Programul Piperea: Justitia si legea

Postat de Gheorghe Piperea in Politica

II. Justitia si Legea

1. Doctrina crestina si cea liberala a subsidiaritatii sunt fundamentele constituirii Uniunii Europene.
Doctrina crestina pretinde ca individul este liber si responsabil de modul in care isi construieste destinul.
Interventia divina este o solutie de rezerva (subsidium), pentru cazurile in care individul ar fi privat de capacitatea de a-si construi propriul destin.
Doctrina statului minimalist, de asemenea, are la baza aceeasi idee a subsidiaritatii. Statul este subsidiar fata de persoana. Individul trebuie protejat de orice interventie nejustificata a statului, intrucat individul este prezumat a fi capabil sa-si rezolve problemele din initiativa si cu mijloace proprii. Statul trebuie sa se preocupe doar de rezolvarea sarcinilor sale generale, care nu sunt la indemana particularilor (aparare, sanatate, educatie, politica economica si sociala) si sa intervina doar acolo unde individul are nevoie  de ajutor, adica sa-si limiteze atributiile la rezolvarea acelor probleme fata de care indivizii nu au nici un fel de initiativa sau nu dispun de mijloace adecvate. Interventia puterii publice in sfera privata este admisibila numai acolo unde autonomia individuala sau de grup social se dovedeste a fi insuficienta pentru atingerea unei finalitati. Principiul subsidiaritatii impune ca deciziile sa fie luate la nivelul colectivitatii celei mai de jos, interventia puterii centrale sau unionale fiind admisibila doar atunci cand aceasta ar avea eficienta mai ridicata.

Inflatia de legi si ordonante de urgenta reprezinta o involutie a democratiei, si nu denota eficienta Parlamentului sau a Guvernului ci, dimpotriva, esecul acestor puteri ale statului de a gestiona sarcinile cu care cetatenii le-au mandatat. Legi multe nu inseamna legi bune. O lege este buna si se poate perpetua daca este simpla, principiala, legitima si usor de interpretat si asimilat. Cetateanul obisnuit respecta legile simple pentru ca le poate intelege si le poate crede.

De altfel, la nivelul colectivitatilor locale, regionale sau profesionale, mai prezente in viata de zi cu zi a individului nu sunt legile, ci canonul (legea proprie a comunitatii, regula sa de baza), uzantele si cutumele locale, regionale sau profesionale. Cand statul face prea multe legi, schimbate prea des, in functie de conjuncturi politice, sociale sau economice, renuntandu-se la norma spontana (uz, obisnuinta), ne indepartam de bunul simt juridic si economic si ajungem sa apelam la oameni de legi (straini de realitatile imediate care trebuie incadrate in tiparele legii si straini de interesele si idealurile individului sau ale colectivitatii) care fac legea din ce in ce mai formala si formalista si care folosesc tehnica juridica a interpretarii legii, in locul explicarii ei pe intelesul omului de rand, fara a mai avea intelegerea directa a nevoilor. Si astfel, legiuitorul falsifica realitatea si ascunde adevarul, ajungand sa faca mai importante tehnica juridica si prejudecatile sociale si politice decat viata si adevarul. Legiuitorul nu este democrat daca emite legi si coduri in mod continuu, ci daca permite indivizilor si colectivitatilor sa asimileze legea si sa isi creeze si sa aplice propriile legi sau norme spontane, propriile legi tacite, si aceasta nu de team unei constrangeri, ci pentru ca asa este normal si etic sa o faca.

2. Echitatea si dreptatea sunt fundamentale sistemului judiciar. Dreptul la un proces echitabil este prevazut atat in Constitutia noastra, cat si in Conventia Europeana a Drepturilor Omului. In baza principiilor constitutionale, lipsa echitatii poate duce chiar la desfiintarea unei hotarari judecatoresti.

Echitatea inseamna bunul simt, rezonabilitatea in relatiile umane, prevalenta faptelor asupra juridicului (sau a fondului asupra formei) si o justitie realista si palpabila.

