Abuzurile fiscului. Dublul standard fiscal si democratia

Fiscul roman nu ar trebui sa fie nici vedeta, nici personaj negativ, ci sa colecteze integral si la timp veniturile fiscale, fara discriminari si fara a tulbura jocul concurentei oneste.

Din cand in cand, insa, fiscul roman declanseaza campanii de colectare a taxelor, impozitelor si contributiilor sociale, unele dintre ele inventate prin interpretari creative ale legislatiei, altele uitate prin cotloane si sertare, ajunse la limita termenului de prescriptie si scoase de la naftalina pentru a crea impresia ca se lucreaza in interesul intregului popor.

De regula, aceste campanii sunt condimentate cu stimulente fianciare pentru “lucratorii” de la fisc, asa cum este recent re-inventatul fond de premiere, cuantificat dupa formula celor 15% din totalul veniturilor inregistrate intr-un an (si nu a celor colectate efectiv si legal, ca sa se poata vorbi, macar teoretic, de un merit sau de un succes care sa poata fi premiat).

Cu cat vor fi identificati mai multi contribuabili noi, eventual creati peste noapte, si cu cat vor fi inregistrate mai multe datorii (reale, inventate, umflate cu penalitati excesive, calculate retroactiv), cu atat mai mare va fi fondul de premiere a inspectorilor zelosi. Executarea silita pentru asemenea datorii este dintre cele mai dure. Poprirea tuturor conturilor bancare sau chiar vanzarea silita a locuintei familiale pentru datorii initiale infime, umflate cu dobanzi si penalitati de 18% pe an, nu necesita nici macar autorizarea tribunalului. Si nu poate fi stopata decat cu plata prealabila a unei cautiuni de pana la 20% din suma executata silit. Conformarea voluntara, conduita preventiva si dreptul la eroare sunt, probabil, pentru alta epoca si pentru alta tara, ca, de exemplu, Franta, Olanda sau Germania. Sau rezervate exclusiv corporatiilor, inclusiv celor de stat, care trebuie tratate bland, ca sa nu traga oblonul in semn de protest si sa lase fara job-uri sute de mii de debitori la banci.

In oglinda cu aceste campanii de “colectare”, care vizeaza paturi largi de populatie, oameni obisnuiti care nu isi permit avocati sau consultanti pentru a lupta de la egal la egal cu fiscul pentru eliminarea abuzurilor si a exceselor acestuia si nici bani de cautiuni, apar din cand in cand amnistii fiscale, ajutoare de stat constand in stergeri ale unor datorii fiscale sau garantii de stat pentru contractarea unor credite si esalonari la plata care nu sunt respectate decat in masura in care poate fi obtinuta, prin mijloace specifice, o alta si o alta esalonare. Toate aceste facilitati punctuale, nepermise mirenilor, dar acordate din cand in cand celor care au bugetele necesare pentru PR, lobby politic, consultanti si avocati, se inscriu intr-un tablou care are ca imagine de fundal permanenta si inadmisibila tolerare a evaziunii fiscale vopsita ca optimizare fiscala si ca relocalizare a plus-valorii in tari offshore, pentru o mai “prietenoasa” impozitare a profiturilor sau pentru o stergere a urmelor acestora.

