Bucuresti, capitala seismica europeana

Postat de în Articole | 0 Comentarii

.

Ieri, 4 martie 2019, la comemorarea a 42 de ani de la Marele Cutremur din 1977, am participat la un simpozion, la Intercontinental. Aceasta cladire a ramas neatinsa de efectele cutremurului din 77’, in conditiile in care cam toate cladirile din jur au fost facute una cu pamantul.

Simpozionul a fost intitulat “Bucuresti, capitala seismica europeana”, dar nu in sensul ca orasul si opinia publica s-ar preocupa in mod curent si deosebit de preventie si de pregatirea reactiei rapide la cutremur, ci in sensul ca este capitala europeana cu cel mai mare risc de cutremur si cu cea mai mare aglomeratie urbana aflata in pericol la un asemenea dezastru. Poate ca nu stiti, dar Bucurestiul este un oras construit pentru maxim un million de locuitori, care numara, la ultimul recensamant, aproape 2 milioane de locuitori, dar care contine, in fiecare zi din an, mai mult de 3,5 milioane de persoane ca locuiesc, traiesc, muncesc sau tranziteaza pe aici. In timp ce distanta fata de epicentrul cutremurelor din Vrancea este mai mica de 250 de km, imobilele cu risc seismic (cele expertizate) cresc vazand cu ochii, depasind cifra 300, iar constructiile noi, facute fara nicio viziune urbanistica si structurista, sunt dintre cele mai nesigure la un cutremur major.

La intalnire au participat functionari din cadrul Primariei Generale care gestioneaza sistemul de preventie si de pregatire a reactiei rapide in caz de cutremur, presedintele Colegiului Medicilor din Bucuresti, directorul Institutului de Fizica a Pamantului si presedintele de onoare al acestui institut, dl prof. Marmureanu, reprezentanti ai Radet si ai Elcen, unii reprezentanti ai mediului privat si, surpriza, o echipa de elevi de la Liceul Lauder-Reut din Bucuresti, care au facut si “oficiul” de reporter de vecinatate, care au luat notite, au pus intrebari (unele foarte lucide si adulte) si care au pus, ulterior, pe paginile lor de socializare, rezultatul discutiei.

 

In primul rand, trebuie spus ca s-a programat constituirea unui corp cat mai larg de astfel de “reporteri de vecinatate”, compus din mult mai multi elevi de liceu, care sa asigure, in caz de dezastru, comunicarea de vecinatate, atat cu parintii (cei care sunt parinti stiu ca nimic nu este mai panicard si de debilitant in caz de dezastru decat faptul de a nu sti nimic despre starea copilului tau), cat si cu opinia publica, autoritatile si mass-media traditionale.

In al doilea rand, s-a programat un corp de voluntari de cca 800 de persoane recrutate, initial, din randurile salariatilor Radet, care stiu cel mai bine caile de acces in subsolul drumurilor si al constructiilor, precum si modul rapid in care trebuie oprita furnizarea utilitatilor periculoase (cum ar fi gazul si energia electrica). Trebuie spus ca am aflat cu stupoare ca nu exista un sistem automat de oprire a acestui gen de utilitati in caz de dezastru. Desi planuri sunt inca din 2006, sistemul nu a putut fi implementat, intrucat s-au opus furnizorii. In orice caz, aceasta echipa de voluntari nu este suficienta. Toti furnizorii de utilitati ar trebui sa isi constituie astfel de corpuri de interventie rapida, intrucat, oricat de eficiente ar fi (si nu sunt, o proba in acest sens fiind haosul vizibil cu ocazia nenorocirii de la clubul Colectiv, din 29 octombrie 2015), autoritatile nu pot rezolva rapid toate situatii punctuale sau colective ivite in urmarea dezastrului.

In al treilea rand, este neaparat necesara centrarea eforturilor de reluare a comunicatiilor cazute in urmarea dezastrului, de cazare a sinistratilor, de asistenta medicala secundara, de supravietuire in conditii de blocare a cailor de comunicatii si a aprovizionarii curente cu alimente, apa si medicamente de stricta necesitate, pe scoli, licee, mall-uri si super-market-uri, care au, primele, avantajul ca aduna la un loc copii, profesorii, medicii sau asistentii de cabinete medicale scolare si personalul administrativ, iar cele din urma au avantajul spatiilor mari de depozitare si de stocare, precum si de eventuala cazare in caz de stricta necesitate.

 

Ceea ce iese imediat la iveala cand se analizeaza capacitatea autoritatilor si a societatii noastre de reactie rapida la dezastre este lipsa de coerenta in organizare, functionare si reglementare. In afara de primarii, autoritatile centrale au o sumedenie de institutii publice cu rol de interventie rapida, dar nu au o autoritate – pivot care sa coordoneze activitatile, protocoalele si procedurile necesare. Legea dupa care se deruleaza acest activitati dateaza din 1994. Desi un cutremur de tipul celui din 1977 ar produce pagube de peste 5 miliarde de euro (dupa evaluarea publicata ieri de asociatia profesionala a asiguratorilor), doar 1,5 miliarde de euro ar fi acoperiti din asigurari. Desi asigurarea locuintei este obligatorie, doar 19% din case sunt asigurate, in conditiile in care, oricum, PAD este un program social care il costa pe asigurat doar 20 de euro pe an. Culmea este ca, prin intermediul lobby-ului asiguratorilor (care este mult mai eficient si mai agresiv decat cel bancar), nicio casa pusa in categoriile de risc de cutremur nu poate fi asigurata. Asadar, chiar acele persoane care au mai multa nevoie de asigurare, nu pot fi asigurati (si nici evacuati rapid din case, in vederea consolidarii, pe cheltuiala primariei).
De aceea, o legislatie unitara si coerenta de preventie si neutralizare a efectelor dezastrelor naturale, de tipul cutremurului, este neaparat necesara.