Exista un drept natural, o justitie (dreptate) eterna si imuabila, situata deasupra regulilor de drept pozitiv si care trebuie sa se impuna oricand si oriunde – fiat justitia, pereat mundi. Dreptul natural este nu numai un ideal, ci este chiar ratiunea normei de drept, ideea esentiala care da sens dreptului si fara de care legea si dreptul ar fi absurde sau ilegitime, provocand mari tulburari sociale care ar putea ajunge pana la schimbarea oranduirii intr-un stat. Cata vreme legea este logica si dreapta, oranduirea care si-a fundat existenta pe astfel de lege se conserva la infinit, iar indivizii si colectivitatile vor intra in conflict rar. Echitatea si dreptul natural sunt idei ce fundamenteaza democratia, reliefand aspiratia spre bine (dreptul la fericire) a umanitatii in general si a individului, privit separat. Echitatea este spiritul realist si social al legii.

3. Legea fundamentala ne arata ca Preşedintele Republicii veghează la buna funcţionare a autorităţilor publice si ca el mediază între puterile statului şi între stat şi societatea civilă. De asemenea, intervenţia Preşedintelui în ce priveşte consolidarea statului de drept este o obligaţie constituţională a acestuia. Ales prin sufragiu universal şi respectând principiul nonapartenenţei la un partid politic, el trebuie sa isi asume obligaţia de a regla prin mediere mecanismul statal şi raporturile dintre stat şi societate.

Presedintele statului nu trebuie sa creeze si nici sa intretina conflictul in societate. Ca mediator intre puterile publice si intre societate si stat si ca reper moral al societatii, Presedintele trebuie sa se implice activ in prevenirea, atenuarea si aplanarea a conflictelor. Presedintele ar trebui sa promoveze sau chiar sa impuna un model non-conflictual de solutionare a disputelor, pentru ca spatiul justitiei este un spatiu tensionat, un spatiu al scandalului si al tulburarii, care trebuie evitat. Solutia non-conflictuala, adica acel compromis acceptabil ambelor parti ale ecuatiei, este durabila in timp si are potentialul de a rezolva definitiv disputa, permitind pastrarea intacta a raportului social. Si mai important este ca acest acord de vointe are la baza increderea intre parti - iar increderea este ceea ce ne lipseste cel mai mult astazi – si ca el constituie o incurajarare a spiritului civic, a comunicarii intre oameni, a cooperarii si a comportamentului non-agresiv in relatiile umane si, in definitiv, o restabilire a primoridalitatii bazelor morale ale societatii. O solutie judiciara, care oricum vine dupa un timp indelungat, lasa urme adinci in relatiile dintre oponenti sau chiar agraveaza conflictul. De aceea, in justitie ar trebui sa se ajunga doar atunci cind justitia nu poate fi evitata sau cind s-au epuizat mijloacele alternative de solutionare a disputelor.

Datorita numarului mare de cauze aflate pe rolul instantelor judecatoresti, sunt necesare reorientarea corpusului legii catre dreptul non-conflictual si implementarea tehnicilor alternative de solutionare a conflictelor, de genul medierii.  Pentru revenirea la principiul preeminentei faptelor si la echitate, precum si pentru respectarea principiului rezonabilitatii termenului de judecata, procesele trebuie sa poata fi evitate, prin apelarea la aceste tehnici alternative. Insasi presedintele Romaniei, in calitatea sa de mediator intre puterile publice si intre stat si societatea civila, ar trebui sa fie un model de implementare a acestei tendinte, putand favoriza calmarea tensiunilor sociale prin reinsertia sociala a preceptelor morale si a bunului simt juridic, cu consecinte benefice asupra conflictelor individuale de natura juridica.

Toate acestea sunt deziderate care se pot atinge de un Presedinte al Republicii responsabil atunci cind isi exercita atributia de mediator conferita de Constitutie. Un Presedinte autointitulat « jucator » este in mod evident strain acestor deziderate. Contracanditatii sai care incearca sa il imite sufera de acelasi inconvenient.

4. Justitia trebuie sa se transorme dintr-o autoritate controlata si controlabila intr-o putere idependenta si apta sa reziste tentatiilor, dar si amenintarilor venite din sfera politicului. Statul de drept realizeaza, prin esenta sa, o limitare a puterii politice. Statul de drept semnifica subordonarea autoritatilor si a individului fata de drept. In viziunea mea, justitia trebuie sa fie o modalitate de limitare a puterii. Din pacate, astazi justitia este intrebuintata pentru a sustine excesul de putere.