La finele anului trecut, un numar enorm de persoane fizice au fost anuntate de fisc ca trebuie sa achite CAS si CASS, in considerarea veniturilor lor din 2012, realizate din activitati independente, inclusiv din activitati suplimentare fata de munca lor salariata. Daca majoritatea celor care exercita profesii liberale sunt la curent cu aceasta forma de globalizare a veniturilor, in vederea impozitarii si a obligarii la plata contributiei de asigurari sociale de sanatate (legal sau abuziv inregistrata de fisc), cei care realizeaza venituri suplimentare salariului din activitati independente nu au avut niciodata constiinta faptului ca ar datora impozit, precum CAS si CASS pentru aceste venituri suplimentare si, cu atat mai putin, nu cunosteau faptul ca trebuia sa isi declare aceste venituri suplimentare de doua ori pe an, in vederea impozitarii preliminare si, respectiv, finale. Pentru salariati, CAS si CASS sunt cele care se rezulta din diferenta dintre salariul brut si salariului net, care se retine de angajator la sursa, in vederea virarii la bugetele respective. Iar acum, din decembrie 2017, toate aceste persoane trebuie sa completeze formularul 630 (care, atentie, nu se confunda cu formularul 600), pentru a declara veniturile din a doua jumatate a anului 2012 (perioada imediat urmatoare trecerii de la CNAS la ANAF a bazelor de date cu persoanele care datoreaza CASS si a atributiei colectarii CASS) si, atentie, pentru a plati retroactiv si cu penalitati care pot ajunge la 18% pe an, CASS-ul aferent acelei perioade. Vorbim despre contributii in legatura cu care fiscul nu a avertizat din timp persoanele in cauza pentru a se conforma sau, dupa caz, pentru a protesta. Si vorbim de o perioada fata de care au trecut deja 5 ani, ceea ce inseamna nu numai lipsa oricarei diligente a fiscului pentru recuperarea acestor sume*, ci si aplicarea retroactiva a unei legi abuziv interpretata de fisc** si aplicarea abuziva a unor dobanzi si penalitati care, prin cuantumul foarte ridicat (18% pe an) si prin numarul mare de ani care au trecut, face ca suma initiala sa fie triplata, punand fiscul roman in compania selecta a camatarilor. De precizat ca, in acest caz abuziv, nu este vorba de o contributie sociala, pentru ca platitorii nu au putut fi in toti acesti ani beneficiari ai sistemului de asigurari sociale, de vreme ce angajatorul nu a virat astfel de sume la buget, ci despre o taxa, una pur si simplu inventat de fisc in baza unei interpretari abusive a unei legi ambigue (este vorba de Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, care contrazice principiul unicitatii CASS stabilit de Codul fiscal din 2004, precum si principiul libertatii de alegere a sistemului de asigurari publice de sanatate, prin semnarea constienta a unui contract cu una dintre casele de asigurari publice de sanatate). Iar aplicarea acestei taxe nu se rezuma la anul 2012. Urmeaza aplicarea de taxe separate, cu tot tacamul de dobanzi, penalitati si popriri ale conturilor bancare si pe anii 2013-2017.

In legatura cu anul 2017, desi aceste taxe (botezate abuziv contributii) sunt plafonate la nivelul salariului mediu pe economie (1900 de lei), ceea ce inseamna ca, impreuna, cele doua taxe reunite inseamna cam 600 de lei pe luna, adica 7200 de lei pe an, trebuie spus ca toate persoanele considerate de fisc ca realizand venituri (eventual, suplimentare fata de salariu) din activitati independente trebuie sa completeze formularul 600, care inseamna o anticipare a acestor venituri pentru anul 2018, anticipare efectuata in baza “realizatului” din 2017. Pe baza acestei anticipari, persoanele vizate trebuie sa achite in avans CAS si CASS, indiferent daca veniturile din 2018 vor fi egale sau mai mici decat cele din 2017. Regularizarea, adica stabilirea definitiva a sumelor de plata catre fisc sau de restituit de catre fisc contribuabilului, se face la anul. Acei angajati care, pe langa salariu, obtin venituri suplimentare de pana la 3000 de lei pe luna (de exemplu, din drepturi de autor sau din prestari de servicii pe PFA, ori din chirii incasate de pe platorma Airbnb sau din activitati de transport in sistem Uber) urmeaza sa lucreze  pentru stat timp de 4 luni din acest an 2018. Daca nu vor avea venituri cel putin egale cu cele obtinute in 2017 vor primi inapoi sumele stabilite in plus, dar numai la anul si numai dupa cereri de rambursare care, de regula, se solutioneaza in 2-3 ani.

