Protestul magistratilor: un bolid care vine de pe contrasens cu 200 km la ora

Postat de Gheorghe Piperea in "The Way I Are"

Zilele acestea, inclusiv in week-end, am discutat si citit mult despre protestul magistratilor. Nu de alta, dar in ritmul in care evolueaza acest protest, putem sa raminem fara slujba toti : avocati, consilieri juridici, executori judecatoresti, practicieni in insolventa, bancheri etc. De aceea, mare mi-a fost surpriza sa vad ca nici UNBR, nici Baroul Bucuresti, dar nici CSM nu au luat nici o atitudine fata de protestul magistratilor.

Am observat ca, in lipsa oricarei reactii credibile si coerente a CSM, judecatorii insisi, cu o forta de mobilizare incredibila, au luat atitudine si au propus spre aplicare propriile solutii la criza din justitie, de departe cea mai desteapta – dar si cea mai controversata – fiind propunerea de a opri sedinta de judecata la 14,30, pentru a putea delibera pina la 16,00, in asa fel incit si judecatorii sa poata termina lucrul la finele celor 8 ore zilnice, si justitiabilii sa fie scutiti de a sta pe holurile tribunalelor pina pe la opt seara. N-ar fi rau ca judecatorii sa dea termen de pe o zi pe alta, pina epuizeaza listele de sedinta dintr-o zi sau perioada anume. Pe de alta parte, n-ar fi fost rau daca judecatorii s-ar fi sesizat contra reprezentatilor lor in CSM si ar fi cerut revocarea lor pentru ineficienta si lipsa de implicare. Eu personal nu i-am vazut pe acesti alesi decit pe la televizor, in talk-show-uri interminabile si inutile in care se intreceau in platitudini cu vedetele politico-juridice de la tv.

Cred ca am aflat citeva dintre cauzele reale ale enormei probleme din sistemul judiciar. Inainte de orice, insa, trebuie sa spun ca l-am vazut si auzit ieri pe Ministrul Finantelor intr-o luare de pozitie fata de amintitul protest. In afara de stilul complet agramat (va rog sa cititi o postare anterioara pe juridice.ro, sa vedeti cam ce inteligenta conduce finantele Romaniei), omul in cauza pare ca este in acea stare in care un sofer somnolent intra pe contrasens si nu vede ca din fata se apropie cu 200 Km la ora un bolid care ameninta sa-l izbeasca violent. Caci, daca nu si-a dat inca seama, ii spun eu dlui ministru ca asta este protestul magistratilor : un bolid care vine de pe contrasens cu 200 km la ora.

Asadar, sa vedem care sunt cauzele reale, vechi si recente, ale crizei din justitie.

In conditiile in care inca din 2004 Legea de organizare judiciara prevede trecerea bugetului sistemului judiciar in gestiunea integrala si exclusiva a ICCJ, aceasta norma legala este in nelucrare de peste 5 ani. Nu stiu cum s-a putut amina pina in prezent acest transfer de buget de la MJ, la ICCJ, dar stiu ca solutia actuala (faptica, si nu legala), este justificata exclusiv politic, intrucit : (i) fiind vorba de un buget al unui minister, el poate fi “ajustat” dupa nevoi conjuncturale : daca e criza, nu ne impiedica nimeni sa declaram ca nu sunt bani la buget si ca sporurile obtinute in justitie de magistrati (fortat au nu, nu mai conteza acum) se amina la plata in 2011; daca avem nevoie de bani care sa fie pompati in administratiile locale pentru a putea coafa realitatile ca sa arate bine la alegeri, mutam banii din taxe de timbru la autoritatile locale; (ii) banii fiind la Guvern, ei se pot da sau nu dupa “nevoi” : daca justitia ridica glasul si se “da” prea independenta, nu-i bai, ca ii readucem noi la sentimente mai bune, reducindu-le bugetul.