O astfel de legislatie ar trebuie sa se concentreze pe:

Preventie : consolidarea cladirilor cu risc seismic, chiar si in contra opozitiei proprietarilor, educatie antiseismica in scoli, exercitii realiste de alarmare, extinderea la nivel national a corpurilor de salvatori si de reporteri de vecintate (in special, elevi implicati social si comunitar); Reactie rapida post-eveniment: o retea larga de spitale de urgenta si de ambulante, spatii de cazare a ranitilor usor si a sinistratilor (in scoli, licee, mall-uri, super-market-uri, pe stadioane), comunicare de proximitate scoli-elevi-parinti (in cazul caderii comunicatiilor obisnuite);
Supravietuire : stocuri si rezerve de alimente de baza si de apa, medicamente de stricta necessitate, permanent consolidate si reinnoite; obligatoriu, in mall-uri si supermarket-uri, in schimbul unor facilitati fiscale, ar trebui constituite si reinnoite permanent rezerve de astfel de produse de stricta necesitate in perioada post-eveniment;
Reconstructie : fonduri publice, asigurari (nota: PAD, asigurare obligatorie, cu caracter social, este insuficienta pentru acoperirea integrala a pagubei; in plus, doar cca 19% din case sunt asigurate in sistemul PAD), reguli noi care sa incorporeze experientele aferente dezastrului, incepand cu proiectarea edificiilor publice, de birouri sau rezidentiale intr-un mod care sa asigure o rezistenta mai mare la cutremur, precum si o protectie de proximitate eficienta in caz de repetare a dezastrului, continuand cu rezistenta materialelor si seriozitatea executiei lucrarilor si finalizand cu raspunderile patrimoniale sau penale ale celor implicati in edificarea unor imobile fragile, non-reziliente.

O astfel de legislatie ar trebuie sa fi un adevarat program politic pentru anii care vin, intrucat un mare cutremur va veni – este doar o chestiune de timp.

Un foarte bun model al unei astfel de legislatii este cel israelian. Statul Israel are o mare experienta in domeniul dezastrelor, prima si cea mai importanta zona de securitate fiind cea a constructiilor rezidentiale si de birouri. De aceea, economia israeliana investeste foarte mult in constructia de imobile reziliente la cutremure (si la alte dezastre), precum si in consolidarea celor existente. Se creaza un triplu parteneriat pubic – privat, intre stat (care acorda unele facilitate fiscal sau comerciale), constructori (care pun in practica protocolul de rezilienta a cladirilor pe cheltuiala proprie) si proprietari sau chiriasi (care suporta o parte din costul contructiei sau al consolidarii, dar primesc in schimb unele facilitati fiscale).

La final, cateva informatii ingrijoratoare culese de la participantii la acest simpozion.

 

Prof. Marmureanu a spus ca edificarea blocurilor de birouri de mare inaltime, cu fata de sticla si cu structura metalica, este o mare greseala strategica. La cutremurul din 1977, blocul Intercontinental, desi a ramas neatins, s-a miscat in lateral cativa metri (pana la 7 metri in dreapta si pana la 7 metri in stanga). Acesta este ‘stilul” cutremurului din Vrancea – unda se propaga pe orizontala, iar o cladire inalta, fortificata cu piloni de sustinere adanc infipti in sol si cu spatii de parcare la subsol care pot absorbi o parte din soc, ramane “in picioare”, dar reflecta socul la celelalte cladiri, care nu mai sunt atat de “norocoase”. O cladire din structuri metalice, cu fatada de sticla si mai inalta decat Intercontinental, nu numai ca se va balansa mult mai amplu, dar va face zob sticla din fatada si va pune la pamant cladirile din jur.

Prof. Nicolae Steiner, expert ONU pentru medicina de dezastru, a prezentat un scenariu pentru un cutremur de 8 grade pe scara Richter in Bucuresti. Printre altele, din acest scenariu au reiesit: un total a deceselor direct cauzate de cutremur, de 1100 de persoane, un total al victimelor probabile, de 7000 de persoane, dintre care cca 1400 incarcerati; in lipsa de interventie eficienta, in max. 48 de ore, toti acestia din urma decedeaza. Nu sunt suficiente capacitati de cazare a persoanelor sinistrate (nu este acoperit nici macar jumatate din necesar). Cel putin 3500 de victime trebuie transportate de urgenta la spital, pentru stabilizare si operatie. Timpul mediu de reactie si de evacuare a victimelor este enorm: 6 ore si 37 de minute. Capacitatea de a opera in primele 24 de ore este suficienta in Bucuresti, cu conditia mobilizarii tuturor echipelor operative. Din pacate, asa cum a fost clar inca de la evenimentul nenorocit de la clubul Colectiv, inca este foarte deficitara capacitatea de tratare a marilor arsi si a pacientilor aflati in stare pre-terminala. In orice caz, reactia autoritatilor (ISU, pompieri, ambulante, transport secundar, spitale de campanie) devine coerenta doar dupa trecerea primelor 24 de ore de la dezastru.

In rest, stam bine, caci discutia pro/contra – puscarie prolifereaza intr-o veselie.

Lasati un raspuns

Trebuie sa fiti conectat pentru a posta un comentariu.