identificare a surselor de finantare pentru asemenea ajutoare (se vede cat de priceput este guvernul actual in asigurarea surselor de finantare pentru salarii si pensii), ci si grave acuze de concurenta neloiala in cadrul Uniunii Europene. Caci, intr-adevar, probleme au si CFR Infrastructura, si CFR Marfa, si CFR Calatori, si CNH Petrosani si multe altele. Pe de alta parte, Guvernul va trebui sa explice, dupa salvarea Oltchim, de ce salariatii, comunitatea locala din Valcea si industria orizontala din jurul Oltchim merita ajutate sa supravietuiasca crizei in timp ce cateva sute de mii de IMM-uri, cu tot cu cele 2 milioane de angajati ai acestora, nu merita acest ajutor si de ce, spre exemplu, cei 800.000 - 1.200.000 de someri preconizati a exista in Romania pana la finele anului electoral 2009 nu merita acest ajutor. Ca si contribuabil care face o onoare din faptul de a-si plati taxele si impozitele, eu declar ca nu sunt de acord cu aceasta discriminare si, mai mult, declar ca nu vreau ca Statul roman sa foloseasca banii produsi de mine in alte scopuri decat pentru finantarea sistemului de sanatate, aparare, ordine publica si protectie sociala si a sistemului de invatamant. Chiar asa, cum ramane cu celebra majorare cu 50% a salariilor cadrelor didactice, impusa in Parlament chiar de cele doua partide din coalitia aflata acum la guvernare? Cum va stopa Guvernul exodul cadrelor didactice catre Occident, pe motiv de saracie? Ce raspuns ii va da Guvernul acelui parinte de copil de la tara care observa ca scoala la care invata copilul sau mai are 2 profesori, dintre care unul suplinitor si altul pensionar, rechemat la “datorie”? Guvernul ar trebui sa se gandeasca, intr-un final, si la cei care platesc taxe si nu doar la eternele intreprinderi romanesti de stat, bugetofage si falimentare.

Oltchim, alaturi de alte “vedete” din topul datornicilor la stat si la bugetele de asigurari sociale, are pierderi. Acesta este un fapt. Tot un fapt este si dependenta acestor pierderi perpetue de eternul management al Oltchim (si al celorlalti colegi de top ai Oltchim). Pierderile nu pot fi stopate prin alte injectii de bani publici in aceasta caruta costisitoare dar fudula, ci doar prin punerea Oltchim sub protectia tribunalului. Daca Oltchim are sanse sa se salveze si sa produca profit intr-un viitor cat de cat apropiat, atunci singura optiune pentru Oltchim si pentru actionarul sau majoritar este reorganizarea judiciara. La fel si pentru colegii sai de top. Datoriile imense la bugetul de stat pe care le cumuleaza aceste mari intreprinderi aflate perpetuu in dificultate (nu am facut un calcul, dar pariez ca depaseste de cateva ori bugetul necesar platii salariilor cadrelor didactice majorate cu 50%), in loc sa fie sterse sau amputate, ar putea fi, intr-un viitor previzibil, platite, in totalitate sau in parte. Pentru cei ce vor un exemplu, ii invit sa se informeze despre cazul Rafo Onesti. Fortat de constrangerile procedurii insolventei, actionarul majoritar al Rafo a achitat Statului roman, prin ANAF, in cursul anului 2007, suma de 350 milioane de euro. De euro, nu de lei vechi.

Stimate dle prim-ministru, cu smerenie va spun: iata de unde puteti lua bani pentru a finanta cheltuielile bugetare si iata cum puteti salva economia romaneasca.

Sa turnam un pic de gaz pe foc

Postat de Gheorghe Piperea in "Falimentul febletea mea"