In urma cu aproape o luna, taxele de timbru (care, intre timp, au fost consistent marite) au trecut de la bugetul national, la bugetele locale. In afara de haosul creat de lipsa de coordonare in materie de colectare a acestei taxe, trebuie observat ca o suma de aproape 200 milioane care se incaseaza anual din taxele de timbru, in loc sa fie alocati exclusiv catre sustinerea si finantarea sistemului judiciar, sunt acum orientati catre bugetele locale. Stim cu totii ca si bugetele locale au nevoie de bani, mai ales pentru finantarea CET-urilor sau a salariilor cadrelor didactice, de exemplu. Dar mai stim ca aceasta manevra s-a mai facut in trecut si s-a renuntat la ea imediat dupa alegeri. Si, in afara de faptul ca pentru astfel de cheltuieli ale primariilor trebuie gasite alte surse de finantare, hai sa vedem ce fac primariile cu banii din taxe de timbru : varuiesc copacii din parcuri, plombeaza sosele, monteaza fintini arteziene in culori si polifonie (?!!) si, in general, coafeza fatada localitatilor noastre, urbane sau rurale, care au primar fie de la … fie de la … (impreuna, fac cam 70% din voturile din parlament, nu e nevoie sa vi-I spun, ii stiti) si care au fiecare cite un candidat la presedintie de sustinut pentru campania din toamna.

Daca nimeni nu a avut curajul sa o spuna public, ei bine, o face eu : stimati colegi magistrati, banii cu care statul trebuia sa finanteze un minim de cheltuieli necesare functionarii justitiei sunt deturnati de Ministrul Finantelor catre primarii. Taxele judiciare de timbru sunt cheltuite nu pentru sustinerea sistemului judiciar, ci pentru sustinerea campaniei electorale. Dupa alegeri, garantez ca taxele de timbru vor reveni la buget. Caci am mai trait un alstfel de joc alba-neagra.

Observ ca, informal si in afara sau in pofida CSM, judecatorii si-au format lideri de opinie foarte eficienti. In afara de faptul ca, la viitoarele alegeri pentru CSM, acesti lideri ar trebui sa fie acolo, in CSM, si sa atraga in CSM si adevarati lideri ai societatii civile si nu ilustri necunoscuti cum sunt actualii, ar trebui sa ceara Presedintelului tarii nu sa medieze disputa intre magistrati si celelalte puteri ale statului (s-a vazut cit de eficient si credibil a fost dl presedinte in cele doua incercari ratate de mediere … ), ci sa ceara revocarea de urgenta a Ministrului Finantelor, sa respinga trecerea taxelor de timbru la bugetele locale, sa ceara utilizarea exclusiva a taxelor de timbru pentru finantarea sistemului judiciar (in definitiv, acesti bani se produc in sistemul judiciar, iar principiul subsidiaritatii obliga statul sa lase cei mai multi din acesti bani celor care ii produc) si sa ceara Guvernului sa aloce obligatoriu, de acum incolo, cel putin 1% din PIB sistemului judiciar. Dl presedinte ar trebui sa inteleaga, daca nu l-a acoperit de tot populismul, ca aici nu sunt in pericol salariile magistratilor, ci este in pericol democratia din Romania.

In orice caz, chapeau pentru judecatori, dar ma grabesc sa adaug : nu blocati intregul act de justitie, caci aduceti atingere drepturilor si intereselor justitiabililor si, totusi, lupta dvs nu este cu justitiabilii, ci cu niste guvernanti obtuzi si cu sistemul inchistat si anacronic.

In fine, chit ca voi putea fi acuzat de subiectivism, vreau sa asigur ca actualul Minstru al Justitiei a luptat la baioneta pentru trecerea banilor sistemului judiciar la ICCJ si pentru utilizarea tuturor fondurilor obtinute din taxele de timbru exclusive pentru finantarea sistemului judiciar. Dar se pare ca independent este un dezvantaj in Romania prezentului.