In calitatea sa de membra a Uniunii Europene, Romania este parte a unui sistem complex de valori si principii valabile oriunde  in spatiul comunitar. Una dintre aceste valori este sistemul judiciar de tip european, care presupune mobilitatea intracomunitara a hotararilor judecatoresti pronuntate in tarile membre. De asemenea, Romania este membra a grupului de state care au adoptat Conventia Europeana a Drepturilor Omului, acceptand, incepand cu 1994, obligativitatea jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, care are ca fundamente principiului liberului acces la justitie si al procesului echitabil, punand la baza sistemului de principii care anima acest grup de state dreptate, echitate si bunul simt juridic. Pentru ca hotararile emise de sistemul nostru judiciar sa se integreze pe deplin acestor circuite si sisteme de valori, este necesar ca justitia romaneasca sa fie predictibila si credibila. O legislatie in continua schimbare, o jurisprudenta neunitara si greoaie, o perioada nerezonabila de timp dupa care se pronunta solutia definitiva in cazul dedus judecatii, toate acestea impiedica implinirea acestor deziderate.

Existenta continua a unei societati libere si democratice depinde de recunoasterea conceptului de justitie bazata pe lege. Justitia, ca stare de fapt, este posibila daca legea este cladita pe respectul pentru individ si pe capacitatea acestora de a se auto-guverna si daca demnitatea persoanei este respectata si protejata. In lipsa unor astfel de temeiuri ale legi, drepturile individuale devin subiect al puterii nelimitate, respectul pentru lege este anihilat, iar  auto-guvernarea rationala este imposibila.

O justitie predictibila si credibila poate fi asigurata prin impunerea precedentului judiciar ca izvor de drept.

Principiul separatiei puterilor in stat impune, la prima vedere, ca instantele judecatoresti sa aplice legea spetelor cu care sunt sesizate si sa pronunte solutii in baza legii, fara a crea norme de drept.

Dar legiuitorul, in baza principiului separatiei puterilor in stat, are atributia de a face legea (lex), in timp ce judecatorul are rolul de a realiza dreptul (jus). Legea nu este altceva decat ceea ce spune judecatorul ca este legea. Judecatorul are jurisdictio, adica puterea de a spune legea. Spunand dreptul (jurisdictio), judecatorul creaza dreptul, solutiile unitare, repetabile si predictibile date de judecator capatand valentele precedentului judiciar creator de drept. Dreptul pe care il “spune” judecatorul nu se limiteaza la a fixa tiparul normei legale asupra faptului juridic, ci se extinde la explicarea si interpretarea legii, la completarea acesteia prin apelul la principiile dreptului, ajungand in final la solutia juridica adaptata spetei concrete dedusa solutionarii.

O jurisprudenta constanta, precum si autoritatea hotararilor instantei de la varful sistemului judiciar (Inalta Curte de Casatie si Justitie), se impun cu o autoritate egala cu cea a legii. Aceasta constanta poate contribui la unificarea practicii, conditite obligatorie pentru intarirea predictibilitatii actului de justitie, a celeritatii acestuia si, ca un corolar, la intarirea increderii justitiabilului in justitie. Cu conditia ca aceste jurisprudente constante sa se bazeze pe o corecta si detaliata stocare a precedentelor judiciare si pe aplicarea legii, ele sunt necesare unei mai bune administrari a justitiei.

Sistemul precedentului judiciar este atat constant, cat si usor adaptabil la schimbarile din mediul juridic si legislativ. O solutie de speta repetata si repetabila, adica un precedent judiciar, poate sa dureze atata vreme cat premisele faptice ale acestui precedent se mentin. Daca faptele sufera schimbari de esenta, atunci si solutia jurisprudentiala se schimba.

Acest sistem al precedentului judiciar este in prezent acceptat ca fiind preferabil atat de instantele comunitatii economice europene (mai alex Curtea de Justitie a Comunitatii Europene), cat si de Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Astfel, daca decizia jurisprudentiala este emisa de instantele comunitare europene in interpretarea dreptului comunitar european, aceasta decizie este obligatorie chiar si in cazul in care ar contrazice o lege interna a statului sub jurisdictia caruia s-ar fi nascut sau desfasurat conflictul judiciar. La fel, deciziile Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) fac parte din dreptul intern, ele fiind obligatorii ca si textele Conventiei, in cazul in care legile interne ale Romaniei sau chiar Constitutia Romaniei ar fi contrare Conventiei sau deciziilor CEDO, acestea din urma ar avea prioritate la aplicare.

