DNA

Postat de Gheorghe Piperea in Despre avocatura

Observ ca, in ultimele zile, DNA si, in special, seful vremelnic al acestei institutii, sunt din nou in centrul atentiei opiniei publice.
Personal, n-am vazut nici un caz de mare coruptie care sa fi fost rezolvat de catre DNA. De aceea, nu vad utilitatea DNA si, cu atit mai putin, nu vad necesitatea pastrarii in fruntea acestei institutii a aceleasi persoane. Si nu ma refer la cazurile nerezolvate cu parlamentari sau ministri (aici sa zicem ca exista scuza imunitatii parlamentare si a interventiei vinovate a Curtii Constitutionale), ci ma refer la celelalte cazuri, unde vedem la televizor arestari spectaculoase si ne trezim peste citeva luni cu achitari tot atit de spectaculoase. Pentru exemplu, a se vedea cazurile celor doua judecatoare din Mures si, respectiv, Oradea, al procurorului din Prahova etc. Vedem la televizor cazuri de arestati care, dupa 2-3 luni de stat in arest, sunt bine mersi, la vechile locuri de munca, eliberati fiind pentru greseli de procedura. Pentru exemplu, a se vedea cazul functionarilor de la pasapoarte, de anul trecut. Ba mai mult, vedem imens de multe cazuri in care intreaga cercetare penala este anulata, pe motiv de lipsa de procedura (cazul Copos este edificator). Cel arestat sau doar acuzat pe nedrept are dreptul la despagubiri, inclusiv la despagubiri morale, pe care nu va ezita sa le ceara, inclusiv la CEDO. Doi fosti presedinti de banci au si facut-o deja si au obtinut cistig de cauza la CEDO, statul roman  – si nu procurorul instrumentator al cazului – urmind sa plateasca daunele. Acestea, stimati tovarasi, sunt esecuri profesionale ale procurorilor DNA si, mai ales, esecuri manageriale ale conducerii DNA, cu nimic justificate. Sistemul judiciar penal romanesc presupune ca procurorul acuza si judecatorul judeca. Daca judecatorul nu este convins de justetea acuzatiei, atunci inseamna ca a gresit procurorul. Simplu. Nu sistemul este de vina, ci procurorul si, datorita ierarhiei, seful acestuia.

Cum se explica aceste esecuri? Separind cazurile politice de cazurile, nu exista alti vinovati decit institutia in sine, conducatorii acestia si insisi procurorii care lucreaza in cadrul institutiei.

DNA este burta moale a sistemului judiciar penal romanesc. In anul 2002, ideea PNA-ului (institutia de unde a “evoluat”actualul DNA, conceputa de PSD-ului dnului Nastase, a fost unanim criticata ca fiind neconstitutionala, intrucit inventa un corp de procurori paralel celui care se integreaza, conform Constitutiei, Ministerului Public, si inducea ideea prosteasca si periculoasa pentru actul de justitie penala ca procurorii obisnuiti nu sunt capabili sa solutioneze in conditii eficiente cazurile de coruptie. Asa-zisul reper al acestei institutii, Parchetul National Anti-Mafia din Italia, nu a fost, de fapt, un model de eficienta si nici de respect deosebit al drepturilor omului, Italia fiind in deceniul noua un fel de campioana a condamnarilor la CEDO in urma celebrei operatiuni mani pullite din anii 80′. Sub pretextul luptei contra mafiei italiene (vedem acum ce eficienta a fost aceasta lupta, cind mafia napoletana a ingropat Napoli sub tone de gunoaie), procurorii anti-mafia au comis multe incalcari ale drepturilor omului si Italia a platit, ulterior, pentru aceste abuzuri. Istoria se va repeta, probabil, cu Romania. Institutia, rebotezata DNA, a fost ulterior integrata Parchetului General, primind acelasi rang de competenta, si a fost transformata treptat intr-o vedeta media, care obisnuieste sa isi rezolve  - fals si partial - cazurile la televizor. Fiind cea mai vizibila institutie judiciara, DNA a reusit cumva sa creeze impresia ca este nu numai un corp profesional eficient, ci si unicul organism statal care mai lupta cu coruptia. Din aceasta perspectiva, de luptator special si unic contra coruptiei, PNA/DNA este o insulta la adresa celorlalti procurori, a judecatorilor si a sistemului judiciar, in genere.