Se zvoneste ca magistratii vor boicota alegerile

Postat de Gheorghe Piperea in Politica

Inteleg si sustin protestul magistratilor. Consider ca revolta acestora, extinsa, practic, in toata tara, este pe deplin justificata. Ea nu are drept cauza decit constructia gresita a bugetului de stat si crearea de ministere complet inutile carora li s-au repartizat credite bugetare revoltator de mari, in dauna cheltuielilor care ar trebui alocate unor domenii esentiale ale statului de drept, cum este cel al justitiei. Noi toti avem nevoie ca magistratii sa fie bine platiti, si nu cu sporuri artificale si lasate la latitudinea unor ministri de de finante mai mult sau mai putin nauci. Justitia nu este doar suportul discutiilor televizate relative la glorioasa lupta a clasei noastre politice cu coruptia, ci este locul unde iti cauti dreptatea, reperul catre care se indreapta toti cei care vor sa isi realizeze drepturile sau care vor sa obtina potectia justitiei. Accept si sustin ideea refuzului de a purta insemnele distinctive ale profesiei (roba, insigna, baveta), precum si ideea boicotului alegerilor prezidentiale.

Oricum, personal consider ca judecatorii nu ar avea ce sa caute, in mod normal, in birourile electorale, ei fiind magistrati de scaun, care ar trebui sa judece doar contestatiile aferente alegerilor, si nu sa faca munca administrativa de supraveghere a numararii voturilor si de anuntare a rezultatelor alegerilor. Dar nu pot accepta oprirea totala a lucrului de catre magistrati. Minia populatiei – care oricum este la un nivel mare, mai ales datorita guerilelor mai mult sau mai putin digitale – va fi si mai mare daca protestul justitiei va lua forma radical a opririi totale a lucrului. Acei magistrati, un pic prea exaltati sau miniosi, care antameaza acest protest mult prea radical, ar trebui sa se gindeasca de doua ori daca vor lasa cei 800.000 de someri romani fara nicio protectie atunci cind acestia vor incepe sa fie aruncati in strada de creditori. Daca nici justitia nu va mai functiona, atunci democratia in Romania va fi in mare pericol.

Din nou despre falimentul primariilor si al consiliilor judetene

Postat de Gheorghe Piperea in Criza economica

Inainte de alegerile locale din 2008 avertizam, intr-un editorial publicat in Romaia libera ca putem vota un primar sau presedinte de consiliu judetean falit. In urmarea acordului cu FMI, Satul roman a repus in discutie problema, de data aceasta la modul serios.

Articolul de AZI din Romania Libera vorbeste despre aceasta problema.

Personal spun mai mult decit atit, ca nu numai institutiile publice, ci insasi statul poate fi supus unor regimuri juridice similare procedurii insolventei, pentru cazul in care acestea s-ar afla in incetare de plati. Spre exemplu, Bulgaria a fost in cursul anilor 1997-1998 in incetare de plati, motiv pentru care a fost administrata de un consiliu monetar, impus de creditori. In aceasta perioada, moneda nationala bulgara si-a pierdut valoarea circulatorie, fiind inlocuita cu marca germana, ca moneda de plata pe teritoriul Bulgariei. Cam in aceeasi situatie s-ar putea afla, in curind, si state ca Islanda sau statele baltice. Sa nu uitam Romania care, de la o crestere economica de 8% anul trecut, s-a prabusit la -8,9%, si caderea nu s-a terminat. Desigur ca nu este de conceput disparitia unui stat prin faliment, dar unele atribute ale suveranitatii sunt limitate, lucru insotit de multe alte restrictii ale drepturilor statului in cauza, pentru a permite redresarea acestuia si revenirea la normal. Este, de fapt, ceea ce inseamna, in linii mari, procedura insolventei fata de un intreprinzator obisnuit.

Proiectul vechiculat acum de Guvern nu e nou. Printr-o lege din 2006 (Legea finantelor publice locale) a fost reglementata starea de insolventa a unitatii administrativ-teritoriale, persoana juridica de drept public sub forma caruia se organizeaza comunitatile locale, orasul, judetul etc. Dar aceasta lege nu a fost niciodata pusa in vigoare. Daca obligatiile de plata ale acestor institutii bugetare nu sunt indeplinite in termen de 6 luni de la somatia de plata, orice creditor va putea solicita executarea silita sau, in caz de esec, insolventa institutiei in cauza. Cel aflat in postura inedita de a declansa insolventa comunei sau judetului este orice creditor care intra intr-o relatie contractuala cu institutiile publice, de la achizitii publice, la parteneriate public-private, la subscriptia de obligatiuni municipale etc., precum si creditorii alocatiilor bugetare (comunele sau localitatile din subordine, serviciile publice descentralizate, regiile autonome din subordine, salariatii).