Instanta de la varful sistemului judiciar al Romaniei, ICCJ, cu rolul de integrator si de unificator al practicii judiciare, trebuie sa asigure predictibilitatea actului de justitie, printr-un sistem de hotarari de speta care sa nu se contrazica intre ele si sa nu puta in discutie credibilitatea actului de justitie. Lipsa de predictibilitate si de credibilitate duce la o incalcare indirecta, dar nu mai putin periculoasa, a principiului conventional si constitutional al liberului acces la justitie, precum si a dreptului la un proces echitabil. In aceasta optica, o solutie de speta nu poate fi contrazisa de o alta solutie de speta, daca spetele sunt identice sau similare.

Pentru ca avantajele precedentului judiciar sa nu se transforme in opusul lor, sunt necesare schimbari esentiale de statut profesional si personal in ceea ce-l priveste pe magistrat, in special in selectia judecatorilor si in pregatirea lor profesionala. In prezent, un absolvent de drept poate deveni magistrat daca urmeaza cursurile de 2 ani ale Institutului National al Magistraturii. Acesti magistrati pleaca la drum cu handicapul lipsei de experienta personala si de viata, care ii va impiedica sa infaptuiasca un act de justitie corect si intelept. Fara a considera ca valoarea profesionala, in sine, trebuie sa astepte un numar de ani pentru a consolida, consider totusi ca o persoana cu varsta de 24 de ani nu poate percepe in intreaga sa complexitate, de exemplu, un caz de divort cu partaj si cu incredintare de minori cata vreme nu are experienta unei casatorii. Magistratii, in special judecatorii, ar trebui selectati dintre juristii cu un minim de experienta practica, asa cum se intampla, de altfel, in majoritatea tarilor UE. In acest fel, sistemul precedentului judiciar, pretins atat de imperativul liberei circulatii a hotararilor judecatoresti in spatiu comunitar, cat si de imperativul dreptului la un proces echitabil si predictibil, poate fi adoptat fara riscul unor masive erori judiciare.

Abundenta de legi si alte acte normative si diversitatea lor fac, in ultimul timp, ca justitia sa se indeparteze din ce in ce mai mult de cetatean, care a ajuns sa perceapa legea si justitia ca pe niste concepte pur formale, fara sens si foarte indepartate de ideea de justitie si de dreptate. De aceea, in ultima perioada, tot mai multi cetateni romani si-au cautat dreptatea la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, dand astfel, pe buna dreptate, un vot de blam sistemului nostru judiciar. CEDO a sanctionat Statul roman in repetate randuri tocmai pentru lipsa de echitate si de predictibilitate a sistemului nostru judiciar si legislativ si a indicat Statului roman in repetate randuri sa isi modifice legislatia in vederea respectarii acestor principii. Statul roman nu numai ca nu a respectat aceste indicatii, riscand suspendarea din Consiliul Europei si, in extremis, excluderea din acest consiliu, dar a continuat sa emita acelasi gen de legi neconforme cu dreptatea si bunul simt juridic. Spre exemplu, in domeniul proprietatii si al restituirii bunurilor nationalizate de statul comunist, Statul roman a modificat masiv de 4 ori in 15 ani legislatia. De fiecare data numarul cazurilor inregistrate la CEDO contra Statului roman a crescut exponential. Legislatia proprietatii trebuie sa fie si sa ramana echitabila si intangibila, intrucat dreptul de proprietate este temelia drepturilor civile. Judecatorii trebuie sa aplice prezumtia constitutionala de proprietate, iar daca nu o fac si cauzeaza procese contra Romaniei la CEDO, trebuie sa fie facuti responsabili patrimonial, pentru ca cetateanul romn sa nu mai fie obligat sa plateasca greselile lor.

5. In litigiile penale, pentru a se asigura reinsertia sociala a eticii si a principiului preeminentei faptelor, ar trebui reintroduse curtile cu juri, in special in cazurile de mare amploare si cu mare impact social, inclusiv a cazurilor de mare coruptie.

