Sterling

Agitatie mare in legatura cu afacerea „Sterling Resources”. Am vazut si eu actul aditional la contractul dintre Statul Roman (ANRE) si Sterling, aprobat printr-o HG din 12.11.2008. Lucrurile noi aduse de recenta „desecretizare” a acestui contract sunt cam doua:

(i) denumirea contractului s-a schimbat (din „contract de explorare si impartire a productiei” care, dupa toate aparentele, nu este deloc echivalentul din 1992 al „acordului petrolier”, la care se refera actuala Lege a petrolului 238/2004, numele acestuia a devenit „contract de concesiune pentru explorare, dezvoltare si exploatare petroliera”); obiectul contractului pare a se fi schimbat, pentru ca, in baza contractului din 1992, Sterling avea dreptul sa exploreze si sa imparta productia eventual cu Statul Roman, in timp ce acum are dreptul sa exploreze, adica sa extraga petrolul si gazul si sa il vanda, inclusiv la export, platind statului o redeventa (intre 3,5 si 13,5%); este ciudat si faptul ca s-a construit in intregime un nou contract, ca o anexa la un contract aditional (?!!!); daca, de fapt, contractul inital era limitat la explorare, iar prin actualul contract s-ar fi acordat si dreptul de explorare si dezvoltare, asa cum sugereaza titlul, atunci suntem in prezenta unei fraude la lege, intrucat s-a ocolit, in acest fel, dispozitia din Legea petrolului nr.238/2004 care dispune ca un acord petrolier se incheie cu castigatorul unui apel public de oferta (art.30 alin.2), deci actul aditional si „contractul” din anexa la actul aditional ar putea fi considerate nule absolut, pentru cauza ilicita;

(ii) actul aditional este incheiat in august 2007, si nu in noiembrie 2008; in 12.11.2008 s-a dat doar o hotarare de guvern de aprobare a contractului, hotarare de care era conditionata intrarea in vigoare a contractului.

Una din bizareriile contractului este, insa anul semnarii sale, care coincide cu anul modificarii Legii nr.238/2004 printr-o Ordonanta de guvern ceea, ce, de asemenea, ar putea ascunde o cauza ilicita. Ordonanta, ulterior semnarii actului aditional, prevede ca toate contractele petroliere care nu au intrat in vigoare pana in momentul aparitiei Ordonantei se renegociaza.

O alta ciudatenie este ca acest contract a fost „secretizat”, in conditiile in care Legea petrolului nr.238/2004 impune partilor (ANRE si, respectiv, titularului acordului petrolier) doar obligatia de pastrare a confidentialitatii, uzuala in orice contract comercial. De altfel, cu secretizarea asta, inca de la inceput s-a mers din absurd in absurd, pentru ca, in 1990, cand a aparut ideea concesionarii acestei parti din platoul continental al Romaniei din Marea Neagra s-au dat tot felul de hotarari de guvern, unele dintre ele de-a dreptul hazlii. De exemplu, exista o hotarare cu nr.919/06.08.1990, despre care se spune ca a fost publicata mult mai devreme, intr-o „Brosura” din 01.01.1990 (adica, de revelion, cand la tv ne vorbea in locul lui Ceausescu „dl” Ion Ilici Iliescu – auziti ce facea Ilici de revelion, semna HG-uri!). Hotararea nu are articole, ci doar o nota in care ni se spune ca are caracter militar si, deci, nu se publica. Urmeaza o frumoasa pagina goala… In baza acestei hotarari secretoase se da o alta (HG nr.508/1991), care autoriza Rompetrol, pe atunci societate a statului, sa negocieze acorduri petroliere pentru perimetrul in discutie cu parteneri straini (semnatar, Petre Roman). Ulterior, ne descurcam cam la fel – dl.Stolojan semneaza o HG nr.570/1992, pe care nu o da la publicat, nici la secretizat, dar o comunica partilor contractante. Prin HG nr.1043/1995, rolul Rompetrol in ecuatie este preluat de o agentie de stat (ANRM), iar cele doua hotarari din 1990 si, respectiv, 1991 (care vorbreau, direct sau indirect, de secretizare), sunt abrogate. Asadar, nimic despre secretizare dupa acest an. De ce a ramas secretizat acest contract, totusi, din moment ce nu mai era obligatorie clasificarea sa ca secret de stat, este, cum am spus, o ciudatenie. Sau obisnuinta militara, securista, militieneasca etc. Ceea ce este interesant este ca,   intr-adevar, o parte din perimetrul concesionat se suprapune pe teritoriul care s-a aflat in disputa cu Ucraina. Cealalta suprafata este si ea „concesionata” unor firme mai cunoscute, cum ar fi OMV Petrom. Intrebarea care se poate ridica este daca nu cumva, pe perioada procesului, resursele respective erau bunuri litigioase. Putea Statul Roman sa „vanda” bunuri/drepturi litigioase? Este adevarat ca, in litigiile obisnuite, drepturile litigioase se pot concesiona, cel care cumpara speculand asupra sansei de a castiga procesul, dar cesionarul ii ia locul in proces cedentului, caci asta este figura juridica a cesiunii de drepturi litigioase. Daca „cesionarul” ar fi fost orice firma privata, este oare de imaginat ca aceasta ar fi putut lua locul Statului Roman in procesul de la Haga? Evident ca nu, intrucat imediat s-ar fi dezinvestit curtea, nemaifiind vorba de litigii intre state. Ca sa nu mai vorbim ca Statul Roman s-ar fi pus in compania selecta a speculantilor in litigiile imobiliare pe care le „cunoastem” atat de bine. Pe de alta parte, este o cutuma a litigiilor care se deruleaza in fata Curtii de la Haga ca, pe perioada litigiului, suprafata in litigiu sa nu fie exploatata economic. De altfel, dupa cate se vehiculeaza in presa, fiecare parte litiganta declara, in scris, la inceputul procesului, ca nu va efectua nici o operatiune de explorare/exploatare asupra suprafetei in litigiu. In fine, in contractul din anexa actului aditional cu Sterling se spune ca,                  intr-adevar contractul se suspenda pe perioada litigiului de la Haga (care a inceput in 2003). Dar, de fapt, Sterling pare ca ne spune pe site-ul propriu ca a efectuat in continuare operatiuni de explorare in perimetru, chiar pe perioada litigiului. Oare este diplomatic OK din partea Romaniei sa lase sa se intample asa ceva? Oare a facut acelasi lucru si Ucraina? Din presa rezulta ca si Ucraina a „comis-o”. In orice caz, sunt motive serioase de nulitate a actului aditional/contractului pentru alta cauza ilicita – specularea unei sanse de castig de catre Statul Roman (care nu este un simplu comerciant).

In rest, actul aditional „desecretizat” nu sustine ideea ca acest contract s-ar fi extins asupra intregii suprafete atribuite de Curtea de la Haga, ci numai asupra unei parti din acest teritoriu. Asadar, sa nu ne ingrijoram prea tare, caci ceea ce s-a castigat la Haga nu este, in totalitate, atribuit acestei firme Sterling, majoritatea suprafetei obtinute (peste 7000 km patrati) fiind inca la dispozitia Statului Roman, care il va putea licita.

Lasati un raspuns

Trebuie sa fiti conectat pentru a posta un comentariu.