Judecătorul-sindic, daca deschide procedura de insolvenţă, va numi un administrator judiciar, cu sarcina principala de a intocmi un plan de “redresare a insolvenţei”. Pe perioada planului, atributiile primarului sau ale presedintelui de consiliu judetean sunt suspendate, fiind exercitate de administrator. Daca nu se adopta un plan de redresare sau in caz de esec al acestuia, judecătorul-sindic va emite o hotărâre de preluare a atribuţiilor de ordonator principal de credite de către administratorul judiciar. Aceasta inseamna falimentul comunei sau judetului. Din acest moment, al falimentului, primarului sau, dupa caz, presedintelui consiliului judetean, le este interzisă exercitarea oricăror atribuţii cu implicaţii financiare pe toată perioada gestionării situaţiei de insolvenţă de catre administratorul judiciar. Interdicita se extinde chiar si asupra autorităţii deliberative a unităţii administrativ-teritoriale (consiliile locale si consiliile judetene). Observam, deci, ca principala atributie a primarilor si, respectiv, a presedintilor de consilii judetene, este suprimata pe perioada falimentului.

Este interesant de vazut, din punctul de vedere al dreptului public, ce efecte ar putea avea o astfel de masura fata de alegeri. Intr-adevar, mandatul ordonatorului de credite este limitat de ciclul electoral. Desigur ca, pe perioada mandatului sau, persoana in cauza va fi lipsita de prerogativele demnitatii castigate la alegeri, dar ce se intimpla daca starea de insolventa si sanctiunea preluarii atributiilor de ordonator de credite de catre administrator se extind peste data alegerilor? Se va aplica aceasta sanctiune si demnitarului nou ales? Este o situatie delicate pe care noua lege va trebui sa o rezolve, intrucit vointa electorala ar fi, practic, anihilata si pentru noul mandat. Desigur ca, cel in timpul mandatului caruia s-a instaurat starea de insolventa a unitatii administrativ-teritoriale si care, de altfel, este principalul vinovat de aducerea acesteia in stare de insolventa, nu va mai putea pretinde voturile electorilor, intrucit el va fi decazut din dreptul de a fi ales si, in plus, nimeni nu va mai avea incredere in el. Dar efectele falimentului se pot rasfringe negativ si asupra comunitatii locale, intrucit acesta se publicizeaza printr-un sistem asemanator publicitatii prin registrul comertului si, din momentul efectuarii acestei publicitati, comuna sau judetul vor fi, practic, in imposibilitatea de a emite obligatiuni municipale, de a contracta achizitii publice, de a incheia parteneriate public-private etc., de unde o paralizie totala a serviciilor publice.

Este clar ca pina la aparitia unui prim caz de insolventa a unei comune sau a unui consiliu judetean ramine putin timp, mai ales ca proiectul este repus in discutie la cererea FMI, care nu a venit sa ne mingîie pe crestet, ci ca sa ne spuna ce sa facem ca sa evitam falimentul total. Aceasta intrucit este evident ca o suma impresionanta de comunitati locale sunt intr-o perpetua stare de insolventa, ceea ce le bareaza din start calea catre finantarea pe piata creditului sau pe piata de capital, fiind nevoite sa se multumeasca cu alocatiile bugetare, intotdeauna insuficiente si intotdeauna impartite pe criterii politice, cu ignorarea criteriilor economice si sociale.

