Inegalitatea de sanse

Joseph E. Stiglitz, fost economist-sef al Bancii Modiale si membru al The Royal Society, este autorul unei carti, Pretul inegalitatii (aparuta, in romaneste, la editura Publica, 2013) in care este inscrisa celebra formula 1% din populatie detine 99% din resursele planetei, in timp ce 99% din populatie detine doar 1% din resursele planetei.

Omul a fost parte a sistemului si chiar unul din sefii lui (a fost nu doar economist – sef, ci chiar vice-presedinte al Bancii Mondiale), ceea ce probabil ii face pe actualii sefii ai sistemului sa roseasca. Nu pentru ca dl. Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru economie in 2001, ar spune prostii, ci pentru ca dl. Stiglitz spune lucruri care le demasca actualilor sefi ai sistemului lacomia, inteligenta limitata (cel putin sub aspectul sau emotional), impostura de surferi care sunt succesfull doar pentru ca sunt pe val, aroganta si impertinenta, pretentia de a-si pastra privilegiile cu ajutorul statului pe care il tin captiv etc.

Iata ce scrie Stiglitz despre sentimentul esecului valorilor perene ale umanitatii :

„…pe masura ce valorile universale ale echitatii se vedeau sacrificate de lacomia unora, putini, in ciuda retoricii care sustinea contrariul, sentimentul de nedreptate s-a transformat in sentimentul ca oamenii sunt tradati. […] Tineretul s-a saturat de lideri imbatriniti si sclerozati, care isi apara propriile interese in dauna restului societatii”.

„Partizanii „realismului” in stiinta economiei sustin adeseori un soi de darwinism economic : sa lasam sistemul sa evolueze si sa supravietuieasca doar cei apti sa se adapteze; sa incetam, deci, a mai vorbi despre valori. Retorica despre egalitate, dreptate, respectarea procedurilor, nu are nicio legatura cu modul in care functioneaza lucrurile in realitatea practica. Numai ca aceasta imagine teleologica asupra evolutiei nu are niciun fel de justificare. Si nici nu exista certitudinea ca un sistem care functioneaza acum va avea rezilienta necesara ca sa reziste la dificultati viitoare”.

Pentru desteptii darwinismului economic romanesc, am o veste : fara ajutorul guvernului, care a luat resurse de la noi pentru a le da acest ajutor, bancile iresponsabile si recalcitrante nu ar fi resistat socului generat de propriile prostii de management. In anii 2007-2008, cind s-au dat toxicele credite in CHF, cei care au fost target-ati au fost tinerii de sub 30 de ani, proaspeti familisti, cu salarii de 1500-2500 lei pe luna, cei care isi doreau o casa si nu o partida de poker financiar. Conform retoricii celor platiti din banii nostri pentru a face PR bancilor din postura de „experti BNR” sau de purtatori de cuvint, acestia sunt oamenii care ar trebui sa plateasca pentru naivitatea lor (ma feresc sa spun cuvintul mai tare folosit de desteptii treziti din adormire de faptul ca eu le-am aratat oglinga in care ei nu aratau prea bine), cei lacomi, batrini si sclerozati fiind niste sfinti care nici ustorui nu au mincat, nici carti de Stiglitz sau de Paul Krugman nu au citit.

Oricum, nu-i asa ca sintagma „lideri imbatriniti si sclerozati” suna foarte, foarte interesant?

Iata inca doua citate foarte interesante din cartea lui Stiglitz :

„Bancherii si-au asumat niste riscuri care, fara ajutor din partea guvernului, i-ar fi pus la pamint si, odata cu ei, ar fi naruit si intreaga economie. La o privire mai atenta asupra sistemului, insa, se poate vedea ca n-a fost un accident; bancherii aveau motive care ii stimulau sa se comporte astfel”.

„Bancherii s-au ales cu recompense enorme, desi contributia lor la binele societatii – si chiar la binele firmelor lor – fusese negativa. Avutia primita de bancheri pare sa rezulte din putinta si vointa lor de a profita de ceilalti”.

Asadar, lacomia este buna. Criza este si mai buna. In lume sunt peste 1600 de miliardari, ei detinind o avere cumulata de peste 7000.000.000.000 de dolari. Asa a calculat Forbes, revista care face topuri ale hiper-bogatilor (din top lipseste, paradoxal, robotul Putin si „califul” sef al ISIS).

Miliardarii sunt mai multi si mai bogati. Unii dintre ei au devenit prea mari ca sa mearga la mititica.

Banii astia, mai mult sau mai putin albi, mai mult sau mai putin impozitati, sunt prin banci off shore din Cayman, British Virgin Islands, Seychelles, dar si prin Elvetia. Da, Elvetia, tara aceea corecta si cu oameni muncitori, cu moneda aceea foarte, foarte stabila si foarte, foarte de incredere. O stiti. Va populeaza cosmarurile.

Pentru ca lacomia este buna si criza si mai buna, cei care au platit factura crizei sunt si mai multi si mai faliti. Micii proprietari sunt azi ne-proprietari. Multi dintre ei sunt evacuati in strada pentru ca nu si-au platit ratele.

Cind balegarul e imprastiat pe cimp in cantitati mici, e benefic si chiar tamaduitor pentru sol. Cind insa e adunat in gramezi mari, senzatiile olfactive si vizuale nu sunt chiar placute. Cam asa stau lucrurile si cu averea. E benefica si tamaduitoare cind e in cantitati rezonabile. Spre exemplu, te pune la adapost de manipulari, minciuni si riscuri. Te face sa nu pari ipocrit cind invoci valori etice sau religioase. Iti permite sa-ti gestionezi inteligent emotiile. Dar cind se aduna prea multa, prea repede, averea are potential de senzatii neplacute, da dependenta si dauneaza viitorului. Uitati-va la „oamenii de afaceri” care faceau bani din plimbat hirtii si posete Louis Vuitton pline cu atentii pt primadone mai mult sau mai putin blonde. Veti intelege mai usor paralela. Pe care, apropo, am facut-o pentru a nu fi etichetat din nou drept neo-comunist sau stingist.

Lasati un raspuns

Trebuie sa fiti conectat pentru a posta un comentariu.