Pe de alta parte, executivul,  prin ministerul public, inca se mai interfereaza cu puterea judecatoreasca, mai ales la nivelul CSM, dar si, din pacate, prin modul in care sunt concepute legea organizarii judiciare si propeictul noului cod de procedura penala. Sa ne reamintim ca executivul are ca membri 5 reprezentanti ai procurorilor, pe Procurorul general si pe Ministrul justitiei. Desi fac parte din executiv, prin subordonarea lor (in)directa fata de Ministrul justitiei si, desi Constitutia nu ii califica drept magistrati, procurorii sunt considerati in continuare magistrati, chiar si la nivelul opiniei publice.

Statutul legal al procurorilor in Romania este anacronic, Statul roman fiind deseori sanctionat de catre CEDO pentru modul in care a conceput aceasta institutie, aflata la confluenta puterii judecatoresti cu puterea executiva. Procurorul roman nu este un magistrat independent, intrucat el este subordonat ierarhic Procurorului General si, conform Constitutiei, isi desfasoara activitatea sub controlul Ministrului Justitiei. Functiile superioare din sistemul Ministerului Public sunt ocupate in urma unor proceduri excesiv de politizate, putand ridica suspiciuni relative la independenta persoanelor numite in aceste functii. Procurorul roman nu este nici magistrat impartial, intrucat el este parte in procesul penal, fiind adversarul inculpatului. Cu toate acestea, procurorul roman se considera egalul judecatorului, si nu egalul avocatului apararii. Pentru a reda procurorului independenta profesionala pe care, in prezent nu o are,  pentru a pune de acord pozitia sa procesuala cu imperativele procesului penal si pentru a asigura aplicarea principiului egalitatii armelor in proces, procurorul roman trebuie repozitionat in sistemul judiciar roman drept avocat al acuzarii.

Lupta impotriva coruptiei, inclusiv a coruptiei avocatilor si a magistratilor, poate deveni eficienta in momentul in care magistratul este sub autoritatea disciplinara a unui corp profesional independent, asa cum este corpul profesional al avocatilor.

Justitia trebuie scoasa din starea de neputinta in care se afla. Slabiciunea Justitiei este expresia slabiciunii clasei politice conducatoare. Reforma in Justitie este in primul rand o reforma politica. Ea este legata de modul in care clasa politica intelege sa respecte cerintele statului de drept, sa covinga asupra unor principii de drept care trebuie respectate si sa accepte controlul si independenta actului de justitie. Respectul fata de lege trebuie sa fie un atribut obligatoriu al conduitei politice. Astfel autoritatea judecatoreasca, asa cum este denumita prin Constitutia Romaniei, va deveni o adevarata putere judecatoreasca.

Or, acestea nu sunt posibile doar prin masuri la adresa procurorilor si judecatorilor, ci, mai ales prin ranforsarea rolului avocatului si a mediatorului. Rolul avocatului in acest demers se poate intari prin crearea unei profesii legale unice si exclusiv autorizata sa practice legea, parte a sistemului judiciar.

Atributiile presedintelui, corect exercitate, pot contribui la redarea demnitatii Justitiei ca putere reala in stat, scoasa de sub ingerintele de natura politica. Raporturile Presedintelui cu Consiliul Superior al Magistraturii, criteriile de competenta si probitate pe care le poate folosi pentru numirea judecatorilor si procurorilor, vor putea sustine reforma in justitie.

Programul Piperea: Criza economica

Postat de Gheorghe Piperea in Politica

I. Criza economica

In majoritatea covirsitoare a cazurilor, raporturile sociale sunt legate pentru ca fiecare parte sa aiba de cistigat, cu conditia ca fiecare sa isi faca datoria. Numai atunci cind legea datoriei este incalcata si cel in culpa il tulbura pe cel de linga sine ori tulbura societatea in ansamblul sau, Statul, prin cele trei puteri, este chemat sa gestioneze aceste conflicte si sa restabileasca ordinea sociala. Dar viata nu inseamna numai conflict, caci viata nu e o prada. De aceea, Statul trebuie sa se abtina de la a interveni in toate detaliile vietii indivizilor si mai ales sa se abtina sa intervina prea des si prea brutal in economie.

Principala sursa de conflict si tulburare sociala este criza economica pe care o traverseaza acum si Romania.