Predictii sumbre: Dupa criza economica intram intr-o alta, la fel de dura

Postat de Gheorghe Piperea in Criza economica

Recesiunea nu s-a terminat nici in SUA, nici in Europa, nici in Japonia. In primul rind, pentru ca, in conditiile in care dolarul este inca moneda de referinta in tranzactiile internationale si in rezervele valutare ale unor tari ca Japonia, China, Rusia si tarile arabe producatoare de petrol, sunt prea multi pseudo-dolari pe piata. In urma cu 4 luni, pentru a finanta planul Bush-Obama de sustinere cu imprumuturi a economiei americane (TURF), FED a tiparit, pur si simplu, 500 mld dolari. China avea atunci o rezerva de 2000 mld dolari, ceea ce inseamna ca, intr-o singura zi, rezerva, in valoare reala, s-a redus cu 25%. China a cerut atunci renuntarea la dolar ca moneda de referinta, dar intre timp a renuntat la cerere.

In al doilea rind, recesiunea nu se va termina, pentru ca economia mondiala depinde mult prea mult de SUA, care a ajuns la o datorie publica astronomica si care isi propune sa isi majoreze in continuare datoria, pentru a finanta noul sistem general de asigurare de sanatate si alte promisiuni electorale de stinga ale presedintelui Obama.  In acest moment, lichiditatile mari nu se mai orienteaza catre actiuni, nici catre titluri ipotecare, ci catre obligatiuni de stat. SUA emite in acest moment bonduri cu dobinzi real negative (adica, cel care cumpara obligatiuni nu o face pentru a cistiga din dobinda, ci pentru a isi plasa banii in siguranta, pe scurt, el nu cumpara un produs financiar, ci siguranta). Pentru SUA, acest lucru este inca posibil, pentru ca agentiile de rating inca clasifica bondurile americane cu AAA+. Dar si aici este evident ca se acumuleaza o bula investitionala, care se va sparge si va crea o noua recesiune, si mai mare.

In al treilea rind, marile afaceri din domeniul financiar, de genul AIG, Fannie Mae, Freddy Mac, bancile britanice Barclays, Lloyds, RBS etc. nu au fost inchise, ci sustinute cu bani publici. Asadar, statul american a preluat activele toxice de la banci si societatile de asigurari si acum le da inapoi investitorirlor, sub fomra de bonduri (care, in mod bizar, au inca rating AAA). Pe de alta parte, cetateanul care s-a imprumutat la banci pentru a-si cumpara casa a ramas si fara job, si fara casa, intrucit banca l-a executat silit. Dar banca, odata ce a inceput procedura de foreclosure, si-a recuperat banii de la societatile private de asigurari de genul AIG sau publice, de genul Freddy Mac, care au fost “salvate” prin injectii massive din bani publici. Deci, tot din banii contribuabililor. Nimic din racilele sistemului care au determinat actual criza nu s-a corectat, dar corectia va interveni inexorabil pentru ca intr-un joc nu poate cistiga toata lumea. In fine,toata lumea a uitat, din cazua crizei economice, ca exista o criza a alimentelor, o criza a resureselor energetic, o criza a gunoaielor si reziduurilor, o criza a mediului.

Toate aceste vor face ca criza sa fie si mai adinca si mai severa, intrucit masurile care trebuiau luate in urma cu 5-10 ani pentru a preveni aceste crize vor fi si mai greu de luat acum in conditiile in care lumea se preocupa de supravietuire de azi pe maine.

Urmariti, mai jos, ce declara laureatul premiului Nobel in economie, Paul Krugman, despre actuala criza economica.

Smerite sugestii catre maria sa, Guvernul

Postat de Gheorghe Piperea in "Falimentul febletea mea"

In caz de inundatie, barajele de acumulare sunt deversate controlat, localitatile din vecinatatea barajului fiind sacrificate (nu si oamenii), pentru a opri distrugerea intregii regiuni. In caz de incendiu pe suprafete mari, vegetatia de la marginea focarului este incendiata, pentru a tine sub control incendiul si a-l opri sa se extinda intr-o asemenea masura incat sa puna in pericol casele oamenilor sau localitatilor. Daca un intreg sistem economic sau financiar este in pericol de colaps, una sau mai multe companii ori banci sunt lasate sa falimenteze, pentru a putea salva sistemul.

