A ajuns Goldman Sachs omul negru al sistemului financiar bancar?

Postat de Gheorghe Piperea în "Falimentul febletea mea" | 3 Comentarii

Aflata in plina campanie electorala, Marea Britanie incepe sa afle din ce in ce mai multe din dedesubturile afacerilor desfasurate de banci in epoca anterioara crizei economice.

Actualul premier al Marii Britanii, Gordon Brown, a aplicat o lovitura naprasnica bancilor, „partenerele” de ieri ale economiei britanice, afirmand cu tinta directa pe Goldman Sachs ca „bancile reprezinta in continuare o problema. Sunt un adevarat risc pentru economie” . Pentru ca in UK atunci cand premierul iese in public si face afirmatii de o asemenea gravitate, institutiile statului incep sa cerceteze (real sau de ochii lumii), acum, Goldman Sachs risca sa fie investigata de autoritati.

Mai mult, insusi premierul britanic a cerut Autoritatii de Servicii Financiare sa demareze o investigatie speciala privind Goldman Sachs, declarand ca este socat de ipocrizia morala a institutiei.

O data bulgarele pornit, va fi greu de oprit, iar autoritatile vor incerca sa sanctioneze bancile pentru modul cum au facut afaceri.

Purtatorul de cuvant al cancelarului german Angela Merkel, a facut public faptul ca si autoritatea financiara germana Bafin a cerut SEC detalii cu privire la acuzatiile aduse bancii de investitii Goldman Sachs.

Nici Uniunea Europeana n-a ramas mai prejos, anchetand anumite tranzactii prin care Goldman ar fi ajutat Grecia sa ascunda deficitul bugetar masiv.

Sub presiunea populara sau datorita faptului ca guvernantii si-au adus brusc aminte de datoria morala pe care o au fata de alegatori, cea mai influenta banca de pe Wall Street a devenit acum si cea mai vanata. Asteptam sanctiunile pentru ca le merita si asteptam si scuze pentru ca le meritam.

Solutii de criza – Intelegerea intre debitori si creditori

Postat de Gheorghe Piperea în "Falimentul febletea mea", Criza economica | 0 Comentarii

Pe 16 februarie am participat la un exceptional seminar pe teme de insolventa si concordat preventiv, organizat la Camera de Comert si Industrie a Romaniei.

Va prezint un extras din comunicatul Piperea si Asociatii:

„In actualul context al crizei economice, specialisti din domeniul bancar, al insolventei dar si reprezentanti ai statului, s-au intalnit in data de 16 februarie la Camera de Comert si Industrie a Romaniei pentru a discuta despre solutiile pe care creditorii si debitorii le pot accesa.

Concordatul preventiv a constituit vedeta discutiilor, tema fiind sustinuta de Vicepresedintele Uniunii Practicienilor in Insolventa din Romania, Prof. Univ. Dr. Gheorghe Piperea, managing partner la Piperea si Asociatii.

Autor al acestui proiect de lege care are ca scop salvgardarea intreprinderilor romanesti, Piperea a explicat distinsei audiente ca „mandatul ad-hoc si concordatul preventiv nu presupun stigmatul insolventei”.

Conform lui Piperea „un traseu ipotetic al tratamentului dificultatilor intreprinderii poate fi descris astfel:

(i) alerta/avertizarea asupra dificultatilor;

(ii) masurile de preventie a insolventei si, dupa caz, masurile sau procedurile de tratament extrajudiciar al crizei financiare (procedurile de salvgardare);

(iii) protectia tribunalului (insolventa), cu posibilitatea unei reorganizari judiciare.

Mandatul ad-hoc

Ca metoda de prevenire a aparitiei starii de insolventa, un debitor a carui intreprindere se afla in stare de dificultate poate cere presedintelui tribunalului numirea unui mandatar ad-hoc, printr-o cerere care sa cuprinda o “descriere detaliata a motivelor care fac necesara numirea unui mandatar ad-hoc”.

Conform Legii concordatului, numirea mandatarului este o procedura ne-publica, ea desfasurindu-se in camera de consiliu, in fata presedintelui tribunalului, cu convocarea doar a debitorului si a mandatarului ad-hoc propus. Cererea, precum si eventualele acte anexate se inregistreaza intr-un registru special, ne-public. Dupa numirea mandatarului, procedura se mentine confidentiala pe toata durata sa.