Pentru a evita orice confuzii, trebuie spus ca acele persoane care nu realizeaza venituri suplimentare salariului nu sunt afectate de obligatia de a declara veniturile din 2017 in vederea stabilirii anticipate a contributiilor pentru 2018 (“formularul 600”) si nici obligatia de a declara veniturile in vederea stabilirii retroactive si cu penalitati a CASS pe anii 2012-2017 (“formularul 630”), intrucat contributiile lor se limiteaza la diferenta dintre salariul brut si cel net, aceste contributii fiind retinute la sursa si virate bugetului de catre angajator. Aceste persoane nu trebuie sa alerge nici dupa formularul 600 sau dupa fomularul 630, nici sa se puna la coada la fisc pentru a le depune si nici sa suporte teribilul absurd al diferentelor mari dintre formularul on-line si formularul tiparit.

Cu toate acestea, campania fiscului vizeaza, dupa o estimare intuitiva, cel putin 1,5 milioane de persoane. Iata baza intuitiei: cei care exercita profesii liberale si activitati independente, nefiind angajati ai vreunui patron, depasesc cifra de un milion, numai la Registrul comertului fiind inregistrate in 2017 peste 500 de mii de PFA; cei care, alaturi de salariu, obtin si venituri suplimentare din activitati indendente, cum ar fi programatorii IT sau inginerii de sistem, ori soferii Uber depasesc, cel mai probabil, cifra de 500 de mii.

Campania actuala a fiscului, indreptata impotriva clasei de mijloc, seamana cu cea declansata de Blejnar in 2010 contra ziaristilor si artistilor, pe care i-a pus sa plateasca din urma, cu penalitati, tva pentru veniturile din cesiunile de drepturi de autor. Pentru cei ce nu isi mai amintesc: impreuna cu echipa mea si impotriva tuturor reticentelor breslei, am reusit sa opresc in justitie aceasta campanie, in 2012***.  Dupa ce, in 2013, ICCJ a respins recursul fiscului, decizia s-a publicat in M. Of., guvernul Ponta fiind nevoit sa modifice normele metodologice de aplicare a Codului fiscal pentru a fi puse de acord cu decizia justitiei.

De aceea, cred ca nimic nu se opune ca aceeasi cale a justitiei, grea, costisitoare, intimidanta, sa fie urmata si acum, mai ales ca nu mai vorbim de cca 30 de mii de persoane, ci de cca 1,5 milioane de persoane.

Trebuie pornite procese colective masive pentru a elimina consecintele acestui abuz.