Criza economica actuala este, de fapt, o criza politica. Asa cum clasa politica romaneasca a fost incapabila sa perceapa in 2008 apropierea crizei de Romania, tot asa ea este incapabila sa o gestioneze in anul 2009. Un Guvern care, desi beneficiaza de 70% din voturile parlamentarilor si de andosamentul Presedintelui Romaniei, precum si de imprumuturi masive de la institutiile financiare internationale, nu reuseste sa gaseasca si sa puna in lucru solutii anti-criza ci, dimpotriva, contribuie la agravarea recesiunii cu tot felul de masuri infantile, nu poate decit sa confirme ca, si fara criza economica mondiala, Romania politica si-ar fi creat propria criza. Un presedinte conflictual, care isi hraneste popularitatea din crearea si intretinerea crizelor si a tulburarii constiintei sociale, nu e cu nimic mai potrivit decit Guvernul pe care il gireaza sa lupte contra actualei crize economice. Si Presedintele, si actualul Guvern, au venit la putere printr-o minciuna frumos ambalata. Actualul Presedinte, care ne ura in 2004 sa traim bine, in 2008 ne asigura ca criza nu va lovi Romania si, cu toate acestea, a girat formarea actualei coalitii guvernamentale “stinga-dreapta” pe motiv de criza economica. In campania electorala, cele doua partide aflate acum la guvernare negau si ele, la unison, dar de pe pozitii de o adversitate dura, ca Romania va fi atinsa de criza economica. Sa nu uitam ca aceste partide impuneau in Parlament o lege de majorare a salariilor cadrelor didactice despre care, in prezent, nici nu mai vor sa auda. Ceea ce ramas insa este votul masiv al acestor cetateni sedusi de promisiuni electorale mincinoase. Este de neinteles, totusi, cum te poti justifica fata de propria persoana sau fata de votantii tai cind te afli la putere datorita unei (unor) minciuni.

Actuala criza economica vine din lacomie. Mai précis din lacomia si abuzurile creditorilor, care au profitat si profita de starea de nevoie specifica noii specii de om – consumatorul, si din lacomia si prostia clasei politice, care foloseste criza economica drept pretext pentru cele mai smintite masuri economice sau pentru justificarea noii mode a interventionismului statului in economie si in viata individului, a cetateanului-consumator. Consecinţele drastice şi inechitabile ale abuzurilor creditorilor si politicienilor faţă de consumator sunt, din fericire, insotite de un “efect de reflux” : asa cum la reflux, odata cu retragerea apei, se poate vedea lamurit ce este pe fundul marii, tot asa criza economica actuala ne va arata lamurit cine este corect si eficient si cine nu, cine a mintit si cine nu, cine va putea supravietui realitatii si cine nu. Chiar daca cele mai importante democratii si economii din lume se ghideaza dupa asa-zisul principiu politic “too big to let fail”, criza economica actuala ne-a aratat ca marimea nu inseamna sfintenie si nici vesnicie si ca nimic nu rezista efectului de reflux, ca nimic nu rezista adevarului. Afaceri de dimensiunea Lehman Brothers, General Motors si Chrysler sunt acum in faliment, desi in urma cu un an nimeni nu isi imagina asa ceva.