Daca presedintele tribunalului constata ca dificultatile intreprinderii debitorului sunt “serioase”, iar mandatarul ad-hoc propus intruneste conditiile legii pentru exercitarea acestei calitati, va desemna, prin incheiere irevocabila, mandatarul ad-hoc propus de debitor.

Mandatarul ad-hoc este un tert independent atit de debitor cit si de creditori. El nu este un mandatar al debitorului si nu e nici mandatar al colectivitatii creditorilor, ci mandatar al presedintelui tribunalului. De aici si potentialul de negociere si de credibilitate mai ridicat al mandatarului ad-hoc fata de cele ale debitorului.

Legea concordatului fixeaza un termen de 5 zile in care debitorul si mandatarul ad-hoc propus sunt convocati, in camera de consiliu, pentru a se solutiona cererea. Convocarea se face prin agent procedural, dar daca debitorul depune personal cererea, el poate lua termen in cunostinta si poate anunta personal mandatarul ad-hoc propus pentru a se asigura ca acesta se prezinta la convocare.

Dupa desemnare, mandatarul ad-hoc va avea sarcina de a realiza, in termen de 90 de zile, o intelegere intre debitor si unul sau mai multi creditori ai sai, in vederea depasirii starii de dificultate in care se afla intreprinderea debitorului, a salvgardarii intreprinderii, a pastrarii locurilor de munca si a acoperirii creantelor asupra debitorului.

In indeplinierea acestei sarcini, mandatarul ad-hoc va putea propune stergeri, reesalonari sau reduceri partiale de datorii, continuarea sau incetarea unor contracte in curs, reduceri de personal, precum si orice alte masuri considera a fi necesare. Negocierea se va desfasura, evident, in relatiile cu creditorii relevanti (banci, fisc, furnizori de utilitati, principalii furnizori, reprezentantii salariatilor), intrucit, pe de o parte, acestia sunt intr-o mai mare masura expusi riscului insolventei debitorului si, in plus, sunt intr-un numar mai redus, ceea ce faciliteaza negocierea.

Acceptind propunerile mandatarului ad-hoc, creditorii relevanti vor trebui sa acorde debitorului : (i) un moratoriu fata de creantele scadente sau care vor deveni scadente intr-un termen scurt (aminarea urmaririlor silite, a actiunilor judiciare sau extrajudiciare sau a cererilor de declansare a procedurilor de insolventa contra debitorului) ;

(ii) o stergere de creante, o reducere sau o inghetare la valoarea nominala a valorii creantelor ; (iii) o esalonare a platii creantelor scadente ;

(iv) o continuare a unor contracte aflate in curs (ex.: utilizarea liniilor si facilitatilor de credit existente) sau, invers, o incetare sau intrerupere a altor contracte aflate in curs, daca sunt pagubitoare pentru sansele debitorului de restructurare ;

(v) o abstentiune de la incercarea de a-si imbunatati pozitia individuala fata de alti creditori prin obtinerea de garantii sau executarea acestora, ori prin solicitarea unui tratament preferential. In lipsa de stipulatie contrara, esecul unui astfel de acord nu inlatura modificarile survenite in modalitatile de plata sau modificarile propriu-zise ale creantelor.

Daca, dupa esecul acestui acord, debitorul intra in insolventa, insasi acordul sau actele aditionale la contractele modificate ca urmare a acordului vor putea fi atacate cu actiunea in reintregirea patrimoniului debitorului prevazuta de art. 79 si urm. din Legea insolventei, dar si cu actiune in nulitate absoluta, daca sunt gasite intemeiate astfel de motive.

Mandatul ad-hoc inceteaza, conform Legii concordatului, in urmatoarele trei situatii :

(i) denuntarea unilaterala a mandatului de catre debitor sau de catre mandatarul ad-hoc; se observa ca, desi mandatarul ad-hoc este o persoana independenta de debitor, el fiind numit de presedintele tribunalului, legea acorda debitorului dreptul de denuntare unilaterala a mandatului; in mod normal, pentru simetrie, acest drept ar fi trebuit sa apartina presedintelului tribunalului (care are pozitia de mandant), si nu debitorului; textul legal poate fi calificat drept o inadvertenta sau, dimpotriva, o norma speciala, care deroga de la regulile obisnuite ale mandatului;

(ii) prin incheierea intelegerii (acordului) asupra modului de depasire a situatiei de dificultate financiara in care se fala debitorul, intelegere care este, de altfel, obiectivul fixat de lege mandatarului ad-hoc;

(iii) prin depasirea perioadei de 90 de zile in care mandatarul ar fi trebuit sa incheie intelegerea cu creditorii sai, fara ca acest acord sa se fi incheiat.

