Partener coordonator al Piperea si Asociatii si al Rominsolv SPRL, Gheorghe Piperea este avocat, profesor universitar doctor, vicepresedinte UNPIR si membru al INSOL Europe. Pe acest blog veti gasi opiniile d-lui Piperea si alte articole de interes pentru mediul juridic, economic si social romanesc. Parerile exprimate aici apartin autorului sau celor care sustin discutii pe marginea subiectelor deschise.
15th
JUL
Anti – ipocrizie
Postat de Gheorghe Piperea in Despre avocatura
Voi face o sesizare la Comisia Europeana contra Italiei. Am cooptat un numar de persoane, avocati si studenti la drept, care sa semneze alaturi de mine. Voi incerca sa si mediatizez acest demers, mai ales ca reactia/implicarea statului roman este anemica. Comisia Europeana, la rindul ei, evita sa se implice, intrucit politicienii italieni la putere acum le-a explicat pe sleau ca ei au fost votati pentru a curata Italia de infractori, si atunci legea cu amprentarea copiilor de romi (nu a infractorilor, ci a copiilor unor potentiali infractori) nu poate fi abandonata, fara ca electoratul italian sa ii sanctioneze pe cei afalti acum la putere.
Deci puterea trebuie mentinuta cu orice pret. In timp ce din perspectiva economica state ca Romania sunt rapid santionate pentru ajutoare de stat sau alte fapte ce ar putea atinge concurentii europeni, Comisia Europeana intervenind rapid, inclusiv cu masuri urgente de suspendare a tranzactiilor suspectate, cind e vorba de drepturi ale omului, asa cum este dreptul de libera stabilire pe teritoriul oricarui stat membru al UE, Comisia Europeana se da pe dupa gard, cu ipocrizie. Poate ca de aceea irlandezii si olandezii au respins constitutia/tratatul constitutional al Uniunii Europene, pentru ca structura institutionala si procesul decizional in Uniune sunt ipocrite. Nu poti avea incredere in prefacuti.
Sustii un astfel de demers?
Comentariile cititorilor
Lasati un raspuns
Post Meta
-
July 15, 2008 -
Despre avocatura -
One Comments
-
Comments Feed
Dom’le, sa nu uitam ca si turismul acesta pe care-l facem cu totii, tine de libertatea de circulatie. In special as pune pixul apasat pe turismul politic. Pentru asta nu mai face nimeni petitii pentru ca studentii sunt in vacanta.