Sindromul celulei stagnante. Nevoia de oxigen

Postat de în Politica | 1 Comentariu

Daca toate celulele sunt in miscare, organismul este sanatos si energic; daca insa o celula se opreste din miscarea ei perpetua, ea transmite aceasta stare celorlalte celule din jur si, in lant, tesutului si, in final, organismului; intervine boala si, ulterior, decesul (failure).
Cu un pic de oxigen, celula isi reia miscarea; vecinele sale se vor re

volta, vor protesta : cum, dar parca trebuia sa ne cufundam in letargie, sa vegetam, sa stam comode si sa nu ne consumam energia? Dar celula noastra are energie, are entuziasm, si-a recapatat pofta de viata, alearga, respira, atrage ca intr-un turbion toate celulele initial spectatoare; in scurt timp, „toata lumea” uita de stagnare; organismul se pune in miscare si redevine sanatos.
Oricit de curios ar parea, acest sindrom e perceptibil si in societate si, in mod indirect, in economie. Daca un individ isi pierde suflul, el se opreste; inconstient, el transmite informatia si vecinilor, care capata tendinta de a se opri si care sfirsesc si ei prin a se opri; increderea, oxigenul necesar respiratiei sociale, se evapora; organismul social se gripeaza si, rind pe rind, tesuturile (afacerile, inclusiv cele bancare) mor, dind faliment (failure).
In 2005-2008, oamenii nostri se miscau, consumau, inhalau oxigen. Pe credit, e adevarat. Dar miscarea lor (cam haotica) facea economia sa mearga – bancile faceau profituri uriase, bunurile de consum si materialele de constructie erau in topul vinzarilor, bugetul era alimentat chiar in exces cu tva-ul rezultat din consum.
Dar a intervenit criza si celula nr unu nu s-a mai miscat. A urmat celula nr 2 si tot asa pina la celula nr 850 de mii. Restul celulelor au fost supuse unei continui reduceri a ratiei de oxigen – costurile creditului au fost majorate si cu 35%, daca nu cu mai mult, prin utilizarea in exces a unor clauze abuzive care erau ascunse ca niste bombe cu ceas in contracte. Aerul, si asa redus, incepuse sa fie consumat in exces de banci, tesuturi ridicate de organism la rangul de privilegiati prea mari pentru a fi lasati sa esueze – too big to let fail. Organismul a decis sa sacrifice celulele multe, mici, aparent insignifiante, dar care s-au oprit, din lipsa de oxigen si care, in acest fel, au dat organismului febra.
O parte, mica, insignifianta, a acestor celule au decis insa ca vor sa scoata capul din punga de plastic ce le sufoca. Au dat bancile in judecata, cerind oxigenul care li se furase. Au oprit ceasul bombei. Au reinceput sa respire in voie. Sa plateasca datoria reala, convenita. Mai putin cu 35% decit cea artificial majorata de bancile mari consumatoare de oxigen. Si au reinceput sa isi urmeze interesele, familia, pasiunile. Si sa transmita celorlate celule informatia ca e voie sa ne miscam din nou. Sa ne revenim si sa facem organismul sa functioneze. Si li s-a spus : reclamantii din procesele colective contra bancilor.
Asa ca scoateti capul la aer, luati o gura de oxigen. E voie. E timpul.

Comentariile cititorilor

  1. Roxana |

    Un articol cu efecte revigorante, vă mulțumesc. Am simțit un „Yes we can”:).

    Îmi este însă un pic neclar cum aș putea beneficia personal de rezultatele proceselor colective împotriva băncilor. Cred că mă calific ca victimă a clauzelor ascunse din contractele de credit. Ultima dată(anul acesta) când am solicitat de la bancă(Unicredit Țiriac) informații despre returnarea sumei datorate, mi s-a spus că dacă rambursez anticipat, trebuie să plătesc o sumă mai mare decât dacă plătesc rata lună de lună. În același timp, am fost asigurată că nu există nici o taxă de rambursare anticipată…

    Prin urmare, aș aprecia dacă ați publica (în măsura în care vă permite timpul) informații practice privind ce poate face un om ca mine pentru a scăpa de clauzele abuzive impuse de bănci. Orice trimitere către alte resurse credibile ar fi de asemenea de apreciat.

    Vă mulțumesc,
    Roxana

Lasati un raspuns

Trebuie sa fiti conectat pentru a posta un comentariu.