La cererea debitorului sau a mandatarului ad-hoc, presedintele tribunalului va constata incetarea mandatului ad-hoc, prin incheiere irevocabila.

Concordatul preventiv

Desi intentia proiectului initial al Legii concordatului era ca aceasta procedura sa fie una extrajudiciara, in varianta in vigoare a legii, concordatul preventiv este un contract judiciar, intrucit acordul de vointa al debitorului cu majoritatea creditorilor trebuie constatat sau omologat de judecatorul sindic pentru a putea avea efecte si opozabilitate fata de terti si fata de toti creditorii, inclusiv cei ce nu au semnat concordatul.

Chiar si asa, concordatul este in mod esential un acord de vointa al partilor si este, pina la constatarea sau omologarea sa, confidential, o stare pasagera si tratabila de dificultate financiara putind fi deturnata in insolventa, in lipsa confidentialitatii.

Beneficiari ai procedurii concordatului preventiv pot fi debitorii, persoane juridice, « care organizeaza o intreprindere aflata in dificultate financiara » (in realitate, este vorba de persoane juridice, titulare ale unor intreprinderii aflate in dificultate financiara), fara a fi in stare de insolventa.

Asadar, pentru a se putea deschide procedura concordatului preventiv, trebuie verificat daca : (i) petentul este o persoana juridica si (ii) intreprinderea sa se afla in stare de dificultate financiara.

Prezentarea integrala in format PDF o puteti descarca de AICI.

Firmele in dificultate se pot salva cu concursul creditorilor

Postat de Gheorghe Piperea în "Falimentul febletea mea", Criza economica | 8 Comentarii

handshakeLa sfirsitul anului 2009, Parlamentul a adoptat o lege care isi propune ca scop salvgardarea intreprinderilor romanesti, lege denumita  – cam neindeminatic – “Lege privind introducerea concordatului preventiv si [a] mandatului ad-hoc”. Fiind noi obisnuiti cu « moda » ordonantelor de urgenta sau a legilor adoptate prin asumarea raspunderii Guvernului, care scapa analizei Parlamentului, si fiind vorba de un proiect de lege adoptat in urma unei intiative parlamentare, as spune ca aparitia acestei legi este surprinzatoare.

Dar, ma grabesc sa adaug : este o lege necesara.

In primul rind, legea vine sa umple un gol de reglementare : ea creeaza un mecanism legal si general aplicabil de preventie a insolventei, in care sunt implicati debitorul si creditorii sai, atit in mod individual, cit si ca o colectivitate, aliniind tara noastra cu tarile din Uniunea Europeana care beneficiaza de astfel de reglementari. Este adevarat ca existau si inainte de aceasta lege si erau aplicabile un mare numar de mecanisme contractuale si individuale de preventie a insolventei, dar acestea au fost folosite sporadic si destul de timid in practica, chiar si in cursul anului 2009, anul instalarii crizei economice in Romania si al exploziei cazurilor de insolventa voluntara. De asemenea, legislatia romana abunda in proceduri de evitare (si nu de preventie) a insolventei, de genul privatizarii si ajutoarelor de stat, proceduri administrative, in care creditorii nu sunt implicati si care, din start, incep cu handicapul neincrederii acestora.

In al doilea rind, lipsa de lichiditati de pe piata a determinat creditorii sa ceara, cu sau fara intermedierea firmelor de recuperare de creante, in mod masiv si aproape inexorabil, deschiderea procedurii insolventei fata de debitorii lor, in speranta ca, sub spectrul insolventei, debitorii vor plati. Practica s-a intors deseori impotriva acestor creditori, care au fost siliti sa accepte efectele adverse ale deschiderii procedurii (deschidere care s-a produs chiar la cererea lor) : creditori chirografari fiind, creanta lor are acum, dupa nedorita deschidere a procedurii insolventei, toate ”sansele” sa ramina neplatita in caz de faliment sau sa fie achitata intr-o masura foarte mica si esalonat pe 3-4 ani, in caz de reorganizare judiciara. De cealalta parte, sub presiunea creditorilor, mai ales a bancilor, a fiscului si a furnizorilor de utilitati, debitorii au cerut in numar mare deschiderea procedurii insolventei, pentru a se pune sub protectia tribunalului.