Omul modern, inclusiv concetateanul nostru, a fost determinat sau invatat sa consume pentru a putea fi mai usor controlat. In secolul XXI se consuma orice si oricit, indiferent de necesitatile normale si de sursele de finantare a consumului si indiferent de costurile pe care trebuie sa le suporte mediul in care traim. Se consuma marfuri reale, dar si marfuri virtuale. S-a ajuns la a se consuma inclusiv produse financiare care, din necesitatea de a crea bani, s-au desprins de suportul lor material si s-au dematerializat. Ambalate sub forma unor produse financiare derivate, aceste non-marfuri au dus la crearea unei cantitati enorme de pseudo-bani, care nu mai aveau in spate valori, ci sperante sau iluzii. Consumul este, desigur, « benefic » si pentru stat, intrucit majoritatea covirsitoare a veniturilor bugetare provin din impozite indirecte, care taxeaza consumul si, de aceea, cu cit se consuma mai mult, cu atit bugetul este alimentat cu mai multi bani, iar aparatul administrativ statal este exacerbat pentru a putea fi cheltuiti acesti bani in plus. Asa ca nu productivitea, tehnologia sau inovatia au fost stimulate, ci consumul. Pentru a stimula consumul, a fost stimulat creditul. Au fost creditati si cei care fie nu aveau nevoie, fie nu aveau resurse de rambursare, dar aveau speranta unor venituri viitoare. Uneori s-au dat credite pe perioade care depaseau durata vietii unui om, obligind la rambursare si generatiile viitoare pentru pretul ce trebuia platit pentru a consuma. Dar cind pariul pe consum s-a dovedit a fi pierzator, iluziile s-au spulberat iar politicienii, creditorii si cetatenii-consumatori, ca si copiii vesnici din povestea lui Peter Pan, care se obisnuisera sa consume ceea ce credeau ca au pe masa, au ajuns in prezent sa se intrebe de ce nu mai este hrana pe masa. Se vede acum, spre exemplu, cit de firav este un buget de stat construit pe baza taxarii consumului, din moment ce, in lipsa consumului, statul trebuie sa se imprumute zi de zi la banci si la institutii financiare internationale pentru a suporta cheltuielile publice exorbitante generate de aparatul administrativ stufos creat pentru a cheltui si nu pentru a crea. Si, in fine, cea mai mare libertate în acordarea creditului duce la cea mai aspră procedură în execuţie silita. Cind “beneficiarii” de credite ipotecare vor incepe sa fie executati silit in toamna lui 2009, probabil ca vor incepe sa se intrebe de ce nu traiesc bine, asa cum li se promitea in 2004. 

Cetateanul-consumator devine debitor si, in aceasta calitate, el este dependent de creditori si, in ultima instanta, de stat, care este controlat de politicieni. Libertatea de a te imprumuta pentru a consuma este, de fapt, un dar otravit, caci duce la control si la dependenta. Sunt de acord ca statul nu se poate sprijini pe nimic altceva decât pe încredere, care nu poate dăinui dacă datornicii nu-şi plătesc datoriile, dar daca datoria porneste de la o iluzie sau daca ea se fundeaza pe o cauza sau o lege ilegitime, statul trebuie sa isi sprijine cetatenii in a-si recapata libertatea, oferindu-le acestora posibilităţi reale de a se elibera de plata datoriilor contractate pentru iluzii sau pentru preturi ce depasesc valoarea reala a marfii. In caz contrar, conflictul mereu renăscând dintre creditori şi datornicii urmăriţi în bunurile şi persoanele lor poate duce la mari tulburari sociale si la aparitia unei stari de pericol pentru democratie si pentru stat, in sine, motiv pentru care statul, prin reprezentantul sau cel mai inalt, Presedintele Republicii, trebuie sa restabileasca echilibrul şi sa împiedice alcătuirea unei paturi sociale pauperizate, prea numeroasa şi prea deznădăjduita pentru a mai putea fi condusa.

Controlul prin minciuna, prin indatorare si prim masuri statale populiste poate pune in pericol statul, iar slabirea sau disparitia statului sunt lucruri pe are nu ni le putem dori, caci statul este acea putere care, oricite alte puteri individuale sau colective ar coexista, le depaseste ca anvergura si importanta. Statul este, in definitiv, organizatia menita sa-i apere pe cei lipsiti de aparare sau resurse contra abuzurilor de orice fel. Actuala criza, de altfel, pune in pericol si democratia, caci detinatorii de resurse financiare  -care, in majoritatea lor, nu sunt nici democrati, nici merituosi, nici virtuosi  - vor putea cumpara orice, inclusiv voturi si suflete.

Masuri concrete ce trebuie intreprinse pentru a face fata gravei crize economice in care Romania se afla

1. Declansarea imediata a procedurii de insolventa fata de intreprinderile cu pierderi si cu datorii la bugetele publice, pentru fi salvate prin reorganizare judiciara sau pentru a fi inchise;
2. Adoptarea de urgenta a legii salvgardarii, pentru a permite intreprnderilor aflate in dificultate sa se salveze prin intelegeri cu creditorii si pentru a se pastra locurile de munca generate de aceste intreprinderi;
3. Adoptarea de urgenta a legii falimentului persoanelor fizice, pentru a permite particularilor aflati in situatie de supra-indatorare sa-si redreseze afacerile familiale si pentru a le permite acestora sa-si pastreze locuintele;
4. Stimularea temporara a consumului, pentru a permite bugetelor pubice sa se alimenteze cu impozite si taxe indirecte si pentru a re-porni industria de constructii si industria producatoare de bunuri, prin reducerea tva-ului si a impozitului pe venit la 15% pe urmatorii 5 ani;
5. Introducerea generalizata, fata de toate IMM-urile, intreprinderile individuale, familial sau profesionale, a mecanismului transparentei fiscale, adica a impunerii directe a veniturilor intreprinderii ca venituri ale titularilor ei sau ale asociatilor, pentru a permite cresterea veniturilor bugetare prin cresterea gradului de conformare voluntara si prin stimularea consumului si a investiiilor.