Principiul inundatiei controlate a fost aplicat in Statele Unite (si, intr-o maniera tipic europeana, prin intermediul ajutoarelor de stat de salvgardare, si in marile state ale Uniunii Europene, incepand cu Franta, Germania si Marea Britanie), fiind deja publicate date statistice din care rezulta ca deriva economica si financiara se apropie de sfarsit. Banci ca Washington Mutual, banci de investitii ca Lehman Brothers sau Bear Sterns, mari corporatii care detineau suprematia in domeniul lor de activitate, ca General Motors si Chrysler, au fost fie falimentate, fie puse sub protectia tribunalului ori preluate pentru a fi salvate. Primul si cel mai important efect al aplicarii principiului inundatiei controlate a fost acela al stoparii pierderilor. Daca un robinet e vechi si, desi nu mai functioneaza, totusi ai nevoie de el, atunci il inlocuiesti cu unul nou, care sa nu mai provoace pierderi. Daca robinetul este si vechi, si inutil, atunci il extragi din perete si obturezi teava, ca sa nu mai provoace pierderi. Un al doilea efect esential al acestor falimente este cel vizibil acum in planul competitiei – bancile falite sau unele divizii ale acestora au fost preluate de concurenti, care acum produc profit (si, deci, si venituri la bugetul de stat) si locuri de munca (si, deci, reluarea consumului si usurarea sarcinii statale de suport al somerilor). Bancile care au rezistat crizei sunt acum intarite si activeaza, practic, pe un teren fara concurenti. In locul celor doi mari constructori americani de masini (numarul 1 si numarul 3 mondiali in anul 2007) au aparut alti jucatori, concurenti ai acestora, fie cei japonezi, fie cei europeni, care produceau masini mai eficiente din punct de vedere energetic, mai ecologice si mai economicoase. Un al treilea efect esential al aplicarii acestui principiu este salvarea prin faliment. Desi alaturarea celor doi termeni ar putea parea un oximoron, in fapt salvarea prin faliment este o realitate cat se poate de palpabila. Intr-adevar, chiar daca sunt bankruptcy, GM si Chrysler sunt sub protectia tribunalului, ceea ce inseamna ca nici un creditor nu ii mai poate executa silit, nici o creanta nu mai poate fi majorata cu dobanzi, penalitati si alte costuri. In plus, feriti de presiunile creditorilor, managerii de criza ai celor doi constructori de automobile pot pune la punct si, ulterior, implementa, un plan de reorganizare care sa salveze companiile respective. Impreuna cu aceste, vor fi salvate in mare masura si locurile de munca generate de cele doua companii, fondurile de pensii si de asigurari de sanatate care depind de ele, industria orizontala creata pentru a sustine productia, comercializarea in intretinerea automobilelor produse de cele doua companii, veniturile la bugetele centrale si locale generate de aceste companii si tranzactiile le bursa cu actiunile celor doua companii. Constructorii de automobile care vor rezulta din GM si Chrysler vor putea redeveni jucatori importanti pe piata relevanta, mai ales ca starea de bankruptcy a fortat atat GM cat si Chrysler sa renunte la vechile proiecte fantasmagorice si la masinile ultra-consumatoare de energie, in favoarea unor masini economice si mai putin poluante. Or, aceasta decizie, unita cu cresterea volumului de vanzari de masini ecologice determinata de noii lideri in domeniu, va influenta masiv nu numai consumul, ci si starea mediului, precum si geopolitica, actualii detinatori de resurse energetice urmand a pierde din importanta strategia pe care le-o confera “sansa” de a detine petrol si gaze.