Ultimul raport al Comisiei Europene asupra justitiei contine aprecieri pozitive la adresa DNA. Intrucit nu sunt decident politic si cu riscul de a comite o impietate (caci, nu-i asa, ceea ne spune Comisia este sfint), voi sustine ca aceasta apreciere pozitiva este cit se poate de superficiala si de gresita.
Oriunde in lume, anularea unui mare dosar de coruptie pentru lipsa de procedura, ca sa iau doar un exemplu, ar fi dus imediat la demisia/demiterea conducerii. Dar la noi, nu. Locul sfinteste omul in Romania. Am ajuns sa fim convinsi ca o institutie statala nu poate functiona eficient decit daca are la conducere una si aceeasi persoana, pentru singurul motiv ca a fost laudat de Comisia Europeana. Pe plan intern si din perspectiva profesionala, eu nu vad decit un sef al DNA care nu a reusit, in 3 ani, sa duca la bun sfirsit nici un dosar de mare coruptie, ci doar sa se gudure pe linga presedinte si dea bine la societatea civila. In fine, in structura acestei institutii, egala in ierarhia competentei cu Parchetul General, lucreaza in jur de 200 de procurori, cei mai multi dintre ei fiind adusi de la parchetele din teritoriu, fara ca treptele obligatorii de promovare catre Parchetul General sa fi fost parcurse in mod firesc. Este aproape natural ca cel care a ajuns pe aceasta inalta treapta a magistraturii arzind mai multe etape sa vrea sa epateze cu arestari televizate, ignorind procedurile si tinta reala a dosarului de coruptie, respectiv, condamnarea sau achitarea acuzatului. Poate ca aceasta constatare ar trebui sa dea de gindit decidentilor nostri.
Poate ca DNA ar trebui desfiintata sau procedura de selectie a procurorilor modificata. Oricum am da-o, dl Morar trebuie schimbat.

Cele trei petitii de care vorbeam ieri

Postat de Gheorghe Piperea in Despre avocatura

Iata cele trei petitii pe care le-am trimis astazi la doua din institutiile europene (Comisia si Ombudsman-ul European), prin e-mail, posta rapida si prin reprezentantele in Romania ale acestor institutii. In prima petitie am solicitat Comisiei sa ia masuri impotriva Italiei, asa cum face in mod obsinuit in cazuri de incalcare a Tratatului de la Roma. Comisia ar fi putut sa se sesizeze din oficiu in acest caz, mai ales in urma Rezolutiei de saptamina trecuta a Parlamentului European, dar nu a facut-o, neavind suficient curaj sa ia masuri impotriva unei legislatii impuse de noul guvern italian, venit la putere in principal pe valul unor promisiuni de eradicare a imigratiei ilegale si de combatere a criminalitatii legate de imigranti. Probabil ca, neoficial, Comisia a incercat sa ia atitudine, dar Guvernul de dreapta italian si-a sustinut masurile cu tenta fascista pe motiv ca acestea au fost promise electoratului italian, care nu trebuie deceptionat printr-o retragere prea rapida a acestor masuri legislative. De asemenea, Comisia ar fi putut fi sesizata direct de Statul roman, dar reactia autoritatilor romane a fost anemica sau plina de intelegere (ca sa nu zic supusenie) la adresa unui guvern italian sustinut de puternicul Partid Popular European, care s-a aratat intotdeauna reticent la adresa Romaniei si nu s-ar fi cuvenit sa „apara” riscul unui raport de tara defavorabil. Nici europarlamentarii romanii din grupul PPE nu au reactionat, ba chiar se pare ca au votat contra rezolutiei, adica pentru pastrarea reglementarii (?!). La cite bube avem in cap, in parte, o astfel de atitudine este explicabila. Dar Statul Roman inca nu si-a dat seama ca suntem membrii cu drepturi depline ai Uniunii Europene si, ca si Polonia, putem sa ne spunem tare si raspicat cuvintul in probleme de acest gen? Personal consider ca e o mare ipocrizie la mijloc, pentru ca, in cazul in care, sa zicem, firme din Italia ar fi fost in pericol de a fi concurate, legal sau ilegal, de firme din Romania sau cu sediul in Romania, Comisia ar fi intervenit imediat (precedente exista cu duiumul; a se vedea cazul Ford si cazul Nokia de anul trecut). Deci, cind este vorba de banii si interesele economice ale corporatiilor din Europa, reactia si interventia Comisiei sunt prompte, in schimb, cind este vorba de banalele drepturi ale omului, Comisia este foarte precauta si diplomata, inceata si ineficienta. Ca orice guvern, de altfel.