Aceste masuri sunt in competenta Presedintelui si pot fi promovate de Presedinte fara a exista tentatia de a incalca Constitutia!

Programul Piperea: Este vremea sa punem PUNCT – Introducere

Postat de Gheorghe Piperea in Politica

La 20 de ani de la Revoluţie, România este una din cele mai corupte ţări din Europa, percepută ca fiind incapabilă să acceseze şi să gestioneze fondurile europene, incapabilă să îşi creeze propria infrastructura, incapabilă să îşi educe proprii cetăţeni, incapabilă să asigure sănătatea, cultura şi securitatea oamenilor.

România este identificată în lume ca fiind ţara violurilor, crimelor, jafurilor, accidentelor, grevelor, cazurilor de corupţie, spăgilor, cerşetorilor, taberelor de la marginea oraşelor, copiilor maltrataţi etc. Este ţara în care promisiunile nu se respectă iar tupeul înlocuieşte legea sau comportamentul civilizat.

Toate astea se întâmplă pentru că România nu a fost capabilă să îşi promoveze propria elită de intelectuali, specialişti, cercetători, informaticieni, sportivi etc. elită care să fie recunoscută, respectată şi urmată în exemplul ei de cetăţenii ţării, respective să impună restului lumii prin acţiuni coerente, profesioniste şi argumentate în beneficiul poporului român.

Tot acum, la aceiaşi 20 de ani de la Revoluţie, clasa politică românească este dominată de persoane care provin din fosta securitate, din fostul partid comunist sau din fosta nomenclatură politico-economică de dinainte de 1989.

Aproape toţi seniorii politicii româneşti s-au format în perioada comunistă în decursul căreia erau, într-un fel sau altul, dependenţi de structurile de control al politicii şi al economiei din acea dată. Pentru a păstra acest control, ei şi-au perpetuat relaţiile şi mentalitatea de atunci.

Majoritatea absolută a tinerilor politicieni români s-a format pe lângă aceşti seniori şi ei sunt, practic, clone ale acestora. Cel mai rău este faptul că nici actuala criză politică majoră pe care o traversează lumea şi, o dată cu ea, şi România, nu a determinat aceste persoane să facă necesarul pas înapoi, pentru a da o şansă cetăţenilor României de a alege. De altfel, principalii contracandidaţi ai actualului preşedinte nu sunt altceva decât epigoni ai acestuia, ce îi repetă stilul şi chiar limbajul.

O asemenea clasă politică nu poate fi o soluţie la actuala criză şi nu ne poate reda demnitatea şi libertatea. Ea trebuie înlocuită, fizic, cu o nouă clasă politică, alcătuită din oameni care s-au format şi au performat după Revoluţie.

Eu îmi asum riscul de a candida la demnitatea de Preşedinte al Republicii. Sunt conştient de faptul că sunt necesare două sute de mii de semnături de susţinere, că un independent, lipsit de logistica şi de personalul unui partid, nu are practic nici o şansă de a se asigura că procedura de vot este corectă şi ştiu că mesajul meu ar putea fi pur şi simplu trecut în categoria « fapt divers » şi uitat acolo, dar cred că merită încercat. Căci, dvs. chiar nu v-aţi săturat să alegeţi întotdeauna între rău şi mai puţin rău ? Chiar nu vă este lehamite să alegeţi între comunistul bun şi comunistul rău, între securiştii lor şi masonii celorlalţi ? Chiar nu vă deranjează că jocurile continuă să fie făcute în cercul închis al celor care, de 20 de ani, au făcut din politică o afacere şi o sursă de bani, fiţe, amante şi sinecuri ?

Sa punem PUNCT.

Insolventa – avantaje si dezavantaje pentru debitori si creditori

Postat de Gheorghe Piperea in Despre avocatura