Intr-o economie de piata, cele sumarizate mai sus sunt cele mai eficace masuri anti-criza, atat la nivel macro-economic, cat si la nivelul IMM-urilor. Guvernul Boc nu trebuie sa re-inventeze roata. In loc sa incerce sa salveze Oltchim cu garantii de stat de peste 500 milioane de euro, Guvernul, in calitatea sa de actionar foarte majoritar la aceasta companie ar trebui sa ceara de urgenta insolventa, pentru a determina toate cele trei efecte esentiale ale principiului inundatiei controlate explicate mai sus. Oltchim nu este singura companie cu probleme si cu pierderi din Romania si, daca Guvernul insista in a acorda companiei Oltchim acest ajutor de stat (ilegal sau, in orice caz, greu de admis de catre Comisia Europeana), s-ar putea ca si alte zeci de companii mari sa ceara sa li se aplice acelasi tratament, ceea ce ar ridica nu numai probleme de identificare a surselor de finantare pentru asemenea ajutoare (se vede cat de priceput este guvernul actual in asigurarea surselor de finantare pentru salarii si pensii), ci si grave acuze de concurenta neloiala in cadrul Uniunii Europene. Caci, intr-adevar, probleme au si CFR Infrastructura, si CFR Marfa, si CFR Calatori, si CNH Petrosani si multe altele. Pe de alta parte, Guvernul va trebui sa explice, dupa salvarea Oltchim, de ce salariatii, comunitatea locala din Valcea si industria orizontala din jurul Oltchim merita ajutate sa supravietuiasca crizei in timp ce cateva sute de mii de IMM-uri, cu tot cu cele 2 milioane de angajati ai acestora, nu merita acest ajutor si de ce, spre exemplu, cei 800.000 - 1.200.000 de someri preconizati a exista in Romania pana la finele anului electoral 2009 nu merita acest ajutor. Ca si contribuabil care face o onoare din faptul de a-si plati taxele si impozitele, eu declar ca nu sunt de acord cu aceasta discriminare si, mai mult, declar ca nu vreau ca Statul roman sa foloseasca banii produsi de mine in alte scopuri decat pentru finantarea sistemului de sanatate, aparare, ordine publica si protectie sociala si a sistemului de invatamant. Chiar asa, cum ramane cu celebra majorare cu 50% a salariilor cadrelor didactice, impusa in Parlament chiar de cele doua partide din coalitia aflata acum la guvernare? Cum va stopa Guvernul exodul cadrelor didactice catre Occident, pe motiv de saracie? Ce raspuns ii va da Guvernul acelui parinte de copil de la tara care observa ca scoala la care invata copilul sau mai are 2 profesori, dintre care unul suplinitor si altul pensionar, rechemat la “datorie”? Guvernul ar trebui sa se gandeasca, intr-un final, si la cei care platesc taxe si nu doar la eternele intreprinderi romanesti de stat, bugetofage si falimentare.

Oltchim, alaturi de alte “vedete” din topul datornicilor la stat si la bugetele de asigurari sociale, are pierderi. Acesta este un fapt. Tot un fapt este si dependenta acestor pierderi perpetue de eternul management al Oltchim (si al celorlalti colegi de top ai Oltchim). Pierderile nu pot fi stopate prin alte injectii de bani publici in aceasta caruta costisitoare dar fudula, ci doar prin punerea Oltchim sub protectia tribunalului. Daca Oltchim are sanse sa se salveze si sa produca profit intr-un viitor cat de cat apropiat, atunci singura optiune pentru Oltchim si pentru actionarul sau majoritar este reorganizarea judiciara. La fel si pentru colegii sai de top. Datoriile imense la bugetul de stat pe care le cumuleaza aceste mari intreprinderi aflate perpetuu in dificultate (nu am facut un calcul, dar pariez ca depaseste de cateva ori bugetul necesar platii salariilor cadrelor didactice majorate cu 50%), in loc sa fie sterse sau amputate, ar putea fi, intr-un viitor previzibil, platite, in totalitate sau in parte. Pentru cei ce vor un exemplu, ii invit sa se informeze despre cazul Rafo Onesti. Fortat de constrangerile procedurii insolventei, actionarul majoritar al Rafo a achitat Statului roman, prin ANAF, in cursul anului 2007, suma de 350 milioane de euro. De euro, nu de lei vechi.

Stimate dle prim-ministru, cu smerenie va spun: iata de unde puteti lua bani pentru a finanta cheltuielile bugetare si iata cum puteti salva economia romaneasca.