Se vorbeste in ultimul timp in termeni inflamabili despre crize de tot felul, dar cu moderatie, asa ca am sa folosesc cu zgarcenie din gazul de care dispun, stropind doar putin taciunii aprinsi ai sistemului bancar romanesc. Nu de alta, dar un anume domn de pe varful asociatiei breslasilor bancari se lauda nu demult cum a pus el la cale incriminarea infractiunii de lansare de zvonuri nasoale la dresa bancilor si cum nazbatia sa ar fi fost in asentimentul ministerului justitiei (eu n-am auzit o confirmare de la cesta; stiindu-l specialist in banking, zic ca domnul breslas in cauza ne vinde, de fapt, gogosi) iar un alta domn bancher, cu staif de expat, ne relata cam in aceeasi perioada cum colaboreaza el cu procurorul general al Romaniei pentru descoperirea si pedepsirea zvonerilor care ar fi lansat acuzatii ca o banca din Romania ar fi in situatie cam urata. Domnul in cauza era sigur nu numai ca banca in cauza nu ar avea probleme dar ca, de fapt, banca e pe un trend ascendent spectaculos in conditiile in care toate bancile europene si americane sunt cam pe faras. Pacat ca nu s-a incriminat inca prostia solemna.

Iubind frumosul cu masura, filosofam fara moleseala, zicea un filosof grec. Asa ca, e mai bine sa aruncam cu flori in sistemul bancar roman, caci fabricarea de vesti bune despre banci nu este infractiune, iar jumatatile de adevar  spuse cu subinteles nu dauneaza nimanui, ci dimpotriva, noi putem dormi linistiti: cat nu stim cealalta jumatate de adevar, nimeni nu ne va strica linistea electorala.

Dar, daca tot se poate “colabora” cu procurorul general al Romaniei, poate nu ar fi rau daca institutia respectiva ar declansa o investigatie criminala pentru urmatoarele fapte.

Un numar de banci comerciale romanesti detinute de banci comerciale europene, in concurs cu o agentie de rating au pariat pe devalorizarea monedei nationale pana la 4,2 RON/EUR. Prin interventia BNR, cursul a fost mentiunut in marje normale, motiv pentru care speculatorii au pierdut pariul, fiind nevoiti sa se imprumute in lei, penru a-si acoperi contrapartidele, la dobanzi uriase. Pentru a-si putea acoperi pierderile din speculatiile respective, esuate, trezorierii bancilor implicate au incercat o operatiune concertata de ridicare a dobanzilor la creditele in lei acordate clientilor. Intre timp, dobanzile la creditele interbancare, rezultand cresteri exponentiale ale costurilor acestor credite. Unele banci au renuntat la creditele de retail, multe dintre ele inghetand, pur si simplu, creditarea. Aceste speculatii si consecintele lor au adus prejudicii consistente economiei Romaniei, o economie care parea in septembrie ca va fi ferita de consecintele crizei financiare mondiale, dar care s-a trezit acum cu o criza proprie, creata de sistemul bancar autohton, extinsa de la banci la intreprinderi. Aceasta este, stimati vectori ai zvonului, subminare a economiei nationale, infractiune veche din Codul penal, in vigoare de cand lumea si nu doar virtuala. Incercarea de ridicare a dobanzii prin concertarea pozitiilor mai multor banci este o frumoasa operatiune anticoncurentiala care poate fi sanctionata de Consiliul Concurentei cu amenzi de pana la 10% din cifra de afaceri a bancilor in cauza (ceea ce inseamna faliment automat pentru banca in cauza, caci nici o banca romaneasca nu poate suporta un astfel de cost in prezent). Toate acestea sunt cunoscute de BNR, dar oficialii BNR nu ne spun care sunt bancile si, in special, cine sunt persoanele responsabile din aceste banci care se fac vinovate de aceste speculatii si de consecintele lor, ceea ce inseamna favorizarea infractorilor. Poate aflam, totusi, de la Consiliul Concurentei, cine sunt cei vinovati; nu de alta, dar coordonatele faptei de care vorbesc cu atata ardoare greenspan-i nostri sunt informatii de interes public, care ar trebui sa fie degraba dezvaluite, ca sa stim si noi de cine sa ne temem; sloganul din 1999 (“dormiti linistiti”) nu prea mai merge in prezent, caci suntem logg-ati la internet, nu?

Cateva banci europene, care au si in Romania filiale, in afara de faptul ca au fost salvate de la faliment cu bani publici, inclusiv cu bani ai Uniunii Europene, la bugetul careia contribuim si noi (chiar, cati dintre romani stiu ca Romania vireaza cam 3 mld. EURO/an la bugetul Uniunii?), s-au lansat in operatiuni speculative pe monede ale unor tari ca Romania, membrii ai Uniunii, dar mai de colea, din est; nu au facut aceste operatiuni in nume propriu, ci prin intermediul filialelor lor din Romania sau al mandatarilor lor; in afara de infractiunea de mai sus, aici putem vorbi si de o deturnare de fonduri. O investigatie criminala ar fi mult mai de efect decat o interventie moale si ipocrita in Parlamentul European.