Dupa statisticile registrului comertului si ale Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa, anul trecut au fost mai mult de 4000 de dosare de insolventa deschise la cererea debitorului (fata de doar 400 in anul 2008), ceea ce inseamna ca patronii din Romania au perceput avantajele deschiderii procedurii insolventei (oprirea executarilor silite, inghetarea datoriilor si continuarea contractelor in curs de executare, chiar si in contra vointei co-contractantilor), dar n-au vazut si partea goala a paharului, adica stigmatul care fie tine partenerii de afaceri ai debitorului “la distanta”, fie il obliga pe debitor sa faca plati cash si in avans pentru a se putea aproviziona cu marfa, furnizorii nefiind dispusi sa mai acorde credit unui debitor insolvent si sacrificiul unor drepturi ale debitorului si ale actionarilor sai. De cealalta parte, insolventa este, pentru marea majoritate a bancilor din Romania, o catastrofa, si nu pentru ca exista (si este reglementata prin lege), ci pentru ca, din propria culpa, bancile inregistreaza insolventa debitorilor lor drept pierdere si, deci, ele constituie automat provizioane de 100% din valoarea creditului acordat debitorului ajuns in insolventa. Adica, la pierderea potential angrenata de un credit neperfomant se adauga si o cheltuiala in plus, cu constituirea de provizioane, care nu sunt altceva decit bani blocati de banca pe toata perioada regularizarii creditului neperformant.

In fine, nu este deloc cazul sa ascundem o realitate crunta a procedurilor de insolventa din Romania : din totalul de aproape 35.000 de dosare de insolventa care sunt pe rol, 98% sunt dosare de faliment stricto sensu, doar 2% fiind dosare de reorganizare judiciara. Si aceasta in conditiile in care atit practica anului 2009, cit si Legea de modificare a Legii insolventei, adoptata in iulie 2009, si-au propus sa favorizeze reorganizarea judiciara ca modalitate de acoperire a pasivului debitorului aflat in stare de insolventa. Cauza reala si fundamentala a insuccesului reorganizarii o reprezinta tocmai caracterul sau public si judiciar. In afara de publicitatea obligatorie relativa la starea de insolventa (ce trebuie efectuata, in principiu, in Buletinul Procedurilor de Insolventa si in registrul comertului), toate actele si corespondentele ce emana de la debitor trebuie sa poarte mentiunea « debitor aflat in insolventa », ceea ce, evident, poate distruge si bruma de credibilitate pe care o mai are debitorul. Pe de alta parte, intârzierea inevitabilă şi formalismul procedurii judiciare pot împiedica întreprinderea să iniţieze si sa implementeze cu succes procedurile de reorganizare.

Or, cele doua proceduri reglementate de Legea concordatului (mandatul ad-hoc si concordatul) sunt foarte putin “judiciarizate“ si in mare parte confidentiale. Nici una dintre aceste proceduri nu presupune stigmatul insolventei. Aparitia acestei legi de salvgardare a intreprinderii era necesara si pentru a oferi un tampon fata de acest val de insolvente, care nu sunt neaparat justificate de o reala incetare de plati. Este previzibil ca, cel putin pe o perioada de 6 luni de la data intrarii in vigoare a Legii concordatului, cererile de insolventa se vor reduce drastic, in favoarea cererilor de concordat.

Pentru a evita disparitia afacerii debitorului (cae inseamna si disparitia unui furnizor de lcouri de munca, a unui client si a unui contribuabil), debitorii si creditorii trebuie, deopotriva, sa faca un exercitiu de sinceritate, adica sa recunoasca dificultatea in care se afla afacerea debitorului si necesitatea sau utilitatea pastrarii acestuia ca angajator, client si contribuabil.

Daca insa eficienta practica a concordatului va fi redusa sau daca aceasta procedura va esua in mod masiv, mai ales datorita unei previzibile reticente a bancilor, e foarte probabil ca actorii acestei scene sa se intoarca la insolventa.

Legea concordatului preventiv – testul modern al insolventei

Postat de Gheorghe Piperea în "Falimentul febletea mea" | 7 Comentarii

Pe data de 13 ianuarie intra in vigoare legea la care am lucrat in ultimii 5legea concordatului preventiv ani: Legea concordatului preventiv si mandatul ad-hoc. Este un semn clar de normalizare a mediului legislativ, un test modern al insolventei pentru mediul romanesc de afaceri.

Cu ocazia intrarii in vigoare a acestei legi, in calitate de autor al ei, imi face placere sa anunt organizarea unei conferinte de presa. Aceasta va avea loc marti, 12 ianuarie, la ora 13.00, la sediul Piperea si Asociatii din Bucuresti, Splaiul Unirii nr. 223, Sector 3 (cladirea Mazda). Puteti confirma prezenta Dvs. trimitand un e-mail la adresa lavinia.lukacsi@piperealaw.ro.