In cea de-a doua petitie, care este, de fapt, o plingere prealabila in vederea promovarii unui eventual recurs in carenta la Curtea de Justitie a Comunitatii Europene, dublata de o cerere de suspendare a masurilor abuzive intreprinse de guvernul italian prin care se urmareste identificarea etnicilor romi, am solicitat Comisiei sa ia de urgenta masuri pentru a pune in aplicare Rezolutia Parlamentului si sa oblige guvernul italian sa renunte la reglementarile incriminate si sa nu foloseasca amprentele deja luate copiilor de tigani. Observ ca rezolutiile Parlamentului sunt uneori dispretuite de tari ca Italia sau de Comisie, din moment ce nici una nici alta nu se grabesc sa puna in aplicare masurile cerute in Rezolutie. Trebuie stiut ca, daca cererea de suspendare nu va fi luata in considerare de Comisie, plingerea prealabila, urmata de recursul in carenta, chiar favorabile petentului, pot ajunge sa fie emise post factum, adica dupa ce masura amprentarii va fi fost finalizata (ea, oricum, este presupusa a dura 3 luni; guvernul italian se si grabeste sa o finalizeze, pentru acest lucru implicind si un ONG de prestigiu; vom vedea cit mai ramine din acest prestigiu dupa aceasta implicare Crucii Rosii in demersul de amprentare). Sunt constient ca la dispozitia Comisiei sunt 2 luni pentru a raspunde la plingere, ca daca raspunsul la plingere este negativ, recursul in carenta poate dura ani de zile si ca obligarea Comisiei la emiterea unui act de drept comunitar (acesta  este scopul recursului in carenta) poate fi ignorata de Comisie si de tara incriminata etc., dar asta este, nu prea avem ce face altceva; sistemul institutional al Uniunii Europene nu poate da mai mult si nu este foarte sincer cu astfel de situatii. Poate de aceea irlandezii au refuzat tratatul constitutional, pentru ca l-au vazut cit este de ipocrit, ca, de exemplu, impune un spatiu al economiei libere, mai degraba decit un spatiu al libertatii si drepturilor omului.

In fine, a treia petitie este adresata Ombusdman-ului European (Mediatorul European), institutie putin cunoscuta si folosita in Romania, dar care are unele atributii foarte importante si interesante in materia drepturilor omului, el putind sesiza direct Curtea de Justitie, Comisia Eurpeana sau chiar si CEDO, pentru cazuri de incalcare a drepturilor omului.

Anti – ipocrizie

Postat de Gheorghe Piperea in Despre avocatura

Voi face o sesizare la Comisia Europeana contra Italiei. Am cooptat un numar de persoane, avocati si studenti la drept, care sa semneze alaturi de mine. Voi incerca sa si mediatizez acest demers, mai ales ca reactia/implicarea statului roman este anemica. Comisia Europeana, la rindul ei, evita sa se implice, intrucit politicienii italieni la putere acum le-a explicat pe sleau ca ei au fost votati pentru a curata Italia de infractori, si atunci legea cu amprentarea copiilor de romi (nu a infractorilor, ci a copiilor unor potentiali infractori) nu poate fi abandonata, fara ca electoratul italian sa ii sanctioneze pe cei afalti acum la putere.
Deci puterea trebuie mentinuta cu orice pret. In timp ce din perspectiva economica state ca Romania sunt rapid santionate pentru ajutoare de stat sau alte fapte ce ar putea atinge concurentii europeni, Comisia Europeana intervenind rapid, inclusiv cu masuri urgente de suspendare a tranzactiilor suspectate, cind e vorba de drepturi ale omului, asa cum este dreptul de libera stabilire pe teritoriul oricarui stat membru al UE, Comisia Europeana se da pe dupa gard, cu ipocrizie. Poate ca de aceea irlandezii si olandezii au respins constitutia/tratatul constitutional al Uniunii Europene, pentru ca structura institutionala si procesul decizional in Uniune sunt ipocrite. Nu poti avea incredere in prefacuti.
Sustii un astfel de demers?