Oficialii guvernamentali sau bancari ne asigura ca sistemul bancar romanesc nu este in criza. Dar nimeni nu ne explica de ce, daca nu suntem in criza, aceeasi oficiali lanseaza informatia ca o banca poate fi sanctionata de BNR cu amenzi de 1% din cifra de afaceri si, in extremis, cu ridicarea licentei bancare daca nu isi constituie la timp rezervele minime obligatorii. Cum adica, sunt banci romanesti in aceeasi situatie, de a nu-si constitui aceste rezerve? S-a inchis deja robinetul finantarilor ieftine in Euro de la bancile-mama? Nimeni nu ne explica de ce bancile contiua sa tina dobanzile la lei foarte sus, desi BNR declara ca sunt lei pe piata, deci bancile ar trebui sa se finanteze cu lei mai ieftin. De ce a fost nevoie ca Ministerul Finantelor sa ameninte bancile, ca daca nu reduc dobanzile la lei, statul va vinde populatiei obligatiuni de stat cu dobanzi mai mari decat cele ale bancilor? De ce continua, totusi, agentiile de rating sa ne reduca ratingul de tara si ratingul unor banci de talia BCR?

Aceeasi oficiali ne asigura ca, in cazul falimentului unor banci, depozitele populatiei sunt asigurate de stat in proportie de 100%. Dar nimeni nu ne spune ca, de fapt, depozitele populatiei nu sunt asigurate de stat, ci de o societate comerciala constituita de banci si finantata prin contributia bancilor, adica Fondul de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar. O societate comerciala, asa cum este Fondul, poate fi si ea, la o adica, in faliment, daca nu mai are bani sa isi achite datoriile, ceea ce nu se poate spune despre stat, care este intotdeauna solvabil. Pentru nelinistea dvs., aflati ca seful Fondului declara ca acest fond dispune, la o adica, de aproape 500 mil. EURO (dintre acestia, cam o treime nu sunt bani ai Fondului, ci un credit stand-by acordat de un numar de banci romanesti). Daca vom observa ca depozitele la o singura banca mare din sistemul romanesc se ridica de 7 mld. EURO, va veti da seama usor cat de solvabil este Fondul in cazul unui faliment bancar si cat de sigure sunt economiile noastre la banci.

Iar in final, stimati vectori de zvonuri, va rog sa decideti: cine este mai vinovat, cel care ascunde aceste informatii sau cel care le “furnizeaza”, chiar cu riscul de a fi acuzat de conspirationism? Cel ce lasa drobul de sare sa cada in capul copilului sau cel care se plange de acel pericol? Sau cel care pleaca in lume sa vada daca nu cumva exista oameni mai prosti decat primii? Nu ar trebui sa vina cineva sa ia dreacu’ drobul de pe soba?

O (Lehman) Brothers, where art thou?

Postat de Gheorghe Piperea in "Falimentul febletea mea"

a) Încrederea în produsele pieţei de capital este la un nivel alarmant după falimentul Lehman Brothers. Este un moment foarte prost pentru bursa noastră, pentru ca mult aşteptata revenire pe un trend crescător a indicelui Bet şi, în special, a indicelui Bet – Fi (SIF – urile) va ma întârzia. Foarte mulţi investitori au plecat şi şi-au lichidat poziţiile. Dacă săptămâna trecută mai erau doar 6.000 de conturi de investitori activi, după acest faliment numărul lor va scădea dramatic din  cauza panicii. Dar esecul/teama/prostia unora poate fi o oportunitate pentru alţii. Insiderii societăţilor listate la BVB, pentru că ştiu foarte bine care este realitatea (societăţile respective au o situaţie economică mult mai bună decât o arată evoluţia cursului acţiunilor emise de acele societăţi) vor cumpăra masiv acţiuni, consolidându-şi poziţiile, pentru că acţionarii mici şi panicaţi vor vinde la orice preţ, numai să îşi limiteze pagubele. Gândiţi-va ce mână cerească este acest faliment pentru acţionarii semnificativi ai SIF-urile, adică cele 3-4 persoane fizice care, prin interpuşi, deţin fiecare câte 5-12 % din SIF-uri.