O descriere si seria de avantaje aduse de aceasta lege fata de insolventa, gasiti mai jos:

Mandatul ad-hoc şi concordatul preventiv dau o şansă întreprinzătorilor de a nu ajunge la insolvenţă, oferindu-le posibilitatea de a convinge statul, creditorii şi salariaţii să muncească alături de manager pentru salvarea întreprinderii.

La sfârşitul anului 2009, surprinzător, în afluxul de ordonanţe de guvern şi-a făcut locul şi o lege în adevăratul sens al cuvântului: legea concordatului preventiv şi a mandatului ad-hoc.

Acest act normativ, elaborat pe un proiect de lege realizat de prof. univ. dr. Gheorghe Piperea, poate fi considerat testul civilizării oamenilor de afaceri autohtoni. Dacă legea are succes, înseamnă că s-a făcut pasul spre profesionalizarea afacerilor şi s-a realizat iniţierea unei culturi a anticipării. Întreprinzătorii trebuie să fie în permanenţă în alertă pentru a înlătura sau a atenua efectele crizei economice şi ale riscurilor inerente afacerii, în genere.

Concordatul preventiv este un contract încheiat între un întreprinzător şi creditorii săi, prin care întreprinzătorul propune un plan de redresare a afacerii sale, iar creditorii acceptă să sprijine eforturile debitorului de a depăşi dificultăţile în care se află întreprinderea. Nu este necesar un consens al creditorilor; ar fi o utopie să pretinzi aşa ceva; o majoritate de 2/3 este suficientă pentru încheierea contractului.

Mandatul ad-hoc, a doua instituţie reglementată de lege, este acea procedură confidenţială prin care un mandatar ad-hoc, desemnat de instanţă, negociază cu creditorii în vederea realizării unei înţelegeri cu unul sau mai mulţi creditori pentru a depăşi starea de dificultate financiară în care se află întreprinderea.

Aceste două noi instrumente juridice consacră tendinţa insolvenţei moderne de a avea ca scop primordial continuarea afacerii prin restructurarea şi repunerea acesteia pe piaţă.

Concordatul preventiv/mandatul ad-hoc prezintă următoarele avantaje faţă de procedura insolvenţei:

nu presupune insolvenţa şi, deci, nici stigmatul aferent acesteia

– se declanşează numai la cererea debitorului, fiind exprimarea voinţei acestuia, nu a creditorilor,

– sunt proceduri confidenţiale sau cu un grad redus de publicitate

debitorul nu pierde controlul afacerii sale, care se continuă pe perioada celor două proceduri

întreprinzătorul este ajutat de un practician în insolvenţă să negocieze şi să-şi restructureze afacerea

– rolul judecătorului-sindic este minim

Legea este foarte actuală având în vedere că mulţi şefi de întreprindere se luptă cu şi încearcă să evite insolvenţa. Să încerci să calmezi spiritele printre creditori, să îi convingi pe furnizori să furnizeze, pe salariaţi să lucreze etc. este o provocare a managerului anului 2010. Prin mecanismele acestei legi, directorul general se va putea în sfârşit concentra asupra ceea ce ar trebui să-l intereseze – afacerile operaţionale şi nu asupra protejării afacerii împotriva creditorilor.

Tablou apocaliptic: Fara masuri anti-criza, economia romaneasca nu va ateriza fortat. Va intra cu totul in pamant

Postat de Gheorghe Piperea în "Falimentul febletea mea", Criza economica | 1 Comentariu

4b0e97147885c”Apocalipsa” dupa expertul Piperea: Daca nu se iau masuri urgente, economia explodeaza in februarie

Bancile ar putea intra in faliment sau se vor retrage din Romania, economia va intra in colaps, iar somajul si inflatia vor atinge cote fara precedent. Sunt estimarile pentru 2010 ale expertului Gheorghe Piperea, considerat ”parintele” legislatiei insolventei in Romania. El avertizeaza ca ”apocalipsa”’ ar putea veni in februarie, atunci cand bancile vor incepe sa execute silit peste 1 milion de rau-platnici.

Bancile si-au ascuns pierderile pana acum, sperand ca va trece criza. Cand vor trage linie, vor simti pe pielea lor fiorii reci ai falimentului.

Restul acestui articol, AICI.