Culmea ironiei este ca avem de-a face, recent, si cu o aministie fiscala a unor alte tinte ale unei campanii initiate de acelasi Blejnar, in 2009: dezvoltatorii imobiliari care faceau afaceri ca persoana fizica – simplu particular, si nu ca PFA sau ca SRL. In acea campanie, fara distinctie intre adevaratii dezvoltatori imobiliari si persoanele fizice care vindeau cu titlu ocazional terenuri sau case, fiscul a impus, tot in baza unor dispozitii legale incerte, tot retroactiv si cu penalitati, tva pe tranzactiile imobiliare (refuzand, in plus, dreptul cumparatorului de deducere a tva – ului, ceea ce a dus la condamnarea Romaniei la CJUE, in cauza Plavosin si Tulica). Unii dintre acesti oameni au fost trimisi in judecata penala, au fost condamnati, au facut puscarie pentru a fi incalcat aceasta reglementare ambigua, asa cum o interpreta fiscul lui Blejnar la acea vreme. Cazurile de acest gen cu care am avut contact din punct de vedre profesional se rezuma la persoane fizice care au vandut ocazional imobile, dar care au facut vanzarea intr-o asemenea maniera incat sa poata obtine un pret mai bun. Spre exemplu, un teren de 2 ha rezultat din lichidarea unei societati, vandut ca atare, ar fi avut un pret mult mai mic, de vreme ce ar fi redus plaja competitorilor la dezvoltatorii imobiliari de proiecte mari. In schimb, impartit in parcele de cate 500 de mp, un astfel de teren capata un pret mult mai mare. Pentru 40 de acte de vanzare-cumparare, incheiate in loc de unul singur, pentru motivul aratat, inspectorul fiscal a sesizat parchetul, care a formular rechizitoriu si, ulterior, a obtinut o glorioasa condamnare pentru evaziune fiscala si spalare de bani a vanzatorului, plus obligatia de plata a tva, retroactiv stabilita si cu penalitati (fara drept de deducere pentru cumparator, ceea ce a transformat taxa pe valoare adaugata intr-o taxa pe valoarea totala…). Precizez ca nu am reprezentat persoana respectiva in penal, ci doar in fiscal. Dreapta sau nu aceasta pedeapsa, poate oricine sa vada ca nu prea exista condamnari si obligari la plata tva ale dezvoltatorilor imobiliari care au facut afaceri sub camuflajul calitatii de simplu particular. Motivatia acestui tertip fiscalist este aceea ca, in cazul persoanei fizice care face tranzactii imobiliare, nu exista tva, intrucat nu exista caracter economic si continuitate, si nu exista impozit pe profit, ci taxa speciala pe tranzactia imobiliara, de 1-3 % (in functie de vechimea detinerii imobilului), care este retinuta la sursa de notar si virata fiscului. Acesta a fost modul de operare al bietilor simpli particulari care au construit pe malul marii, pe faleza din Constanta si Mamaia (si care se considera si acum un fel de agricultori care au primit de la autoritatile locale niste terenuri incadrate la “extravilan” si la “agricol” dar, intamplator, au construit acolo niste mici ansambluri imobiliare de doar 10-15 mii de apartamente, plus cateva mici facilitate turistice de 5 stele). Acestia sunt contribuabilii care au contestat masurile abuzive ale lui Blejnar. Pierzand in instanta, intrucat, cel mai probabil, nu au reusit sa probeze lipsa continuitatii si a caracterului economic al afacerii, acesti defavorizati ai sortii au adoptat calea administrativa, a justificarii unei eventuale amnistii.

Adevarul este ca multi oameni nevinovati au intrat in navodul in care (nu) au fost prinsi si rechinii.

Recent, Presedintele Romaniei a promulgat, pe repede inainte, o lege care ii amnistiaza pe toti cei de mai sus, indiferent de faptul ca tranzactiile sau dezvoltarile lor imobiliare au putut putea fi incadrate la “activitati ocazionale” (care sunt scutite de tva si de impozit pe venit, precum si de CASS), sau la activitati economice, cu caracter de continuitate (care sunt purtatoare de tva deductibil si de impozit pe venit de 16% pana in 2018 sau de 10% din 2018).

Legea a fost initiata, cu o nota de fundamentare care amesteca in mod intentionat cele doua categorii de contribuabili (dezvoltatori imobiliari si persoane care efectueaza ocazional tranzactii imobiliare) si pe acestia cu agricultorii, de un numar de 4 parlamentari PNL, dintre care unul este deputat de Constanta. Nota de fundamentare are la baza o adresa de la fiscul din Constanta, care confirma proiectul. Iar Constanta este de mult raiul dezvoltatorilor imobiliari persoana fizica. Asa se fac acolo afacerile imobiliare, asa a impus drept cutuma proaspatul rezident al statului Madagascar, dl Mazare, ex-primar al Constantei. Cu toate ca, in faza de proiect, legea a fost contestata de Curtea de Conturi, de Consiliul Legislativ si de Ministerul Finantelor, ea a fost adoptata aproape in unanimitate de Parlament, pe ultima suta de metri a sesiunii parlamentare trecute. Si, desi este in mod evident discriminatorie, interesand publicul macar din perspectiva comparatiei tratamentului fiscal bland al acestor contribuabili in raport de stilul draconic in care sunt tratati fiscal toti ceilalti contribuabili (minus corporatiile mari si bancile), legea nu a avut probleme nici la promulgare. O retrimitere la Parlament ar fi atras atentia asupra legii si ar fi ridicat interesul public in legatura cu ea, putand fi dezbatuta, la modul propriu, asa cum s-a intamplat cu Legea darii in plata, pe care dl Presedinte Iohannis nu s-a sfiit sa o retrimita la Parlament pentru re-examinare. Nu a facut-o, asa cum nu a facut-o nici cu Legea rezolutiei bancare nr. 312/205, o lege care priveste zece banci in calitate de beneficiari si 15 milioane de potentiali perdanti in calitate de deponenti ale caror depozite pot fi oricand confiscaste pentru salvarea celor 10 sfinte, o lege care, de asemenea, a fost votata si promulgata in preajma sarabatorilor, ca sa nu fie bagare de seama.