b) Încrederea în bănci, în societăţile de asigurare şi, în general, în societăţile din domeniul financiar este sever zdruncinată. Falimentul Lehman Bros vine după un lung sir de falimente sau preluări pe preţuri de nimic a unor bănci aflate în dificultate şi după preluarea de către statul american a celor doi giganţi ai creditelor ipotecare (Fannie Mae şi Freddy Mac). Şi acesta nu este decât începutul, întrucât Lehman Bros era dependent de sau făcuse dependente mai toate băncile mari din lume, în special cele din Europa. Panica va duce la alte mari falimente, de data aceasta în Europa. Vom vedea acest lucru în câteva săptămâni, dacă nu în zile. Unele mari bănci europene au filiale şi în România, eventualul lor faliment ducând în mod implacabil şi la falimentul filialei româneşti. Pe de altă parte, sunt bănci în România care au expuneri mari pe Lehman Bros. S-a văzut la bursă că aceste bănci româneşti au avut severe căderi de curs imediat după anunţarea falimentului Lehman Bros. Reacţia pieţei atât de rapidă la această veste induce ideea că nu este vorba doar de o panică, ci de lucruri mult mai grave, care ar putea să ducă la faliment.

c) Lehman Bros era un campion al investiţiilor cu grad mare de risc, în instrumente financiare derivate şi în produse de hedging; aceste produse financiare foarte sofisticate şi frumos ambalate conţin o mare iluzie, ca să nu spun păcăleala: ele sunt, practic, un pariu între două contrapartide, adică spre exemplu eu pariez cu dvs. ca imobilele din Bucureşti vor creşte în următorii 5 ani cu 1000% şi dvs. pariaţi că nu vor creşte atât de mult sau nu vor creşte deloc; împreună emitem un instrument financiar derivat şi îl punem pe piaţă, în sistemul bancar sau în sistemul pieţei de capital; ceilalţi îl cumpără, fără a mai şti ce este în spatele lui; după ce intră în circulaţie, instrumentele respective capătă o valoare adăugată proprie mult mai mare decât cea pe care i-am conferit-o noi, atunci când am făcut un pariu, deci pe lângă scamatoria frumos ambalată de noi, se adaugă şi speculaţia pe curs, care provoacă pe principiul bulgărelui de zăpadă, pseudo-valoare, adică pseudo-bani. FED şi unii comentatori americani spuneau în vară că în sistemul financiar mondial sunt peste 2.000 miliarde de pseudo-dolari, adică bani care nu îşi mai au acoperire în realitate, masa monetară scriptică, monedă în plus faţă de echivalentul în aur sau în mărfuri al banilor reali; aceste instrumente financiare erau plasate peste tot în lume, inclusiv în Europa şi în România; în mod evident, când balonul de săpun se va spage (aşa s-a întâmplat şi în 2001 – 2002) va apărea o foame de lichidităţi uriaşa, de unde consecinţa punerii în vânzare a oricărui activ care poate avea un preţ cât de mic. Ca şi în cazul de mai sus, eşecul unora înseamnă oportunităţi pentru alţii. Cei ce vor avea cash, vor putea cumpăra acum la preţurile din 2004 şi vor cumpăra practic orice. La nivel mondial, cei care au bani în prezent sunt chinezii, arabii şi rusii. Toţi stau foarte bine la capitolul democraţie. La nivel naţional tot cei din Top 300 au bani. Toţi stau foarte bine la capitolul merit.

d) Intervenţia statului american (care mai este şi selectivă) pentru salvarea unor bănci sau instituţii financiare, în afară de faptul că este tardivă, pune în discuţie foarte serios chiar sistemul economiei capitaliste, care funcţionează pentru că cei eficienţi supravieţuiesc sau se îmbogăţesc, în timp ce cei care eşuează sunt eliminaţi din joc. Intervenţia este periculoasă, şi pentru că poate induce ideea că orice debitor poate să îşi neglijeze obligaţiile, omiţând să le onoreze, din moment ce marii debitori sunt salvaţi de stat. Şi, în fine,  cine ne spunea nouă să nu încercăm să salvăm întreprinderile noastre falite? Americanii? Banca Mondială, FMI? Comisia europeană? O, brother, where art thou?