O eventuala abrogare a legii de amnistie fiscala a dezvoltatorilor imobiliari nu ar avea niciun sens, intrucat deja drepturile conferite sunt castigate. La CEDO, teoria drepturilor castigate este unitar aplicata – acestea au intrat deja in patrimoniul dezvoltatorilor imobiliari, ca sperante legitime, orice modificare a legii putand fi calificata expropriere ilegala, ceea ce ar da si mai multe batai de cap Statului roman, caci beneficiarii legii ar putea cere si despagubiri pentru expropriere.

Precizez, ca sa nu existe confuzii, ca abuzul fiscului poate fi invocat si combatut cu succes in justitie si de dezvoltatorii imobiliari propriu-zisi, mai mult sau mai putin camuflati sub masca unor simpli particulari care fac tranzactii imobiliare ocazional. Ceea ce este de contestat este amnistia fiscala, aplicata discriminatoriu. Cred ca mai cu abitir s-ar fi justificat o amnistie fiscala in cazul celor 1,5 milioane de persoane vizate de campania “formularul 630”.

Cat despre dezvoltatorii imobiliari care, prin vocile lor ong-iste, isi manifestau opozitia fata de legea darii in plata si temerea ca prin acea lege va fi fost „omorat” programul Prima casa, e cazul sa isi puna singuri intrebarea daca sunt niste capitalisti care isi pot rezolva singuri problemele, inclusiv prin lupta in instanta fata de abuzuri ale administratiei, sau sunt niste asistati social care apeleaza la milostivenia politicienilor (aceeasi pentru care toata lumea ii blameaza) pentru a fi iertati de datorii pe care nu si le pot gestiona. Atunci cand au facut demersurile pentru amnistia lor fiscala, acesti capitalisti care nu se sfiesc sa apeleze la asistenta sociala si la ajutorul de stat (asa cum este Programul Prima casa) au utilizat chiar si trucul ieftin al amalgamarii cu agricultorii si cu persoanele fizice care ocazional au vandut sau inchiriat imobile, fara a face din asta o afacere sau un mod de viata, categorii care, realmente, au fost abuzate de fisc, dar care isi puteau rezolva problemele in justitiei, pe baza legii in vigoare, si nu printr-o amnistie fiscal.

Cel mai rau lucru intr-o democratie este dublul standard. Este exact metoda prin care se impune din nou Securitatea si exact instrumentul cu care elitocratia ne controleaza.

*Lipsa acestei diligente minimale determina stergerea datoriei debitorului, in conditiile art. 1534 alin.3 Cciv.

**Conform CtEDO (cauza Martorii lui Iehova contra Frantei), inventarea unei taxe prin interepretarea abuziva a legii sau prin exploatarea unei neclaritati a legi echivaleaza cu inexistenta legii, in sensul CEDO.

***La acea vreme, unul dintre reclamantii care au avut incredere in mine sa ii reprezint in acest proces a fost dl Dan Suciu, actualmente vocea tafnoasa si anti-consumatori a BNR.

Lasati un raspuns

Trebuie sa fiti conectat pentru a posta un comentariu.